increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 94 din 12.02.2021, definitivă prin neapelare la data de 03.03.2021, Tribunalul Constanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța cu inculpatul P.T. și îl condamnă pe acesta la o pedeapsă de doi ani și șase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercitarea autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și spălare a banilor.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Comunei Cuza Vodă sau la Primăria municipiului Călărași.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța la data de 18 decembrie 2020, vezi comunicatul nr. 16/VIII/3 din data de 08 ianuarie 2021.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 ianuarie 2021