DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1242 din 22.11.2019, Curtea de Apel Bacău a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpata MAZILU GABRIELA, la data faptei director economic al SC CET SA Bacău, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Condamnă pe inculpatul MAZILU OVIDIU, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
Dispune confiscarea specială a sumei de 325.000 lei de la inculpata Mazilu Gabriela și a sumei de 325.000 lei de la inculpatul Mazilu Ovidiu.
Obligă inculpații Mazilu Gabriela și Mazilu Ovidiu la plata sumei de 3.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău la data de 08 octombrie 2015, vezi comunicatul nr. 1592/VIII/3 din data de 12 octombrie 2015.



Actualizare (20.02.2023):

Prin decizia penală nr. 2 din 09.01.2023 Curtea de Apel Bacău a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților MAZILU GABRIELA și MAZILU OVIDIU, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 12 octombrie 2015