DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 688/2019 din 27 iunie 2019, Curtea de Apel Constanța a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul LEȚCANU REMUS, la data faptelor lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța – Direcția generală a vămilor, la o pedeapsă de 2 ani si 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 8 luni inchisoare și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită.
Condamnă pe inculpații:
ȘAPERA GEORGE-DANIEL, la data faptei lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanța - Autoritatea Navală Română,
CHIOIBAȘ MARIAN, la data faptei agent șef principal de poliție al Poliției de frontieră din cadrul Punctului de Control Trecere Frontieră Constanța - Garda de Coastă – Grupul de Nave Constanța,
ALI SEVER, la data faptei lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanța – Autoritatea Navală Română,
CĂTĂLINA EUSEBIU, la data faptei lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța – Direcția Generală a Vămilor - Agenția Națională de Administrare Fiscală,
ADOCHIȚEI CONSTANTIN-CIPRIAN, la data faptei lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța – Direcția Generală a Vămilor - Agenția Națională de Administrare Fiscală,
CARAMAN CĂTĂLIN-PETRIȘOR, la data faptei lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanța – Autoritatea Navală Română,
la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani inchisoare și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea a infracțiunii de luare de mită.
Condamnă pe inculpatul STOICA ADRIAN-DUMITRU, la data faptei agent șef principal de poliție al Poliției de frontieră din cadrul Punctului de Control Trecere Frontieră Constanța - Garda de Coastă – Grupul de Nave Constanța, la o pedeapsă de de 2 ani și 1 lună închisoare închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de de 2 ani și 6 lună inchisoare și interzicerea pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea a infracțiunilor de luare de mită și omisiunea sesizării.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații vor presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenta "Sf. Apostol Andrei" Constanta sau în cadrul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
Față de inculpații Bratu Gabriel Aurelian, Botea Daniel, Verișan Daniel, Moșoiu Marcel Laurentiu, instanța de judecată a dispus achitarea.
Dispune față de inculpații Pătrașcu Marinel, Dină Titi și Alexoi Mihai Marcel renuntarea la aplicarea pedepsei și le aplică acestora câte un avertisment.
Obligă inculpații Chioibaș Marin, Șapera George Daniel, Lețcanu Remus, Ali Sever, Cătălina Eusebiu, Stoica Adrian Dumitru, Adochiței Constantin Ciprian și Caraman Cătălin Petrișor la plata a câte 700 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Dispune obligarea inculpatului Lețcanu Remus la plata sumei de 1.800 lei, a inculpatului Șapera George Daniel la plata sumei de 1.500 lei, a inculpatului Stoica Adrian Dumitru la plata sumei de 1500 lei, a inculpatului Chioibaș Marian la plata sumei de 1.500 lei, a inculpatului Ali Sever la plata sumei de 1.500 lei, a inculpatului Patrascu Marinel la plata sumei de 1.000 lei, a inculpatului Dina Titi la plata sumei de 1.000 lei, a inculpatului Catalina Eusebiu la plata sumei de 1.500 lei, a inculpatului Adochitei Constantin la plata sumei de 1.500 lei și a inculpatului Caraman Catalin Petrisor la plata sumei de 1.500 lei.
În cauză s-a dispus confiscarea mai multor pachete de țigări.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție la data de 03 ianuarie 2017, vezi comunicat 140/VIII/3 din 14 februarie 2017.




BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 14 februarie 2017