DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 3.751 din 16 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului PĂLTÂNEA CORNELIU, colonel în rezervă, fost şef al Secţiei de informaţii a SRI Prahova, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: două infracţiuni de luare de mită, ambele în formă continuată, instigare la infracţiunea de delapidare, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Instanţa a interzis inculpatului Păltânea Corneliu, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 2 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea inculpatului BUCUR DANIEL, colonel în rezervă, fost prim – locţiitor al Secţiei de informaţii a SRI Prahova, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: complicitate la infracţiunea de delapidare, în formă continuată, luare de mită, în formă continuată, complicitate la luare de mită, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Instanţa a interzis inculpatului Bucur Daniel, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 2 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea inculpatului NAN OCTAVIAN, fost director general la Rafinăria SC Astra Română Ploieşti, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: delapidare, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
Instanţa a interzis inculpatului Bucur Daniel, atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de 2 ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Confiscă de la inculpatul Păltânea Corneliu suma de 650.000.000 lei (ROL).
Confiscă de la inculpatul Bucur Daniel sumele de 3.555.505.322 lei (ROL) şi 61.000 USD.

Obligă pe inculpaţii Păltânea Corneliu, Bucur Daniel şi Nan Octavian la plata despăgubirilor civile în sumă de 65.376,62 dolari (USD) iar pe inculpaţii Păltânea Corneliu şi Bucur Daniel, în solidar, cu acelaşi titlu, până la concurenţa sumei de 70.010,06 dolari (USD) către partea civilă S.C. Rafinăria Astra Română S.A. Ploieşti, în echivalent în lei la data plăţii.
Obligă inculpaţii la câte 2000 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari la data de 9 februarie 2006 (comunicat nr. 23/VIII/3 din 10 februarie 2006).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 februarie 2006