IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
11 octombrie 2024
Nr. 762/VIII/3
COMUNICAT
Ca răspuns la solicitările reprezentanților mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 758/VIII/3 din data de 10 octombrie 2024, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J. referatul și copia dosarului penal (10 volume) întocmite de procurorul din cadrul Serviciul Teritorial Iași, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților, în baza art. 72 din Constituția României, art. 23 alin. (1) și art. 24 din Legea nr. 96, republicată din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, art. 223 alin. (1) și (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, cu modificările ulterioare, încuviințarea percheziției informatice și domiciliare.
Percheziția este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea și strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activități este condiționată de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE