DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 849 din 25.07.2022, definitivă prin neapelare la data de 17.08.2022, Tribunalul București admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției cu inculpatul PĂRPĂNEAȚĂ VIOREL, la data faptei inspector de stat șef în cadrul Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (I.S.C.I.R.) și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, respectiv inspector de stat șef al ISCIR, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Impune inculpatului obligația să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței pe durata termenului de supraveghere.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la Direcția Generală de Asistență Socială și de Protecție a Copilului Sector 3 București și la Administrația Domeniului Public București Sector 3.
Obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției la data de 15 iunie 2022, vezi comunicatul nr. 568/VIII/3 din data de 28 iunie 2022.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 iunie 2022