DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 1 noiembrie 2024
Nr. 804/VIII/3

COMUNICAT


În continuarea comunicatelor nr. 798/VIII/3 din data de 31.10.2024 și 802/VIII/3 din data de 01.11.2024, Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 01 noiembrie 2024, față de inculpații:
GÎNGIOVEANU AURELIA MARIA, manager al Spitalului Clinic Căi Ferate Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită;
M.A., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată;
CÎRSTOIU MARIN, ambulanțier în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului (S.A.J.) Dolj, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență;
R.C.P. și G.M.V., persoane fizice fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită;

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 19 octombrie 2024, ca urmare a intermedierii efectuate de către inculpatul Gîngioveanu Cristian, soția acestuia, inculpata Gîngioveanu Aurelia-Maria, în calitate de manager al Spitalului CFR Craiova, ar fi primit diverse bunuri de la inculpata Răducanu Ionica-Melania și fiul acesteia R.C.P., în vederea angajării în cadrul Spitalului CFR Craiova, ca asistentă medicală, a concubinei inculpatului R.C.P.
În perioada septembrie – octombrie 2024, inculpatul M.A. ar fi pretins sumele totale de 24.000 euro de la două persoane (martori în cauză), primind de la cei doi suma de 12.000 euro și echivalentul în lei a unei alte sume de 12.000 euro (respectiv suma de 60.000 de lei), promițând că va interveni pe lângă persoane cu putere de decizie în vederea angajării acestora în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, pe posturile de șofer autosanitară scoase la concurs în perioada respectivă.
În aceeași perioadă, inculpatul M.A. i-ar fi ajutat pe inculpații Găvan Constantin și Gîngioveanu Cristian să disemineze subiectele ce urmau a fi susținute la proba scrisă a concursurilor de angajare organizate de Serviciul de Ambulanță Județean Dolj mai multor candidați, în vederea facilitării promovării de către respectivele persoane a concursurilor de angajare și a ocupării de către acestea a posturilor scoase la concurs.
În perioada iunie - noiembrie 2023, inculpatul Cîrstoiu Marin, în calitate de angajat al Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 10.000 euro, primind de la aceasta în două tranșe suma totală de 50.000 lei, promițând că va interveni pe lângă persoane cu putere de decizie în vederea angajării acestuia din urmă în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, pe postul de ambulanțier.
Ulterior, întrucât angajarea persoanei respective nu s-ar fi concretizat, inculpatul Cîrstoiu Marin ar fi întreprins demersuri pentru a restitui persoanei respective suma de bani menționată anterior și concomitent ar fi încercat să îl determine pe acesta să se înscrie la un concurs de angajare organizat de Serviciul de Ambulanță Județean Dolj în cursul lunii septembrie 2024, cu promisiunea că îi va aranja promovarea concursului, inclusiv prin procurarea subiectelor.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei cinci inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemate la organul de urmărire penală, să nu depășească limita teritorială a României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcții de conducere în cadrul Spitalului CFR Craiova (în cazul inculpatei Gîngioveanu Aurelia Maria).

Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Celor cinci inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE