Pagina de Internet a DNA folosește cookies pentru îmbunătățirea experienței dvs. de navigare pe acest site.  Pentru mai multe detalii puteți naviga aici 
The DNA website uses cookies for enhancing your experience when browsing the website.  For more details, you may find navigate here 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 5 ianuarie 2018
Nr. 14/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ


Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză (partea I) a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna decembrie 2017, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

GARDEAN ADRIAN, administrator de fapt al S.C. Termogaz Company S.A, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită,
GARDEAN MIRON-DOREL, la data faptei, acționar majoritar și administrator al S.C. Termogaz Company S.A, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Prezentul dosar a fost disjuns din cauza mediatizată prin comunicatul nr 748/VIII/3 din data de 21 aprilie 2015 (Trimitere dosar corupție finanțare gală de box și altele) în care s-a efectuat urmărire penală cu privire la infracțiunile corelative de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit în prezentul dosar, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2010, inculpații Gardean Adrian și Gardean Miron Dorel au promis și transmis foloase materiale ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, Udrea Elena Gabriela, pentru a asigura finanțarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. cu mai multe unități administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România”.
Transmiterea foloaselor s-a realizat în mod indirect, prin intermediul lui Lungu Ștefan, consilierul personal al ministrului, în baza unei înțelegeri încheiate în cursul anului 2010 de către Gardean Adrian și Lungu Ștefan, la care a achiesat ulterior și Gardean Miron Dorel.
Ca urmare acestei înțelegeri, la datele de 24 august 2010 și 20 decembrie 2010, cei doi inculpați au dispus transferul unor foloase în valoare totală de 695.367,06 lei, prin intermediul unor plăți, către o societate controlată de Lungu Ștefan, care a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company și furnizorii obișnuiți ai acesteia.
Suma plătită cu titlul de foloase necuvenite reprezintă 10% din valoarea plăților efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului către unitățile administrativ teritoriale Cavnic și Borsec, în contul lucrărilor realizate de S.C. Termogaz Company S.A.

Față de Lupulescu Miron s-a dispus clasarea pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara.



Actualizare la 26.06.2019:
Prin decizia penală nr. 379 din 22.05.2019 Curtea de Apel Alba a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților Gărdean Adrian și Gărdean Miron Dorel, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
DEFINITIVĂ




2. În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 734/VIII/3 din 30 mai 2016 și nr. 398/VIII/3 din 1 aprilie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului SCHWARTZENBERG EMILIAN (cu dublă cetățenie, domiciliat în Israel), arestat în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Schwartzenberg Emilian, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al societății Shapir Structures S.R.L., să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Mazăre Radu Ștefan, primarul municipiului Constanța de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât societatea Shapir Structures S.R.L să câștige, în condiții avantajoase, o licitație având ca obiect contractul de construire a Campusului social „Henri Coandă” în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro) din municipiul Constanța.
Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societății offshore Melici Management Inc (societate al cărei beneficiar real era) și, pe de altă parte, a facilitat relația dintre Mazăre Radu Ștefan și Morgenstern Avraham, fiind prieten cu cei doi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile dispuse în cauză.

Prezenta cauză reprezintă o disjungere din dosarul în care, la data de 31 martie 2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Mazăre Radu Ștefan, Mazăre Alexandru și Morgenstern Avraham (detalii în comunicat 398/VIII/3 din 1 aprilie 2016).



3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

MORĂRESCU COSTEL, în prezent și la data faptelor primar al comunei Filipeștii de Pădure, jud. Prahova și președinte onorific al Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (56 acte materiale, corespunzătoare ordinelor de plată semnate);

SURUGIU VASILE - GEORGEL, în prezent și la data faptelor viceprimar și consilier local al comunei Filipeștii de Pădure, județul Prahova și președinte al Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (14 acte materiale, corespunzătoare numărului de hotărâri de consiliu local inițiate și votate).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 25 ianuarie 2006 – 30 martie 2012, inculpatul Morărescu Costel, în calitate de primar al comunei Filipeștii de Pădure, jud. Prahova și de ordonator principal de credite, cu încălcarea legii, a dispus acordarea nelegală de finanțări nerambursabile de la bugetul local (în valoare de 2.204.986 lei), Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure” (structură sportivă de drept privat), prin semnarea a 56 de ordine de plată, fără existența unui angajament legal. Fapta a determinat crearea unui avantaj patrimonial în beneficiul Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, reprezentând suma plătită și a unui prejudiciu bugetului local al comunei Filipeștii de Pădure, de aceeași valoare.
În activitatea infracțională, inculpatul Morărescu Costel a fost sprijinit de inculpatul Surugiu Vasile Georgel, viceprimar, respectiv consilier local al comunei Filipeștii de Pădure, județ Prahova, dar și președinte al Asociației „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”. Astfel, acesta și-a încălcat atribuțiile de ales local și, cu intenție, a inițiat și a votat 14 hotărâri de consiliu local în baza cărora au fost stabilite sumele de bani virate asociației, fără încheierea unor contracte de finanțare nerambursabilă, cu încălcarea unor dispoziții din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului și Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non-profit de interes general din bugetul public. În acest mod a fost înlesnită efectuarea unor plăți nelegale de către inculpatul Morărescu Costel, ordonator principal de credite, către Asociația „Fotbal Club Filipeștii de Pădure”, în sumă totală de 2.204.986 lei.

În cauză s-a dispus sechestru asigurător asupra tuturor sumelor existente în conturi bancare deținute de inculpații Morărescu Costel și Surugiu Vasile Georgel, precum și sechestru asupra unor imobile deținute de acesta din urmă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunerea de a se menține măsurile asigurărorii dispuse.



4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

CIOBANU EDUARD PAUL, la data faptelor angajat al unei societăți comerciale și membru al comisiei de evaluare/licitație, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită,
- trafic de influență,

BADEA IONEL, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la luare de mită,
- complicitate la trafic de influență,

POPPA RĂZVAN VIOREL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la luare de mită,
- complicitate la trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie-iunie 2013, în contextul organizării de către o societate comercială a unei licitații privind atribuirea unui contract de transport persoane (transport salariați la locul de muncă și retur), inculpatul Ciobanu Eduard Paul, în calitatea sa de membru al comisiei de evaluare/licitație, a intrat în posesia datelor și informațiilor referitoare la firmele ofertante și, întrezărind posibilitatea obținerii unui câștig, le-a făcut cunoscută intenția sa și celorlalți doi inculpați, aspect cu care aceștia au fost de acord.
Ulterior, ca urmare a înțelegerii anterioare, inculpatul Poppa Răzvan Viorel a luat legătura cu administratorul uneia din firmele participante (martor în cauză) și i-a comunicat faptul că, pentru a câștiga licitația respectivă, trebuie să îi remită o sumă de bani inculpatului Ciobanu Eduard Paul, respectiv un procent de 10% din valoarea contractului (946.700 euro).
Pentru a disimula proveniența ilicită a banilor ce urmau să fie primiți în condițiile de mai sus, inculpatul Poppa Răzvan Viorel i-a sugerat omului de afaceri să încheie un contract de consultanță fictiv cu una din firmele pe care inculpatul le controla (chiar i-a pus la dispoziție o formă a acestui document).
Omul de afaceri nu a dat curs propunerii formulate de cei trei inculpați, iar licitația respectivă a fost câștigată de altă societate comercială care a avut un punctaj final mai bun decât firma martorului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.



5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
SAS IONUȚ-BOGDAN și LIBOTEAN ALINA PATRICEA, cu privire la comiterea infracțiunii de șantaj,
BLAGA EMIL, la data faptei avocat în cadrul Baroului Maramureș, cu privire la comiterea infracțiunii complicitate la șantaj.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În intervalul 21 decembrie 2016 – 16 martie 2017, inculpații Sas Ionuț Bogdan și Libotean Alina Patricea, beneficiind de ajutorul celui de-al treilea inculpat, au exercitat acte de violență fizică asupra unei persoane (parte vătămată) și au amenințat-o cu divulgarea unei împrejurări care i-ar fi afectat imaginea în fața familiei și la locul de muncă.
Inculpații au procedat în această manieră cu scopul de a constrânge persoana respectivă la plata unei sume de 20.000 de euro, lucru pe care aceasta l-a și făcut în data de 16 martie 2017, când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În același context, inculpatul Blaga Emil, în calitatea menționată mai sus, deși a cunoscut că inculpații au obținut consimțământul părții vătămate prin violențe și amenințări, a procedat la întocmirea unei convenții din care rezulta că, în schimbul celor 20.000 euro, nu se vor mai exercita amenințări asupra persoanei respective.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Timișoara.



6. Prin dosarul mediatizat prin nr. 930/VIII/3 din 03 octombrie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului

DUMITRU NICORAȘ, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada mai – iunie 2011, inculpatul Dumitru Nicoraș a primit, printr-un intermediar, de la o persoană cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de proxenetism (martor în cauză), suma de 45.000 de euro.
În schimbul acestor bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență, prin intermediul unui magistrat, asupra judecătorilor desemnați cu soluționarea dosarului, în sensul pronunțării unor soluții favorabile față de persoana aflată în arest, respectiv pentru punerea în libertate sub control judiciar și obținerea unei condamnări mai ușoare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.



7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei
DANCIU OANA cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie – august 2017, inculpata Danciu Oana, în mai multe rânduri și la diferite intervale de timp, a pretins și a primit de la o persoană (martor în cauză) mai multe sume de bani totalizând circa 70.000 lei (echivalentul a aproximativ 15.000 euro).
În schimbul acestor bani, inculpata a afirmat că are influență asupra unor persoane din cadrul Șantierului Naval Constanța, Universității Maritime Constanța, Autorității Navale Române și Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale, pe care le poate determina să creeze anumite facilități martorului: angajarea pe postul de operator dană, promovarea unor examene, obținerea unui brevet de marinar etc.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Menționăm că, anterior, inculpata a mai fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unei fapte similare (comunicat nr. 776/VIII/3 din 8 august 2017).



8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului FALCĂ FLORIN, la data faptei administrator al unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 01 noiembrie 2008 – 30 noiembrie 2010, inculpatul Falcă Florin în calitate de administrator al unor societăți comerciale, la diferite intervale de timp, cu intenție directă, a ajutat o altă persoană să sustragă de la plata către bugetul de stat suma de 5.215.354,55 lei, reprezentând TVA dedusă în mod nelegal.
Concret, inculpatul a emis un număr de 533 facturi fiscale fictive, în numele societăților pe care le reprezenta, către firmele controlate de persoana respectivă.
Scopul urmărit prin aceste demersuri a fost sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale aferente activităților economice derulate (comerț cu cereale), prin deducerea în mod ilegal a TVA.
Întregul mecanism ilicit de fraudare a bugetului de stat a constat în interpunerea pe lanțul de achiziții de cereale a mai multor societăți comerciale, de tip fantomă, așezate pe mai multe paliere, pentru a se crea aparența că mărfurile ar fi fost achiziționate de la persoane juridice, în baza unor facturi fiscale purtătoare de TVA. În realitate marfa era achiziționată de la persoane fizice sau fără documente justificative.

Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 5.242.413 lei.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Amintim că, anterior, inculpatul a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unei fapte similare (comunicat nr. 334/VIII/3 din 05 aprilie 2017).



9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților
MUNTEAN RAUL DAN și GUGURA VLAD IONUȚ pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada mai 2012 – februarie 2013, inculpații Muntean Raul Dan și Gugura Vlad Ionuț, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, au desfășurat operațiuni comerciale constând în achiziția, din spațiul intracomunitar, a unui număr total de 599 autovehicule (ulterior revândute pe teritoriul național) omițând, în totalitate, evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a acestor operațiuni.
Prin aceste demersuri, inculpații au produs un prejudiciu în valoare de 5.675.776,56 lei, echivalent a 1.273.738 euro, reprezentând TVA colectată și nevărsată la bugetul de stat.
Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 7.019.666 lei (TVA în sumă de 5.833.305 lei la care se adaugă dobânzi/majorări în sumă de 363.375 lei și penalități în sumă de 822.986 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.



10. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului RUSU DRAGOȘ pentru comiterea infracțiunilor de:
- mărturie mincinoasă,
- favorizarea făptuitorului.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În ziua de 31 octombrie 2016, inculpatul Rusu Dragoș a fost audiat în calitate de martor de către magistrații din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 120/VIII/3 din 22 ianuarie 2015, privind retrocedarea frauduloasă a 43.227 ha teren forestier din județul Bacău, ocazie cu care, sub prestare de jurământ, a dat declarații neconforme adevărului prin care a contrazis aspectele învederate în faza de urmărire penală.
Prin afirmațiile făcute în fața instanței de judecată, inculpatul a urmărit împiedicarea tragerii la răspundere penală a persoanelor trimise anterior în judecată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.



11. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
GUȘTER FLORIN, administrator al SC IULIA FLORES S.R.L, pentru săvârșirea infracțiunii trafic de influență și evaziune fiscală
și a următoarelor societăți comerciale, persoane juridice cu sediul în mun. București și județul Ilfov:
S.C. IULIA FLORES S.R.L.
S.C. SIMVAL TEHNIC COM S.R.L.
S.C. ALIX TOP SOLUTIONS S.R.L.
S.C. KING BIZ CPS S.R.L.
S.C. INTERCOM BUSINESS DEVELOPMENT S.R.L.
S.C. REX CONSULT S.R.L.
S.C. EXCLUSIV HOME TEXTIL S.R.L.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada ianuarie 2011 – iunie 2016, inculpata S.C. IULIA FLORES S.R.L., reprezentată de inculpatul Gușter Florin, în calitate de administrator, a evidențiat în actele contabile sau în alte documente legale, operațiuni fictive de achiziții de mărfuri de pe piața internă, în vederea diminuării obligațiilor fiscale aferente operațiunilor derulate, fiind cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă 18.933.807,47 lei (peste 4 milioane euro).
În fapt, prin circuite fictive de documente justificative în care au fost introduse celelalte șase societăți comerciale inculpate, inculpata IULIA FLORES S.R.L., administrată de Gușter Florin, a înregistrat în evidența contabilă achiziții de mărfuri (echipamente și furnituri de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire) de pe piața internă (înregistrând astfel TVA deductibil) și, în acest fel, a crescut gradual prețul acestora prin comparație cu mărfurile provenite din import (operațiuni pentru care se achită TVA și taxe vamale). Având în vedere că, în înregistrările contabile figurau cheltuieli mai mari pe care inculpata IULIA FLORES S.R.L le-ar fi făcut, a rezultat că, în final, firma ar fi datorat bugetului de stat obligații fiscale mult mai mici decât cele reale.
Inculpata S.C. IULIA FLORES S.R.L. a înregistrat în evidențele contabile facturi de achiziție emise de societățile menționate mai sus, pentru aceleași produse, pe care le-a importat din China și Turcia, de multe ori în aceleași cantități, dar la prețuri mult mai mari.
Dacă pentru mărfurile achiziționate din Turcia și China, S.C. IULIA FLORES S.R.L. deține o evidență a acestora, chiar pe număr de container, există facturi proforme și packing listing-uri cu mărfurile livrate de furnizorii străini, în cazul mărfurilor înregistrate ca fiind achiziționate de la cele șase firme nu s-au regăsit între documentele contabile nicio comandă, nici un contract, deși valoarea acestora este mult mai mare decât valoarea mărfurilor din import.
În realitate, cele șase firme - S.C. SIMVAL TEHNIC COM S.R.L., ALIX TOP SOLUTIONS S.R.L., S.C. KING BIZ CPS S.R.L., S.C. EXCLUSIV HOME TEXTIL S.R.L., S.C. INTERCOM BUSINESS DEVELOPMENT S.R.L. și S.C. REX CONSULT S.R.L. - au fost înființate din dispoziția inculpatului Gușter Florin pentru a fi folosite în circuite fictive de tranzacționare, în vederea diminuării obligațiilor fiscale ale societății S.C. IULIA FLORES S.R.L.

Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului, de către IULIA FLORES S.R.L., în perioada ianuarie 2011 – iunie 2016 este de 18.933.807 lei. Acesta este compus din 12.963.914 lei reprezentând TVA dedus în mod nejustificat și 5.969.893 lei, reprezentând impozit pe profit neplătit.
În perioada martie – august 2015, inculpatul Gușter Florin a pretins, iar la data de 6 august 2015 a primit de la o persoană din anturajul său de afaceri, suma de 10.000 euro pentru a interveni pe lângă un lucrător de poliție judiciară în vederea soluționării favorabile a unui dosar penal în care erau implicați amândoi.

În cauză s-a instituit sechestru asigurator asupra sumelor de bani și asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului Gușter Florin.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a transmis faptul că se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.





12. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
AVRAM GRIGORE, la data faptelor director coordonator și inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Cluj Napoca (în prezent Garda Forestieră Cluj), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- fals intelectual,
- fals intelectual în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privat.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 31.03.2010 inculpatul Avram Grigore, în calitate de inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (I.T.R.S.V.) Cluj Napoca (în prezent Garda Forestieră Cluj), a emis mai multe documente care au stat la baza eliberării, de către Ministerul Mediului și Pădurilor –Direcția Politici și Strategii în Silvicultură, a unui certificat de mențiuni, prin care un ocol silvic a preluat în administrare o suprafață de teren forestier de 3.789,61 ha, proprietatea a trei comune.
Aceste demersuri au fost făcute de inculpat în contextul în care, la data emiterii documentelor, era membru în consiliul de administrație al ocolului respectiv, activitate pentru care era remunerat.
Pentru a ieși de sub incidența legii penale, la 17.01.2011, inculpatul Avram Grigore l-a instigat pe șeful ocolului silvic respectiv să emită în fals un act intern prin care primul să fie înlocuit din funcția de administrator. În aceeași zi sau ulterior, șeful ocolului silvic a întocmit o adresă (antedatată 12.11.2009) în care s-a consemnat că urmare a demisiei (antedatată 10.11.2009) „depusă” de inculpatul Avram Grigore la ocolul respectiv, a solicitat I.T.R.S.V. Cluj Napoca desemnarea unui alt reprezentant al acestei instituții pentru a fi membru în consiliul de administrație. În aceeași perioadă, inculpatul Avram Grigore a emis cu date nereale o adresă (antedatată 13.11.2009) prin care a comunicat ocolului silvic respectiv numele persoanei desemnată ca membru în consiliul de administrație.
La data de 02.05.2011, inculpatul Avram Grigore cu intenție, în calitate de inspector șef la I.T.R.S.V. Cluj Napoca, în exercitare atribuțiilor de serviciu, a emis către organele de cercetare penală din cadrul Poliției Comunale Apahida, județul Cluj, o adresă în care a menționat aspecte nereale și în baza căreia s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza în care era cercetat un apropiat al acestuia.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bistrița Năsăud.

Actualizare la 22.05.2019:
Prin decizia penală nr. 391 din 08.04.2019, Curtea de Apel Cluj a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului AVRAM GRIGORE pentru infracțiunile reținute în sarcina lui ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru infracțiuni de fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
DEFINITIVĂ



13. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului DAMIAN HORIA VLAD, expert superior în cadrul Primăriei Sectorului 3 – Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În luna aprilie 2012, inculpatul Damian Horia Vlad în calitate de expert superior, în cadrul Direcției de Urbanism a Primăriei sectorului 3, municipiul București și în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 12.000 de euro și a primit ulterior, în mai multe etape, prin intermediari, sumele totale de 39.281 lei și 4.500 de euro, pentru înlocuirea unei autorizații de construire ce fusese emisă inițial în anul 2008.
În luna octombrie 2013, inculpatul Damian Horia Vlad a pretins și primit de la același om de afaceri suma de 10.000 de euro, lăsând să se creadă că are influență pe lângă un funcționar în cadrul Primăriei sectorului 3, în vederea întocmirii și eliberării procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru construcția edificată în baza autorizației de construcție emise anterior.
În prezența apărătorului ales, inculpatul Damian Horia Vlad, a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv, 2 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor.

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestrul asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatului Damian Horia Vlad.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Damian Horia Vlad împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise spre judecare Tribunalului București cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii.



14. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei IACOB CORINA, judecător în cadrul Tribunalului Bistrița, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul Puțura Ovidiu i-a promis inculpatei Iacob Corina, judecător la Tribunalul Bistrița – Secția civilă că, din funcția pe care o va exercita în perioada următoare în Ministerul de Justiție, respectiv aceea de secretar de stat, sau printr-un funcționar de legătură ce îi poate influența pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea, de către fiul judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.
În schimbul intervenției promise, inculpata Iacob Corina a pronunțat o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția inculpatului Puțura Ovidiu era reclamant recurent și care avea ca obiect o revendicare imobiliară.
În același context, Puțura Ovidiu a remis inculpatei Iacob Corina, prin intermediul soției sale, o pereche de ghete destinată fiului inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București.

Menționăm că, anterior, inculpatul Puțura Ovidiu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și trafic de influență (detalii în comunicatul nr. 754 din 22 aprilie 2015), iar la data de 20.06.2017 acesta a fost condamnat definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție la pedeapsa de 5 ani închisoare.



15. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului
STANCIU VLADIMIR IOAN, angajat la Liceul Bilingv ”Decebal” din București, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La începutul anului 2009, inculpatul Stanciu Vladimir Ioan a pretins și primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 1.000 de euro pentru a interveni pe lângă profesori și funcționari ai Liceului Bilingv ”Decebal” din București pentru a fi înscris retroactiv în evidențele liceului, pentru a-i fi întocmită o situație școlară, precum și pentru a interveni pe lângă profesori astfel încât să promoveze fraudulos examenul de bacalaureat organizat în vara-toamna anului 2009, în ciuda faptului că nu absolvise decât 7 clase primare.
Persoana respectivă a participat ulterior la examenul de bacalaureat din anul 2009, în sesiunea de toamnă și a promovat examenul organizat, deși nu a frecventat cursurile liceului și nu s-a pregătit pentru bacalaureat.
În luna mai 2011, inculpatul Stanciu Vladimir Ioan i-a pretins unei alte persoane (martor în cauză), suma de 13.000 de euro pentru a interveni pe lângă profesori și funcționari ai Liceului Bilingv ”Decebal” din București pentru a fi înscris retroactiv în evidențele liceului, pentru a-i fi întocmită o situație școlară, precum și pentru a interveni pe lângă profesori astfel încât să promoveze fraudulos examenul de bacalaureat organizat în toamna anului 2011, în ciuda faptului că nu avea nici măcar studii gimnaziale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.



În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE