DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 19 decembrie 2023
Nr. 1166/VIII/3

COMUNICAT


În cauza mediatizată prin comunicatului nr. 948/VIII/3 din 28 septembrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

SECELEANU LIDIA SIMONA, notar public, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în continuată,
- fals intelectual, în formă continuată,
MOCANU ȘTEFAN – CĂLIN, notar public, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu,

10 persoane fizice (două dintre acestea fiind cercetate în stare de arest la domiciliu), în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de: trafic de influență, cumpărare de influență, șantaj, înșelăciune, mărturie mincinoasă, tăinuire, fals intelectual și uz de fals, săvârșite în formă simplă sau continuată, sub forma autoratului, a instigării și a complicității.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
Prezenta cauză vizează eliberarea nelegală, de către unele cabinete notariale, în perioada 2016-2023, a unor certificate de moștenitor, precum și a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, imobile nerevendicate ori care au aparținut unor persoane fără moștenitori. După obținerea documentelor respective, imobilele erau vândute la prețul pieței.
Concret, în contextul menționat mai sus, notarii publici Seceleanu Lidia Simona și Mocanu Ștefan – Călin, la instigarea și cu complicitatea unora dintre ceilalți inculpați ar fi eliberat în mod nelegal 11 certificate și suplimente la certificatele de moștenitor care ar fi fost atestat în fals faptul că beneficiarii acestora ar fi fost singurii moștenitori ai unor bunuri mobile și imobile.
Cu titlu de exemplu, precizăm că unul dintre demersurile de mai sus ar fi avut ca urmare reintroducerea nelegală în circuitul civil a două terenuri în suprafață totală de 15.000 mp (evaluate la 1.792.500 euro) situate în localitatea Dobroești, județul Ilfov, în folosul a cinci persoane, printre care și trei dintre cei 10 inculpați trimiși în judecată.
Prejudiciul produs în maniera de mai sus Primăriei Municipiului București, Primăriei Comunei Dobroești și unei organizații religioase se ridică la suma de peste 2.600.000 euro.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri ce aparțin unui număr de nouă persoane.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE