DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 29 noiembrie 2022
Nr. 1026/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

STANCU CEZAR-COSTIN, la data faptei vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie cu rang de subsecretar de stat, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

La data 01 septembrie 2022, în contextul efectuării unui control privind respectarea normelor la regimul circulației pe drumurile publice, inculpatul Stancu Cezar-Costin a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliție, ocazie cu care i-ar fi promis agentului constatator că-l va „cinsti” pentru ca acesta să nu-i aplice o amendă contravențională pentru nerespectarea obligației de a avea asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere.
Promisiunea s-ar fi materializat la scurt timp, inculpatul Stancu Cezar-Costin remițându-i polițistului suma de 200 lei, disimulată în interiorul unei polițe de asigurare auto.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE