DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 13 septembrie 2017
Nr. 884/VIII/3

COMUNICAT


În completarea comunicatului nr. 736/VIII/3 din data de 26 iulie 2017, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată,

sub control judiciar, a inculpatului VREME VALERIAN, la data faptelor ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, a încheiat, fără organizarea unei licitații publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli.
Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.
De menționat este faptul că D.Con-Net AG a achiziționat licențele respective la prețul de 2.612.805 euro. Ulterior, în același context, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achitat către D.Con-Net AG suma totală de 13.904.599 Euro.
Prin acest demers s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, în valoare totală de 11.291.794 euro, iar pe de altă parte - un folos patrimonial necuvenit, în același cuantum, în favoarea D.Con-Net AG.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (24.10.2019):

Prin decizia penală nr. 201 din 24.09.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea inculpatului VREME VALERIAN, pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Lasă nesoluționată latura civilă a cauzei, vizând pretențiile formulate de partea civilă Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.
Obligă apelantul inculpat Vreme Valerian la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE