DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 31 mai 2023
Nr. 628/VIII/3

COMUNICAT


La Adunarea generală a procurorilor din cadrul DNA, ce a avut loc în data de 31 mai 2023, convocată prin ordinul procurorului-șef al DNA, domnul Marius I. Voineag, s-a pus în discuție formularea unui punct de vedere cu privire la proiectul de lege privind pensia de serviciu a magistraților, aflat în dezbatere la Camera Deputaților.

În unanimitate, cei 105 procurori prezenți în cadrul Adunării generale și-au exprimat punctul de vedere potrivit căruia „este necesară adoptarea unui sistem real de etapizare a vârstei standard de pensionare, care să evite disfuncționalitățile și inechitățile din sistemul judiciar, cu asigurarea previzibilității și respectării statutului constituțional al magistraților”.

De aceea, în opinia noastră, apare ca necesară inițierea unor consultări imediate a reprezentanților sistemului judiciar, în vederea adoptării unui sistem real, transparent și previzibil de etapizare a vârstei standard de pensionare, care să evite disfuncțiile și inechitățile din sistemul judiciar, cu respectarea statutului constituțional al magistraților și a obligațiilor asumate în cadrul Mecanismului privind statul de drept.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE