Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2020:003.000450
Dosar nr. 40936/3/2017
(nr. dosar Curtea de Apel București - Secția I Penală 2060/2019)


ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 450/A
Ședința publică din data de 03.06.2020
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: (…)
JUDECĂTOR: (…)
GREFIER: (…)


MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat prin procuror (…).

Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE și inculpatul D.I. împotriva sentinței penale nr. 831/16.05.2019, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr. 40936/3/2017.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2020, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 03.06.2020, astăzi, când în aceeași compunere,


CURTEA,


Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 831 din data de 16.05.2019, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în temeiul art. 396 alin. 1 și 5 C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D.I. (…), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
În temeiul art. 290 alin. 1 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul D.I. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În baza art. 91 alin. 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condițiile art. 92 alin. 1 C. pen., ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., a fost obligat inculpatul să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Călărași, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., a fost obligat inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Călărași sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. 3 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să presteze, pe parcursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Sohatu, jud. Călărași sau în cadrul Primăriei Comunei Gălbinași, jud. Călărași.
În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen., s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 alin. 1 și 4 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse ori stabilite în sarcina sa sau al săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut, pentru 24 ore, în data de 16.09.2015, și arestat preventiv, de la data de 17.09.2015 până la data de 20.10.2015.
În baza art. 290 alin. 5 C. pen., cu aplicarea art. 112 C. pen., a fost confiscată de la inculpatul D.I. suma de 5.000 lei, consemnată la CEC BANK, conform recipisei de consemnare nr. 4106242/1 din 07.10.2015 (f. 280, vol. 1 dosar urmărire penală).
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 4 C. proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului, instituită în vederea confiscării speciale, prin ordonanța din data de 07.10.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în dosarul nr. 790/P/2015, asupra sumei de 5.000 lei, consemnată la CEC BANK, conform recipisei de consemnare nr. 4106242/1 din 07.10.2015.
În baza art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 4 C. proc. pen., a fost ridicată măsura asigurătorie a sechestrului, instituită în vederea confiscării speciale, prin ordonanța din data de 07.10.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în dosarul nr. 790/P/2015, asupra sumei de 4.450 lei, ridicată de la inculpatul D.I. și consemnată la CEC BANK, conform recipisei de consemnare nr. 4106248/1 din 07.10.2015 (f. 282, vol. 1 dosar urmărire penală) și s-a dispus restituirea acestei sume către inculpat.
În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 19 și 25 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349 și art. 1357 C. civ., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI (…), în contradictoriu cu inculpatul D.I..
În baza art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 4 și 5 C. proc. pen., a fost ridicată măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanța din data de 13.06.2017, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în dosarul nr. 790/P/2015, asupra cotei de ½ din următoarele bunuri imobile deținute de inculpatul D.I.:
- imobilul în suprafață de 1854 mp, situat în (…);
- imobilul în suprafață de 11497 mp, (…);
- apartamentul nr. 42, (…)
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, analizând probele administrate în faza de judecată și în cursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 23.04.2014, inculpatul D.I., persoană fizică autorizată, având sediul în (…), a depus o cerere unică de plată pentru subvenția pentru anul 2014, la APIA – Centrul Județean Călărași, pentru suprafața agricolă utilizată de 248,83 ha din unitățile administrativ teritoriale Sohatu și Gălbinași, din județul Călărași, reprezentând plată directă pe suprafața agricolă (volumul 3, fila 5).
Prin Decizia nr. 2207996/24.12.2014, emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale APIA – Centrul Județean Călărași, PFA D.I., a primit suma totală de aproximativ 193.776 lei, reprezentând fonduri europene SAPS și fonduri puse la dispoziție de statul român (schema de ajutor național tranzitoriu) (volumul 3, filele 19-44).
În vederea obținerii acestor fonduri, PFA D.I. a depus adeverința cu numărul 1338 din 09.05.2014 (volumul 3, fila 6), emisă de Primăria Comunei Sohatu, care atesta faptul că acesta a utilizat în anul 2014 suprafața agricolă de 139,61 ha. Pentru diferența de 109,22 ha, D.I. nu a anexat la cerere vreo adeverință sau document din care să rezulte dreptul de utilizare a acestei suprafețe de teren. În declarația de suprafață, dată pe propria răspundere, anexată la cererea de acordare a subvenției, inculpatul a făcut mențiunea cu privire la faptul că, pentru anul 2014 PFA D.I. a utilizat suprafețe și din unitatea administrativ teritorială Gălbinași. Din probele administrate a reieșit că, în cursul anului 2014, inculpatul D.I. a exploatat efectiv, pe raza comunei Gălbinași, o suprafață agricolă totală de 38,44 ha, iar pentru suprafața de 70,78 ha acesta nu a deținut documente care să ateste dreptul de exploatare și, implicit, să confirme exactitatea celor declarate de către inculpat cu ocazia formulării Cererii de plată pe suprafață 2014 (volumul 3, fila 5) și a Declarației de suprafață – 2014 – IPA-Online (volumul 3, filele 7-10).
Astfel, din conținutul Notei de Control a Departamentului pentru Luptă Antifraudă, din data de 23.02.2016 (f. 17-18, vol. I dosar instanță), a rezultat că, pentru campania agricolă din anul 2014, PFA D.I., a depus în data de 23.04.2014, la APIA CJ Călărași, cererea de plată nr. 5430 (volumul 3, fila 5), pentru schema de plată unică pe suprafață și ajutoare naționale de tranziție – ANT1 – culturi în teren arabil, prin care a solicitat sprijin financiar pentru suprafața de 248,83 ha, pe raza localităților Gălbinași și Sohatu, ambele din județul Călărași.
Cererea de finanțare, precum și anexele acesteia (Angajamente și declarații) au fost semnate de inculpatul D.I..
Cu prilejul depunerii cererii de plată, fermierul a completat Declarația de suprafață – 2014 – IPA – Online (volumul 3, fila 7-10).
La data de 24.07.2014, fermierul a depus la dosarul cererii de plată, ca urmare a solicitării de clarificare formulate de APIA la data de 16.07.2014, documentul intitulat ”Adeverință” înregistrat la Primăria Comunei Sohatu, județul Călărași, nr. 1338/09.05.2014, din cuprinsul căreia rezultă că acesta utilizează pe raza localității o suprafață de 139,61 ha (volumul 3, fila 6).
În urma finalizării verificărilor, APIA CJ Călărași a determinat o suprafață de 248,65 ha pentru care a acordat sprijinul aferent anului 2014.


La data de 28.10.2014, a fost emisă ”Decizia de acordare a plăților în avans în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață – campania 2014”, nr. 1336991, prin care au fost stabilite sume, după cum urmează: SAPS - Schema de plată unică pe suprafață – Cuantum: 156,89 EUR/ha (volumul 3, filele 19-44).
La data de 24.12.2014, APIA – CJ Călărași a emis Decizia nr. 2207996 – ”De acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață – campania 2014”, prin care au fost stabilite sume, după cum urmează: SAPS – Schema de plată unică pe suprafață – Cuantum: 156,89 EUR/ha (volumul 3, filele 19-44).
Din verificările echipei DLAF, a rezultat că inculpatul D.I. a lucrat efectiv suprafața de 139,61 ha de teren, aflată pe raza localității Sohatu, încă din anul 2007 și că a rămas pe același amplasament și cu aceeași suprafață în intervalul 2007-2014, inclusiv până la momentul consemnării datelor cu privire la suprafețe și situarea lor în blocuri fizice. Adeverința cu numărul 1338 din 09.05.2014 a Primăriei Comunei Sohatu a avut la bază mențiunile cuprinse în Registrul Agricol al Comunei Sohatu (volumul 3, fila 6).
În schimb, verificările efectuate în Registrul Agricol al Primăriei Comunei Gălbinași au relevat faptul că, pentru campania 2014, fermierul nu a depus documente privind utilizarea legală a terenului agricol în suprafață de 70,78 ha, constatându-se astfel că, la data depunerii cererii unice de plată, în anul 2014, ”nu a prezentat și nu deținea documente care să ateste utilizarea legală a terenului agricol situat pe raza UAT Gălbinași, respectiv pentru suprafața de 70,78 ha, fermierul neîncadrându-se în prevederile art. 6 alin. 1 din OUG nr. 125/2006 și art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008. Astfel numitul D.I. a depus la APIA – CJ Călărași documente cu caracter inexact (Cererea unică de plată pe suprafață 2014 și Declarația de suprafață – 2015 – IPA –Online), pentru a obține sumele de bani din finanțarea nerambursabilă” (Vol.2, fila 23)
Fiind audiat în cauză, inculpatul D.I. a precizat că nu a mai încheiat noi contracte sau acte adiționale la contractele care au expirat anterior datei depunerii cererii de plată, pentru campania 2014, aferente suprafeței de 70,78 ha, întrucât s-a lovit de refuzul martorului P.R., , de a înregistra alte înscrisuri doveditoare, motivând, totodată, că primarul localității a exercitat presiuni asupra inculpatului pentru a-i ceda această suprafață (volumul 1, filele 104-108; 118-120; 121-125).
În luna august 2015, D.B.D. – director executiv adjunct în cadrul Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură – Centrul Județean Călărași, a verificat prin sondaj mai multe cereri depuse de fermieri pentru campaniile agricole 2014-2015 privind acordarea de subvenții reprezentând plăți directe pe hectar din programul F.E.G.A. (Fondul European de Garantare Agricolă). Printre cererile verificate au fost identificate și cererile depuse de inculpatul D.I.. Urmând procedura de verificare în aceste situații, s-a solicitat de către Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură – Centrul Județean Călărași lămuriri scrise atât inculpatului D.I. cât și Primăriei Gălbinași.
Astfel, martorul a constatat inculpatul D.I. a depus, pentru a justifica utilizarea legală a suprafeței de teren pentru care a solicitat subvenția în anul 2014, adeverința nr. 1338 din 09.05.2014 emisă de primăria com. Sohatu care atesta suprafața de 139,61 ha exploatată de PFA D.I. în anul 2014 pe UAT Sohatu (volumul 1, filele 75-89). Întrucât adeverința respectivă viza doar 139,61 ha din totalul suprafeței declarate de 248,43 ha, martorul i-a solicitat inculpatului să prezinte documente care să ateste utilizarea terenului (adeverință de la primărie) și a dreptului de utilizare (contracte de proprietate, de arendă, de societate civilă și pentru restul suprafeței până la concurența de 248,43 de ha (volumul 1, filele 75-89). Solicitarea a fost efectuată în cadrul întâlnirii dintre inculpat și martor, în data de 14.09.2015, la sediul APIA Călărași. Ca urmare a acestei solicitări, inculpatul s-a deplasat la sediul primăriei Comunei Gălbinași, a explicat primarului și secretarului comunei situația și le-a solicitat eliberarea unei adeverințe pentru anul 2014, însă aceștia, împreună cu referentul-agent agricol B.A. i-au comunicat că nu îi pot elibera o adeverință antedatată (f. 21-22, 43 și 70 dosar instanță).
Secretarul comunei Gălbinași, martorul P.., i-a propus directorului executiv APIA Călărași, într-o discuție ulterioară avută la biroul acestuia, varianta de a-i elibera inculpatului o adeverință care să ateste că acesta a folosit și în cursul anului 2014 suprafața de 122 ha pe raza comunei Gălbinași, însă directorul executiv i-a comunicat că este necesară adeverința în original, eliberată în anul 2014, sau duplicatul acesteia. Aceste aspect rezultă din coroborarea declarațiilor inculpatului, ale martorului D.B.D. și ale martorului P.. (f. 21-22, 57-58, 70 dosar instanță).
În data de 16.09.2015, în parcarea magazinului AUCHAN din (…), inculpatul s-a întâlnit cu martorul D.B.D. și i-a remis acestuia din urmă suma de 5000 lei, spunându-i, cu această ocazie, martorului că nu a reușit să obțină adeverința și solicitându-i acestuia să discute direct cu primarul comunei Gălbinași în vederea lămuririi situației. Inculpatul a fost surprins în flagrant, de organele de urmărire penală, în timp ce îi remitea, în parcarea sus menționată, directorului adjunct al APIA Călărași, suma de 5.000 de lei pentru ca acesta din urmă să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în privința neregularităților constatate în dosarul depus de inculpat în anul 2014 (volumul 1, filele 31-35). De asemenea, din ansamblul probatoriului administrat a reieșit că, prin remiterea sumei de 5.000 de lei, inculpatul a urmărit ca martorul D.B.D. să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în sensul respingerii cererii de plată pe suprafață, depusă de inculpat pentru campania din 2015 și să accepte introducerea în dosarul de plăți pentru această campanie a unor noi documente care urmau a fi puse la dispoziție de către inculpat.
Inculpatul D.I. a recunoscut săvârșirea faptei, constând în remiterea sumei de 5000 lei martorului D.B.D., declarația sa coroborându-se, sub acest aspect, cu declarațiile martorului, cu aspectele consemnate în procesul-verbal de prindere în flagrant (f. 21-22, 57-58 dosar instanță; f. 31-35, vol. I dosar urmărire penală), precum și cu mențiunile din procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate de inculpat cu martorul D.B.D. (f. 61-62 vol. I dosar urmărire penală).
În drept, fapta inculpatului D.I. care, în data de 16.09.2015, i-a remis numitului D.B.D., funcționar public, director adjunct executiv în cadrul APIA – Centrul Județean Călărași, suma de 5.000 de lei, în scopul neîndeplinirii de către martor unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, acte constând în constatarea neîntrunirii condițiilor prevăzute de art.7 din OUG 125/2006, cu consecința restituirii de către inculpat, în parte, a sumelor deja încasate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. 1 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Astfel, elementul material al infracțiunii a constat în acțiunea inculpatului de a da martorului D.B.D., suma de 5000 lei, cunoscând că acesta are calitatea de director executiv al APIA – Centrul Județean Călărași, fiind factorul de decizie în privința neregulilor constatate cu privire la cererile depuse de inculpat în anii 2014 și 2015, pentru obținerea de subvenții în baza OUG nr. 125/2006. Cunoașterea de către inculpat a atribuțiilor de serviciu ale martorului, relative la cererile sale de acordare a subvențiilor, rezultă cu certitudine din probele administrate, acestea confirmând faptul că inculpatul se deplasase anterior la sediul instituției publice menționate, unde a purtat discuții cu martorul, acesta explicându-i în ce constau lipsurile ce au fost constatate. Prin urmare, este cert faptul că suma de 5000 lei a fost dată de către inculpat martorului în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle de serviciu ale martorului, respectiv constatarea neîntrunirii condițiilor prevăzute de art.7 din OUG 125/2006, cu consecința restituirii de către inculpat, în parte, a sumelor deja încasate.

Urmarea imediată a faptei inculpatului a constat în starea de pericol creată pentru buna desfășurare a raporturilor de serviciu în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași, în cadrul căreia își desfășura activitatea martorul D.B.D..
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei, dată fiind natura infracțiunii.
Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe, probatoriul administrat confirmând faptul că acesta a recurs la remiterea sumei de bani către martorul D.B.D. după ce a încercat, fără succes, să obțină adeverința necesară pentru completarea dosarului aferent campaniei agricole din anul 2014. De asemenea, inculpatul a cunoscut și aspectele comunicate de martor, cu privire la lipsurile constatate în dosarul aferent campaniei agricole din anul 2015. Prin urmare, prin remiterea sumei de bani inculpatul a urmărit să îl determine pe martor să nu își îndeplinească atribuțiile anterior menționate, cu consecința tulburării bunului mers al raporturilor de serviciu din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași.
Instanța de fond a înlăturat susținerile inculpatului, referitoare la incidența cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei, prevăzute de art. 290 alin. 2 C. pen., cu motivarea că probele administrate nu au dovedit existența unei constrângeri exercitate de către martorul D.B.D. asupra inculpatului. Astfel, deși inculpatul a susținut că a fost constrâns moral, de către martor, să îi remită suma de bani, probele anterior analizate au confirmat că inițiativa de a da mită i-a aparținut inculpatului, în contextul în care acesta s-a aflat în imposibilitatea de a obține adeverința solicitată, funcționarii din cadrul primăriei comunei Gălbinași comunicându-i că nu îi pot elibera o adeverință antedatată, ci pot confirma doar că acesta a utilizat, în anul 2014, suprafețele de teren declarate. De asemenea, din cuprinsul convorbirii purtate de inculpat cu martorul, în data de 16.09.2015, anterior remiterii sumei de bani, rezultă că acesta a efectuat mai multe demersuri pentru obținerea înscrisului solicitat, demersuri care nu au condus la obținerea adeverinței, propunându-i, în acest context, martorului să aibă o întâlnire directă cu primarul comunei Gălbinași, pentru lămurirea situației. Totodată, inculpatul îi comunică martorului: „Eu am venit pregătit cu ce trebuie să vin...”, iar la momentul remiterii sumei de 5000 lei între cei doi are loc următorul dialog:
„D.I.: Dă, mă, tăticule! Eu… ce-am venit, e O.K. aici! 50! Îi numeri… Nu-i niciun fel de problemă…
D.B.D. [ține în mână mai multe bancnote, dintre care se distinge cupiura de 100 lei]: Nu ne vede nimeni, nu?
D.I.: Nu ne…! Băi, tăticule! Hai, mă, ce dracu’, stai… stai liniștit, vezi de treaba ta!
D.B.D.: N-ai vorbit cu nimeni? Doamne ferește! Bă…!
D.I.: Băi, frățioru’ meu! Bă, mânca-ți-aș …[cuvânt obscen]… ta! Tu… tu întreabă-l pe C. de mine, ce dracu’! Noi vorbim vorbe? Mă-ntâlneam unde vrei tu… unde vrea sufletu’ tău! …[numitul D.B.D. numără bancnotele în șoaptă]… Eu nu vorbesc prostii… noi, dacă suntem prieteni, suntem prieteni! Ce greșesc eu, răspund tot eu, dă-i dracu’ de bani! Că banii…
D.B.D.: 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37… …[continuând să numere]… 49, 50! Doamne ajută!” (f. 36-43, vol. I dosar urmărire penală).
În consecință, instanța de fond a constatat că elementele faptice analizate nu confirmă existența vreunei îngrădiri a libertății de voință și acțiune a inculpatului la momentul remiterii sumei de bani, acesta discutând cu nonșalanță despre actul de dare de mită și spunându-i martorului că ar fi fost dispus să de întâlnească oriunde pentru efectuarea tranzacției, subliniind chiar că „dacă suntem prieteni, suntem prieteni”. Astfel, inculpatul nu are comportamentul specific unei persoane constrânse moral să acționeze într-un anumit mod, ci este nu doar relaxat, ci chiar satisfăcut de acest mod de rezolvare a problemei cu care se confrunta: „Ce greșesc eu, răspund tot eu, dă-i dracu’ de bani! Că banii…”
Totodată, nici elementele anterioare consumării infracțiunii de dare de mită (cunoașterea de către inculpat a faptului că adeverința solicitată nu există, existența unor inadvertențe referitoare la date calendaristice, între declarațiile date de martor în faza de urmărire penală, respectiv în faza de judecată, insistența de către martor în solicitarea adeverinței) nu constituie elemente faptice care să confirme existența unei constrângeri morale, nici din declarația dată de inculpat nereieșind că s-ar fi simțit supus unor presiuni din partea martorului, în condițiile în care chiar inculpatul a fost cel care i-a propus martorului să rezolve chestiunea în discuție în afara cadrului legal, rezumând această propunere prin expresia „o să fiu băiat finuț”, explicată tot de inculpat ca reprezentând intenția sa de a-i remite martorului o sumă de bani (f. f. 21-22).
În ceea ce privește infracțiunea de folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, judecătorul fondului a reținut că faptele săvârșite de inculpat nu îndeplinesc condițiile de tipicitate ce rezultă din norma de incriminare, sub aspectul laturii subiective, nefiind dovedită reaua-credință a inculpatului.
Astfel, din probatoriul administrat, analizat în cadrul expunerii situației de fapt, a reieșit că, la data de 23.04.2014, inculpatul D.I., în calitate de persoană fizică autorizată, a depus o cerere unică de plată pentru subvenția pentru anul 2014, la APIA – Centrul Județean Călărași, pentru suprafața agricolă utilizată de 248,83 ha din unitățile administrativ teritoriale Sohatu și Gălbinași, din județul Călărași, reprezentând plată directă pe suprafața agricolă (volumul 3, fila 5).
Prin Decizia nr. 2207996/24.12.2014, emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale APIA – Centrul Județean Călărași, PFA D.I., a primit suma totală de aproximativ 193.776 lei, reprezentând fonduri europene SAPS și fonduri puse la dispoziție de statul român (schema de ajutor național tranzitoriu) (volumul 3, filele 19-44).
În vederea obținerii acestor fonduri, PFA D.I. a depus adeverința cu numărul 1338 din 09.05.2014 (volumul 3, fila 6), emisă de Primăria Comunei Sohatu, care atesta faptul că acesta a utilizat în anul 2014 suprafața agricolă de 139,61 ha. Pentru diferența de 109,22 ha, D.I. nu a anexat la cerere vreo adeverință sau document din care să rezulte dreptul de utilizare a acestei suprafețe de teren. În declarația de suprafață, dată pe propria răspundere, anexată la cererea de acordare a subvenției, inculpatul a făcut mențiunea cu privire la faptul că, pentru anul 2014 PFA D.I. a utilizat suprafețe și din unitatea administrativ teritorială Gălbinași. Din probele administrate a reieșit că, în cursul anului 2014, inculpatul D.I. a exploatat efectiv, pe raza comunei Gălbinași, o suprafață agricolă totală de 38,44 ha, iar pentru suprafața de 70,78 ha acesta nu a deținut documente care să ateste dreptul de exploatare și, implicit, să confirme exactitatea celor declarate de către inculpat cu ocazia formulării Cererii de plată pe suprafață 2014 (volumul 3, fila 5) și a Declarației de suprafață – 2014 – IPA-Online (volumul 3, filele 7-10).
Prin urmare, instanța de fond a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale laturii obiective a infracțiunii, de a depune documente incomplete, împreună cu cererea unică de plată pentru subvenția pentru anul 2014, având drept urmare obținerea de către acesta a sumei totale de aproximativ 193.776 lei, reprezentând fonduri europene SAPS și fonduri puse la dispoziție de statul român (schema de ajutor național tranzitoriu).

În ceea ce privește, însă, latura subiectivă a infracțiunii, instanța a reținut că inculpatul nu a acționat cu intenția directă sau indirectă de a obține suma de bani menționată, cu titlu de subvenție. Astfel, din cuprinsul normei de incriminare, coroborată cu prevederile art. 16 alin. 3 și alin. 6 teza a II-a C. pen., rezultă că fapta constituie infracțiune dacă este săvârșită cu rea-credință, deci dacă inculpatul fie urmărește producerea rezultatului vătămător al faptei sale, fie acceptă posibilitatea producerii unui astfel de rezultat.
Tribunalul a reținut că inculpatul a declarat, în cursul procesului penal, că, la momentul completării declarației privind suprafața, nu a deținut adeverință pentru cele 122 ha folosite pe raza comunei Gălbinași, dar că utiliza în fapt acele terenuri. De asemenea, a menționat că i-a explicat consilierului din cadrul APIA Călărași, la momentul la care a dat declarația de suprafață, că nu deține această adeverință, iar acest consilier i-a comunicat că există un text de lege care permite solicitantului să depună cererea, împreună cu declarația de suprafață, chiar în lipsa adeverinței, cu condiția să nu mărească suprafața declarată și să nu modifice amplasamentul (f. 21-22 dosar instanță).
Aspectele relatate de inculpat sunt confirmate de martora V.A., persoana care s-a ocupat de primirea cererii depuse de inculpat pentru acordarea subvenției aferente campaniei agricole 2014, ce avea funcția de consilier superior în cadrul APIA Călărași. Astfel, martora a arătat că a primit cererea depusă de inculpat și a constatat la momentul respectiv că între cererea depusă în anul 2013 și cea depusă în anul 2014 nu existau modificări în ceea ce privește suprafețele pentru care se solicita subvenția. În consecință, martora a apreciat că inculpatul nu se afla în niciuna dintre situațiile în care era necesară solicitarea de documente suplimentare, raportat la instrucțiunile de primire cereri din anul respectiv. De asemenea, martora a declarat că, la momentul înregistrării cererii inculpatului, aferente campaniei din anul 2014, programul informatic în care a efectuat această înregistrare nu a avertizat-o cu privire la existența unor diferențe de suprafață față de anii anteriori sau cu privire la necesitatea depunerii unor documente suplimentare. Martora a subliniat faptul că sistemul ar fi avertizat în cazul în care erau erori de amplasament sau de suprafață în plus sau în minus pe parcela respectivă (f. 78 dosar instanță).
A mai arătat instanța de fond că elementele de fapt expuse anterior sunt confirmate de martora O.M., consilier primiri cereri în cadrul APIA Călărași, persoana care s-a ocupat de al doilea control administrativ asupra cererii formulate de inculpat, aceasta declarând că nu a avut nicio suspiciune cu privire la caracterul incomplet al documentației depuse de inculpat, știind la momentul respectiv că inculpatul depune astfel de cereri, anual, încă din anul 2007 (f. 78 dosar instanță).
Aceleași aspecte au fost relatate de cele două martore și în declarațiile date în faza de urmărire penală, martora V.A. susținând că, potrivit Instrucțiunilor de primire cereri, valabile începând cu data de 26.02.2014, fermierului i se solicită documente privind dreptul de utilizare, folosință a terenului doar în cazul celor care depun cererea de plată pentru prima dată și în situația în care s-au modificat suprafețele din cererea formulată în anul anterior. Constatând că nu existau modificări între cererea depusă de inculpat în anul 2013 și cea din 2014, martora a arătat că nu avea obligația de a-i cere inculpatului documentele care atestau dreptul de utilizare/folosință a terenului (f. 195-197, vol. I). De asemenea, martora O.M. a arătat că nu a verificat documentele care atestau și dreptul de folosință a terenului declarat de inculpat în cerere, întrucât, la acel moment, nu era obligatorie solicitarea respectivelor documente, dacă nu existau modificări în ceea ce privește suprafața față de campania precedentă (f. 202-204, vol. I).
În raport cu aceste probe, Tribunalul a reținut că inculpatul nu a acționat cu rea-credință, la momentul depunerii cererii de acordare a subvenției aferente campaniei agricole din anul 2014, acesta având convingerea că documentația depusă în susținerea cererii este completă, convingere întărită de faptul că martora V.A., persoana care s-a ocupat de primirea cererii, consilier superior în cadrul APIA Călărași, i-a comunicat că nu este necesară depunerea unei adeverințe cu privire la suprafața de teren utilizată, dacă nu există modificări în privința suprafețelor sau amplasamentului acestora. Astfel, nu se poate aprecia că inculpatul a acționat urmărind sau acceptând posibilitatea de a obține pe nedrept sume de bani din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
În acest context, instanța de fond a reținut că împrejurarea cunoașterii de către inculpat a faptului că nu deținea adeverință pentru suprafețele lucrate în anul 2014, pe raza comunei Gălbinași, nu este de natură a conduce la concluzia existenței unei intenții a inculpatului de săvârșire a infracțiunii analizate, în condițiile în care, la momentul depunerii cererii, i s-a comunicat că nu mai sunt necesare alte acte pentru completarea documentației, implicit nefiindu-i necesară nici adeverința respectivă. Astfel, elementele faptice anterior menționate au format convingerea instanței că inculpatul nu a acționat cu rea-credință, ci a urmat procedura ce i-a fost indicată de către funcționarii din cadrul APIA Călărași, neputându-i-se imputa acestuia faptul că nu a depuse la dosarul cererii de acordare a subvenției o adeverință care, conform susținerilor consilierului care a recepționat cererea, nu era necesară.
În plus, instanța de fond a reținut faptul că inculpatul a lucrat efectiv, în anul 2014, suprafețele de teren pentru care a solicitat acordarea subvenției, aspect susținut de inculpat și confirmat de martorii B.A. și P.. (f. 21-22, 43, 70 dosar instanță), astfel că, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține reaua-credință a acestuia nici sub aspectul formulării unei cereri de acordare de subvenții pentru suprafețe pe care nu le-ar folosi efectiv.
În concluzie, judecătorul fondului a reținut că faptei inculpatului, astfel cum a fost reținută, îi lipsește elementul constitutiv constând în vinovăția sub forma intenției directe sau indirecte, nefiind îndeplinite condițiile de tipicitate prevăzute de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Pentru aceste considerente, constatând că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, în temeiul art. 396 alin. 1 și 5 C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C. proc. pen., instanța de fond a dispus achitarea inculpatului D.I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Constatând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, fiind îndeplinite condițiile răspunderii penale a inculpatului, în temeiul art. 396 alin. 1 și 2 C. proc. pen., instanța a dispus condamnarea acestuia, la individualizarea pedepsei fiind avute în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen.
Astfel, la stabilirea duratei pedepsei și a modalității de executare, instanța de fond a ținut seama de modul de comitere a faptei de către inculpat - prin remiterea sumei de 5000 lei numitului D.B.D., funcționar public, director adjunct executiv în cadrul APIA – Centrul Județean Călărași, în scopul neîndeplinirii unor acte ce intrau în îndatoririle de serviciu ale martorului, respectiv constatarea neîntrunirii condițiilor prevăzute de art.7 din O.U.G. nr.125/2006, cu consecința restituirii de către inculpat, în parte, a sumelor deja încasate, de pericolul grav creat pentru valorile sociale ocrotite - periclitarea bunului mers al raporturilor de serviciu în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, de scopul urmărit prin săvârșirea faptei - determinarea martorului D.B.D. să nu își îndeplinească atribuțiile ce îi reveneau în calitatea de director executiv al APIA – Centrul Județean Călărași. În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a reținut că acesta avea, la data săvârșirii faptei, vârsta de 36 ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită procesuală cooperantă, recunoscând săvârșirea faptei de dare de mită, încă din faza de urmărire penală, s-a prezentat în fața instanței la toate termenele de judecată și nu a împiedicat în nici un fel buna desfășurare a procesului penal.

În raport cu împrejurările analizate, Tribunalul a apreciat că o pedeapsă situată la nivelul minimului special prevăzut de art. 290 alin. 1 C. pen. este suficientă pentru a asigura atingerea scopului preventiv și educativ al sancțiunilor penale.
Apreciind, prin raportare la înțelegerea de către inculpat a gravității faptei săvârșite, reținută de instanță din conduita sa procesuală și din atitudinea de recunoaștere și regret, că aplicarea pedepsei cu închisoarea este suficientă, chiar și fără executarea efectivă a acesteia, sancțiunea în sine, prin natura ei, fiind o modalitate eficientă de asigurare a scopului pedepsei, în temeiul art. 91 alin. 1 C. pen., instanța de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condițiile art. 92 alin. 1 C. pen., ce se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinței.
În ceea ce privește măsurile asigurătorii, instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000 lei, consemnată la CEC BANK, conform recipisei de consemnare nr. 4106242/1 din 07.10.2015 (f. 280, vol. 1 dosar urmărire penală), sumă ce a fost dată cu titlu de mită și a menținut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită în vederea confiscării speciale, prin ordonanța din data de 07.10.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în dosarul nr. 790/P/2015, asupra sumei de 5.000 lei, consemnată la CEC BANK, conform recipisei de consemnare nr. 4106242/1 din 07.10.2015.
De asemenea, instanța a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, instituită în vederea confiscării speciale, prin ordonanța din data de 07.10.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în dosarul nr. 790/P/2015, asupra sumei de 4450 lei, ridicată de la inculpatul D.I. și consemnată la CEC BANK, conform recipisei de consemnare nr. 4106248/1 din 07.10.2015 (f. 282, vol. 1 dosar urmărire penală). Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere faptul că suma în privința căreia s-a dispus confiscarea, prin sentință, este de 5000 lei, punerea în executare a acestei măsuri de siguranță fiind asigurată prin menținerea sechestrului asigurător instituit, prin aceeași ordonanță, asupra acestei sume. Prin urmare, suma de 4450 lei, ridicată de la inculpatul D.I. și consemnată la CEC BANK, conform recipisei de consemnare nr. 4106248/1 din 07.10.2015, excedează cuantumului sumei de bani ce urmează a fi confiscată de la inculpat, neimpunându-se menținerea măsurii asigurătorii asupra acesteia.
Pentru aceleași motive, instanța a dispus restituirea către inculpatul D.I. a sumei de 4450 lei, ridicată de la acesta și consemnată la CEC BANK, conform recipisei de consemnare nr. 4106248/1 din 07.10.2015 (f. 282, vol. 1 dosar urmărire penală).
Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut că persoana vătămată AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI s-a constituit parte civilă, pentru suma totală de 174.678,77 lei, prin adresa cu numărul 7590 din data de 12.05.2017 (fila 259, vol. 1, dosar urmărire penală). Partea civilă a arătat că debitul este constituit din suma de 110,44 lei, reținută în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 29.12.2016, aferent cererii de plată nr. CL-5422/06.06.2015, și din suma de 174.568,33 lei, reținută în procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 3801 din data de 29.12.2016, aferent cererii de plată nr. CL-543023.04.2014.
Prin raportare la dispozițiile art. 19 alin. 1 C. proc. pen., Tribunalul a arătat că, în speță, astfel cum s-a reținut în cadrul analizei laturii penale, fapta prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, susceptibilă de a cauza un prejudiciu părții civile, nu a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală. Prin urmare, în condițiile în care, conform dispozițiilor art. 1357 C. civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a autorului unei fapte ilicite, este necesară constatarea săvârșirii faptei cu vinovăție, iar în privința inculpatului s-a reținut că nu a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare – intenție directă sau indirectă - instanța de fond a constatat că răspunderea civilă delictuală a inculpatului nu poate fi angajată în prezentul cadru procesual, nefiind întrunite cumulativ condițiile necesare tragerii la răspundere civilă a acestuia.
Pe de altă parte, s-a reținut că, în privința sumei de 110,44 lei, cu care persoana vătămată s-a constituit parte civilă, nu este îndeplinită cerința esențială a exercitării acțiunii civile în cadrul procesului penal, pretinsul prejudiciu fiind urmarea unei fapte ce nu face obiectul prezentei cauze.
Astfel, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, s-a reținut prin rechizitoriu că a constat în depunerea de către inculpat, la data de 23.04.2014, de documente care conțineau date inexacte (Cererea unică de plată pe suprafață 2014 CL 5430/23.04.2014 și Declarația de suprafață – 2014 – IPA – Online), prin care a indus în mod nereal ideea că deținea, la data completării cererii de plată, documente care atestau dreptul de utilizare pentru întreaga suprafață de teren solicitată la plată, respectiv pentru suprafața de 248,83 ha, deși în fapt acesta nu deținea astfel de înscrisuri pentru suprafața de 70,78 ha, de pe raza UAT Gălbinași, fapt ce a avut drept consecință obținerea pe nedrept a sprijinului financiar în cuantum de 174.678,77 lei. Prin urmare, în condițiile în care cererea de constituire ca parte civilă vizează un pretins prejudiciu cauzat acesteia prin depunerea unei alte cereri de acordare de subvenții, aferentă anului 2015, constituirea ca parte civilă, în prezenta cauză, pentru suma de 110,44 lei, apare ca vădit neîntemeiată.
În raport cu cele anterior expuse, Tribunalul a respins – ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI, în contradictoriu cu inculpatul D.I..
Potrivit art. 404 alin. 4 lit. c C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. 4 și 5 C. proc. pen., Tribunalul a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanța din data de 13.06.2017, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în dosarul nr. 790/P/2015, asupra cotei de ½ din bunurile imobile deținute de inculpatul D.I. și menționate în dispozitivul sentinței, cu motivarea că măsura asiguratorie a fost instituită, între altele, pentru a garanta repararea pagubei produse prin infracțiune, nemaimpunându-se menținerea acesteia, în raport cu soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii civile și nici menținerea măsurii asigurătorii pentru a garanta punerea în executare a confiscării speciale, în condițiile în care suma de bani ridicată de la inculpat este îndestulătoare din această perspectivă, nici pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare, valoarea bunurilor asupra cărora s-a instituit măsura fiind net superioară cuantumului cheltuielilor judiciare, astfel că nu era justificată limitarea exercitării dreptului de proprietate al inculpatului asupra imobilelor vizate de măsură.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de lege, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție (la data de 21 mai 2019) și inculpatul D.I. (la data de 29 mai 2019), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cererile de apel, depuse inițial la instanța care a pronunțat hotărârea atacată, împreună cu întreg dosarul cauzei, au fost înaintate de către instanța de fond și înregistrate pe rolul Curții de Apel București – Secția I Penală la data de 23 iulie 2019.
În cursul judecării apelurilor cu care a fost sesizată, instanța de control judiciar, în temeiul art.420 alin.4 Cod de procedură penală, nu a procedat la ascultarea nemijlocită și în condiții de contradictorialitate a inculpatului D.I., care, beneficiind de consilierea apărătorului său ales, și-a manifestat opțiunea de a nu da o nouă declarație în fața instanței de apel, precizând că își menține declarațiile anterioare.

De asemenea, în condițiile art.420 alin.5 Cod de procedură penală, la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, Curtea a încuviințat administrarea unor probe considerate a fi relevante pentru justa soluționare a cauzei din perspectiva criticilor invocate prin intermediul căilor de atac promovate împotriva hotărârii primei instanțe.
Astfel, urmare a solicitării reprezentantului Ministerului Public, a cărui principală obiecțiune față de sentința apelată vizează soluția de achitare dispusă prin aceasta în privința inculpatului D.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.181 alin.1, din Legea nr.78/2000, dar și a inculpatului, prin apărător, Curtea a încuviințat reaudierea martorilor R.P., O.M., D.B.D. și V.A., precum și proba cu înscrisuri solicitată de inculpat.
Drept urmare, martorii R.P., O.M., D.B.D. și V.A. au fost audiați de către instanța de apel la termenul de judecată din data de 21 mai 2020 (filele 118-122, vol.I d.a.).
Pentru inculpatul apelant D.I. a fost încuviințată și administrată de către Curte proba cu înscrisuri în circumstanțiere și pe situația de fapt (filele 63-78, vol.I d.a.).
Potrivit motivelor scrise de apel (filele 10-25, vol.I d.a.) și concluziilor orale ale procurorului de ședință, formulate cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul de judecată din data de 21 mai 2020 (consemnate în încheierea de dezbateri pronunțată la acea dată), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a criticat hotărârea pronunțată de instanța fondului sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul achitării inculpatului D.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.181 din Legea nr.78/2000;
2. Hotărârea pronunțată este nelegală sub aspectul neaplicării art.72 Cod penal;
3. Hotărârea instanței este netemeinică, apreciind că pedeapsa nu a fost corect individualizată sub aspectul modalității de executare.
Prin apelul declarat de inculpatul D.I., a cărui asistență juridică a fost asigurată de către apărătorul său ales, s-a solicitat, astfel cum rezultă din motivarea scrisă a acestei căi de atac (filele 30 -34, vol.I d.a.) și din susținerile orale ale apărătorului ales, formulate în cadrul dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 21 mai 2020, admiterea apelului și desființarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul că există cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei de dare de mită, cauza prevăzută de dispozițiile art. 290 alin 2) Cod penal “Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.”
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelurile promovate de procuror și de inculpat sunt nefondate, în considerarea următoarelor argumente:
Astfel, căile de atac sunt mijloacele prevăzute de lege prin care se creează posibilitatea reexaminării unei hotărâri judecătorești spre a se îndrepta eventualele erori săvârșite cu ocazia soluționării cauzei.
Instituirea căilor de atac decurge din necesitatea de a se controla activitatea desfășurată de instanțele judecătorești deoarece, în cazul în care aceasta nu corespunde legii și adevărului, aduce grave prejudicii unor drepturi fundamentale ale justițiabililor, cu implicații negative și asupra societății.
În sistemul procesual român actual, apelul este o cale ordinară, în care instanța superioară celei care a pronunțat decizia efectuează o nouă judecată în fond a cauzei, cu aprecierea probelor existente deja la dosar, dar și cu posibilitatea administrării de noi probe.


Apelul constituie o cale ordinară de atac, deoarece, odată exercitat, acesta produce un efect devolutiv complet, adică poate provoca un control complet, atât în fapt cât și în drept. Apelul este și o cale de reformare, deoarece instanța superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în urma controlului exercitat, o poate infirma, în tot sau în parte și poate da o altă soluție cauzei.
Având în vedere considerentele teoretice arătate mai sus și verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport cu motivele invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 417 alin. 1 și 2 C.proc.pen., Curtea constată, că atât apelul formulat de inculpatul D.I., cât și cel formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, ambele împotriva sentinței penale nr. 831din data de 16.05.2019, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, sunt nefondate urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate din oficiu, dar și ținând cont de motivele invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că prima instanță – pe baza unei analize complete și judicioase a probelor administrate – a stabilit în mod corect situația de fapt și a dispus în mod temeinic achitarea inculpatului D.I., în temeiul art. 396 alin. 1 și 5 C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Potrivit art.181 alin.1 din Legea 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Astfel, la data de 23.04.2014, inculpatul D.I., persoană fizică autorizată, având sediul în localitatea Sohatu, județul Călărași, CUI 21333032, a depus o cerere unică de plată pentru subvenția pentru anul 2014, la APIA – Centrul Județean Călărași, pentru suprafața agricolă utilizată de 248,83 ha din unitățile administrativ teritoriale Sohatu și Gălbinași, din județul Călărași, reprezentând plată directă pe suprafața agricolă. În acest sens, inculpatul a depus adeverința cu numărul 1338 din 09.05.2014 , emisă de Primăria Comunei Sohatu, care atesta faptul că acesta a utilizat în anul 2014 suprafața agricolă de 139,61 ha iar pentru diferența de 109,22 ha, inculpatul nu a anexat la cerere adeverință sau document din care să rezulte dreptul de utilizare a acestei suprafețe de teren.
În declarația de suprafață, dată pe propria răspundere, inculpatul a făcut doar mențiunea că, pentru anul 2014 PFA D.I. a utilizat suprafețe și din unitatea administrativ teritorială Gălbinași. Așa cum reiese din actele dosarului, în cursul anului 2014, inculpatul D.I. a exploatat efectiv, pe raza comunei Gălbinași, o suprafață agricolă totală de 38,44 ha, iar pentru suprafața de 70,78 ha acesta nu a deținut documente care să ateste dreptul de exploatare și, implicit, să confirme exactitatea celor declarate de către inculpat cu ocazia formulării Cererii de plată pe suprafață 2014 (volumul 3, fila 5 d.u.p.) și a Declarației de suprafață – 2014 – IPA - Online (volumul 3, filele 7-10 d.u.p.).
În urma finalizării verificărilor, APIA CJ Călărași a stabilit o suprafață de 248,65 ha pentru care a acordat sprijinul aferent anului 2014, la data de 28.10.2014, fiind emisă ”Decizia de acordare a plăților în avans în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață – campania 2014”, nr. 1336991, iar prin Decizia nr. 2207996/24.12.2014, emisă de aceiași instituție publică, PFA D.I., a primit suma totală de aproximativ 193.776 lei, reprezentând fonduri europene SAPS și fonduri puse la dispoziție de statul român (schema de ajutor național tranzitoriu) (volumul 3, filele 19-44 d.u.p.).

Față de situația de fapt expusă anterior și reținută și de instanța de fond, aceasta a constatat, că sunt întrunite elementele constitutive ale laturii obiective a infracțiunii, respectiv s-au depus documente incomplete, împreună cu cererea unică de plată pentru subvenția pentru anul 2014.
Însă, în ce privește latura subiectivă a infracțiunii în mod întemeiat s-a arătat, că inculpatul nu a acționat cu intenția directă sau indirectă, de a obține suma de bani arătată anterior, cu titlu de subvenție, aceasta deoarece potrivit textului de lege incriminator, fapta constituie infracțiune dacă este săvârșită cu rea-credință, deci dacă inculpatul fie urmărește producerea rezultatului vătămător al faptei sale, fie acceptă posibilitatea producerii unui astfel de rezultat.
În completarea celor reținute de instanța de fond, sub aspectul contestat, din probele administrate a reieșit că, în cursul anului 2014, inculpatul D.I. a exploatat efectiv, pe raza comunei Gălbinași, o suprafață agricolă totală de 38,44 ha, iar pentru suprafața de 70,78 ha acesta nu a deținut documente care să ateste dreptul de exploatare și, implicit, să confirme exactitatea celor declarate de către inculpat cu ocazia formulării Cererii de plată pe suprafață 2014 și a Declarației de suprafață – 2014 – IPA-Online. Astfel, potrivit declarațiilor martorilor B.A. și P.. (f. 21-22, 43, 70 dosar instanță fond), inculpatul a lucrat efectiv și aceste suprafețe de teren de pe raza localității Gălbinași.
În continuare, potrivit art. 7 alin.1 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale, printre care și cea de la lit. f) respectiv, să prezinte documentele care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea.
Potrivit aceleiași reglementări, la art.7 alin.5 se prevede în mod expres, că documentele din care reiese utilizarea legală a terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Însă, așa cum reiese din probele administrate în cauză, și anume din declarațiile martorei V.A., angajata instituției care s-a ocupat de primirea cererii depuse de inculpat pentru acordarea subvenției aferente campaniei agricole 2014, și care avea funcția de consilier superior în cadrul APIA Călărași, constatând la momentul respectiv, că între cererea depusă în anul 2013 și cea depusă în anul 2014 nu existau modificări în ceea ce privesc suprafețele pentru care se solicita subvenția, apreciind că inculpatul nu se afla în niciuna dintre situațiile în care era necesară solicitarea de documente suplimentare, raportat la instrucțiunile de primire cereri din anul respectiv.
Aceiași martoră a mai arătat, că la momentul înregistrării cererii inculpatului, aferente campaniei din anul 2014, programul informatic în care a efectuat această înregistrare nu a avertizat-o cu privire la existența unor diferențe de suprafață față de anii anteriori sau cu privire la necesitatea depunerii unor documente suplimentare.
Cu privire la același aspect, și din declarația martorei O.M., consilier primiri cereri în cadrul APIA Călărași, persoana care s-a ocupat de al doilea control administrativ asupra cererii formulate de inculpat, a arătat, că nu a avut nicio suspiciune cu privire la caracterul incomplet al documentației depuse de inculpat, știind la momentul respectiv, că inculpatul depune astfel de cereri, anual, încă din anul 2007.
Din cele reținute anterior, reiese că instanța de fond în mod corect a constatat, că inculpatul nu a acționat cu rea-credință, ci a urmat procedura ce i-a fost indicată de către funcționarii din cadrul APIA Călărași, neputându-i-se imputa acestuia faptul că nu a depuse la dosarul cererii de acordare a subvenției o adeverință care, conform susținerilor consilierului care a recepționat cererea, nu era necesară, în concluzie sentința apelată sub acest aspect fiind legală și temeinică.
În ce privește motivul de apel referitor la nededucerea reținerii și a arestului preventiv al inculpatului D.I. pentru 24 h din data de 16.09.2015 și respectiv, din data de 17.09.2015 până la data de 20.10.2015 este de arătat, că raportat la modalitatea de executare a pedepsei aplicată de către instanța de fond și anume, suspendarea sub supraveghere, numai constatarea perioadei deja executate este suficientă, aceasta deoarece în eventuala aplicare a art. 96 alin.1 și 4 C.pen., urmează a fi avută în vedere și perioada considerată ca executată potrivit art. 72 C.pen., sentința apelată fiind legală și temeinică și sub acest aspect.
În ce privește motivul de apel referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei de 2 ani aplicată inculpatului D.I., pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, este de arătat, că instanța de fond în mod corect a ținut seama de modul de comitere a faptei de către inculpat - prin remiterea sumei de 5000 lei numitului D.B.D., funcționar public, director adjunct executiv în cadrul APIA – Centrul Județean Călărași, în scopul neîndeplinirii unor acte ce intrau în îndatoririle de serviciu ale martorului, respectiv constatarea neîntrunirii condițiilor prevăzute de art.7 din O.U.G. nr.125/2006, cu consecința restituirii de către inculpat, în parte, a sumelor deja încasate, de pericolul grav creat pentru valorile sociale ocrotite, și anume periclitarea bunului mers al raporturilor de serviciu în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, de scopul urmărit prin săvârșirea faptei, respectiv determinarea martorului D.B.D. să nu își îndeplinească atribuțiile ce îi reveneau în calitatea de director executiv al APIA – Centrul Județean Călărași și nu în ultimul rând de circumstanțele personale ale inculpatului, acesta avea la data săvârșirii faptei, vârsta de 36 ani, nu era cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită procesuală cooperantă, s-a prezentat în fața instanței de fond și apel la toate termenele de judecată și nu a împiedicat în nici un fel buna desfășurare a procesului penal.
Astfel, prin raportare la înțelegerea de către inculpat a gravității faptei săvârșite, reținută de instanța de fond și cea de apel, din conduita sa procesuală și din atitudinea de regret față de cele întâmplate, în mod corect s-a dispus, că aplicarea pedepsei cu închisoarea este suficientă, chiar și fără executarea efectivă a acesteia, sancțiunea în sine, prin natura ei, fiind o modalitate eficientă de asigurare a scopului pedepsei, apelul urmând a fi respins și sub acest aspect.
În ce privește apelul inculpatului D.I., referitor la existența unei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei de dare de mită, cauza prevăzută de dispozițiile art. 290 alin 2) C.pen., este de arătat, că instanța de fond în mod corect a constatat, că în data de 16.09.2015, în parcarea magazinului AUCHAN din (…), inculpatul s-a întâlnit cu martorul D.B.D. și i-a remis acestuia din urmă suma de 5000 lei. Inculpatul a fost surprins în flagrant, de organele de urmărire penală, în timp ce îi remitea, în parcarea sus menționată, directorului adjunct al APIA Călărași, suma de 5.000 de lei pentru ca acesta din urmă să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu în privința neregularităților constatate în dosarul depus de inculpat în anul 2014 (volumul 1, filele 31-35 d.u.p.).
Inculpatul D.I. a recunoscut săvârșirea faptei, constând în remiterea sumei de 5000 lei martorului D.B.D., declarația sa coroborându-se sub acest aspect, cu declarațiile martorului, cu aspectele consemnate în procesul-verbal de prindere în flagrant (f. 21-22, 57-58 dosar instanță; f. 31-35, vol. I d.u.p.), precum și cu mențiunile din procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate de inculpat cu martorul D.B.D. (f. 61-62 vol. I d.u.p.), însă atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel a susținut, că a fost constrâns moral de către martor, să îi remită suma de bani menționată anterior, în contextul că acesta știa de faptul, că inculpatul nu mai poate obține adeverința solicitată.
Referitor la acest aspect, este de arătat că, din probele administrate în cauză, reiese în mod cert, că inițiativa de a da mită i-a aparținut inculpatului, în contextul în care acesta s-a aflat în imposibilitatea de a obține adeverința solicitată, funcționarii din cadrul primăriei comunei Gălbinași comunicându-i că nu îi pot elibera o adeverință antedatată, ci pot confirma doar că acesta a utilizat, în anul 2014, suprafețele de teren declarate.
Astfel, din interceptările efectuate în cauză, inculpatul îi comunică martorului: „Eu am venit pregătit cu ce trebuie să vin...”, iar la momentul remiterii sumei de 5000 lei între cei doi a avut loc un dialog, reținut de instanța de fond în sentință, din care reiese, cuantumul sumei înmânate martorului-denunțător, precum și faptul că de această tranzacție nu a mai aflat nimeni, inculpatul asigurându-l pe martor de seriozitatea sa, în astfel de situații.
Având în vedere considerentele arătate anterior, instanța de fond în mod corect a constatat, că anterior consumării infracțiunii de dare de mită nu au fost identificate elemente faptice care să confirme existența unei constrângeri morale, nici chiar din declarația dată de inculpat nereieșind, că s-ar fi simțit supus unor presiuni din partea martorului, în condițiile în care chiar inculpatul a fost cel care i-a propus martorului să rezolve chestiunea în discuție în afara cadrului legal, rezumând această propunere prin expresia „o să fiu băiat finuț”, explicată tot de inculpat ca reprezentând intenția sa de a-i remite martorului o sumă de bani (f. f. 21-22).
De asemenea, din analizarea acelorași probe administrate, nu rezultă existența vreunei îngrădiri a libertății de voință și acțiune a inculpatului la momentul remiterii sumei de bani, acesta discutând relaxat chiar, despre înmânarea sumei de bani și spunându-i martorului, că ar fi dispus să se întâlnească oriunde pentru efectuarea tranzacției, de unde rezultă în final că inculpatul nu a avut comportamentul specific unei persoane constrânse moral să acționeze într-un anumit mod.
De altfel, în motivarea apelului, inculpatul a arătat că regretă fapta săvârșită și pentru el a fost o lecție clară, că orice solicită și depune, către instituțiile statului, trebuie să fie făcut cu respectarea procedurilor pe care a început să le învețe și să și le însușească, realizând că pe calea justiției este singura modalitate să-și apare un drept, nicidecum prin apelarea la serviciile unor persoane, în final și sub acest aspect sentința fiind legală și temeinică.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.421 pct.1 lit. b) C.p.p., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul D.I., împotriva sentinței penale nr. 831/16.05.2019 a Tribunalului București – Secția I Penală.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen., va obliga pe inculpatul D.I. la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, iar în temeiul art. 275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare în apelul parchetului, rămân în sarcina statului.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:


Respinge ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul D.I., împotriva sentinței penale nr. 831/16.05.2019 a Tribunalului București – Secția I Penală.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă pe inculpatul D.I. la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
În baza art. 275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare în apelul parchetului, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2020.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
(…)(…)



GREFIER,
(…)
Red. A.G.
Dact. L.G.
Ex.5
Red. (…) – T.B. – S.I.P.