DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 699 din 15.12.2020, Curtea de Apel Oradea a hotărât condamnarea inculpatului FORIS CSABA la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Dispune desființarea totală a înscrisurilor falsificate.
Obligă inculpatul să plătească părții civile, Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, suma de 70.898 lei reprezentând debit principal la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii (dobânzi și penalități de întârziere) potrivit Codului de procedură fiscală de la data decontării fiecărei tranșe până la data plății efective a debitului.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea la data de 22 iunie 2018, vezi comunicatul nr. 560/VIII/3 din data de 06 iulie 2018 (comunicatul nr. 8).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 iulie 2018