increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


Procurorul șef al D.N.A Laura Codruța Kövesi este invitată să susțină un discurs la ONU (Organizația Națiunilor Unite)


Procurorul șef al D.N.A Laura Codruța Kövesi a primit invitația de a susține un discurs în cadrul unei reuniuni la nivel înalt organizate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, ce va avea loc miercuri 23 mai 2018, la New York. Dezbaterea la nivel înalt marchează aniversarea a 15 ani de la adoptarea Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției (UNCAC), cunoscută și drept Convenția de la Merida, semnată și ratificată de România, alături de alte 182 de state.
La reuniune participă președintele Adunării Generale a Națiunilor Unite Miroslav Lajčák și secretarul general al Națiunilor Unite António Guterres.

Procurorul șef al DNA Laura Codruța Kovesi a fost invitată să vorbească în deschiderea primei sesiuni de dezbateri, intitulată „15 ani de implementare a Convenției – tendințe, realizări și provocări”. Reuniunea va găzdui două sesiuni de dezbateri la care, pornind de la prezentările făcute de experții invitați, ceilalți participanți vor avea posibilitatea să adreseze întrebări și să împărtășească aspecte rezultate din experiența țărilor pe care le reprezintă.
În conformitate cu Rezoluția 72/196, adoptată de Adunarea generală Națiunilor Unite în vederea organizării acestei reuniuni la nivel înalt, președintele forului menționat va întocmi o sinteză a discuțiilor, document ce urmează a fi transmis Conferinței statelor membre ale Convenției - for decizional - precum și tuturor statelor membre ale ONU.

Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției a fost adoptată în octombrie 2003 de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite și a fost semnată la Merida, Mexic, ca urmare a recunoașterii caracterului global al amenințărilor pe care le presupune corupția, amenințări care impun o abordare cuprinzătoare și multidisciplinară. Convenția este un instrument anticorupție ce reprezintă o angajare internațională aproape universală, având în vedere că a fost semnată de 183 de state, iar dispozițiile Convenției sunt obligatorii pentru statele semnatare.
Convenția a fost semnată de România la Merida la 9 decembrie 2003, fiind ratificată în anul 2004.
Având în vedere acoperirea substanțială și cuprinzătoare incluzând măsuri de prevenire, incriminare și investigare, cooperare internațională și recuperarea prejudiciilor, precum și asistență tehnică și schimb de informații, Convenția (UNCAC) a devenit un cadru și un reper important pentru multe inițiative naționale și internaționale de luptă împotriva corupției.