DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentințele penale nr. 128 din 23.02.2021, definitivă prin neapelare la data de 16.03.2021 și nr. 44 din 26.01.2021, definitivă prin neapelare la data de 04.03.2021, Tribunalul Constanța admite acordrile de recunoaștere a vinovăției încheiate de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța, în aceeași cauză cu:
- inculpatul S.A.F., administrator al SC Construct Design SRL și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de un an și opt luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercitarea autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la Inspectoratul Școlar Județean Tulcea sau la Primăria Tulcea — Direcția de Asistență și Protecție Socială, în afară de cazul în care starea de sănătate nu îi permite acest lucru.
- inculpata SC CONSTRUCT DESIGN SRL și o condamnă pe aceasta la pedeapsa constând în plata unei amenzi în cuantum de 24.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Obligă cei doi inculpați, persoană fizică și juridică la plata sumei de câte 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța la data de 25 noiembrie 2020, vezi comunicatul nr. 870/VIII/3 din data de 09 decembrie 2020.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 09 decembrie 2020