DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 31 din 21.02.2024, definitivă prin neapelare la 09.03.2024, Tribunalul Maramureș admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare cu inculpata ILEA IVETTE-ALESSANDRA, la data faptei director executiv al Direcției de Sănătate Publică (D.S.P.) a județului Maramureș și stabilește față de aceasta o pedeapsă de 2 ani închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Prin sentința penală nr. 32 din 21.02.2024, definitivă prin neapelare la 09.03.2024, Tribunalul Maramureș admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare cu inculpata DIACONIȚA OLTEA, la data faptei șef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică (D.S.P.) a Județului Maramureș și stabilește față de aceasta o pedeapsă de un an și 10 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Prin sentința penală nr. 33 din 21.02.2024, definitivă prin neapelare la 13.03.2024, Tribunalul Maramureș admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare cu inculpata H.L.M. și stabilește față de aceasta o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatele Ilea Ivette-Alessandra, Diaconița Oltea și H.L.M., vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 40 de zile, 35 de zile, respectiv 30 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare – Serviciul Public Ambient Urban sau în cadrul Direcției Poliției Locale.
Obligă pe cele trei inculpate la plata sumei de câte 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordurile de recunoaștere a vinovăției și dosarele aferente au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare în data de 18 ianuarie 2024, vezi comunicatul nr. 22/VIII/3 din data de 23 ianuarie 2024.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 23 ianuarie 2024