DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 686/A din 05.05.2017, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului SECHEL NICOLAE, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Obligă pe inculpat să plătească suma de 3.800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 30 iunie 2016, vezi comunicat 1106/VIII/3 din 04 august 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 04 august 2016