DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 17 septembrie 2019
Nr. 722/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 septembrie 2019, a inculpatului
AVRAM SORIN DANIEL, lucrător vamal în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stamora Moravița, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În zilele de 04 și 12 septembrie 2019, inculpatul Avram Sorin Daniel, în calitatea menționată mai sus, a pretins și primit de la o persoană, om de afaceri, suma totală de 100 de euro pentru a-i permite intrarea în România cu mai multe obiecte funerare.
Pentru a-l determina să remită sumele de bani, vameșul i-a pus în vedere omului de afaceri că are posibilitatea să îi aplice sancțiunea confiscării mărfurilor transportate.
Ulterior, în ziua de 16 septembrie 2019, pentru același motiv, lucrătorul vamal a mai pretins de la același om de afaceri suma de 150 de euro.
După mai multe negocieri, suma finală care i-a fost remisă inculpatului Avram Sorin Daniel a fost de 70 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
La data de 17 septembrie 2019, inculpatul este prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Inculpatului Avram Sorin Daniel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE