DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 187/A din 08.02.2017, Curtea de Apel București – Secția I penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul MIRON HORIA – GEORGE, la data faptelor președinte al consiliului director al unei asociații culturale, la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.
Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 zile, dacă sănătatea îi permite, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor sau la Primăria Municipiului București – Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane.
Obligă inculpatul la 2.000 lei cheltuieli judiciare statului.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție la data de 30 iunie 2016, vezi comunicat 1106/VIII/3 din 4 august 2016.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 04 august 2016