DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 578 din 30.04.2024, definitivă prin neapelare la 25.05.2024, Tribunalul București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției cu inculpatul ECOBESCU ADRIAN DORIN, având la data faptei funcția de director al Centralei Termoelectrica București Sud (CET SUD) din cadrul ELCEN și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și 3 luni și interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de Director al Centralei Termoelectrica București Sud (CET Sud) sau a altor sucursale/puncte de lucru ale SC Electrocentrale București SA, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1.
Dispune confiscarea specială a sumei de 10.000 de euro primită cu titlu de mită și consemnată de inculpat în timpul urmăririi penale.
Obligă inculpatul la plata sumei de 7.400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției în data de 28 martie 2024, vezi comunicatul nr. 350/VIII/3 din data de 17 aprilie 2024.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 17 aprilie 2024