DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 183 din 19.10.2021, definitivă prin neapelare la data de 06.11.2021, Tribunalul Olt admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu inculpata D.E. și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an și 4 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 65 de zile lucrătoare, în cadrul Școlii Gimnaziale din Comuna Nicolae Titulescu, sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt.
Pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatei obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă.
Dispune desființarea înscrisurilor false.
Obligă inculpata la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 06 septembrie 2021, vezi comunicatul nr. 868/VIII/3 din data de 05 octombrie 2021 (comunicatul nr. 8).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 octombrie 2021