DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 12 mai 2021
Nr. 440/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
- două persoane fizice, reprezentanți ai unui club de fotbal din mun. Arad, în sarcina cărora s-a reținut comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită,
- persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea a două infracțiuni de complicitate la dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În cursul lunii mai 2017, cei doi reprezentanți ai unui club de fotbal din Arad, prin intermediul celuilalt inculpat, ar fi promis suma de 70.000 lei jucătorilor din cadrul unei echipe de fotbal din Suceava pentru ca aceștia să câștige meciul pe care îl aveau de jucat cu o echipă de fotbal rivală (din Sfântu Gheorghe).
În perioada menționată, cei doi inculpați, printr-un alt intermediar, au promis 80.000 lei sau 40.000 lei, jucătorilor de la o altă echipă, din Brăila, pentru ca aceștia să câștige ori să termine la egalitate meciul pe care îl aveau de jucat cu aceeași echipă de fotbal rivală.
Miza acestor demersuri era ca echipa din Arad pe care cei doi inculpați o reprezentau să promoveze în Liga 1.
În același context și pentru același motiv, cei doi inculpați ar fi remis unui arbitru (martor în cauză) suma de 13.500 lei prin intermediul persoanei fizice ce a fost complice și care a fost trimisă în judecată alături de cei doi coautori.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.

Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită în legătură cu promisiunea sumelor 80.000 lei sau 40.000 lei, jucătorilor de la echipa din Brăila pentru ca aceștia să câștige sau să termine la egalitate meciul pe care îl aveau de jucat cu echipa de fotbal rivală (din Sfântu Gheorghe).

Procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.



Actualizare (22.06.2023):

Prin sentința penală nr. 127 din 12.05.2023, definitivă prin neapelare la data de 31.05.2023, Tribunalul Suceava a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților D.C., G.D.C. și V.I.G., pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Dispune confiscarea specială a sumei 13.500 lei de la cei trei inculpați.
Obligă pe inculpat Mateescu Ion la plata sumei de 4.500 lei cheltuieli judiciare către stat în primă instanță și în apel.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 19 iulie 2021