increase font sizedecrease font size | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1961 din 21.10.2013, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpata MIHAI ZAMBILA, asociat unic şi administrator al S.C. MEG METAL IMPEX S.R.L., la pedeapsa închisorii de 8 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, în varianta: omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Instanța a mai interzis inculpatei, pe perioada executării pedepsei şi pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. (dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi de a desfăşura activităţi comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii)

Condamnă pe inculpatul MIHAI ION, administrator în fapt al S.C. MEG METAL IMPEX S.R.L., la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, în varianta: omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Instanța a mai interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei şi pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. (dreptul de a ocupa funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale şi de a desfăşura activităţi comerciale de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii)

Instanța a mai dispus obligarea inculpaţilor Mihai Zambila şi Mihai Ion, ambii în solidar cu partea responsabilă civilmente SC MEG METAL IMPEX SRL – prin lichidator judiciar DM Insolv Consult IPURL, la plata către partea civilă de despăgubiri în cuantumul sumei de 9.595.575 lei precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii calculate până la data achitării integrale a debitului, cu titlu de daune materiale, desfiinţează în totalitate mai multe înscrisuri falsificate, decade/interzice inculpaţilor MIHAI ZAMBILA şi MIHAI ION dreptul de a fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale Meg Metal Impex SRL.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupţie din cadrul Serviciului Teritorial Bucureşti la data de 28 decembrie 2007, vezi comunicat Nr. 319/VIII/3 din 28 decembrie 2007.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 decembrie 2007