DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 38 din 31.03.2015, Curtea Militară de Apel București a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul MIRICĂ SILVI, ofițer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, președinte al unei comisii de concurs încadrare subofițeri, ȘERBAN GHEORGHE și AZOIȚEI RADU, ofițeri în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, membri în aceeași comisie de concurs, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, toate în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul POCORA LIVIU, ofițer la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov, membru în aceeași comisie de concurs, la data faptelor, la o pedeapsă 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals, toate în formă continuată.
Obligă inculpații în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul Județean de Jandarmi Ilfov la plata sumei de 3.000 (trei mii) lei cu titlu de daune morale către partea civilă O. C.

DEFINITIVĂ

Inculpatele au fost trimise în judecată de către DNA la data de 19 decembrie 2012, vezi comunicat nr.5/VIII/3 din 7 ianuarie 2013.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 ianuarie 2013