DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 18 aprilie 2023
Nr. 430/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

NAE CĂTĂLIN, la data faptei și în prezent director general respectiv președinte al consiliului de administrație al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” - INCAS București, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

Patru persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 2012 – 2014, inculpatul Nae Cătălin, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat un număr de 12 contracte cu societăți comerciale, cu un comportament de tip „fantomă”, controlate de ceilalți patru inculpați, în condițiile în care acesta ar fi cunoscut faptul că agenții economici respectivi nu puteau să îndeplinească prestațiile (în domeniul cercetării aeronautice) la care se obligaseră, neavând capacitatea obiectivă să execute astfel de activități (nu dispuneau de capital uman și tehnic).
În contextul menționat mai sus, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”, a achitat societăților respective suma totală de 21.495.199 lei (aprox. 5.000.000 euro), ce constituie un prejudiciu în dauna institutului concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societățile celor patru oameni de afaceri.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE