increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 27 octombrie 2022
Nr. 916/VIII/3

COMUNICAT


În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 472 din 26 mai 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată,

Sub control judiciar pe cauțiune, a inculpaților:
ROTEA ION ROBERT, la data faptelor primar al comunei Vitomirești, județul Olt, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave,
- luare de mită,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
- complicitate la obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
- complicitate la fals intelectual,
- instigare la spălare a banilor,

Persoană fizică, administrator al SC Old & New Construct SRL pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave,
- dare de mită,
- complicitate la obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
- complicitate la fals intelectual,

Persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la dare de mită,
- spălare a banilor,

Sub control judiciar, a inculpatului
RADU ION LUCIAN, de la data de 12.04.2021 primar împuternicit al comunei Vitomirești, județul Olt, iar anterior viceprimar și președinte al comisiei de recepție, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
- obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
- două infracțiuni de fals intelectual,

Și în stare de libertate, a inculpaților:
VASILOIU LAURENȚIU FILIP, BARBU MUGUREL ȘTEFAN, la data faptelor angajați ai Primăriei comunei Vitomirești, județul Olt, și membri al comisiei de recepție, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave,
- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,
- complicitate la obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

TUDOSE MARIA RODICA și VASILE ANDREI NICOLAE, la data faptelor inspectori în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Olt, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- fals intelectual,
- complicitate la obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
- abuz în serviciu,

Persoană fizică, la data faptelor diriginte de șantier, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
- complicitate la obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,
- complicitate la fals intelectual,

Persoană fizică, la data faptelor reprezentant de fapt al SC Old & New Construct SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
- complicitate la obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

Persoană fizică, la data faptelor șef de șantier al constructorului SC Old & New Construct SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
- complicitate la obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

Persoană fizică, la data faptelor responsabil tehnic cu execuția al constructorului SC Old & New Construct SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
- complicitate la obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

Persoană fizică, administrator al SC Man-San SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
- complicitate la obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

SC OLD & NEW CONSTRUCT SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave,
- complicitate la obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,

SC MAN-SAN SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave,
- complicitate la obținerea ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
La data de 09 octombrie 2019, între primăria comunei Vitomirești, reprezentată de primarul Rotea Ion Robert și SC Old & New Construct SRL, reprezentată de unul dintre oamenii de afaceri, inculpat în prezenta cauză, s-a încheiat un contract de execuție lucrări ce avea ca obiect „Modernizare infrastructură rutieră locală în comuna Vitomirești, județul Olt”. Pentru executarea lucrărilor s-a obținut finanțare guvernamentală prin Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI).
Lucrările erau reprezentate de modernizarea a 83 de străzi, în lungime totală de aprox. 23 km .
A doua zi, SC OLD & New Construct SRL ar fi transferat execuția parțială a lucrărilor prin încheierea unui contract de prestări servicii cu un intermediar, contract ce nu a fost înregistrat în actele oficiale încheiate cu beneficiarul.
În contextul menționat mai sus, în perioada 2019-2021, inculpații Rotea Ion Robert și Radu Ion Lucian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legislației primare și beneficiind de ajutorul membrilor comisiei de recepție, ar fi acceptat la plată mai multe facturi emise de societatea SC Old & New Construct SRL, în condițiile în care lucrările erau neconforme sau neexecutate.
Prin aceste demersuri ar fi fost produs un prejudiciu primăriei comunei Vitomirești în cuantum de 19.073.538 lei (pagubă produsă și nerecuperată), concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea respectivă.
De asemenea, ar fi fost produs un prejudiciu de 29.737.646 lei în dauna Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, reprezentând finanțarea guvernamentală alocată prin FDI în baza unor justificări false pentru lucrări neexecutate sau neconforme.
De menționat este faptul că, fondurile necesare realizării proiectului ar fi fost obținute de inculpatul Rotea Ion Robert prin depunerea la autoritatea de gestionare a fondurilor publice a mai multor documente false (puse le dispoziție de ceilalți inculpați, în calitățile menționate mai sus).
În perioada 25 august – 08 octombrie 2021, pentru „serviciile” de mai sus, omul de afaceri, administrator al SC Old & New Construct SRL, ar fi remis, prin intermediar, primarului Rotea Ion Robert, sub forma contravalorii unei locuințe situate în mun. Slatina, suma de 1.123.332 lei. Pentru a ascunde adevărata origine a banilor, locuința respectivă ar fi fost cumpărată pe numele unuia dintre inculpați.
Până în prezent, primăria comunei Vitomirești nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (M.D.L.A.P.) a comunicat organelor de urmărire penală că se constituie parte civilă în cauză.

În cauză, procurorii au dispus măsuri asiguratorii față de toți inculpații.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Olt cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE