DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1021 din 14.07.2021, Curtea de Apel Cluj a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul ONACĂ OLIMPIU IOAN, la data faptelor secretar al primăriei comunei Iara, județul Cluj, la o pedeapsă de 4 ani și 10 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită;
- folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
- fals intelectual în formă continuată;
- folosirea instrumentelor false în formă continuată;
- participație improprie la comiterea infracțiunii de falsificare de instrumente oficiale în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul STOIAN VASILE CONSTANTIN, la data faptei consilier A.P.I.A., la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul TODOR MARIUS EMIL, la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local al comunei Iara, județul Cluj, la o pedeapsă de 2 ani, 8 luni și 10 zile închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată;
- instigare la fals intelectual în formă continuată;
- instigare la folosirea instrumentelor false în formă continuată;
- participație improprie la uz de fals;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Condamnă pe inculpata TODOR VERONICA, la data faptelor casieră în cadrul primăriei comunei Iara, județul Cluj, la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 2 luni și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals material în înscrisuri oficiale.

Condamnă pe inculpata MOCAN REBECA MĂDĂLINA la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Condamnă pe inculpatul PAȘCA MARIUS ADRIAN la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 8 luni și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată;
- fals material în înscrisuri oficiale;
- complicitate la fals intelectual în formă continuată;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Stoian Vasile Constantin, Todor Marius Emil, Todor Veronica, Mocan Rebeca Mădălina și Pașca Marius Adrian vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul în cadrul primăriilor localităților de domiciliu sau a Tribunalului Cluj.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate.
Dispune confiscarea de la inculpatul Onacă Olimpiu Ioan a sumei de 37.200 lei, ce reprezintă folosul necuvenit obținut de acesta ca urmare a săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Obligă inculpații Onacă Olimpiu Ioan, Stoian Vasile Constantin, Todor Marius Emil, Todor Veronica și Pașca Marius Adrian în solidar, să plătească părții civile, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, suma de 977.565,21 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate până la data achitării integrale a debitului principal.
Obligă pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului astfel: pe inculpatul Onacă Olimpiu Ioan la plata sumei de 6.000 lei, pe inculpatul Stoian Vasile Constantin la plata sumei de 3.500 lei, pe inculpatul Todor Marius Emil la plata sumei de 5.000 lei, iar pe fiecare dintre inculpații Todor Veronica, Mocan Rebeca Mădălina și Pașca Marius Adrian la plata sumei de câte 1.000 lei.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj la data de 28 decembrie 2016, vezi comunicatul nr. 1612/VIII/3 din data de 30 decembrie 2016.



Actualizare (06.07.2023):

Prin decizia penală nr. 1054 din 14.06.2023 Curtea de Apel Cluj a admis contestația în anulare formulată de contestatorii TODOR MARIUS EMIL și TODOR VERONICA și a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva acestora, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale și ale sentinței penale care nu sunt contrare prezentei decizii.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 30 decembrie 2016