DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin sentința penală nr. 124 din 03.12.2020, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2020, Tribunalul Mehedinți admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova cu inculpata Ț.O. și o condamnă pe aceasta la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei comunei Gogoșu, județul Mehedinți sau în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă, formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, având în vedere că între inculpată și partea civilă nu s-a încheiat o tranzacție sau un acord de mediere cu privire la latura civilă.
Dispune desființarea înscrisurilor ce conțin mențiuni necorespunzătoare adevărului.
Obligă inculpata la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Acordul de recunoaștere a vinovăției și dosarul aferent au fost înaintate în instanță de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Craiova la data de 22 octombrie 2020, vezi comunicat nr. 746/VIII/3 din data de 03 noiembrie 2020 (comunicatul nr. 8).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 03 noiembrie 2020