DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1508 din 26.11.2021, Curtea de Apel Cluj a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpata C.C.I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul C.A.D. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul C.C. la o pedeapsă de un an și 2 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În cazul celor trei inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata C.C.I. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Sighetu Marmației sau în cadrul Primăriei Sarasău.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C.A.D. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Sighetu Marmației sau în cadrul Primăriei Sarasău.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul C.C. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Baia Mare - Serviciul Public Ambient Urban sau în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș.
Obligă inculpații C.C.I. și C.A.D., în solidar, la plata sumei de 253.832 lei, iar pe inculpata C.C.I. la plata sumei de 1.117.909 către partea civilă, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Nord Vest.
Constată că inculpata C.C.I. a achitat în contul prejudiciului suma de 15.000 lei, iar inculpatul C.A.D. a achitat suma de 10.000 lei cu același titlu.
Dispune anularea înscrisurilor falsificate.
Obligă pe cei trei inculpați să plătească fiecare câte 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe apelantul inculpat C.C. să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în apel.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj la data de 23 octombrie 2019, vezi comunicat nr. 884/VIII/3 din 12 noiembrie 2019 (comunicatul nr. 7) și la data de 19 decembrie 2019, vezi comunicat nr. 16/VIII/3 din 14 ianuarie 2020 (comunicatul nr. 11).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 12 noiembrie 2019
comunicate de presă din 14 ianuarie 2020