increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1567/A din 26.11.2019, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului NECULA STĂNEL IONEL la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a fi de a fi administrator/asociat al vreunei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Necula Stănel Ionel va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, la Școala Generală „Lucreția Suciu” Oradea sau la Primăria Sîntandrei.
Ia act că persoana vătămată, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Obligă inculpatul Necula Stănel Ionel la plata sumei de 5.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați la data de 06 noiembrie 2017, vezi comunicatul nr. 1152/VIII/3 din data de 08 decembrie 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 decembrie 2017