IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
COMUNICAT
Prin sentința penală nr. 38 din 19.04.2024, definitivă prin neapelare la 08.05.2024, Tribunalul Mehedinți admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova cu inculpatul M.A. și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți sau Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți.
Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă, formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, având în vedere că între inculpat și partea civilă nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere cu privire la latura civilă.
Obligă inculpatul la plata sumei de 922,53 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
DEFINITIVĂ
Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Craiova în data de 21 decembrie 2023, vezi comunicatul nr. 6/VIII/3 din data de 12 ianuarie 2024 (comunicatul nr. 15).
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
12 ianuarie 2024