increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 318/21.09.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul GULIU GEORGE, asociat și administrator la S.C. Excella Real Grup S.R.L., la data faptelor, la o pedeapsă 3 ani și 8 luni închisoare și interzicerea, atât pe durata executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea acesteia a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile art. privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Obligă inculpatul la plata sumei de 270 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Față de ceilalți 33 de inculpați, instanța de judecată a dispus disjungerea cauzei.
DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către DNA la data de 01 iulie 2014, vezi comunicat nr. 942VIII/3 din 03 iulie 2014.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 03 iulie 2014