increase font sizedecrease font size | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
CURTEA MILITARĂ DE APEL
RECURS
Dosar nr. 50/739/2007
(CMA 13/81/2009)
 
DECIZIA Nr. 31
Şedinţa publică din data de 07 octombrie 2009
Curtea Militară de Apel compusă din:
PREŞEDINTE
JUDECĂTOR
JUDECĂTOR

s-a întrunit pentru soluţionarea recursului declarat de inculpatul maior (rez.) A. C. împotriva deciziei nr.5/25 februarie 2009 în dosarul nr.50/739/2007 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a fost reprezentat de procuror militar colonel magistrat G. R. iar grefier de şedinţă a fost L. T.
S-a făcut apelul şi au răspuns inculpatul recurent asistat de apărător ales avocat F- D- cu împuternicirea avocaţială nr.14, R. O. reprezentanta intimatei părţi civile Ministerul Apărării Naţionale şi apărătorul din oficiu avocat D. M. cu delegaţia nr.024128.
Procedura îndeplinită.
Grefierul a făcut referatul cauzei şi a arătat că prin decizia recurată, în baza art.379 alin.(1) pct.1 lit.b) C.proc.pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpat, împotriva sentinţei nr.8/12 martie 2008 a Tribunalului Militar Iaşi.
Deoarece nu au fost cereri de formulat preşedintele completului a constatat recursul în stare de judecată şi a acordat cuvântul.
Apărătorul inculpatului a arătat că până în prezent maiorul (rez.) A. C. nu a beneficiat de un proces echitabil aşa cum stabileşte art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nu s-au îndeplinit cerinţele art.200 C.proc.pen.; în cursul judecăţii nu s-au confirmat nici faptul că militarii care au lucrat la inculpat în timpul programului ar fi făcut aceasta la cererea lui, nici susţinerile procurorului şi nici probele în cauză. Deoarece există un dubiu serios scris şi nelămurit nefiind certitudini şi, pentru că cele două instanţe de până acum nu au făcut tot ce trebuie pentru constatarea vinovăţiei inculpatului, avocatul apărării a solicitat achitarea clientului său.
Reprezentanta intimatei părţi civile Ministerul Apărării Naţionale a pus concluzii de respingere a recursului inculpatului ca nefondat.
Procurorul militar a susţinut că încadrarea juridică şi faptele comise sunt corect reţinute de instanţa de fond cât şi de cea de apel, că latura civilă este bine stabilită şi există procese verbale ale procurorului de sesizare pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă faţă de cei trei martori, motive pentru care solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat.
Apărătorul din oficiu a solicitat plata onorariului deoarece s-a prezentat la toate termenele de judecată.
Inculpatul, având ultimul cuvântul, a fost de acord cu avocatul său şi nu a mai avut nimic de adăugat.

CURTEA
constată că prin sentinţa nr.8/12 martie 2008 în dosarul nr.50/739/2007 al Tribunalului Militar Iaşi inculpatul maior (rez.) A. C. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art.248 C.pen. comisă în forma continuată prevăzută de art.42 alin.(1) C.pen.; conform art.81 şi 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, în condiţiile art.83 C.pen. privind posibilitatea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii civile Ministerul Apărării Naţionale până la concurenţa sumei de 2.405,17 lei şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea civilă formulată. De asemenea, în temeiul art.118 alin.(1) lit.e) C.pen., art.19 din Legea nr.78/2000, art.439 C.proc.pen. şi art.232 din C.proc.fiscală, au fost confiscate de la inculpat sumele de 28.742,83 lei reprezentând parte din prejudiciul cauzat Ministerului Apărării Naţionale, sumă cu care acesta nu s-a constituit parte civilă şi 16.739 lei reprezentând prejudicii cauzate părţilor vătămate - persoane fizice - care nici ele nu s-au constituit părţi civile în cauză. Conform art.163 alin.(1), 164, 165, 166 C.proc.pen., art.20 din Legea nr.78/2000 şi art.129 alin.(1), (3) şi (6) C.proc.pen. s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului până la concurenţa sumei de 45.481,83 lei. În final, în temeiul art.191 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului, maior la U.M.01470 , care în perioada 01 iunie 2006 - 30 aprilie 2007 a folosit trei militari angajaţi cu contract la aceeaşi unitate, în timpul programului de lucru, în interesul lui personal pentru a-i confecţiona obiecte de mobilier valorificate în beneficiul lui propriu, cauzând astfel o pagubă Ministerului Apărării Naţionale prin lipsa celor trei militari de la program, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 cu referire la art.248 C.pen. comisă în forma continuată stabilită de art.41 alin.(2) C.pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie care a solicitat desfiinţarea ei urmând a se face aplicarea art.861 şi 863 C.pen. şi totodată, a se dispune publicarea acesteia conform art.30 alin.(1) din Legea nr.78/2000. Aceeaşi cale de atac a formulat-o şi inculpatul care a cerut achitarea în baza art.10 lit.a) C.proc.pen. „respectiv” art.10 lit.d) C.proc.pen. şi exonerarea de la confiscarea sumelor arătate în hotărâre.
Prin decizia nr.5/25 martie 2009, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a respins ca nefondate ambele apeluri şi l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a constatat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre corectă deoarece a reţinut just toate împrejurările care îl apreciază favorabil pe inculpat cât şi faptul că nu este cazul ca hotărârea să fie publicată într-unul din ziarele centrale. De asemenea, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a reţinut din ansamblul probelor că prima instanţă a constatat în mod „edificator” toate împrejurările care au concurat la existenţa faptei pentru care inculpatul a fost condamnat, aspecte bine „documentate” atât în faza de urmărire penală cât şi cu ocazia judecării în fond a cauzei.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs inculpatul, care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probelor deoarece el nu a folosit forţa de muncă a militarilor angajaţi cu contract în interes propriu, în timpul programului de lucru al unităţii militare unde erau încadraţi, persoanele respective muncind în timpul lor liber. Inculpatul, personal şi prin apărător au mai arătat că Ministerul Apărării Naţionale nu s-a constituit parte civilă cu suma modică stabilită ca pagubă, iar el nu a beneficiat de pe urma prestaţiilor militarilor - martori în cauză. Oral, apărătorul inculpatului a concluzionat că până în prezent clientul său nu a beneficiat de un proces echitabil, că nu au fost îndeplinite cerinţele art.200 C.proc.pen. şi nu s-a confirmat faptul că cei trei militari care au lucrat la inculpat acasă în timpul programului ar fi făcut-o la cererea acestuia, existând astfel dubiu serios cu privire la vinovăţia lui.
Motivele de recurs invocate sunt arătate în cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.10 C.proc.pen. conform căruia instanţa nu s-ar fi pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Recursul este fondat şi va fi admis numai în ceea ce priveşte latura civilă.
Astfel, din probele administrate în cauză şi anume: declaraţiile martorilor P. M., D. C. C.l şi S. N., toţi trei foşti militari angajaţi cu contract la U.M.01470 (fil.55, 56 şi 57) rezultă că în diferite perioade de timp din anii 2006 şi 2007 au lucrat în comuna C. judeţul V. la confecţionarea unor obiecte de mobilier pentru diferite persoane particulare; ei au fost luaţi din unitate, din timpul programului de către inculpat şi lucrau în interesul acestuia, dar neplătiţi de el, ci de minister. Din declaraţia martorului D. P. (fil.70) rezultă că în perioada iunie 2006 - aprilie 2007 la diverse obiective militare s-au efectuat lucrări de întreţinere şi reparaţii, dar executate numai cu grupa de cazarmare din subordinea lui şi nicidecum de inculpat sau de cei trei militari angajaţi cu contract. Declaraţia martorului S.C. S. (fil.74) dovedeşte că el a cumpărat de la maior (rez.) A. C. obiecte de mobilier la care au lucrat D. C. C. şi S. N.. Însăşi inculpatul şi în faţa primei instanţe (fil.20 şi 21) a arătat că cei trei militari despre care se face vorbire în cauză au lucrat în interesul lui propriu deşi se aflau în orele de program, dar credea (fără însă a verifica) că aceştia erau în timpul lor liber. Tot inculpatul a declarat că cei trei au lucrat în comuna C. judeţul V. pentru el de aproximativ 20 de ori, câte 3-4 ore, între 12,00 şi 15,00.
Coroborând actele de mai sus cu celelalte probe (ordinele de zi pe unitate, decizia de imputare, adresa de constituire parte civilă) Curtea constată că scoaterea din program, nelegal a celor trei militari angajaţi cu contract, care au lucrat în interesul personal al inculpatului a fost un abuz în serviciu contra intereselor publice al maiorului (rez.) A. C., care a cauzat astfel Ministerului Apărării Naţionale un prejudiciu în cuantum de 2.405,17 lei, sumă ce rezultă din actele de la dosar şi cu care ministerul s-a constituit parte civilă conform adreselor nr.4891/04 decembrie 2007 (fil.6) şi nr.J-2/07 ianuarie 2008 (fil.11).
În raport de cele reţinute de Curte - cu privire la latura penală - se apreciază că susţinerile inculpatului în apărare nu sunt întemeiate; el a beneficiat de un proces echitabil fiind îndeplinite cerinţele procedurale, confirmându-se prin probe că faptele pentru care a fost trimis în judecată întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat de prima instanţă. Totodată, declaraţiile martorilor coroborate cu susţinerile şi recunoaşterile inculpatului înlătură orice dubiu cu privire la acest aspect, certitudinile ce reies din dovezi demonstrând că instanţele au făcut tot ce trebuia pentru constatarea vinovăţiei inculpatului şi pentru a fi înlăturată cererea de achitare a lui.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei Curtea a pornit în analiză de la următoarele aspecte:
1. Infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat este prevăzută în Codul penal la art.248 intitulată „Abuzul în serviciu contra intereselor publice” - singura pentru care a fost condamnat (desigur, raportată la art.132 din Legea nr.78/2000); în această situaţie atât instanţa de fond cât şi cea de apel nu trebuiau să dispună în soluţionarea laturii civile cu privire la sumele de bani legate de persoane fizice, respectiv pentru 16.739 lei reprezentând „prejudiciul cauzat persoanelor vătămate P. M., D. C. C. şi S. N.” (bani care totuşi s-a dispus a fi confiscaţi întrucât cei trei nu s-au constituit părţi civile) deoarece inculpatul nu a fost condamnat pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.246 C.pen.; datorită acestui motiv se va înlătura dispoziţia de confiscare a acestei sume.
2. Cele două instanţe au apreciat că paguba adusă Ministerului Apărării Naţionale prin faptele inculpatului ar fi de 31.148 lei, din care s-ar fi recuperat 2.405 lei rămânând suma de 28.742 lei, pentru care ministerul nu s-a constituit parte civilă şi care a fost confiscată. Din probe nu rezultă cu certitudine valoarea primei şi celei de-a treia sume menţionate mai sus, nefiind calculate temeinic ori justificat (ca dealtfel, nici cea de 16.739 lei), motiv pentru care se va înlătura dispoziţia de confiscare şi cu privire la cei 28.742 lei.
În concluzie, apreciind că nu trebuie confiscate cele două sume de bani, instanţa de recurs stabileşte că nici măsura sechestrului asigurător pe bunurile inculpatului până la concurenţa a 45.481 lei nu se impune a fi luată.
3. Singura sumă certă şi dovedită în cauză cu privire la care instanţele trebuie să se pronunţe este cea de 2.405 lei, valoare cu care Ministerul Apărării Naţionale s-a constituit parte civilă. Primele două instanţe au constatat că acest prejudiciu a fost recuperat şi acţiunea civilă formulată a fost respinsă.
În schimb, nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au apreciat corect în legătură cu această sumă, întrucât aşa cum rezultă din adresa de la fila 54 din dosar ea a fost recuperată de la alte persoane decât de la cine trebuia - adică de la inculpat. Astfel, acesta a rămas cu un beneficiu, aspect ce nu este permis de lege, banii fiind dobândiţi prin săvârşirea infracţiunii şi nerestituiţi părţii civile, motiv pentru care Curtea va dispune confiscarea de la maiorul (rez.) A. C. a sumei de 2.405,17 lei în baza art.19 din Legea nr.78/2000. Ca atare, în temeiul art.163 alin.(1) C.proc.pen. şi art.20 din Legea nr.78/2000, se va dispune luarea măsurii asigurătorii de instituire a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei confiscate.
Faţă de cele menţionate Curtea constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre contrară legii menţinută greşit de instanţa de apel prin respingerea apelurilor declarate, întrucât prin confiscarea unor sume de bani eronat reţinute atât ca valoare cât şi ca provenienţă şi prin instituirea sechestrului asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa datoriei au făcut o greşită aplicare a legii, aspect ce constituie motivul de casare prevăzut de art.3859 alin.(1) pct.171 C.proc.pen. Pentru acest motiv, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d) C.proc.pen. va fi admis recursul, va fi casată decizia şi desfiinţată sentinţa în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi în baza art.19 din Legea nr.78/2000 se va confisca de la inculpat suma de 2.405,17 lei obligându-l la plata acesteia către stat menţinându-se măsura sechestrului asigurător luată prin sentinţă asupra bunurilor lui numai pentru cuantumul arătat.
Totodată, instanţa de recurs va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Conform art.3 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie, având în vedere că apărătorul din oficiu s-a prezentat la toate termenele de judecată se va dispune ca suma de 200 lei ce constituie onorariul acestuia să fie achitată din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Bucureşti.
Văzând dispoziţiile art.192 alin.(3) C.proc.pen., în raport de soluţia de admitere a căii de atac pe care o va stabili Curtea, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului recurs vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul maior (rez.) A. C..
Casează decizia nr.5/25 februarie 2009 din dosarul nr.50/739/2007 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi desfiinţează sentinţa nr.8/12 martie 2008 din dosarul nr.50/739/2007 al Tribunalului Militar Iaşi, în ceea ce priveşte latura civilă; în baza art.19 din Legea nr.78/2000 confiscă de la inculpat suma de 2.405,17 lei şi îl obligă la plata acesteia către stat; menţine măsura sechestrului asigurător luată prin sentinţă asupra bunurilor inculpatului numai pentru suma de 2.405,17 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei se achită din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Bucureşti.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 octombrie 2009.

Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 28 decembrie 2007