DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 23 iulie 2021
Nr. 674/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

BARBU ION, la data faptelor consilier în cadrul Compartimentului Corp Control din Primăria Municipiului Bacău (funcționar cu funcție de control) exercitând și atribuțiile de șef al Serviciului Management Resurse Umane și Administrativ, pentru săvârșirea a două infracțiuni de participație improprie (sub forma înlesnirii) la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

AVRAM IONUȚ, la data faptelor inspector de specialitate în cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- participație improprie (sub forma înlesnirii) la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- fals material în înscrisuri oficiale,
- uz de fals.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2020, inculpatul Barbu Ion, în calitatea menționată mai sus, ar fi întocmit documentația pentru angajarea inculpaților Avram Ionuț și Cochior Andreea – Elena pe câte un post de inspector de specialitate în cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Bacău, în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că aceștia nu îndeplineau condițiile de studii necesare (absolvirea unor studii superioare) pentru ocuparea acestor funcții.
Ulterior, documentele respective ar fi fost înaintate primarului municipiului Bacău care, fără vinovăție, la data de 05 noiembrie 2020, a emis două dispoziții în baza cărora inculpații Avram Ionuț și Cochior Andreea – Elena ar fi fost angajați pe posturile menționate mai sus.
Deși cei doi inculpați ar fi fost notificați în repetate rânduri să depună la dosarul de personal și diplomele care atestau absolvirea studiilor superioare, doar inculpatul Avram Ionuț ar fi depus o adeverință aparent emisă de o universitate, falsificată chiar de el.
Prin aceste demersuri, până în luna martie când au încetat efectiv raporturile de serviciu, cei doi inculpați ar fi obținut nelegal venituri (drepturi salariale) în valoare totală de 26.607 lei (Avram Ionuț -11.872 lei și Cochior Andreea – Elena - 14.735).

Primăria municipiului Bacău nu s-a constituit parte civilă în cauză deoarece debitul a fost achitat în integralitate de către cei doi inculpați.

În aceeași cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpata COCHIOR ANDREEA – ELENA, la data faptelor inspector de specialitate în cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie (sub forma înlesnirii) la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În prezența avocatului său, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 1 an și 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Dosarele de urmărire penală au fost trimise la Tribunalul Bacău.

Facem precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 12 octombrie 2021