DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 2 iunie 2021
Nr. 496/VIII/3

COMUNICAT


Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în perioada iunie – noiembrie 2020.
În cursul zilei de 02 iunie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 20 locații situate pe raza județului Botoșani, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE