DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 226 din 21.10.2021, definitivă prin neapelare la data de 09.11.2021, Tribunalul Bacău admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari cu inculpata I.M.V. și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de un an și 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul primăriei din localitatea unde locuiește, respectiv în cadrul Primăriei comunei Oituz, sau în cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău - Centrul de Servicii Sociale Ghiocelul Bacău, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
Dispune desființarea totală a procesului verbal de recepție finală.
Obligă inculpata la plata sumei de 2.300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari la data de 18 iunie 2021, vezi comunicatul nr. 652/VIII/3 din data de 08 iulie 2021 (comunicatul nr. 11).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 iulie 2021