DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 29 ianuarie 2014
Nr. 69/VIII/3

COMUNICAT


În completarea informaţiilor referitoare la dosarul penal privind suspiciuni de fapte de corupţie în legătură cu activitatea unei societăţi de asigurări (detalii în comunicatele nr. 59, 63, 65 şi 67 din 28 ianuarie 2014), Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de TUDOR DANIEL – GEORGE, funcţionar cu atribuţii de conducere şi execuţie în cadrul A.S.F, fost preşedinte, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un interes patrimonial sau nepatrimonial.

Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora :
În perioada mai – iunie 2013, inculpaţii Carabulea Ilie, Mîrzac Marian, Mustăţea Radu, împreună cu alte persoane, au constituit o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Prin iniţierea, respectiv, constituirea acestui grup infracţional, Carabulea Ilie şi Mîrzac Marian au reuşit, în mod fraudulos, în perioada mai – decembrie 2013, să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F) asupra activităţii societății de asigurări respective, astfel încât să nu reiasă deficienţe grave.
Gruparea infracţională susmenţionată a fost sprijinită de Ovidiu Ioan Cezar Giurgea şi Tudor Daniel – George, funcţionari cu atribuţii de conducere şi execuţie în cadrul A.S.F.
În perioada martie - aprilie 2013, Tudor Daniel – George, calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a ignorat concluziile unui raport de control întocmit de către funcţionarii A.S.F care evidenția deficiențe grave la societatea de asigurări deţinută şi controlată indirect de Carabulea Ilie, nereguli ce ar fi impus obligatoriu o majorare de capital în cuantum de 15.000.000 euro și suspendarea autorizării de funcţionare, până la remedierea deficiențelor.

Învinuitului Tudor Daniel – George i s-au prezentat acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

În cauză sunt cercetate și alte persoane. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE