DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 278 din 06.03.2018, Curtea de Apel Craiova a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul DRĂGOIESCU ANU-ION, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul BALAURE ION, primar al primăriei Rogova, județul Mehedinți la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia de consilier A.P.I.A. (pe o durată de 2 ani), pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și instigare la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, ambele în formă continuată.
Condamnă pe inculpata DRĂGOIESCU LUMINIȚA, consilier în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Mehedinți la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, ambele în formă continuată.
Condamnă pe inculpații HUZA COSTEL NICUȘOR, BALAURE DANIELA și POPESCU ANIȘOARA, la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În cazul inculpaților Balaure Ion, Huza Costel Nicușor, Balaure Daniela și Popescu Anișoara, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Drăgoiescu Anu-Ion și Balaure Ion, vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, primul în cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, sau în cadrul unei unități școlare subordonate Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, iar al doilea în cadrul Primăriei Rogova, județul Mehedinți, sau în cadrul unei unități școlare subordonate Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Drăgoiescu Luminița, Balaure Daniela, Popescu Anișoara și Huza Costel Nicușor, vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, primii trei în cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, sau în cadrul unei unități școlare subordonate Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, iar ultimul în cadrul Primăriei Rogava, județul Mehedinți, sau în cadrul unei unități școlare subordonate Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate.
Obligă inculpatul Huza Costel Nicușor, în solidar cu inculpații Balaure Ion, Drăgoiescu Anu – Ion și Drăgoiescu Luminița, să plătească părții civile, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Mehedinți, suma de 20.893 lei, reprezentând sume încasate necuvenit pentru campania din anul 2011.
Obligă inculpata Popescu Anișoara, în solidar cu inculpații Balaure Ion, Drăgoiescu Anu – Ion și Drăgoiescu Luminița, să plătească părții civile, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Mehedinți, suma de 20.309 lei, reprezentând sume încasate necuvenit pentru campania din anul 2011.
Obligă inculpata Balaure Daniela, în solidar cu inculpații Balaure Ion, Drăgoiescu Anu – Ion și Drăgoiescu Luminița, să plătească părții civile, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Mehedinți, suma de 13.173,54 lei, reprezentând sume încasate necuvenit pentru campania din anul 2011.
Obligă pe fiecare dintre inculpații Drăgoiescu Anu – Ion, Drăgoiescu Luminița, Balaure Daniela, Balaure Ion, Huza Costel - Nicușor și Popescu Anișoara, la plata a câte 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Obligă apelanții inculpați Drăgoiescu Anu-Ion, Balaure Ion și Drăgoiescu Luminița la plata sumei de 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova la data de 30 martie 2016, vezi comunicat nr. 410/VIII/3 din data de 05 aprilie 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 aprilie 2016