Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:ICCJ:2022:022.000061

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI – PENAL 2 - 2021

Decizia nr. 61

Dosar nr. 2969/1/2021

Ședința publică din data de 27 iunie 2022

	Vicepreședintele
PREȘEDINTE: (...)	Înaltei Curți de Casație și Justiție
(...)	- judecător
(...)	- judecător
(...)	- judecător
(...)	- judecător
Magistrat asistent – (...)

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror (...).

S-au luat în examinare apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și apelantul inculpat B.V. împotriva sentinței penale nr. 594 din 15 noiembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în dosarul nr. 1240/3/2017*.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 23 mai 2022 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Având nevoie pentru a delibera, Înalta Curte a stabilit termen pentru pronunțare la data de 27 iunie 2022, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
A. JUDECATA ÎN FOND
Prin sentința penală nr. 594 din 15 noiembrie 2021, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1240/3/2017* s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul B.V. (fiul lui (...) și (...), născut la data de (...) în (...), CNP (...), (...), domiciliat în (...),) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în forma de participație a complicității, prevăzută de art. 48 din Codul penal rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
S-a constatat că inculpatul nu a fost reținut, arestat preventiv sau arestat la domiciliu în prezenta cauză.
În baza art. 404 alin. 4 lit. c) din Codul de procedură penală, au fost ridicate măsurile asigurătorii constând în indisponibilizarea prin sechestru a bunurilor imobile aparținând inculpatului B.V., măsuri dispuse prin ordonanța nr. 234/P/2016 din data de 25.10.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești și menținute, până la concurența sumei de 700.000 de Euro, prin încheierea din data de 7 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat:
I. Prin rechizitoriul nr. 234/P/2016 din data de 25 noiembrie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal.
În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut, în esență, că, în perioada 2011-2012, în calitate de membru al (...)(...) și (...), inculpatul B.V. a primit în patru rânduri, de la S.C. R. S.R.L. B. (reprezentată de B.H.B. prin Ș.G.– vicepreședintele respectivei formațiuni politice și G.C.D, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței, prin intermediul lui Ș.G., asupra directorului general al C.N. T. S.A. B. și S.C. T. S.A. B., H.H., în sensul atribuirii preferențiale către S.C. R. S.R.L. B. a unor contracte de achiziție publică.
S-a mai reținut că suma totală remisă și primită de persoanele implicate în activitatea infracțională se limitează la perioada în care H.H. a îndeplinit funcțiile de director general în cele două companii naționale.
Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale, la nivelul aceleiași unități de parchet, față de inculpatul B.H.B., pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, evaziune fiscală și spălare de bani, precum și pentru infracțiunile de abuz în serviciu, trafic de influență și spălare de bani, pretins comise de conducerea C.N. T. S.A., Ș.G. și B.H.B. și efectuarea cercetărilor într-un dosar separat.
II. Camera preliminară:
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura de cameră preliminară, la data de 28.11.2016, sub nr. 3891/1/2016, competența instanței supreme fiind atrasă la acel moment, potrivit art. 40 alin. 1 Cod procedură penală, de calitatea inculpatului B.V. de (...).
1. Prin încheierea nr. 16 din 10 ianuarie 2017, constatând că, începând cu luna decembrie 2016, calitatea de (...) a inculpatului a încetat, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală a dispus, în baza art. 346 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 50 Cod procedură penală, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București, spre competentă soluționare.
Ca atare, la data de 16.01.2017, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția I penală, sub nr. 1240/3/2017.
2. Prin încheierea din data de 20 februarie 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București - Secția I penală în dosarul nr. 1240/3/2017/a1, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile specifice fazei filtru de legalitate formulate de inculpatul B.V., s-a constatat legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
În esență, excepțiile formulate de inculpatul B.V. au vizat nelegalitatea sesizării instanței, sub aspectul conținutului actului procedural de sesizare (care nu ar descrie în mod clar și concret faptele ce fac obiectul trimiterii în judecată, în special sub aspectul delimitării temporale a activității infracționale), nelegalitatea administrării probelor, respectiv a declarațiilor martorilor H.H. (declarația din data de 21.09.2016), G.D.C. (declarațiile din data de 19.09.2016 și din data de 26.09.2016), T.S. (declarația din data de 19.09.2016) și B.A. (declarația din data de 22.09.2016), precum și a declarațiilor date de Ș.G. și B.H.B., care au calitate dublă în cauză (inculpat-martor), precum și nelegalitatea actelor de urmărire penală, ca urmare a efectuării lor în baza unor denunțuri formulate de V.A. și G.Ș. cu încălcarea dispozițiilor tezei a II-a pct.3 din O. U. G nr. 13 din 01.02.2017 și fără ca inculpatul să-și poată exercita în mod efectiv dreptul la apărare, în condițiile în care actele de dispoziție ale procurorului (ordonanțele prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la fapta pretins comisă de inculpatul B.V. și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acesta, în calitate de suspect, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat și disjungerea cauzei față de coinculpatul Ș.G., în vederea realizării procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției), nu cuprind o descriere clară și concretă a faptelor reținute în sarcina acestuia.
3. Încheierea din data de 20 februarie 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București - Secția I penală în dosarul nr. 1240/3/2017/a1 a rămas definitivă prin încheierea nr. 151/CP din data de 3 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București –Secția I penală în același dosar.
III. Judecata:
1. Primul ciclu procesual:
Prin sentința penală nr. 2198 din 30 octombrie 2017, pronunțată Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr. 1240/3/2017, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 386 Cod procedură penală s-a admis cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei imputate inculpatului B.V., din infracțiunea prev. de art. 291 alin.1 Cod penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 257 alin.1 Cod penal din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală în referire la art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, a dispus achitarea inculpatului B.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 alin.1 Cod penal din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal.
A constatat că inculpatul nu a fost reținut și/sau arestat preventiv/arestat la domiciliu în cauză.
A constatat că inculpatul s-a aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar de la data de 28.09.2016 până la data de 28.09.2017.
În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c) Cod procedură penală, a ridicat sechestrul asigurător dispus în cursul urmăririi penale, prin ordonanța nr. 234/P/2016 din 25.10.2016 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului B.V., până la concurența sumei de 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), după cum urmează:
- cota de 1/2 din imobilul situat în municipiul C. (...), compus din:
a.) apartamentul nr. (...), scara (...), având suprafața totală de 174,93 mp., inclusiv terasă 6 - 15,91 mp., terasă 12 - 16,15 mp., suprafața utilă de 142,87 mp., format din hol - 7,31 mp., living - 36,56 mp., bucătărie - 6,09 mp., c.t. - 2,53 mp., grup sanitar - 1,92 mp., dormitor - 21,55 mp., baie - 7,59 mp., dormitor - 20,25 mp., baie - 6,21 mp., dormitor - 23,13 mp., baie - 9,73 mp., având număr cadastral (...), intabulat în Cartea Funciară nr. (...)a municipiului C. , situat la etajul 5 al construcției (...) - Ansamblul ,,(...)”;
b.) terenul aferent apartamentului în suprafață de 73,13 mp., respectiv cota-parte de 1,68/100 din terenul în suprafață totală de 4353 mp.;
c.) suprafața de 24,57 mp., respectiv cota parte indiviză de 1,68/100 din dreptul de coproprietate forțată și perpetuă asupra părților comune din imobil, care prin natura sau destinația lor, sunt de folosință comună;
- cota de 1/2 din apartamentul nr. 17 situat în municipiul B., (...), număr cadastral (...), înscris în cartea funciară nr. (...) a municipiului B., compus din 5 camere și dependințe (baie, dressing, baie, dressing, hol, bucătărie, spălătorie, dressing, baie, hol, baie, terasă - 8,44 mp.), având suprafața utilă de 209,11 mp. și suprafața totală de 217,55 mp., cota parte indiviză de 4,10% din spațiile aflate în indiviziune forțată și perpetuă aparținând imobilului bloc, teren situat sub construcție în suprafață indiviză de 46,21 mp. și teren liber de construcții, în suprafață indiviză de 55,92 mp., împreună cu:
- loc de parcare nr. 15, număr cadastral (...), înscris în cartea funciară nr. (...) a municipiul B., în suprafață de 14,92 mp.;
- loc de parcare nr. (...), număr cadastral (...), înscris în cartea funciară nr. (...) a municipiul B., în suprafață de 14,92 mp.;
- boxa nr. (...), număr cadastral (...), înscris în cartea funciară nr. (...) a municipiului B., în suprafață de 2,37 mp.;
- cota de 1/2 din imobilul situat în mun. O., (...), compus din casă de locuit - număr cadastral (...), în suprafață de 199 mp., anexa reprezentând clădire P+M, cu destinația garaj și mansardă, număr cadastral (...), în suprafață de 79 mp., și terenul în suprafață de 619 mp. - din care ocupat 278 mp.;
- imobil situat în comuna R., sat (...), compus din construcțiile reprezentând casă de locuit în suprafață măsurată de 201 mp., construcțiile anexe având suprafața măsurată de 81 mp., toate realizate din cărămidă, precum și terenul aferent acestora având suprafața din acte de 6257 mp., suprafața măsurată de 6310 mp., număr cadastral (...), dobândit în baza contractului de donație autentificat sub nr. (...) la Biroul Notarial Public ,,I.T.” din localitatea B., județul B., donație evaluată la suma de 142.400 lei.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut, în esență, că, în condițiile în care acuzația adusă inculpatului B.V. se fundamentează pe informațiile obținute din declarațiile martorilor Ș.G. și G.C.D. (ambii interesați personal în cauză - primul, de încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, respectiv de obținerea unei reduceri de pedeapsă pe bază de denunț, iar al doilea, de o bună „cooperare” cu organele de urmărire penală), ale căror depoziții se contrazic flagrant (sub aspectul perioadei/anilor în care pretinsele tranșe de euro care ar fi ajuns la inculpat: primul - 2009 - maxim 2010; al doilea - 2012 - în preajma referendumului pentru suspendarea Președintelui României) și sunt neconcludente în privința locațiilor (B., (...), generând confuzii fără explicații plauzibile) și în privința persoanelor care au primit bani ca intermediari (secretarele de la cele două sedii (...) - municipal, la nr. (...), respectiv național, la nr. (...)), soluția care se impune a fi dispusă în cauză este aceea de achitare a inculpatului, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) Cod de procedură penală.
Prin decizia penală nr. 710/A din 23 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală în dosar nr. 1240/3/2017 (1632/2019), s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, s-a desființat, în integralitate, sentința penală nr. 2198 din 30 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că judecătorul fondului nu a făcut o analiză efectivă a întregului probatoriu administrat, iar hotărârea pronunțată este nemotivată.
2. Al doilea ciclu procesual:
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția I penală, la data de 27.07.2020, sub nr.1240/3/2017*.
Prin sentința penală nr. 933 din 19.08.2020, constatând că inculpatul B.V. a dobândit calitatea de membru al P.E., Tribunalul București - Secția I penală a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reprezentantul Ministerului Public și de inculpat, și în baza art. 50 Cod procedură penală în referire la art. 48 alin. 2 Cod procedură penală și art. 40 alin. 1 Cod procedură penală, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ca atare, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, la data de 18.09.2020, sub nr.1240/3/2017*, fiind repartizată aleatoriu Completului C10 – fond.
C. Judecata în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală
La primul termen acordat în cauză, 2 octombrie 2020, Înalta Curte a pus în discuție limitele rejudecării cauzei, stabilind că, raportat la conținutul deciziei penale nr. 710/A din data de 23 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală, în cuprinsul căreia nu este indicat ultimul act procedural al instanței de fond rămas valabil, și la prevederile art. 424 alin. 4 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei în fond se impune a fi efectuată integral în fața instanței supreme, în condițiile art. 374 din Codul de procedură penală.
La același termen de judecată, inculpatul B.V. a precizat că nu recunoaște acuzațiile care i se aduc în cauză și dorește ca judecata să se facă potrivit procedurii obișnuite. Totodată, inculpatul și-a manifestat opțiunea de a da declarație în cauză, ascultarea sa nemijlocită realizându-se la termenul din 15 ianuarie 2021.
Pe parcursul a 5 termene de judecată fixate în perioada 26.01.2021 –18.05.2021, Înalta Curte a procedat la administrarea probatoriului testimonial, fiind ascultați nemijlocit martorii indicați în cuprinsul rechizitoriului, respectiv: Ș.G., H.H., D.A.D., N.C.D., B.H.B., G.C.D., B.A., V.A., V.A. și A.I.
La termenele din 9 aprilie 2021, 7 mai 2021 și 14 septembrie 2021, Înalta Curte a constatat, în temeiul art. 383 alin. 3 și 4 Cod de procedură penală, imposibilitatea administrării probei testimoniale constând în audierea martorilor P.D.N., ca urmare a decesului acestuia, respectiv, M.C. și T.S.,ca urmare a imposibilității asigurării prezenței acestora în instanță, procedând conform art. 381 alin. 7 Cod de procedură penală.
Totodată, la termenul din 18 mai 2021, Înalta Curte a constatat că audierea nemijlocită a martorilor E.B. și E.U. nu mai este utilă în cauză, motiv pentru care a dispus ca această probă să nu mai fie administrată, argumentele avute în vedere în acest sens fiind redate în încheierea de la același termen.
În ședința publică din 7 mai 2021, Înalta Curte a procedat, în condițiile art. 250² Cod de procedură penală, la verificarea măsurii asigurătorii dispuse față de inculpatul B.V. în cursul urmăririi penale, măsură pe care a menținut-o până la concurența sumei de 700.000 euro, pentru argumentele prezentate în încheierea de ședință. Încheierea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 180 din 7 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în dosarul nr. 1406/1/2021, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B.V. împotriva acesteia.
În ședința publică din data de 15 iunie 2021, Înalta Curte a pus în discuție cererea Direcției Naționale Anticorupție de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, respectiv din autorat la infracțiunea prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal, în complicitate la aceeași infracțiune, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal, punctele de vedere exprimate sub acest aspect fiind consemnate în încheierea de ședință menționată.
Prin încheierea din 29 iunie 2021, Înalta Curte a constatat că obiectul judecății este limitat la fapta reținută prin rechizitoriul nr. 234/P/2016 din data de 25 noiembrie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, astfel cum s-a constatat regularitatea acestuia prin încheierea din data de 20 februarie 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București - Secția I penală în dosarul nr. 1240/3/2017/a1, rămasă definitivă prin încheierea nr. 151/CP din data de 3 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București –Secția I penală în același dosar.
Totodată, în baza art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatul B.V., din infracțiunea de trafic de influență în forma de participație a coautoratului, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal, în infracțiunea de trafic de influență în forma de participație a complicității, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal, pentru argumente factuale și juridice ce vor fi detaliate în continuare.
Analizând coroborat întregul ansamblu probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală a reținut următoarele:
1. Cu privire la conținutul faptelor ce fac obiectul judecății
Dezbaterile orale asupra cererii Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptei deduse judecății, astfel cum a fost susținută în ședința publică din data de 15.05.2021, dar și dezbaterile orale asupra fondului cauzei au ridicat problema obiectului și limitelor judecății, participanții procesuali exprimând opinii divergente sub acest aspect. Pentru justa soluționare a cauzei, Înalta Curte a apreciat necesară examinarea cu prioritate a controversei astfel ivite, pentru a se asigura clarificarea deplină a limitelor sesizării și, implicit, a tuturor particularităților factuale proprii cauzei.
Sub un prim aspect, s-a constatat că, în argumentarea cererii de schimbare a încadrării juridice, reprezentantul Ministerului Public a susținut că partea expozitivă a rechizitoriului cuprinde expunerea detaliată a situației de fapt pertinente, ale cărei caracteristici esențiale ar fi fost preluate, însă, incomplet în capitolul rezervat încadrării juridice. Astfel, făcându-se trimitere, în mod particular, la mențiunile existente la filele 4, 10, 22 ale rechizitoriului, s-a susținut că acuzația concret adusă inculpatului B.V. ar fi corespunzătoare unei complicități morale la infracțiunea de trafic de influență comisă de autorul Ș.G..
Fapta dedusă judecății ar consta, așadar, în aceea că inculpatul B.V. ar fi acceptat și primit în patru rânduri, în perioada 2011 – 2012, de la reprezentantul S.C. R. S.R.L, prin intermediul lui Ș.G. și G.C.D., suma totală de 700.000 de Euro în scopul de a-și exercita influența, prin intermediul lui Ș.G., asupra directorului general al C.N. T. S.A. și S.C. T. S.A., martorul H.H., în vederea atribuirii preferențiale către S.C. R. S.R.L. a unor contracte de achiziție publică.
Conform susținerilor Ministerului Public, primirea sumelor de bani de către inculpat, prin intermediari, ar fi reprezentat, în realitate, consfințirea unei înțelegeri anterioare cu Ș.G., încheiate încă din anul 2009. În acest sens, s-a arătat că inculpatul B.V. ar fi conceput împreună cu acesta din urmă mecanismul obținerii unor sume de bani pentru partid în modalitatea descrisă, cunoscând și aprobând, prin puterea decizională a funcției sale, intervenția lui Ș.G. asupra directorului companiei de stat la numirea căruia participase, în vederea trucării unor licitații publice pentru finanțarea ilegală a partidului.
Drept urmare, s-a considerat că, pe de o parte, pretinderea comisionului și promisiunea intervenției asupra funcționarului public s-au săvârșit în anul 2009, în perioada numirii lui H.H. la conducerea S.C. T. S.A, numai primirea banilor având loc, pe de altă parte, în perioada ulterioară, respectiv, în 2011 – 2012.
În ceea ce privește momentul epuizării infracțiunii deduse judecății, Ministerul Public a susținut că el ar corespunde datei ultimei acțiuni de primire a sumelor de bani de către Ș.G., în scopul asigurării folosului necuvenit. Or, folosul nu a fost primit numai până la data de 14.02.2012 (și numai prin intermediul S.C T.T.D. S.R.L și S.C M.T.C. S.R.L), ci în toată perioada 10.06.2011 – 31.10.2012 și prin intermediul tuturor celor patru societăți comerciale care au încheiat contracte fictive de prestări servicii cu S.C R. S.R.L (așadar, inclusiv prin intermediul S.C S.C. S.R.L și S.C C.A.C. S.R.L).
Inculpatul B.V. a apreciat, în schimb, că o atare configurație factuală a acuzației penale, expusă în cererea de schimbare a încadrării juridice, este de natură a modifica substanțial obiectul judecății, cu efectul lezării grave a dreptului său la apărare.
În acest sens, inculpatul a subliniat că rechizitoriul nu include, în structura acuzațiilor factuale, acte de protejare cu intenție și de încurajare a activității infracționale a traficantului de influență Ș.G., astfel cum au fost ele evocate în cuprinsul cererii de schimbare a încadrării juridice adresate Înaltei Curți. În plus, în respectiva cerere se menționează inadvertent că demersurile inculpatului B.V. s-ar fi concretizat nu în promisiunea făcută reprezentantului S.C R. S.R.L. că îl va determina pe directorul S.C. T. S.A. și C.N T. S.A. să favorizeze societatea în cadrul licitațiilor organizate pentru achiziția de servicii și produse IT (astfel cum s-a reținut prin rechizitoriu), ci în oferirea de sprijin și protecție (în schimbul unor foloase necuvenite) autorului traficului de influență Ș.G., în relația ilicită pe care acesta din urmă a promis cumpărătorului de influență că o are cu directorul companiilor de stat.
Controversa ivită cu privire la obiectul judecății vizează, prin urmare, măsura în care acuzațiile reținute în sarcina inculpatului B.V. prin rechizitoriu au inclus, cumulat pretinsei primiri a unor sume de bani în intervalul 2011-2012, și presupusa sa implicare morală, încă din anul 2009, alături de martorul Ș.G., în conceperea mecanismului ilicit de obținere a unor foloase necuvenite. Acest mecanism ar fi presupus, pe de o parte, numirea prin consens politic, în funcții de decizie, a unei persoane agreate de conducerea partidului, dispusă să contribuie la succesul demersurilor întreprinse de Ș.G. (și anume, martorul H.H.) și, pe de altă parte, tranzacționarea influenței astfel avute asupra respectivei persoane, prin pretinderea ilicită de la reprezentantul S.C R. S.R.L (B.H.B.) a unor sume de bani, în schimbul promisiunii de exercitare a influenței asupra funcționarului public.
Examinate în contextul legăturii lor cu acuzația de trafic de influență dedusă judecății, mențiunile din rechizitoriu privind aceste două împrejurări au dat naștere opiniilor divergente ale participanților procesuali cu privire la limitele reale ale obiectului judecății, impunând, pe cale de consecință, o statuare prealabilă și neechivocă asupra măsurii în care ele sunt incluse în conținutul acestui obiect.
Înalta Curte a reținut, astfel, că deși între cele două elemente anterior evocate există o strânsă legătură factuală (numirea într-o funcție de decizie a unei persoane ”dependente” politic constituind, în concepția și structura acuzației, o condiție necesară pentru reușita ulterioară a tranzacției de corupție), din punct de vedere juridic, numirea funcționarului asupra căruia se pretinde a exista influență nu este înglobată, însă, în mod necesar și inevitabil, în conținutul legal al infracțiunii distincte de trafic de influență.
Numirea pe criterii politice a martorului H.H. a fost, de altfel, circumscrisă, prin rechizitoriu, doar contextului și circumstanțelor factuale care au precedat comiterea ulterioară a traficului de influență, fără ca aceasta să însemne că demersurile efectuate în anul 2009 în vederea numirii martorului ar fi fost și ele subsumate, în mod efectiv, laturii obiective a acuzației penale aduse inculpatului B.V..
În acest sens, contrar susținerilor Ministerului Public pe durata dezbaterilor, Înalta Curte a constatat că numirea lui H.H. la conducerea unor companii de stat reprezintă o împrejurare factuală corespunzătoare unei acuzații cu totul distincte, prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 și aduse exclusiv numitului Ș.G. în cauza disjunsă, fără ca o acuzație similară să fi fost reținută, concomitent, și în sarcina inculpatului judecat în cauza de față.
Astfel, prin sentința penală nr. 89/13.01.2017 a Tribunalului București - Secția I penală (definitivă prin decizia penală nr. 583/A din 19.04.2017 a Curții de Apel București – Secția I penală), urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat între D.N.A – Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul Ș.G., s-a reținut în sarcina acestuia că, în perioada 2009-2012, în calitate de vicepreședinte al (...), și-a folosit influența conferită de funcția de conducere deținută în cadrul respectivei formațiuni politice în vederea numirii și menținerii în funcția de director general la C.N. T. S.A și S.C T. S.A a lui H.H., în scopul obținerii de sume de bani atât pentru sine, cât și pentru partid, prin impunerea atribuirii de către cele două entități către S.C R. S.R.L a unor contracte de achiziție și servicii IT, în urma derulării cărora a beneficiat de foloase necuvenite.
În mod distinct, prin aceeași hotărâre definitivă s-a reținut în sarcina lui Ș.G. și comiterea infracțiunii de trafic de influență, constând în aceea că, în perioada 2011-2012, în calitate de primar al municipiului P.N. și vicepreședinte al (...), a pretins, pentru sine și respectiva formațiune politică, de la reprezentantul S.C R. S.R.L un procent cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract încheiat cu C.N. T. S.A și S.C T. S.A, în schimbul căruia a promis și chiar și-a exercitat influența asupra conducerii instituțiilor menționate, în vederea atribuirii preferențiale a contractelor, primind efectiv suma de aproximativ 10.000.000 lei, prin intermediul unor societăți cu un comportament de tip ”fantomă”, respectiv, S.C T. T. D. S.R.L și S.C M.T.C. S.R.L.
Prin rechizitoriul întocmit în speță, în sarcina inculpatului B.V. s-a reținut exclusiv o presupusă contribuție la săvârșirea acestei ultime activități de primire realizate în intervalul 2011-2012, în forma de participație corespunzătoare coautoratului, iar ulterior, subsecvent schimbării încadrării juridice, celei a complicității.
Inculpatului B.V. nu i s-a imputat penal, așadar, o contribuție directă și efectivă la numirea, începând cu anul 2009, a lui H.H. la conducerea celor două companii din domeniul energiei. Contrar aprecierii Ministerului Public, mențiunile izolate regăsite în partea expozitivă a rechizitoriului sub acest aspect (privind presupusul acord exprimat de inculpat pentru numirea martorului în funcții de decizie) au doar rolul de a evidenția elementele contextuale premergătoare remiterilor ulterioare a unor sume de bani, nicidecum pe acela de a îngloba acest presupus acord în latura obiectivă propriu-zisă a traficului de influență dedus judecății.
Concluzia Înaltei Curți sub acest aspect este susținută atât de distincția evidentă realizată, în hotărârea definitivă pronunțată față de Ș.G., între implicațiile penale ale actelor derulate de acesta în perioada 2009-2012 și, respectiv, ale celor comise în intervalul 2011-2012, cât și de conținutul rechizitoriului întocmit în speța de față.
Înalta Curte a subliniat, în precedent, distincțiile dintre cele două acuzații aduse martorului Ș.G. prin hotărârea definitivă din data de 13.01.2017, instanța nefiind îndrituită să repună în discuție, în procedura derulată față de un coparticipant, conținutul faptelor definitiv reținute în sarcina autorului, deoarece un atare demers ar contraveni caracterului definitiv al hotărârii anterioare și ar antrena totodată, evaluarea altor fapte și persoane decât cele la care se referă art. 371 Cod de procedură penală.
Pe de altă parte, în cauza de față, prin încheierea din data de 20.02.2017 a Tribunalului București – Secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 1240/3/2017/a1 (definitivă prin încheierea nr. 151/CP din data de 3 mai 2017 a Curții de Apel București - Secția I penală), judecătorul de cameră preliminară a examinat conținutul și limitele obiectului judecății, statuând, în mod explicit, că localizarea în timp a comiterii presupusei fapte de trafic de influență imputate inculpatului B.V. s-a făcut în mod clar.
Din examinarea considerentelor acestei încheieri rezultă că problematica datelor/perioadei în care ar fi fost săvârșită fapta reținută în sarcina inculpatului B.V. și a neclarității ce afectează actul de sesizare sub acest aspect a fost ridicată prin cererile și excepțiile formulate de inculpat și examinată în mod efectiv de către judecătorul de cameră preliminară, care a apreciat neechivoc individualizată perioada de comitere a faptelor și neîntemeiată critica apărării.
Judecătorul a valorificat, sub acest ultim aspect, punctul de vedere transmis de Ministerul Public ca răspuns la cererile formulate, în cuprinsul căruia se arătase, printre altele, că partea de început a rechizitoriului cuprinde o analiză a ”circumstanțelor generale care au determinat, în timp, comiterea faptelor reținute în sarcina celor trei persoane cercetate inițial în același dosar penal: B.V., Ș.G. și B.H.B.” (pagina 3 a răspunsului scris al Ministerului Public). S-a subliniat, în același document, că ”fapta circumscrisă anului 2009 a fost una dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului Ș.G. (alta decât cea de trafic de influență comisă în coautorat cu inculpatul B.V.), față de care, așa cum s-a precizat încă de la fila 4 din rechizitoriu, cauza a fost disjunsă și soluționată în cuprinsul altui dosar penal”.
Or, statuând în consecință asupra conținutului obiectului judecății, judecătorul de cameră preliminară a tranșat implicit limitele sesizării instanței, soluția dispusă sub acest aspect nemaiputând fi repusă în discuție de către instanța învestită cu judecarea fondului cauzei. În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. c) și alin. 6, art. 54 lit. a din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară este unicul organ judiciar căruia legea îi conferă prerogative de cenzurare a legalității actului de trimitere în judecată, caracterul definitiv al încheierii pronunțate opunându-se unei reevaluări, chiar indirecte, a chestiunilor tranșate explicit în camera preliminară.
Înalta Curte a făcut trimitere la posibilitatea de principiu ca, în anumite circumstanțe, chiar în condițiile parcurgerii camerei preliminare, judecarea cauzei să impună totuși, cu necesitate, clarificarea unor elemente factuale insuficient sau inadvertent descrise în rechizitoriu. O atare posibilitate trebuie subordonată, însă, garanțiilor menite a da expresie principiilor aflării adevărului și dreptului la apărare, prevăzute de art. 5 și art. 10 Cod de procedură penală, neputându-se accepta în nicio situație ca un atare demers să se constituie, în realitate, doar într-un mijloc de cenzurare indirectă a încheierii de cameră preliminară și cu atât mai mult, să conducă la extinderea obiectului judecății asupra altor perioade infracționale sau activități decât cele reținute în etapa filtru a procesului.
Din această perspectivă, nu pot fi avute în vedere susținerile Ministerului Public în actuala procedură, privind includerea în obiectul judecății și a presupusei implicări a inculpatului B.V. în perfectarea înțelegerii ilicite cu martorul Ș.G. încă din anul 2009 (când ar fi intervenit promisiunea celui din urmă de exercitare a influenței), deoarece ele contravin nu doar statuărilor definitive ale judecătorului de cameră preliminară, ci chiar poziției ferm exprimate de Ministerul Public în acea fază, tinzând, prin urmare, la o extindere nepermisă a limitelor obiectului judecății fixate prin rechizitoriul din data de 25.11.2016.
Înalta Curte a remarcat, de altfel, în opoziție cu aceste susțineri, că în rechizitoriu nu a fost descrisă neechivoc, nici măcar în partea expozitivă, o eventuală implicare a inculpatului B.V., în orice formă, în perfectarea inițială a înțelegerii de tip trafic - cumpărare de influență, încheiate între Ș.G. și reprezentantul S.C R. S.R.L, B.H.B..
Ceea ce s-a menționat izolat, în corelație directă cu momentul de timp 2009, a fost presupusa implicare a inculpatului B.V. în numirea lui H.H. la conducerea unor companii naționale din domeniul energiei, împrejurare care, așa cum s-a arătat în precedent, este distinctă de cea a perfectării ulterioare a tranzacției de corupție și nu se circumscrie în mod necesar conținutului factual al acesteia.
Sub acest aspect, la fila 3 a rechizitoriului s-a reținut că, la nivelul anului 2009, ar fi existat o înțelegere vădită între inculpatul B.V. și martorul Ș.G., în sensul obținerii de bani pentru partid, lucru care urma a fi realizat prin „numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale [...] prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să cotizeze pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte”. Deși par a sugera o eventuală implicare a inculpatului în activitatea imputată lui Ș.G. ca fiind proprie infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, aceste mențiuni nu au fost valorificate juridic, însă, de către procuror, de vreme ce în sarcina inculpatului B.V. nu s-a reținut, așa cum s-a subliniat anterior, o eventuală participație la săvârșirea faptei de folosirea influenței, asimilată infracțiunilor de corupție.
În schimb, în conexiune cu participația sa la fapta dedusă judecății, la filele 3-4 ale rechizitoriului s-a menționat că, în perioada 2011-2012, Ș.G. l-a informat pe inculpat asupra demersurilor prin care, prin intermediul martorului H.H., se urmărea obținerea de bani pentru partid și tot atunci cel dintâi i-ar fi condiționat martorului menținerea în funcție de atribuirea unor contracte societății reprezentate de B.H.B., căruia i-a pretins, în paralel, un procent cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract. Mențiuni similare se regăsesc și în rezumatul situației de fapt ori în expunerea detaliată a acesteia, astfel cum au fost redate la paginile 9-40 ale rechizitoriului.
Prin urmare, contrar susținerilor Ministerului Public în actuala procedură, perioada realizării actelor specifice traficului de influență dedus judecății a fost plasată neechivoc în intervalul 2011-2012, menționarea anului 2009 în cuprinsul rechizitoriului aflându-se în corelație directă cu o faptă distinctă, de folosirea influenței sau autorității persoanei care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite, faptă ce nu a făcut obiectul sesizării în speță.
În contextul argumentativ expus, Înalta Curte a conchis că fapta dedusă judecății are conținutul expus în rechizitoriu și valorificat, cu titlu interlocutoriu, prin încheierea din data de 29.06.2021, prin care s-a dispus schimbarea încadrării sale juridice.
Ea constă, în esență, în aceea că ”în perioada 2011-2012, în calitate de membru al (...) ((...)) și (...), inculpatul B.V. a primit în patru rânduri, de la S.C. R. S.R.L. B. (reprezentată de B.H.B.), prin Ș.G. – (...) respectivei formațiuni politice și G.C.D., suma totală de 700.000 de Euro, în schimbul exercitării influenței, prin intermediul lui Ș.G., asupra directorului general al C.N. T. S.A. B. și S.C. T. S.A. B., H.H., în vederea atribuirii preferențiale către S.C. R. S.R.L. B. a unor contracte de achiziție publică. Suma totală remisă și primită de persoanele implicate în activitatea infracțională se limitează la perioada în care H.H. a îndeplinit funcțiile de director general în cele două companii naționale”.
Actele repetate de primire au intervenit în condițiile în care, așa cum rezultă din mențiunile coroborate regăsite la paginile nr. 3, 15, 22 ale rechizitoriului, inculpatul a fost informat de către Ș.G. că S.C R. S.R.L trebuie susținută să încheie contracte cu cele două companii de stat, urmând ca o parte din profit să fie direcționat către partid, și a achiesat – la un moment de timp neprecizat – la această manieră de obținere a unei finanțări, cunoscând și aprobând prin puterea decizională a funcției sale intervenția lui Ș.G. asupra directorului respectivelor companii.
Contribuția inculpatului poate fi rezumată, prin urmare, la aceea că, în perioada 2011-2012, a achiesat la maniera de obținere a unor fonduri necuvenite de către partid, astfel cum a fost comunicată de Ș.G., a aprobat intervenția celui din urmă asupra martorului H.H. și, în final, a primit în mod repetat, prin intermediari, sume de bani.
Faptul – reținut neechivoc prin rechizitoriu – că inculpatul B.V. ar fi primit sume de bani în considerarea nu a propriei influențe avute ori pretinse asupra martorului H.H., ci a celei avute și tranzacționate de către Ș.G., a constituit argumentul decisiv pentru reținerea complicității ca formă de participație teoretic incidentă în speță și schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, prin încheierea din data de 29.06.2021.
Astfel, esențial pentru reținerea autoratului la infracțiunea prevăzută de art. 291 Cod penal este nu atât elementul singular al primirii unei sume de bani, cât mai ales aspectul tranzacționării influenței – reale sau pretinse – de către cel care afirmă că are o atare autoritate asupra unui funcționar public și, în considerarea acesteia, pretinde, acceptă promisiunea ori primește sume de bani făgăduind că îl va determina pe respectivul funcționar să săvârșească un anume act referitor la îndatoririle sale de serviciu.
Activitatea subiectului activ al infracțiunii nu se rezumă, prin urmare, la simpla pretindere sau primire de foloase necuvenite, ci ea implică, în mod cumulativ, și cerința esențială ca făptuitorul să aibă ori să pretindă că are influență asupra unui funcționar public, tranzacționând ilicit tocmai această înrâurire - reală sau presupusă.
Cel care, fără a pretinde că are influență asupra unui funcționar public și fără a tranzacționa, chiar în mod indirect (prin intermediari) cu potențialul cumpărător de influență, primește, totuși, o sumă de bani de la acesta din urmă, în considerarea susținerii morale acordate autorului, nu realizează un act de coautorat la infracțiunea prevăzută de art. 291 Cod penal. În această ipoteză, activitatea de primire de foloase nu este suficientă pentru realizarea integrală a laturii obiective, deoarece nu este realizată o cerință esențială atașată acesteia, astfel cum a fost analizată în precedent.
Prin urmare, contribuția persoanei care, fără a pretinde că are influență asupra unui funcționar public și fără a promite că va face uz de această influență, primește totuși sume de bani în conexiune cu o astfel de activitate comisă de o altă persoană – cum este și cazul inculpatului B.V. – poate îmbrăca forma de participație secundară a complicității, deoarece obținerea de beneficii din activitatea infracțională nu caracterizează exclusiv formele principale de participație, fiind posibilă și în cazul participanților secundari.
În speță, contrar susținerilor apărării, coeziunea psihică existentă între inculpat și autorul Ș.G., precum și componenta morală a sprijinului pretins acordat celui din urmă reprezintă elemente descrise neechivoc în rechizitoriu (inculpatul ”a achiesat”, ”a aprobat”). Faptul că, în caracterizarea juridică inițială a faptei, accentul acuzării a fost pus pe materialitatea actelor de primire a unor sume de bani, iar nu pe aspectul moral al sprijinului anterior pretins acordat de inculpat, nu afectează o atare constatare.
De vreme ce, pe de o parte, conexiunea ambelor elemente evocate a fost evidențiată cu suficientă precizie în cuprinsul actului de sesizare, iar, pe de altă parte, formele principale de participație pot îngloba, în principiu, în mod natural, și acte de sprijin moral caracteristice complicității, Înalta Curte a constatat nefundamentată susținerea apărării referitoare la neincluderea, în structura acuzației inițiale, a unei forme de sprijin moral.
În fine, în ceea ce privește momentul epuizării faptei astfel configurate, Înalta Curte a constatat că rechizitoriul nu individualizează cu precizie data la care s-ar fi realizat cele patru acte de primire a unor sume de bani imputate inculpatului B.V.. Actul de sesizare se limitează la a valorifica probator declarațiile martorilor care ar susține acuzația și, implicit, momentele de timp indicate de aceștia ca fiind corespunzătoare acțiunilor descrise, fără a cenzura, însă, critic eventualele inadvertențe.
A remarcat, de asemenea, că limitarea actelor repetate de primire a unor sume de bani la intervalul aferent retragerilor în numerar efectuate numai prin intermediul S.C T.T.D. S.R.L și S.C M.T.C. S.R.L. pare a viza doar acuzațiile aduse lui Ș.G., nu și inculpatului B.V., față de care nu s-a realizat în mod explicit o atare restrângere temporală.
Având în vedere că această chestiune nu a făcut obiect de cenzură în faza camerei preliminare și dând eficiență caracterului definitiv al încheierii pronunțate în acea fază, Înalta Curte a reținut, pe cale de consecință, că în structura factuală a acuzației deduse judecății sunt incluse, formal, toate actele de pretinsă primire a unor sume de bani de către inculpatul B.V., în perioada 2011-2012, în circumstanțele și prin intermediul persoanelor indicate explicit în rechizitoriu.
Mențiunea referitoare la limitarea sumelor primite la ”perioada în care H.H. a îndeplinit funcțiile de director general” individualizează temporal intervalul în care au fost încheiate contractele – sursă a foloaselor bănești tranzacționate, iar nu perioada ulterioară, în care aceste foloase au fost efectiv plătite autorului Ș.G. ori eventualilor săi complici.
Contrar susținerilor apărării, Înalta Curte a reținut de asemenea că, în principiu, prelungirea în timp a traficului de influență și săvârșirea sa prin mai multe modalități alternative ale elementului material – respectiv, pretinderea urmată de primirea repetată a unor sume de bani – nu exclude posibilitatea intervenirii unui act de complicitate numai în raport de o parte a activității infracționale.
În cazul infracțiunilor al căror element material cunoaște variante alternative, realizarea uneia dintre acestea marchează momentul consumativ al infracțiunii, ceea ce nu înseamnă, însă, că săvârșirea faptei și în alte modalități normative ar fi lipsită de relevanță penală. Realizarea ulterioară a altor variante alternative ale elementului material propriu traficului de influență obiectivează, atunci când între actele succesive există o strânsă legătură, etape diferite de realizare a unei activități unice, alcătuind împreună o unitate naturală colectivă de infracțiune.
O atare formă de infracțiune cunoaște nu doar un moment consumativ, ci și un moment distinct al epuizării – echivalent datei săvârșirii ultimei acțiuni corespunzătoare elementului material. Considerându-se că fapta penală este săvârșită prin comiterea fiecăreia dintre aceste variante, până la epuizare, sprijinul oferit subiectului activ în legătura cu realizarea oricăreia dintre modalitățile alternative, chiar ulterior momentului consumativ inițial, realizează cerința de anterioritate sau concomitență specifică formei de participație secundară a complicității.
Pe cale de consecință, în mod teoretic, faptul că primirea unor sume de bani de către inculpatul B.V. ar fi intervenit ulterior momentului consumării inițiale a traficului de influență comis de autorul Ș.G. nu exclude ipso facto posibilitatea reținerii unei forme de participație secundare, determinant, sub acest aspect, fiind momentul la care presupusul complice a oferit sprijin sau ajutor autorului, nicidecum data la care a fost eventual recompensat financiar pentru o atare conduită.
II. Analiza chestiunilor de fapt și a mijloacelor de probă
Prealabil, notând caracterul definitiv al sentinței penale nr. 89/13.01.2017 a Tribunalului București - Secția I penală, pronunțată față de numitul Ș.G., Înalta Curte a reținut autoritatea de lucru judecat a statuărilor referitoare la circumstanțele numirii la conducerea S.C T. S.A și, ulterior a C.N. T. S.A., a lui H.H., precum și la împrejurările în care Ș.G. a pretins față de reprezentantul S.C. R. S.R.L. că are influență asupra funcționarului public astfel numit și, în considerarea acestei influențe și a promisiunii că îl va determina să atribuie societății o serie de contracte în domeniul achiziției de produse și servicii IT, i-a solicitat lui B.H.B. și a primit de la acesta foloase bănești necuvenite, echivalente unui procent cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract ce urma a fi atribuit.
Așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, hotărârile pronunțate ca urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției, similar celor date în procedura de drept comun, ”dezleagă fondul cauzei și statuează asupra existenței faptei penale și asupra vinovăției inculpatului, rezolvând acțiunea penală.” (Decizia nr. 573 din 20.09.2018 a Curții Constituționale, publicată in Monitorul Oficial Partea I nr. 959 din 13.11.2018). Aceasta înseamnă că prezenta instanță nu are abilitarea legală de a repune în discuție, chiar și într-un mod indirect, circumstanțele factuale în care a intervenit și s-a derulat tranzacția de corupție dintre Ș.G. și B.H.B.
Drept urmare, împrejurările numirii lui H.H. la conducerea S.C. T. S.A și, ulterior, a C.N. T. S.A, conținutul înțelegerii ilicite încheiate între Ș.G. (în calitate de autor al traficului de influență) și B.H.B. (presupus cumpărător), precum și sumele remise autorului, prin intermediari, reprezintă aspecte definitiv tranșate, ce nu mai pot fi repuse în discuție în actuala procedură.
Soluționarea cauzei de față implică, prin urmare, doar examinarea existenței unei contribuții proprii a inculpatului B.V. la activitatea ilicită definitiv reținută în sarcina autorului Ș.G. și, după caz, evaluarea particularităților factuale și a caracterului său penal.
În concret, instanța este chemată a statua, așadar, dacă în perioada 2011-2012, inculpatul B.V. a cunoscut și a sprijinit moral înțelegerea ilicită dintre Ș.G. și B.H.B., precum și dacă, în considerarea acestui sprijin, a primit sume de bani provenind de la S.C R. S.R.L, fie direct, fie prin intermediari.
Probatoriul administrat în cauză, astfel cum va fi analizat în cele ce succed, a confirmat existența obiectivă, în intervalul 2011-2012, a unor acte repetate de remitere indirectă a unor sume de bani către inculpat. Probatoriul este, însă, insuficient pentru a fundamenta, dincolo de orice îndoială rezonabilă, concluzia certă a existenței unei conexiuni directe între sumele astfel remise și pretinsul sprijin moral acordat de inculpat traficului de influență concret comis de Ș.G. în relația sa cu reprezentantul S.C R. S.R.L.
În contextul derulării în paralel, astfel cum se va argumenta în cele ce succed, a unor operațiuni mai ample de finanțare a campaniilor cu specific electoral în care s-a implicat formațiunea politică din care făceau parte atât inculpatul B.V., cât și Ș.G., nu a rezultat, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. 2 teza finală Cod de procedură penală, dacă sumele de interes în speță au fost remise inculpatului în considerarea strictă a unei înțelegeri aflate în legătură directă cu tranzacția de corupție dintre Ș.G. și B.H.B. sau dimpotrivă, dacă respectivele sume au fost remise independent de o atare înțelegere, în scopul exclusiv al asigurării unor fonduri bănești stringent necesare formațiunii politice, într-o perioadă în care organizarea referendumului de demitere a președintelui țării impunea obținerea rapidă de resurse suplimentare.
Pentru clarificarea acestor împrejurări factuale, Înalta Curte a avut în vedere conținutul coroborat al probatoriului testimonial și cu înscrisuri administrat în cauză, cu precădere declarațiile persoanelor direct implicate în operațiunile de pretindere și primire a unor sume de bani, respectiv numiții Ș.G., G.C.D. și B.H.B., singurii care pot oferi informații despre înțelegerea real încheiată.
Fără a omite că, în cazul fiecăruia dintre cei trei martori sus-menționați, se decelează un interes procesual propriu, derivat din poziția lor în mecanismul analizat și riscul unor consecințe penale, instanța de fond a considerat că implicarea acestora în operațiunile deduse judecății nu justifică limitarea apriorică a valorii mărturiilor lor, iar declarațiile date pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei, sub rezerva coroborării între ele sau cu alte mijloace de probă.
Prioritar, a notat că H.H. a fost numit în funcția de director general al S.C. ”T.” S.A prin ordinul nr. 400 din 04.03.2009 al ministrului economiei, A.V., și ulterior, în funcția de director general al C.N. ”T.” S.A prin Ordinul nr. 856 din data de 27.04.2011 al ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri A.I., funcție din care a fost revocat la data de 14.02.2012, prin Ordinul nr. 255 al ministrului L.N.B.
În intervalul de timp în care H.H. s-a aflat la conducerea celor două companii de stat (04.03.2009 – 14.02.2012), au fost încheiate, succesiv, mai multe contracte între S.C T. S.A și S.C R. S.R.L și, respectiv, un contract între cea din urmă societate și C.N T. S.A, o pondere covârșitoare revenind încasărilor realizate în baza celei din urmă convenții și mai ales în perioada 2011-2012. În același interval de timp s-a perfectat, totodată, înțelegerea inițială dintre Ș.G. și B.H.B., concretizată în pretinderea și, ulterior, primirea în mod repetat, de către cel dintâi, a sumei de aproximativ 10.000.000 lei în schimbul promisiunii că îl va determina pe H.H. să favorizeze S.C. R. S.R.L în procedurile de atribuire desfășurate la nivelul celor două entități juridice.
Astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr. 89/F din 13.01.2017 a Tribunalului București – Secția I penală, sumele plătite de S.C R. S.R.L în baza înțelegerii avute cu Ș.G. au fost virate, în perioada 2011-2012, în conturile a patru societăți comerciale cu un comportament de tip fantomă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii, totalul sumelor provenite din încasările de la C.N T. S.A și S.C T. S.A. ridicându-se la valoarea de 57.050.720,87 lei. În concret, din această valoare, suma de 4.000.723 lei a fost virată în contul S.C T.T.D. S.R.L în anul 2011, suma de 31.599.939 lei a fost virată în contul S.C M.T.C. S.R.L în semestrul II 2011, suma de 10.676.710 lei către S.C S.C. S.R.L în anul 2012 și, în fine, suma de 10.773.353 lei către S.C C.A.C. S.R.L în anul 2012.
Un procent de 83,74% din acest total (adică 47.778.279,61 lei) a fost retras în numerar prin diferite modalități de către persoane fizice împuternicite, iar Ș.G. a primit la rândul său, în intervalul 2011 - 14.02.2012, aproximativ 10.000.000 de lei din respectivul procent, prin interpunerea în circuit a două dintre cele patru societăți comerciale anterior menționate.
În cazul inculpatului B.V., rechizitoriul nu a reținut o corelație asemănătoare între actele de pretinsă primire a unor sume de bani în intervalul 2011-2012 și operațiunile realizate, până la data de 14.02.2012, prin conturile celor două societăți interpuse în demersurile privitoare la Ș.G.. Așa cum s-a subliniat anterior, perioada în care se susține că inculpatul ar fi primit foloase bănești de la S.C R. S.R.L nu s-a încheiat la data reținută în mod definitiv în privința martorului, inculpatului fiindu-i imputate acte de primire a unor sume de bani și ulterior acestei date, în cursul anului 2012.
În mod asemănător, acuzația formulată în speță se referă la pretinsa primire a unor sume de bani provenind de la S.C R. S.R.L, în principal prin intermediul martorului G.C.D., ceea ce înseamnă că respectivele sume, deși au avut la origine o sursă comună, au fost totuși distincte de cele remise, anterior sau în paralel, martorului Ș.G..
Circuitul detaliat și destinația finală a sumei de 57.050.722 lei, virată în total în conturile celor patru societăți interpuse, excedează obiectului și limitelor judecății în speța de față, pentru soluționarea căreia este determinantă o unică împrejurare, și anume aceea că sumele de bani pretins remise inculpatului B.V. au avut ca proveniență exclusivă transferurile astfel realizate de S.C R. S.R.L.
În acest context, Înalta Curte a reținut că, în declarațiile succesive date pe parcursul procesului, inițial în calitate de suspect și ulterior, în calitate de martor, numitul Ș.G. a susținut constant că a remis inculpatului B.V., prin intermediari, o parte a sumei de bani primite de la B.H.B., susținerile sale fiind oscilante, însă, sub aspectul intervalului în care s-a realizat remiterea efectivă, a titlului care a stat la baza remiterii lor și măsurii în care inculpatul a cunoscut proveniența lor reală.
În faza de urmărire penală, audiat în calitate de suspect la data de 26.09.2016, Ș.G. a arătat că numirea lui H.H. la conducerea T. S.A s-a realizat la propunerea sa adresată ministrului de resort, în baza unui algoritm politic agreat de conducerea (...), în considerarea căruia organizațiile locale care performaseră în alegeri erau îndreptățite a propune numirea, la conducerea unor companii naționale de interes, a unor persoane dispuse să contribuie la finanțarea partidului. În concret, numirea în funcții de conducere era condiționată de acordul celor propuși de a contribui la finanțarea formațiunii politice care îi sprijinise, prin încheierea unor contracte cu oameni de afaceri dispuși să plătească respectivei formațiuni un procent de 10% din încasările realizate.
Referitor la contribuția inculpatului la acest tip de înțelegere, numitul Ș.G. a arătat că, la o dată și într-un context neprecizate, B.V. a solicitat tuturor celor implicați în numiri pe criterii politice să finanțeze partidul cu procentul sus-menționat, prin intermediul contractelor ce urmau a fi încheiate de directorii companiilor de stat. Aceste susțineri au, însă, un caracter extrem de generic și nu sunt de natură a evidenția dacă discuția evocată l-a vizat totuși, în mod direct, și pe martorul H.H..
În aceeași declarație, Ș.G. a afirmat că, la date neprecizate, a avut câteva întâlniri cu inculpatul B.V., la care a participat și numitul G.D., întâlniri pe parcursul cărora i-a remis inculpatului diferite sume de bani, comunicându-i că ele provin de la S.C. R. S.R.L. Totodată, a susținut că, în circumstanțe factuale neindividualizate, i-ar fi comunicat inculpatului necesitatea de a ”sprijini” S.C R. S.R.L să încheie contracte cu T. și T., iar acesta din urmă a fost ”de acord cu această manieră de lucru”, fără a se putea decela, însă, nici măcar cu aproximație, momentul de timp la care ar fi fost exprimat acest pretins acord și, implicit, nici dacă el a fost anterior sau ulterior actelor integrate traficului de influență comis de martor însuși.
Ș.G. a mai arătat că numitul G.C.D. a fost prezentat inculpatului ca reprezentant al S.C R. S.R.L și i-a remis celui din urmă, în trei rânduri, suma totală de 200.000 de Euro, respectiv, două tranșe de câte 50.000 de Euro și o a treia în cuantum de 100.000 de Euro, banii fiind predați secretarei inculpatului B.V. (identificată de martor cu apelativul ”D.”), la sediul formațiunii politice din (...). La aceste remiteri se adaugă, conform aceleiași declarații, și predarea, de către Ș.G. personal, a unei a patra tranșe de bani în cuantum de 500.000 de Euro, sumă ce ar fi fost remisă la o dată neprecizată în același sediu și aceleiași persoane - secretara personală a inculpatului.
Deși evidențiază coerent conținutul și succesiunea actelor de remitere a sumelor de bani, declarația analizată în precedent nu relevă, însă, elemente utile pentru stabilirea cu precizie a intervalului de timp în care au intervenit remiterile de bani descrise și a rolului concret avut de inculpatul B.V. nu atât în primirea acestora, cât mai ales în perfectarea anterioară a tranzacției de corupție care a făcut posibilă obținerea lor. Prin urmare, ea constituie o probă directă sub aspectul existenței unor acte de remitere, însă trebuie coroborată cu alte mijloace de probă care să permită, eventual, decelarea tuturor particularităților factuale ale acestor operațiuni.
Reaudiat de către Tribunalul București în calitate de martor, la data de 08.09.2017, numitul Ș.G. a relatat de o manieră asemănătoare împrejurările de interes în speță, pe care le-a plasat, însă, în mod contradictoriu, sub aspect temporal, în anul 2009. Martorul a susținut că, ulterior numirii lui H.H. la conducerea S.C T. S.A, ar fi convenit cu acesta, G.D. și B.H.B. ca S.C R. S.R.L să contribuie la finanțarea (...) cu fonduri provenite din contractele încheiate cu respectiva companie de stat. În perioada mai-iunie 2009 (respectiv, după 2-3 luni de la înțelegerea descrisă), martorul l-ar fi însoțit pe G.C.D. la biroul inculpatului B.V., situat în sediul (...) din (...), unde i-ar fi remis acestuia suma de 50.000 de Euro destinată finanțării formațiunii politice, predarea efectivă fiind făcută secretarei ”D.”, la indicațiile inculpatului.
Martorul a reiterat, cu această ocazie, afirmațiile privind remiterea, în aceeași locație, a altor două sume de bani, activități pretins desfășurate în luna iunie 2009 și, respectiv, în toamna anului 2009, ”înainte de alegerile prezidențiale”, afirmând că, de fiecare dată, inculpatul i-a recomandat ”câte o secretară pentru a-i da banii”. Referitor la tranșa finală de 500.000 de Euro remisă de martor personal, Ș.G. a susținut că suma ar fi fost dată în lunile iunie-iulie 2010, în același sediu al (...), iar B.V. a cunoscut că ea provenea de la S.C T. S.A. prin S.C R. S.R.L, aspect comunicat de către martor însuși, încă de la momentul la care i l-a prezentat pe G.D.
În declarația supusă analizei, Ș.G. a caracterizat ca fiind „subînțeleasă” cererea inculpatului ca H.H. să încheie contracte cu S.C R. S.R.L, de vreme ce B.V. invoca lipsa banilor pentru partid și reproșa unora dintre membri (printre care și martorul) că nu aduc suficiente fonduri pentru susținerea formațiunii politice. Cu toate acestea, declarația analizată nu furnizează informații suplimentare pentru clarificarea momentului de timp și a contribuției concret avute de inculpat la perfectarea înțelegerii dintre Ș.G. și B.H., evidențiind doar că inculpatului i s-a comunicat, la data remiterii, că sumele provin de la T. S.A (”...atunci când am fost cu martorul G.C.D. la inculpat i-am spus că banii vin de la societățile S.C T. S.A prin firma S.C R. S.R.L”).
Reaudiat de către Curtea de Apel București în calitate de martor, la data de 25.06.2020, Ș.G. a reconfirmat că sumele de bani precizate au fost remise inculpatului B.V. în locația menționată - unde se afla atât sediul de campanie al P.D.L, cât și biroul celui din urmă. Cu această ocazie, martorul a afirmat însă, în mod contradictoriu, că inculpatul nu cunoștea proveniența respectivelor sume de bani, care i-ar fi fost predate fără a fi solicitate explicit, cu titlu de ”donație” pentru susținerea campaniilor electorale ale (...) și numai în considerarea calității acestuia de coordonator al campaniei electorale.
În fine, în declarația din 26.01.2021, dată în fața Înaltei Curți, martorul Ș.G. a nuanțat semnificativ contextul în care a avut loc remiterea sumelor de bani, acte a căror existență, în materialitatea și în configurația anterior descrise, nu a fost negată.
A susținut astfel că, în anul 2009, în calitate de șef de campanie, asemănător poziției asumate de alți membri marcanți ai formațiunii politice, inculpatul B.V. a subliniat necesitatea identificării unor soluții de finanțare a campaniei electorale a candidatului (...) la alegerile prezidențiale din anul 2009, în acest context martorul ”donând” partidului, în trei rânduri, sume de bani provenind din ”dividendele” obținute de S.C R. S.R.L ca urmare a contractelor încheiate cu S.C T. S.A.
Înalta Curte a apreciat că susținerile martorului Ș.G. referitoare la plasarea temporală, în anul 2009, a actelor de remitere a sumelor de bani ori la proveniența acestora din dividende sunt lipsite de gradul de fiabilitate necesar pentru valorificarea lor probatorie necondiționată. Aceste afirmații se relevă ca fiind subiective, rezultat al unei demers premeditat menit a conferi coerență depoziției, iar nu al unei eventuale reactivări tardive în memoria martorului a unor chestiuni de detaliu.
O atare concluzie rezultă din aceea că dubiile exprimate de martor în privința plasării operațiunilor descrise în perioada indicată în rechizitoriu – respectiv în timpul campaniei ce e premers, în vara anului 2012, referendumului pentru demiterea președintelui T.B. – s-au grefat pe argumentul singular al locației biroului și funcției inculpatului B.V. în acea perioadă (”nu mai avea la acel moment biroul în (...) și avea sediul în (...)”, ”în perioada 2011-2012, inculpatul V.B. nu mai deținea funcția de secretar general al partidului și nici pe cea de șef de campanie”). Martorul nu a explicat, însă, în mod convingător și credibil, cum a fost obiectiv posibilă obținerea sumelor de bani remise de reprezentantul S.C R. S.R.L în anul 2009, adică anterior perfectării contractelor ce au constituit chiar sursa respectivelor fonduri și care au fost încheiate între societate și companiile conduse de H.H. abia ulterior.
Această contradicție esențială reprezintă elementul determinant în caracterizarea ca subiective a afirmațiilor martorului privind plasarea actelor de remitere a sumelor de bani în anul 2009; în plus, martorul Ș.G. a contrazis astfel, în mod flagrant, chiar împrejurările reținute cu autoritate de lucru judecat în sarcina sa, referitoare la perioada și contextul în care s-a consumat activitatea de trafic de influență.
În fine, Înalta Curte a notat poziția oscilantă a martorului Ș.G. cu ocazia audierii la instanța supremă, când acesta a negat inadvertent că inculpatul i-ar fi solicitat vreodată sume de bani cu titlu de donație pentru partid (contrazicând, însă, propriile afirmații privind necesitatea de a găsi ”soluții de finanțare” pentru formațiunea politică) ori că i-ar fi indicat o anume persoană pentru primirea acestor sume (în opoziție cu alegația că B.V. i-ar fi spus să meargă la casiere pentru a preda banii).
Evaluate în contextul procesual în care Ș.G. a fost audiat de către instanța supremă (respectiv, după soluționarea definitivă a cauzei în care acesta a fost judecat pentru fapta de trafic de influență, la un moment de timp la care retractarea, chiar nejustificată, a propriilor declarații anterioare era inaptă a mai produce consecințe juridice în privința sa), ansamblul contradicțiilor anterior evidențiate a determinat Înalta Curte să caracterizeze declarația din data de 26.01.2021 ca având un pronunțat caracter pro causa, urmând să valorifice probator numai acele elemente de fapt ce se coroborează cu restul probatoriului administrat.
Declarațiile martorului G.C.D., persoană implicată în mod nemijlocit în trei dintre cele patru acte de remitere de sume de bani deduse judecății, sunt constante sub aspectul perioadei și al particularităților operațiunilor descrise, declarațiile martorului având valoarea unor probe directe, care pot servi necondiționat la lămurirea cauzei.
Astfel, audiat în faza de urmărire penală la data de 11.08.2016, martorul G.C.D. a arătat că o primă solicitare adresată de Ș.G. lui B.H.B., de a încheia contracte cu mai multe companii de stat în vederea obținerii unor sume de bani pentru (...), a intervenit în cursul anului 2009. Modalitatea concretă de remitere a respectivelor sume a fost stabilită, însă, în perioada 2011-2012, atunci când Ș.G. i-a indicat persoana care urma a se ocupa de subcontractarea fictivă a serviciilor prestate de S.C R. S.R.L (operațiune menită a disimula folosul obținut prin actele de corupție), comunicarea sumelor ce urmau fi scoase din conturile societăților interpuse și remiterea efectivă a acestora către martor (respectiv, numitul B.A.).
Martorul a susținut că, pe parcursul derulării contractelor încheiate de S.C R. S.R.L cu cele două companii de stat, B.A. a fost cel care i-a adus sumele de bani în numerar, sume pe care, după efectuarea schimbului valutar, le-a înmânat, la rândul său, lui Ș.G., în bancnote de 500 de euro, la unele dintre actele de remitere (neindividualizate) fiind prezenți și B.H.B., H.H. sau T.S.
Deși a confirmat susținerile lui Ș.G. privind contextul în care i-a fost recomandat inculpatului B.V., în perioada 2009-2010, ca fiind cel care va aduce ”diferite sume de bani pentru partid”, martorul G.D. a menționat că abia în anul 2012, în cursul campaniei electorale premergătoare referendumului organizat pentru demiterea președintelui T.B., Ș.G. i-ar fi înmânat, în trei rânduri, sume de bani în Euro (de două ori câte 50.000 de Euro și a treia oară 100.000 de Euro), cu solicitarea de a le preda inculpatului, lucru pe care martorul l-a și făcut.
Astfel, sumele de bani au fost remise, în mod efectiv, numitei ”D.”, persoană recunoscută de martor ca fiind numita D.A.D., la sediul (...) din B., din (...). Sub aspectul locației propriu-zise în care s-a efectuat predarea, susținerile martorului au fost neclare, oscilând între indicarea sediului aflat la nr. 1 și terminând cu indicarea locației aflate la (...), unde a funcționat Secretariatul General al formațiunii politice.
Acest echivoc nu constituie, însă, un argument decisiv pentru a limita valoarea probatorie a mărturiei, de vreme ce incertitudinea martorului poate fi justificată de factori obiectivi, confirmați de ansamblul probatoriului testimonial, cum ar fi apropierea spațială dintre cele două imobile, distanța scurtă dintre ele, existența unor deplasări ale martorului la ambele sedii ale formațiunii politice și interacțiunea repetată cu persoane aflate în ambele locații, în perioada de interes.
Cu toate acestea, Înalta Curte a arătat că declarația analizată nu clarifică dacă și în ce măsură inculpatul B.V. a cunoscut și, cu atât mai puțin, a susținut, înțelegerea ilicită concret încheiată între Ș.G. și B.H.B. Explicațiile martorului fundamentează probator numai o eventuală conexiune între sumele astfel remise inculpatului și mecanismul generic de finanțare în care erau implicați directorii unor instituții publice, fără a evidenția, însă, existența unei atare legături cu activitatea determinată concret imputată în speță, și anume traficul de influență comis față de reprezentantul S.C R. S.R.L.
Declarația martorului G.D. dată la Tribunalul București - Secția I penală, la data de 08.09.2017, reflectă poziția sa consecventă cu privire la împrejurările esențiale ale cauzei, el relatând că a intermediat un prim contact între Ș.G. și B.H. ulterior numirii lui H.H. la S.C T. S.A., ulterior având loc 3-4 discuții referitoare la plata unor comisioane cuprinse între 10 și 25% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu T. S.A. și CN T. SA, bani destinați formațiunii politice.
Martorul a reiterat susținerile privind remiterea, în trei rânduri, a unor sume de bani inculpatului B.V. în circumstanțele anterior descrise (în imobilul din (...), banii fiind predați doamnei ”D.”, contabilă, într-un birou aflat la un etaj superior), dar și faptul că aceste acte s-au realizat în anul 2012, în timpul campaniei electorale din vara acelui an, subliniind că era ”presat în mod special de către martorul G.Ș., care dorea bani pentru partid, presat fiind și de partid și de domnul B.”.
Reaudiat în cursul cercetării judecătorești de către Înalta Curte, martorul G.D. a confirmat împrejurările obiective anterior descrise, menționând că, încheierea operațiunilor de subcontractare fictivă către societățile indicate de B.A. a intervenit ulterior perfectării înțelegerilor contractuale dintre S.C R. S.R.L și T. S.A, respectiv CN T. S.A, scopul acestor operațiuni fiind acela de a se asigura, în mod evident disimulat, remiterea comisionului către Ș.G..
Precizarea este semnificativ relevantă și justifică reținerea intervalului 2011-2012 ca fiind corespunzător perioadei în care au intervenit remiterile de sume de bani, de vreme ce în acest interval s-au încheiat toate subcontractările menite a facilita circulația fondurilor bănești virate de S.C R. S.R.L. subsecvent încheierii contractelor cu entitățile conduse de H.H..
Chestionat, însă, explicit asupra măsurii în care inculpatul B.V. a cunoscut înțelegerea dintre Ș.G. și H.H. privind favorizarea S.C R. S.R.L, martorul a negat (” nu îmi amintesc, nu vreau să fac presupuneri”).
În aceeași declarație, martorul G.D. a reconfirmat vara anului 2012 ca fiind perioada de timp în care s-au realizat cele trei acte de remitere de sume de bani către inculpat, la intervale de o săptămână-două, la acestea adăugându-se o a patra sumă predată de Ș.G. personal, toate operațiunile având loc în locația și contextul anterior descrise (la sediul (...), fără a se putea preciza despre care sediu era vorba, predarea efectivă realizându-se către martora D.A., în biroul acesteia aflat la un etaj superior al clădirii).
Martorul a negat că ar avea cunoștință despre predarea unor sume de bani către inculpatul B.V. și anterior perioadei 2011-2012, element probator care infirmă susținerile divergente făcute de Ș.G. și clarifică suplimentar perioada de realizare a remiterilor incriminate în speță, de vreme ce G.D. a fost singura persoană care a avut ”sarcina” de a primi, de la B.A., numerarul pus la dispoziție de către S.C R. S.R.L.
Notând caracterul concordant al afirmațiilor martorului G.C.D. pe parcursul procesului, Înalta Curte a dat eficiență probatorie declarațiilor sale, ele confirmând, cu forța specifică unor probe directe, că în vara anului 2012 au existat acte repetate de predare a unor sume de bani în sediul formațiunii politice conduse, în acea perioadă, de către inculpatul B.V., care a cunoscut existența acestor remiteri. Implicarea directă a martorului în aceste operațiuni nu justifică, prin ea însăși, caracterizarea ca subiective și înlăturarea declarațiilor sale, de vreme ce, pe de o parte, prevederile art. 103 alin. 1 Cod de procedură penală consacră principiului liberei aprecieri a probelor, iar, pe de altă parte, afirmațiile martorului sunt coroborate de restul probatoriului testimonial relevant.
Cu toate acestea, depozițiile analizate nu oferă informații care să confirme o împrejurare esențială în cauză, și anume că remiterile de numerar descrise au fost consecința tranzacției de corupție concret încheiate între Ș.G. și reprezentantul S.C R. S.R.L; cu atât mai puțin, declarațiile analizate nu pun în lumină minime elemente din care să rezulte că inculpatul a achiesat sau aprobat această tranzacție, oferind astfel, în mod activ, sprijin moral autorului traficului de influență.
Afirmațiile martorului G.C.D. privind încasarea unor sume de bani în perioada și prin circuitul anterior descrise sunt integral confirmate de martorul B.A., persoana interpusă, la indicațiile lui Ș.G., în mecanismul menit a disimula proveniența sumelor plătite de S.C R. S.R.L și care a avut sarcina concretă de a-i remite în numerar, lui G.D., toate sumele de bani retrase din conturile celor patru subcontractanți fictivi.
În declarațiile succesive date pe parcursul procesului, inclusiv cu ocazia audierii sale nemijlocite la instanța supremă, la data de 09.03.2021, martorul B.A. a menționat că toate contractele încheiate între S.C R. S.R.L și societățile interpuse au avut caracter fictiv, unica rațiune a încheierii lor fiind aceea de a facilita retragerea în numerar a sumelor virate de societate și, astfel, remiterea lor către G.D.
Martorul a specificat că implicarea sa în acest mecanism a intervenit la cererea lui Ș.G., transmisă printr-un intermediar; retragerile de numerar s-au efectuat, în mod repetat, începând cu anul 2011, pentru un interval de 1 an – 1 an și jumătate, martorul fiind cel care ”aduna toți banii de la bănci” și îi dădea în sacoșe lui G.D. (declarație dată la Tribunalul București la data de 22.09.2017), de la cel din urmă aflând că respectivele sume urmau a ajunge la primarul municipiului P.N., G.Ș., și la (...), pentru ”a se bucura de protecția cuvenită”.
Martorul a precizat, în faza de urmărire penală, că suma totală predată în numerar lui G.D. în baza acestui mecanism a fost de 27.000.000 lei și a provenit, integral și exclusiv, din sumele virate de S.C R. S.R.L în conturile celor patru societăți interpuse, fără a cunoaște, însă, aspecte factuale utile cu privire la eventuala implicare a inculpatului în acest mecanism.
Încasarea unor sume de bani prin intermediul societăților comerciale menționate, în modalitatea descrisă, rezultă și din declarațiile martorilor P.D.N. și M.C., reprezentanți ai S.C M.T.C. S.R.L, respectiv, S.C T.T.D. S.R.L, persoane a căror reaudiere nemijlocită nu a fost posibilă în fața Înaltei Curți. Depozițiile acestora, la fel ca și declarația martorului B.A., lămuresc contextual perioada de timp în care reprezentantul S.C R. S.R.L a plătit lui Ș.G., prin intermediari, sumele de bani pretinse (respectiv, 2011-2012), însă ele nu furnizează elemente factuale relevante pentru clarificarea posibilei implicări a inculpatului B.V. în aceste operațiuni, deoarece martorii nu au interacționat, direct sau indirect, cu cel din urmă.
Susținerile martorului G.C.D. privind remiterea unor sume de bani în sediile (...) au fost confirmate, însă, și de martorul T.S., în declarațiile date de acesta în faza de urmărire penală și în fața Tribunalului București (reaudierea la instanța supremă nemafiind posibilă). Martorul a precizat că l-a condus de două ori pe G.D. la sediul (...) din B. și, deși nu l-a însoțit în imobilul propriu-zis (rămânând în așteptare în vehiculul folosit pentru deplasare), martorul – persoană aflată în cercul de apropiați ai lui G.D. – a aflat de la acesta din urmă că ”duce sume mari de bani la formațiunea politică respectivă, pe care trebuia să le predea lui B.V.” (declarație din 19.09.2016).
Reaudiat în primul ciclu procesual, martorul T.S. a precizat că cele două deplasări au avut loc în perioada mai-iunie 2012, respectiv 3-4 săptămâni mai târziu, în ambele ocazii G.D. deplasându-se la sediul (...) din (...), o dată intrând și la imobilul cu nr. (...), fără a oferi alte informații utile pentru clarificarea rolului avut de inculpat în aceste operațiuni.
Declarațiile martorului B.H.B., administratorul S.C R. S.R.L în perioada de interes, confirmă, de asemenea, demersurile efectuate de Ș.G., orientate spre obținerea, de către cel din urmă, a unui comision cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract ce urma a fi încheiat de societate ”în schimbul câștigării licitațiilor prin intervenția la H.H.” (declarația din faza de urmărire penală, din data de 29.06.2016).
Martorul a indicat perioada 2011-2012 ca fiind cea în care a participat la licitațiile organizate de S.C T.S.A și C.N T. S.A, având ca obiect proiecte IT și comunicații, licitații subsecvent cărora a preluat, de la G.D., datele de contact ale celor patru societăți comerciale ce urmau a fi interpuse în mecanismul de retragere în numerar a sumelor pretinse.
Martorul B.H.B. a confirmat susținerile lui G.C.D. referitoare la prezența sa la două - trei remiteri de sume de bani către Ș.G., cuantificând totalul bănesc predat de societate, în perioada 2011-2012, la suma de 25.000.000 – 27.000.000 lei. În plus, a susținut că a asistat și la discuții purtate între Ș.G. și G.D., pe durata cărora cel dintâi i-a solicitat celui de-al doilea să redirecționeze o parte a sumelor de bani obținute de S.C R. S.R.L către B.V., la sediul (...) din (...), afirmație menținută și cu ocazia audierii sale ulterioare, în calitate de martor la Tribunalul București, la data de 08.09.2017.
Aceste împrejurări factuale au fost reconfirmate de către B.H.B. și în declarația dată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 09.03.2021, când a precizat explicit că a asistat la discuțiile dintre Ș.G. și G.C.D., aflând, cu această ocazie, exclusiv din spusele celui dintâi, despre remiterea unor sume de bani către B.V., al cărui nume se identifica, în accepțiunea martorului, cu formațiunea politică din care făcea parte.
În această ultimă depoziție, martorul B.H.B. a clarificat succesiunea cronologică a etapelor înțelegerii avute cu Ș.G., precizând că, dacă discuțiile inițiale, purtate pe parcursul anului 2009, s-au referit la oportunități de afaceri în mai multe zone, ulterior, atitudinea fostului vicepreședinte al (...) a devenit imperioasă, în sensul condiționării posibilității S.C R. S.R.L de a încheia contracte în domeniul public de plata unor comisioane. Concretizarea acestor discuții a survenit, potrivit martorului, într-o discuție ulterioară numirii lui H.H., prin stabilirea, mai întâi, a unor contacte cu acesta din urmă și V.A. (angajat al T. S.A), câștigarea procedurilor de atribuire a contractelor prin întocmirea frauduloasă, în beneficiul societății, a caietelor de sarcini și, mai apoi, prin încheierea unor contracte fictive cu firme indicate de Ș.G., prin intermediul lui G.D., în conturile cărora au fost virate în final sumele pretinse de fostul vicepreședinte al (...).
Martorul a precizat că, date fiind dificultățile ivite în numirea persoanelor agreate la conducerea instituțiilor aflate în ”portofoliul lui Ș.G.”, majoritatea contractelor cu entități de stat s-au încheiat în perioada 2011-2012, iar primele încasări ale S.C R. S.R.L au intervenit în anul 2011, plata comisionului pretins de Ș.G. realizându-se în numerar de către D.G. și numai prin interpunerea fictivă a celor patru societăți comerciale anterior menționate.
Aceste mențiuni coroborează elementele factuale desprinse din restul probatoriului administrat și justifică, o dată în plus, reținerea perioadei 2011-2012 și a implicării fictive a unor persoane juridice în mecanismul orientat spre remiterea în numerar a sumelor de bani pretinse de Ș.G..
Cu toate acestea, niciuna dintre declarațiile succesive ale martorului B.H.B. nu relevă minime informații certe cu privire la implicarea concretă a inculpatului B.V. în perfectarea înțelegerii descrise. Martorul a cunoscut în mod cu totul indirect conținutul interacțiunii dintre acesta și Ș.G. ori G.D., depozițiile sale reflectând inevitabil, sub acest aspect, nu propriile percepții asupra evenimentului descris, ci pe cele ale persoanelor care l-au relatat. Este semnificativ, însă, că opinia martorului cu privire la motivul remiterii unor sume de bani către inculpat (respectiv, ”pentru susținerea financiară a partidului”) concordă cu elementele evidențiate și de către G.C.D.
Martorul H.H. a confirmat, cu ocazia ascultării sale în faza de urmărire penală, la data de 21.09.2016, atât circumstanțele în care a fost numit la conducerea celor două companii de stat, cât și înțelegerea dintre Ș.G. și B.H.B., concretizată în pretinderea și primirea de la cel din urmă, prin intermediul lui G.D., a unui procent de 10-25% din valoarea contractelor atribuite S.C R. S.R.L.
Cu referire la persoana inculpatului B.V., martorul a susținut că, în discuțiile avute cu B.H., G.D. și Ș.G. ulterior numirii sale, l-a auzit pe cel din urmă cerându-i lui G.D. ca sumele de bani provenite din contractele încheiate să îi fie duse inculpatului B.V. ”la Modrogan”, în două ocazii indicându-se și cuantumul lor, ce a totalizat 100.000-200.000 de Euro.
Cu ocazia ascultării sale în cursul judecății în fond, în ambele cicluri procesuale, martorul H.H. a confirmat elementele factuale anterior descrise, arătând că discuțiile ipotetice avute cu Ș.G., privind încheierea unor contracte în scopul realizării de profit, s-au concretizat ulterior numirii sale la conducerea T. S.A. Tot atunci, Ș.G. a cuantificat procentul pretins și a comunicat necesitatea direcționării sale către partid, numele inculpatului fiind constant adus în discuție cu această ocazie (”sunt presiuni de la partid, domnul B. conduce acest partid și este nevoie de sume de bani pentru campanie”).
Martorul a aflat în mod indirect, din aceleași discuții (plasate, cu probabilitate, în intervalul 2011-februarie 2012), despre plata unor sume de bani către formațiunea politică, fiind vorba de suma de 300.000 sau 500.000 de Euro, pe care Ș.G. i-a solicitat lui G.D. să o ducă personal ”pentru a întări relația”.
Declarațiile martorului nu relevă alte elemente utile pentru clarificarea contribuției inculpatului la perfectarea înțelegerii descrise. Contrar susținerilor Ministerului Public, relatările sale privind chemarea periodică la sediul partidului din (...) și chestionarea repetată, în diverse comisii, cu privire la proiectele CN T. S.A nu pun în lumină încercarea proprie a inculpatului B.V. de a exercita un control asupra martorului și, cu atât mai puțin, de a-i acorda lui Ș.G., în acest mod, o formă de ajutor la consumarea traficului de influență.
Aceste întâlniri, neindividualizate în timp, nu erau necesare, teoretic, pentru consumarea actului de corupție comis de autor; în măsura în care ar fi contribuit totuși, contextual, la atingerea acestei finalități, se impunea ca ele să intervină înainte de consumarea/epuizarea infracțiunii. Fără a omite precizările martorului în declarația dată Tribunalului București (referitoare la desfășurarea numai a două astfel de întâlniri, la sfârșitul anului 2009/începutul anului 2010 și, respectiv în toamna anului 2011), Înalta Curte constată că, indiferent de numărul lor, nu există vreun element obiectiv care să releve o conexiune între aceste evaluări profesionale și traficul de influență realizat de Ș.G. în relația cu reprezentantul S.C R. S.R.L.
În plus, martorul H.H. a negat explicit că inculpatul B.V. ar fi fost implicat în organizarea întâlnirilor sau ar fi participat la acestea, alegația contrară formulată de acuzare având valoarea unei simple supoziții, nesusținută de minime elemente probatorii.
În orice caz, admițând posibilitatea ca astfel de evaluări să fi avut loc și în perioada 2011 - 14.02.2012 (perioada comiterii traficului de influență de către autor), Înalta Curte a remarcat faptul că, în cea mai mare parte a acestei perioade, inculpatul B.V. nu mai deținea funcția de secretar general al partidului sau o funcție de conducere, fiind un simplu membru al formațiunii. Din această perspectivă, nu rezultă rațiunea pentru care inculpatul s-ar fi implicat în acest demers și nici modul în care el ar fi putut sprijini, astfel, în concret, traficul de influență comis de autorul Ș.G.
Declarațiile succesive ale martorului V.A., persoana responsabilă de întocmirea documentației aferente procedurilor de achiziție publică derulate de C.N T. S.A în perioada de referință, susțin alegațiile martorului H.H. privind favorizarea S.C R. S.R.L în aceste proceduri, prin inserarea unor diferențiatori tehnici în documentația de achiziție, meniți a asigura câștigarea procedurilor. Martorul a precizat că aceste demersuri s-au realizat începând cu luna mai-iunie 2011, la solicitarea lui H.H., care a invocat drept motivație a poziției sale pretinsele presiuni exercitate de Ș.G. în vederea obținerii unor beneficii financiare, fără a cunoaște, însă, vreo împrejurare factuală relevantă sub aspectul acuzației aduse inculpatului B.V.
În ceea ce privește declarațiile martorilor V.A., A.I., N.C.D. și D.A.D., Înalta Curte apreciază că ele nu furnizează informații în mod particular relevante pentru clarificarea împrejurărilor cauzei.
Declarațiile primilor doi martori menționați – foști miniștri ai economiei în perioada numirii succesive a lui H.H. în funcțiile de conducere de interes în speță – se limitează la descrierea contextului în care au intervenit aceste numiri. Deși notează că ambii martori au negat orice implicare a inculpatului B.V. în aceste numiri, Înalta Curte a considerat că acest element factual nu are, în sine, o relevanță particulară pentru clarificarea acuzațiilor, date fiind limitele obiectului judecății, astfel cum au fost reținute în precedent.
Declarațiile martorelor N.C.D. (în perioada de referință contabilă la organizația municipală a (...)) și D.A.D. (consilier în cadrul aceleiași formațiuni politice și, începând din anul 2012, secretara inculpatului B.V.) trebuie interpretate cu rezervă, date fiind, pe de o parte, poziția acestora în structura formațiunii politice, iar, pe de altă parte, aspectele ce țin de presupusa lor implicare în actele de primire de sume de bani incriminate. Ambele martore au activat în cadrul formațiunii politice începând cu anul 2003, respectiv, anul 1997, și dețin și în prezent funcții în cadrul (...), subordonarea inerentă acestor raporturi impunându-se a fi avută în vedere la evaluarea credibilității depozițiilor lor.
În contextul acestor elemente, Înalta Curte a reținut că, în faza de urmărire penală, martora N.C. a susținut că, la o dată neprecizată, în timp ce își desfășura activitatea în calitate de contabil la sediul (...) din (...), persoane de sex masculin s-au prezentat în câteva rânduri, afirmând că au fost trimise de inculpatul B.V. și i-au lăsat sume de bani în valută destinate celui din urmă, fără a se elibera chitanțe ori a se întocmi documentația aferentă unei donații. În cursul judecății, martora a retractat aceste afirmații, invocând o pretinsă denaturare, de către organul de anchetă, a conținutului relatărilor sale, și susținând că, în realitate, toate încasările de bani efectuate la sediul partidului au avut caracter legal, fără a exista situații de remitere a unor sume de bani pentru inculpatul B.V.
Înalta Curte a considerat insuficientă justificarea oferită de martoră pentru schimbarea poziției sale procesuale, constatând lipsa de echivoc a afirmațiilor repetate făcute în faza de anchetă și inexistența unor minime indicii de alterare a sensului acestora. În orice caz, notând că probatoriul administrat a relevat primirea sumelor de bani ce fac obiectul acuzației de către o altă persoană, a considerat că nu este necesară, însă, o analiză detaliată a chestiunii credibilității martorei.
În schimb, reține un element de detaliu furnizat de către N.C. cu ocazia audierii din data de 22.09.2017, referitor la persoana numitei D.A.D., despre care a afirmat că era secretară și avea biroul la etajul 1 al sediului din (...), confirmând, astfel, susținerile asemănătoare ale martorului Ș.G. în faza de urmărire penală, precum și afirmațiile constante ale martorului G.D. sub acest aspect.
În toate declarațiile date pe parcursul procesului, martora D.A.D. a negat că ar fi primit sume de bani destinate inculpatului B.V., în circumstanțele proprii cauzei. În condițiile în care ancheta penală nu a vizat persoana martorei, Înalta Curte a subliniat că aspectele b reținute în prezenta hotărâre, referitoare la primirea sumelor de bani, au exclusiv rolul de a evidenția existența, în materialitatea lor, a unor împrejurări de fapt esențiale în cauză, fără ca aceasta să echivaleze însă cu o minimă evaluare, chiar tangențială, a rolului sau poziției subiective a martorei în activitatea analizată.
Sub rezerva acestor observații, a reținut că martora D.A.D. a admis poziția spațială a propriului birou (etajul (...) al clădirii din (...)), precum și faptul că a deținut calitatea de secretară a inculpatului de la data la care acesta din urmă a devenit președintele partidului (respectiv, începând cu data de 30.06.2012), însă a negat primirea unor sume de bani.
Făcând trimitere, pe de o parte, la elementele care relativizează valoarea probatorie a depoziției martorei, iar pe de altă parte, la aspectele factuale relatate de martorii direcți (care au interacționat cu martora și au recunoscut-o pe aceasta), Înalta Curte notează că, în perioada remiterii sumelor de bani menționate de G.D., respectiv în vara anului 2012, D.A.D. a avut o relație profesională directă cu inculpatul și și-a desfășurat activitatea în sediul formațiunii politice, conturându-se prin urmare, în mod obiectiv, premisele unei interacțiuni de tipul celei descrise de Ș.G. și G.C.D..
Din perspectiva acestor elemente factuale, declarațiile inculpatului B.V., care a negat în mod constant însăși existența remiterilor de numerar descrise de martorii anterior menționați, sunt parțial infirmate de probatoriul administrat.
Sub un prim aspect, luând în considerare că eventuala contribuție a inculpatului la numirea martorului H.H. în funcții de conducere nu constituie o împrejurare relevantă în speță, de vreme ce, așa cum s-a reținut în precedent, această chestiune nu a fost circumscrisă laturii obiective a acuzației penale, Înalta Curte a apreciat că nu se impune o analiză detaliată a apărărilor formulate de inculpat sub acest aspect.
În mod asemănător, alegațiile inculpatului referitoare la faptul că, în intervalul mai 2011 - iulie 2012, nu a deținut funcții de conducere în cadrul (...), nu se raportează pertinent la particularitățile cauzei, de vreme ce, așa cum s-a demonstrat în considerentele prezentei hotărâri, remiterile de sume de bani incriminate au avut loc în perioada campaniei ce a premers referendumului desfășurat la data de 29.07.2012, respectiv pe durata lunii iulie a aceluiași an.
Or, în acel interval de timp, începând cu data de 30.06.2012, inculpatul B.V. a deținut funcția de președinte al (...), astfel cum rezultă din informațiile transmise de către (...) în faza de urmărire penală, prin adresa datată 17.10.2016. Sediul formațiunii politice era situat, așadar, în (...), iar martora D.A. a fost, conform propriei declarații, secretara inculpatului de la momentul desemnării sale ca președinte al partidului și până la momentul fuziunii dintre (...) și (...).
Există, prin urmare, o corelație evidentă între perioada în care inculpatul B.V. a devenit președintele formațiunii politice, pe de o parte, și demersurile impuse de organizarea referendumului din vara anului 2012, pe de altă parte, eveniment ce a constituit, conform probatoriului testimonial, cauza determinantă a presiunilor martorului Ș.G. de a fi remise sume de bani destinate formațiunii politice.
Dată fiind anvergura evenimentului politic, această împrejurare face plauzibilă poziția avută de Ș.G. în perioada respectivă și justifică în mod credibil concluzia că, pe fondul stringenței inerente organizării unei asemenea eveniment, nevoia de obținere rapidă a unor sume de bani a constituit cauza determinată a insistențelor descrise de B.H., orientate spre remiterea sumelor necesare finanțării activităților formațiunii politice.
Luând în considerare funcția de conducere pe care inculpatul B.V. o exercita, începând cu data de 30.06.2012, în cadrul (...), afirmațiile coroborate ale martorilor G.C.D., B.H.B. și H.H. furnizează informații credibile, care converg spre concluzia existenței unor operațiuni de finanțare în contextul și în scopul descrise, motiv pentru care Înalta Curte a dat eficiență probatorie acestor mijloace de probă, înlăturând susținerile contrare ale inculpatului.
III. Asupra chestiunilor de drept
Pe cale de consecință, instanța de fond a conchis că ansamblul probator administrat a confirmat remiterea repetată, în vara anului 2012, de către Ș.G. și G.C.D., a unor sume de bani destinate finanțării formațiunii politice conduse de inculpatul B.V., în calitate de președinte, operațiunile realizându-se la sediile partidului și prin interacțiune directă cu persoanele indicate de acesta din urmă.
În schimb, probatoriul este insuficient pentru a susține, cu certitudinea impusă de exigențele art. 103 alin. 2 Cod de procedură penală, teza acuzării privind remiterea respectivelor sume de bani în considerarea – exclusivă sau cel puțin determinantă – a sprijinului pe care inculpatul l-ar fi acordat tranzacției distincte și anterioare de corupție încheiate între Ș.G. și B.H.B..
Niciuna dintre probele testimoniale credibile analizate în precedent nu demonstrează că inculpatul ar fi cunoscut, aprobat ori sprijinit moral înțelegerea infracțională încheiată între Ș.G. și reprezentantul S.C R. S.R.L în anul 2011 ori că ar fi intervenit, în orice formă, pentru a facilita derularea acesteia până la data de 14.02.2012 (data încetării mandatului martorului H.H. și, totodată, momentul epuizării infracțiunii comise de autor).
Ansamblul declarațiilor administrate plasează în schimb, în mod concordant, actele inculpatului B.V. în corelație cu evenimentul politic din vara anului 2012 și cu stringența obținerii unor fonduri bănești pentru partid. Martorii direcți au relatat că în acest context au avut loc remiterile de numerar descrise, cererile inculpatului, de ”susținere financiară” a formațiunii, fiind adresate martorului Ș.G. în considerarea poziției sale în cadrul partidului în acea perioadă și nicidecum, în mod direct sau indirect, reprezentantului S.C R. S.R.L.
Interpunerea societății reprezentate de B.H.B. în aceste operațiuni de remitere de numerar pare a fi fost, așadar, una pur conjuncturală, grefată, pe de o parte, pe convenția distinctă și anterioară încheiată de martor cu Ș.G., în virtutea căreia societatea plătea în continuare sumele de bani pretinse, iar pe de altă parte, pe decizia individuală a celui din urmă de a redirecționa o parte a sumelor astfel primite către partid, în contextul politic particular descris.
În mod asemănător, legătura indirectă, dar inevitabilă, astfel creată între inculpat (în calitate de președinte al (...)) și reprezentantul S.C R. S.R.L care a achitat sume de bani unui membru al respectivei formațiuni politice se relevă ca fiind accidentală, unica finalitate urmărită de președintele partidului fiind, aparent, obținerea rapidă a unor sume de bani de la membrii marcanți ai formațiunii indiferent de sursa de finanțare, și nicidecum implicarea, în acest mod, în actele ilicite concepute de cei din urmă, concretizate în traficarea propriei influențe asupra unor funcționari publici.
Astfel individualizată, remiterea unor sume de bani de către un membru al partidului către persoane subordonate profesional inculpatului se plasează în contextul mai larg al nevoii imediate a respectivei formațiuni politice de a obține rapid sume de bani, prin specularea dependenței politice a conducătorilor unor companii de stat care, așa cum s-a reținut definitiv în cauza privindu-l pe Ș.G., încă de la numirea în funcție erau conștienți de sarcina inerentă de a contribui la finanțarea formațiunii care îi susținuse, inclusiv prin mecanismele anterior descrise.
Nu există nicio probă certă că, în vara anului 2012, sumele remise la sediul (...) de către Ș.G. și G.C.D. ar fi provenit din alt mecanism de finanțare decât cel astfel individualizat, circumscris acuzației prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
Or, rolul inculpatului în decizia luată la nivelul partidului de a se specula, în beneficiul financiar al formațiunii, dependența politică a unor directori de companii de stat (cum era cazul T. S.A) nu se confundă cu implicarea sa obiectivă în consumarea unei tranzacții de corupție determinate, epuizate anterior, cum a fost cea dintre Ș.G. și reprezentantul S.C R. S.R.L.
Intervenind subsecvent epuizării traficului de influență, primirea unor sume de bani în contextul descris nu ar putea fi integrată, în mod obiectiv, în conținutul acestei tranzacții decât în ipoteza în care s-ar demonstra preexistența unui acord subiectiv între inculpat și autorul traficului de influență, specific formei de participație a complicității.
În absența unor mijloace de probă care să releve cu certitudine cunoașterea de către inculpat a particularităților acestei tranzacții și încurajarea ori susținerea derulării ei până la momentul epuizării, nu se poate reține, însă, o conexiune între actele de remitere a unor sume de bani, în materialitatea lor, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, și actul de corupție epuizat anterior, reținut definitiv în sarcina autorului Ș.G..
Prin urmare, existența obiectivă a celor patru acte descrise în rechizitoriu nu este suficientă pentru a se reține, concomitent, întrunirea conținutului tipic obiectiv al infracțiunii de trafic de influență în forma complicității, de vreme ce nu s-a demonstrat un element esențial al laturii obiective, și anume legătura dintre primirea, astfel, a unor sume de bani și pretinsa susținere morală, de către inculpat, a actului de corupție epuizat la data de 14.02.2012.
Pentru aceste considerente, constatând că lipsește o cerință de tipicitate obiectivă proprie conținutului infracțiunii deduse judecății, în baza dispozițiilor art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală, Înalta Curte a dispus achitarea inculpatului B.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în forma de participație a complicității, prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
B. JUDECATA ÎN APEL
Împotriva sentinței penale nr. 594 din 15 noiembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală în dosarul nr. 1240/3/2017*, în termen legal, au formulat apel Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și inculpatul B.V.
Cauza a fost înregistrată la 03 decembrie 2021 pe rolul Completului de 5 Judecători, sub nr. 2969/1/2021, primind, urmare repartizării aleatorii, prim termen de judecată la 31 ianuarie 2022.
La termenul din 31 ianuarie 2022, a fost admisă cererea de amânare a judecării cauzei formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în vederea luării la cunoștință de motivele de apel formulate în scris de apelantul inculpat B.V.
La termenul din 07 martie 2022, instanța s-a pronunțat asupra cererilor de probatorii formulate în cauză și a dispus amânarea cauzei în vederea începerii cercetării judecătorești.
La termenul din 04 aprilie 2022, au fost audiați martorii Ș.G., B.H.B., G.D. și H.H., iar cauza a fost amânată pentru data de 16 mai 2022, în vederea continuării cercetării judecătorești.
Prin rezoluția din data de 06 aprilie 2022, având în vedere că din motive obiective instanța s-a aflat în imposibilitatea constituirii legale pentru termenul fixat de 16 mai 2022, s-a dispus preschimbarea termenului de judecată pentru data de 23 mai 2022.
La termenul din 23 mai 2022, au fost audiate martorele N.C.D. și D.A.
1. Sinteza motivelor de apel
1.1. Ministerul Public– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a criticat sentința apelată pentru greșita achitare a inculpatului B.V. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, astfel cum instanța a schimbat încadrarea juridică, precum și pentru omisiunea confiscării sumei de 700.000 euro, a cărei proveniență ilicită a fost stabilită de către instanță.
Astfel, a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală, admiterea apelului și, pe cale de consecință, desființarea sentinței apelate și condamnarea inculpatului B.V. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, astfel cum instanța a schimbat încadrarea juridică.
Ministerul Public– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a susținut prin motivele de apel netemeinicia sentinței apelate și a arătat, în esență, următoarele:
- Materialul probator evidențiază preexistenta acordului subiectiv între inculpatul B.V. și autorul traficului de influență, specific formei de participație a complicității. Din situația de fapt corespunzătoare cauzei rezultă că inculpatul B.V. a aprobat și sprijinit tranzacția de corupție dintre martorul Ș.G. (vânzător de influență) și martorul B.H.B. (cumpărător de infuență, reprezentant al societății R. SRL), iar sumele de bani primite de către inculpat au avut legătură directă cu sprijinul acordat.
Astfel, în urma analizei declarațiilor martorilor a prezentat următoarea situație de fapt reținută de parchet:
Ministerul Public arată că în contextul politic al evidențierii în alegeri, și preluării guvernării de către formațiunea politică (...) (după câștigarea alegerilor prezidențiale, la sfârșitul anului 2008, de către reprezentantul acestei formațiuni politice), începând cu anul 2009 martorul Ș.G., vicepreședinte (...) și liderul unei organizații politice care performase în alegeri, a făcut demersuri pentru identificarea unei persoane obediente pe care să o propună la conducerea companiilor naționale T. SA (în continuare T. SA) și CN T. SA astfel încât cu concursul acestei persoane să-și poată vinde influența în cadrul companiilor menționate și să asigure atribuirea preferențială a unor contracte de achiziții publice în favoarea unor societăți ai căror reprezentanți erau dispuși să-i cumpere influența și să plătească un comision pretins în favoarea partidului pentru câștigarea contractelor respective.
La recomandarea martorului G.C.D., martorul Ș.G. a hotărât la începutul anului 2009 ca această persoană obedientă să fie martorul H.H., pe care l-a propus inițial la conducerea T. SA. Întrucât numirile în funcțiile menționate trebuia sa fie aprobate de către Biroul Politic Național al Partidului, martorul Ș.G. i-a cerut inculpatului B.V., care în perioada respectivă îndeplinea funcția de secretar general în Biroul Politic Național și conducea în fapt partidul, să aprobe numirea martorului H.H. la conducerea T. SA.
Ministerul Public arată în motivele de apel că în contextul solicitării aprobării, martorul Ș.G. i-a explicat inculpatului B.V. că prin numirea martorului H.H. iși va putea vinde influența pe care ar avea-o în cadrul companiei, în favoarea oamenilor de afaceri dispuși să plătească un comision pentru atribuirea preferențială a contractelor de achiziții, astfel încât va putea obține cu ușurință sume de bani pentru susținerea nevoilor financiare ale partidului.
Ministerul Public arată că inculpatul B.V. a fost de acord cu schema propusă de către martorul Ș.G., astfel încât la data de 04.03.2009, martorul H.H. a fost numit în funcția de director general al T. SA prin ordin de ministru, după aprobarea sa în cadrul Biroului Național al Partidului. Pentru a-1 asigura pe inculpatul B.V. de confidențialitatea înțelegerii și de succesul schemei destinată vânzării de influență, martorul Ș.G. i-a dat inculpatului ca exemplu societatea R. SRL și i l-a prezentat în aceeași perioadă pe martorul G.C.D., persoană care îl cunoștea atât pe martorul H.H. — propus la conducerea T., dar și pe reprezentantul societății care era interesată de cumpărarea influenței.
În motivele de apel se precizează că la scurt timp după numirea politică a martorului H.H. la conducerea companiei de stat, martorul Ș.G. și-a vândut influența pe care o avea asupra acestuia în favoarea reprezentantului societății R. SRL, martorul B.H.B., căruia i-a promis că îl poate determina pe directorul T. SA să atribuie preferențial societății R. SRL mai multe contracte de achiziție publică în schimbul unor „comisioane" din valoarea contractelor astfel încheiate. Prin urmare, în perioada în care martorul H.H. a condus compania T. SA, au fost încheiate 5 contracte cu societatea R. SRL, în contextul vânzării influenței de către martorul Ș.G., în acord cu înțelegerea anterioară pe care acesta a avut-o cu inculpatul B.V.
Întrucât martorul H.H. s-a conformat solicitărilor martorului Ș.G. privind atribuirea preferențială a contractelor, începând cu data de 27.04.2011 acesta a fost numit la conducerea CN T. SA tot cu acordul Biroului Național al Partidului (la propunerea martorului Ș.G.), inculpatul B.V. fiind și cu această ocazie secretar general al partidului și cunoscând conduita traficantului de influență. Ulterior numirii martorului H.H. la conducerea CN T. SA, martorul Ș.G. a continuat să-și vândă influența asupra acestuia în favoarea martorului B.H.B., astfel încât între compania de stat și societatea R. SRL a fost încheiat contractul nr. 12/05.12.2011 în valoare de aprox. 17 mii Euro.
Ministerul Public arată că pentru asigurarea îndeplinirii de către martorul H.H. a sarcinilor stabilite privind atribuirea preferențială a contractelor în favoarea celor dispuși să plătească un „comision" pentru partid din valoarea contractelor astfel atribuite, martorul a fost chemat periodic la sediul partidului din (...) pentru a da explicații privind derularea proiectelor și achizițiilor în cele două companii de stat. Pentru a intra în posesia banilor pretinși de la cumpărătorul de influență, martorul Ș.G. a convenit cu acesta și cu martorul G.C.D. ca societatea R. SRL să încheie contracte fictive de consultanță cu societățile indicate de un interpus al martorului Ș.G., respectiv martorul B.A., urmând ca sumele de bani destinate plății comisioanelor să fie achitate într-o primă etapă către societățile respective, în baza unor facturi pentru servicii fictive. După înțelegerea vizând modalitatea de achitare a comisioanelor, în perioada 2011 - 2012 societatea R. SRL a efectuat plăți pentru servicii fictive în valoare totală de aproximativ 27.000.000 lei (aprox. 5,5 mii Euro) în conturile a patru societăți identificate de martorul B.A.. Ulterior, banii au fost extrași în numerar din conturile societăților menionate, colectate de către martorul B.A. și predate martorului G.C.D. pentru a fi remise martorului Ș.G..
În perioada 2011 - 2012, martorul Ș.G. a primit astfel în numerar, prin intermediul martorului G.C.D., suma totala de aproximativ 25.000.000 lei, schimbați în prealabil de către martor în valută (aprox. 5,5 mil. Euro).
În motivele de apel se precizează că în contextul politic determinat de referendumul pentru demiterea Președintelui României din vara anului 2012, la cererea inculpatului B.V. de a preda bani la partid conform înțelegerii anterioare, martorul Ș.G., pentru a-i demonstra inculpatului că din partea R. SRL a fost respectată înțelegerea privind plata comisioanelor, i-a solicitat în mod expres martorului G.C.D. să-1 însoțeasc în mai multe rânduri la sediul (...) pentru a-i remite inculpatului B.V. sumele de 50.000 Euro, 50.000 Euro, 100.000 Euro și 500 000 Euro din partea societății R. SRL.
În acest context și în scopul de a se asigura cu privire la primirea banilor, inculpatul B.V. s-a întâlnit cu martorii Ș.G. și G.C.D. pe holul de la parterul sediului (...) care a fost stabilit, în prealabil, în cadrul discuției telefonice cu martorul Ș.G.. După ce i-a fost transmis cuantumul sumelor aduse, cunoscând și faptul că martorul G.C.D. s-a prezentat cu banii din partea societății R. SRL (martorul fiind prezentat inculpatului de la bun început în acest sens de către martorul Ș.G.), inculpatul B.V. le-a cerut celor doi martori, în toate cele patru situații, sa predea sumele de bani unei secretare ori contabile a formațiunii politice cunoscută de cei doi ca „doamna D.", lucru pe care martorii l-au și făcut.
Ministerul Public arată în motivele de apel cu privire la obiectul și limitele sesizării instanței, că, deși fapta de trafic de influență a martorului Ș.G. a fost descrisă sintetic cu referire la perioada 2011 -2012 (fără o explicație a modificării perioadei în raport cu care se dispusese continuarea urmăririi penale in personam), din conținutul hotărârii judecătorești definitive prin care a fost admis acordul și s-a dispus condamnarea numitului Ș.G. pentru această infracțiune rezultă fără echivoc că pretinderea banilor și promisiunea traficului de influență au fost stabilite ca având loc în anul 2009, fiind preluate și prezentate mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, iar numai primirea sumelor de bani de către numitul Ș.G. a avut loc în perioada 2011 - 2012, conform celor stabilite prin acordul încheiat în favoarea acestuia.
În acest context, a apreciat greșită concluzia primei instanțe că obiectul sesizării instanței îl constituie o complicitatea la infracțiunea de trafic de influență săvârșită în perioada 2011 - 14.02.2012, în condițiile în care promisiunea influenței și pretinderea comisionului au fost localizate temporal în 2009, prin sentința de condamnare a martorului Ș.G..
Astfel, simpla încercare de a determina, din cuprinsul hotărârii judecătorești definitive pronunțată în privința martorului Ș.G., momentul pretinderii comisionului și al promisiunii făcute de acesta cumpărătorului de influență B.H.B., este suficientă pentru stabilirea corectă a împrejurării că primele acțiuni corespuzătoare elementului material al infracțiunii de trafic de influență au fost comise în anul 2009, iar menționarea eronată de către procuror a anului 2011 în descrierea sintetică a faptei autorului prin acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu acesta (eroare preluată ad litteram și de instanța care a admis acordul), a condus la o evaluare formală a materialului probator necesar pentru stabilirea corectă a faptei complicelui.
1.2. Apelantul intimat inculpat B.V., prin apărător ales, a criticat sentința apelată sub aspectul temeiului achitării dispuse susținând că fapta reținută în sarcina sa, de complicitate la trafic de influență, prev. de art. 48 din Codul penal rap. la art. 291 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și cu aplicarea art. 5 din Codul penal, nu există, astfel încât a solicitat să se dispună schimbarea temeiului de drept al soluției de achitare, fiind incidente dispozițiile art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală.
Inculpatul B.V. a susținut prin motivele de apel, în esență, că prin schimbarea încadrării juridice solicitată de către Ministerul Public și admisă de către prima instanță de judecată, a fost modificat substanțial însuși obiectul judecății. Dincolo de schimbarea formei de participație penală la comiterea faptei, s-au adus modificări de esență și în ceea ce privește elementul material al laturii obiective a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Totuși, a apreciat și mai vătămător pentru inculpat ca în calea de atac instanța de apel să se reporteze la un obiect al judecății diferit decât cel avut în vedere la instanța de fond astfel încât s-a raportat la obiectul judecății așa cum a fost circumscris de către prima instanță de judecată.
În ceea ce privește solicitarea de schimbare a temeiului achitării a susținut că este justă concluzia primei instanțe cu privire la inexistența vreunei probe care să susțină că inculpatul B.V. a cunoscut și a sprijinit moral înțelegerea ilicită dintre Ș.G. și B.H.B., inculpatul susținând în mod constant acest aspect în fața instanțelor de judecată, însă a apreciat că materialul probator administrat în cauză, în cele două cicluri procesuale, infirmă concluzia primei instanțe cu privire la existența vreunui act de remitere a vreunei sume de bani către V.B., la dosarul cauzei neexistând nicio probă certă cu privire la aceste remiteri de sume de bani către inculpat.
În acest sens, a făcut referire la declarațiile contradictorii ale martorilor Ș.G. și G.C.D., precum și la faptul că depozițiile acestora trebuie evaluate „prudent” în condițiile în care ambii denunțători sunt direct interesați personal: G.Ș. interesat de încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, respectiv de obținerea unei reduceri de pedeapsă pe bază de denunț (obținute, de altfel); G.C.D., care a rămas cu calitatea de martor în dosar, deși aspectele relevate chiar de el, ar fi impus cercetarea sa ce puțin sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la trafic de influență, astfel că este interesat de o buna „cooperare" cu organele de urmărire penală.
De asemenea, a arătat că susținerile martorilor Ș.G. si G.C.D. se află în contradicție si cu declarațiile martorelor N.C.D. și D.A., cele două secretare cărora acuzarea susține că li s-au remis banii, acestea din urmă infirmând orice primire a vreunei sume de bani.
Prin cele susținute oral cu ocazia dezbaterilor, cei trei apărători aleși ai inculpatului B.V. și-au restrâns criticile aduse sentinței apelate, în sensul în care nu au mai susținut oral motivul de apel privind modificarea obiectului judecății ca urmare a schimbării de încadrare juridică realizată de către instanța de fond, făcând referiri doar la obiectul judecății așa cum a fost circumscris de către prima instanță de judecată.
2. Analiza criticilor formulate
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată nefondate apelurile formulate, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va analiza limitele și obiectul judecății având în vedere că acestea au fost puse în discuție prin motivele de apel atât de către Ministerul Public, care a susținut că primirea sumelor de bani de către inculpat, prin intermediari, ar fi reprezentat, în realitate, consfințirea unei înțelegeri anterioare cu Ș.G., încheiate încă din anul 2009, cât și de către apărare, care a susținut că schimbarea încadrării juridice a faptei a schimbat și obiectul judecății.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut, în urma unei analize judicioase, că fapta ce face obiectul judecății este cea descrisă la fila 48 din rechizitoriu, constând aceea că, în perioada 2011-2012, în calitate de membru al (...) (fost secretar general) și (...) în P.R., inculpatul B.V. a primit în patru rânduri, de la S.C. R. S.R.L. B. (reprezentată de B.H.B.), prin Ș.G. – vicepreședintele respectivei formațiuni politice și G.C.D., suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței, prin intermediul lui Ș.G., asupra directorului general al C.N. T. S.A. B. și S.C. T. S.A. B., H.H., în sensul atribuirii preferențiale către S.C. R. S.R.L. B. a unor contracte de achiziție publică. Suma totală remisă și primită de persoanele implicate în activitatea infracțională se limitează la perioada în care H.H. a îndeplinit funcțiile de director general în cele două companii naționale.
Fără a relua argumentația primei instanțe, pe care instanța de apel și-o însușește în totalitate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători urmează a face precizări cu privire la obiectul și limitele judecății.
În primul rând, instanța de apel are în vedere că dispozițiile procesual penale stabilesc atât în secțiunea privind „Separarea funcțiilor judiciare” (art. 3 alin. 1 lit. c) și alin. 6 din Codul de procedură penală), cât și în cea privind „Competența judecătorului de cameră preliminară” că judecătorul de cameră preliminară este singurul organ judiciar care are atribuții privind cenzurarea legalității actului de trimitere în judecată.
Or, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, Secția I penală, prin încheierea din data de 20.02.2017 (definitivă prin încheierea nr. 151/CP din data de 3 mai 2017 a Curții de Apel București - Secția I penală) a examinat conținutul și limitele obiectului judecății, reținând, în mod explicit, că „localizarea în timp a comiterii presupusei fapte s-a făcut în mod clar”.
Astfel, s-a arătat că Parchetul a indicat în punctul de vedere transmis ca răspuns la cererile formulate de apărare, printre altele, că partea de început a rechizitoriului cuprinde o analiză a ”circumstanțelor generale care au determinat, în timp, comiterea faptelor reținute în sarcina celor trei persoane cercetate inițial în același dosar penal: B.V., Ș.G. și B.H.B.” (pagina 3 a răspunsului scris al Ministerului Public). S-a subliniat, în același document, că ”fapta circumscrisă anului 2009 a fost una dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului Ș.G. (alta decât cea de trafic de influență comisă în coautorat cu inculpatul B.V.), față de care, așa cum s-a precizat încă de la fila 4 din rechizitoriu, cauza a fost disjunsă și soluționată în cuprinsul altui dosar penal”.
Astfel, în condițiile în care chiar Ministerul Public a indicat în fața judecătorului de cameră preliminară că fapta din anul 2009 este o faptă distinctă săvârșită de martorul Ș.G. (diferită de cea dedusă judecății în prezenta cauză), trimiterile la actele realizate în 2009 fiind de natură a prezenta circumstanțele generale ale săvârșirii faptei, iar Judecătorul de cameră preliminară, cu titlu definitiv, a respins cererile apărării și a stabilit obiectul și limitele judecății, Completul de 5 Judecători reține că precizările parchetului în calea de atac a apelului conform cărora primirea sumelor de bani de către inculpat, prin intermediari, ar fi reprezentat, în realitate, consfințirea unei înțelegeri anterioare cu Ș.G., încheiate încă din anul 2009, nu reprezintă altceva decât o încercare de modificare a limitelor și obiectului judecății, în ultimul grad de jurisdicție.
Or, extinderea obiectului judecății asupra altor perioade infracționale sau activități decât cele reținute, cu titlu definitiv, în faza de cameră preliminară, este contrară legii .
De asemenea, instanța de apel, în stabilirea faptei ce face obiectul judecății, are în vedere și cele reținute cu titlu definitiv prin hotărârea prin care a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției în ceea ce îl privește pe martorul Ș.G.
În acest sens, se constată că prin sentința penală nr. 89/13.01.2017 a Tribunalului București - Secția I penală (definitivă prin decizia penală nr. 583/A din 19.04.2017 a Curții de Apel București – Secția I penală) a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești cu inculpatul S.G., cercetat în dosarul penal nr. 336/P/2016 sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. 1 din Cod penal din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce privește situația de fapt, în acordul de recunoaștere a vinovăției, instanța care a consfințit acest acord a reținut în sarcina inculpatului Ș.G. că:
- în perioada 2009 – 2012, în calitate de vicepreședinte al (...), partid aflat la guvernare, și-a folosit influența conferită de funcția de conducere deținută în cadrul respectivei formațiuni politice, în vederea numirii și menținerii în funcția de director general la S.C. T. S.A. B. și S.C. T. S.A. B. a lui H.H., în scopul obținerii de sume de bani atât pentru sine, cât și pentru partid, prin impunerea atribuirii de către cele două entități către S.C.R. S.R.L. B. – firmă agreată de el - a unor contracte de achiziții servicii și produse IT, în urma derulării cărora a beneficiat de foloase necuvenite;
- în perioada 2011 – 2012, în calitate de primar al municipiului P.N. și vicepreședinte al (...), a pretins - pentru sine și pentru respectiva formațiune politică - de la reprezentantul S.C.R. S.R.L. B. – B.H.B., un procent cuprins între 10-25% din valoarea fiecărui contract încheiat de aceasta cu C.N. T. S.A. B. și S.C. T. S.A. B. în urma derulării unor proceduri de achiziție publică organizate de aceste companii naționale pentru achiziția de servicii și produse IT, în schimbul căruia a promis și chiar și-a exercitat influența cu acceptul secretarului general al partidului – B.V. - asupra conducerii instituțiilor publice menționate – în vederea atribuirii preferențiale a contractelor, primind efectiv suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la B.V., sumă transferată de S.C.R. S.R.L. B. în conturile unor societăți cu comportament de tip ,,fantomă” (S.C. T.T.D. SRL și S.C. M.T.C. SRL, ambele cu sediul în B.) controlate de persoanele lor de încredere - în urma încheierii unor contracte de prestări servicii fictive cu acestea și ulterior retrasă în numerar.
Astfel, în acord cu instanța fondului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că presupusa implicare morală a inculpatului B.V., încă din anul 2009, alături de martorul Ș.G., în conceperea mecanismului ilicit de obținere a unor foloase necuvenite, nu este subsumată laturii obiective a acuzației aduse inculpatului B.V., numirea lui H.H. la conducerea unor companii de stat reprezentând o împrejurare factuală corespunzătoare celei de a doua acuzații cu privire la care martorul Ș.G. a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției în cauza anterior prezentată, cea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, fără ca o acuzație similară să fi fost reținută și în sarcina inculpatului V.B.
În consecință, contrar susținerilor Parchetului, Completul de 5 judecători constată că mențiunile din partea expozitivă a rechizitoriului privind numirea martorului H.H., începând cu anul 2009, la conducerea celor două companii din domeniul energiei, sunt de natură a sublinia contextul în care au fost realizate remiterile sumelor de bani și nu se circumscriu laturii obiective a acuzației penale aduse inculpatului B.V.
În sarcina inculpatului B.V. s-a reținut exclusiv o presupusă contribuție la săvârșirea activității de primire de sume de bani realizate în intervalul 2011-2012, în forma de participație a complicității (așa cum s-a dispus ca urmare a schimbării încadrării juridice de către prima instanță, conform încheierii din 29 iunie 2021).
În acest context argumentativ, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată, în acord cu instanța fondului, că fapta dedusă judecății are conținutul expus în debutul considerentelor prezentei decizii, astfel cum ea a fost menționată în rechizitoriu și valorificată, cu titlu interlocutoriu, prin încheierea din data de 29.06.2021, prin care s-a dispus schimbarea încadrării sale juridice.
Având în vedere limitele judecății, astfel cum sunt acestea stabilite prin art. 371 din Codul de procedură penală, potrivit căruia aceasta se mărginește la faptele și persoanele descrise în actul de sesizare, precum și analiza făcută de către instanța de apel în cele ce preced privind limitele și obiectul judecății, Completul de 5 Judecători urmează a analiza materialul probator pentru a stabili dacă în perioada 2011-2012, inculpatul B.V. a avut cunoștință de înțelegerea ilicită intervenită între Ș.G. și B.H.B., acordându-i sprijin moral celui dintâi în realizarea aceste înțelegeri și dacă, în baza acestui sprijin, a primit, direct sau indirect, sume de bani provenind de la S.C R. S.R.L.
Totuși, pentru stabilirea situației de fapt, instanța va trebui să aibă în vedere și Decizia nr. 573 din 20.09.2018 a Curții Constituționale (publicată in Monitorul Oficial Partea I nr. 959 din 13.11.2018) prin care s-a statuat că hotărârile pronunțate ca urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției, similar celor date în procedura de drept comun,”dezleagă fondul cauzei și statuează asupra existenței faptei penale și asupra vinovăției inculpatului, rezolvând acțiunea penală.”.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că prin sentința penală nr. 89/13.01.2017 a Tribunalului București - Secția I penală (definitivă prin decizia penală nr. 583/A din 19.04.2017 a Curții de Apel București – Secția I penală) prin care a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești cu inculpatul S.G. s-au stabilit, cu titlu definitiv, împrejurările în care martorul H.H. a fost numit la conducerea celor două companii din domeniul energiei, conținutul înțelegerii ilicite încheiate între autorul traficului de influență, Ș.G. și cumpărătorul de influență, B.H.B., respectiv sumele de bani remise autorului, prin intermediari, aceste aspecte nemaiputând fi reanalizate în prezentul cadru procesual.
Probele administrate în cauză de instanța de apel nu au schimbat cele constatate de instanța de fond. Probele testimoniale nu au condus la concluzia că B.V. ar fi cunoscut, aprobat ori sprijinit moral înțelegerea infracțională încheiată între Ș.G. și reprezentantul S.C R. S.R.L în anul 2011 ori că ar fi intervenit, în orice formă, pentru a facilita derularea acesteia până la data de 14.02.2012 (data încetării mandatului martorului H.H. și, totodată, momentul epuizării infracțiunii comise de autor). Probele dovedesc însă că actele apelantului B.V. au fost în legătură nevoia de a obține fonduri bănești pentru partid în contextul evenimentului politic din vara anului 2012. Martorii direcți au relatat că în acest context au avut loc remiterile de numerar descrise, cererile inculpatului, de ”susținere financiară” a formațiunii, fiind adresate martorului Ș.G. în considerarea poziției sale în cadrul partidului în acea perioadă și nicidecum, în mod direct sau indirect, reprezentantului S.C R. S.R.L.
Într-un proces penal soluția de condamnare pronunțată de către judecător este consecința formulării unei acuzații (în Rechizitoriu, de către Ministerul Public), care să cuprindă toate elementele de ilicit penal ale infracțiunilor pentru care inculpatul este trimis în judecată, precum și a concordanței dintre acuzația formulată în Rechizitoriu și situația de fapt care decurge din probele administrate. Formularea unei acuzații din care lipsesc elemente definitorii pentru ilicitul penal conduce la inexistența fundamentului de drept al soluției de condamnare. Cu atât mai mult în cazul unei fapte care presupune o formă de participație accesorie, cum este actul de conduită pentru care este trimis în judecată un complice, acuzația față de acesta ar trebui să cuprindă acele elemente ale ajutorului dat autorului pentru ca fapta autorului, în latura sa obiectivă, să fie infracțiune, de exemplu, în speța de față, să fi cunoscut și susținut, la data comiterii acestora, actele de traficare a influenței de către G.Ș. și nu doar că ulterior traficării influenței și obținerii postului au fost primite sume de bani la sediul partidului. Un complice nu poate fi condamnat dacă acuzația formulată este incompletă în elementele care țin de ilicitul penal, ori dacă se referă la ajutorul dat în elemente ale actului de conduită al autorului care prin ele însele nu caracterizează ilicitul penal, ca de exemplu lipsa descrierii sprijinului dat în traficarea influenței, ori lipsa descrierii actelor relevante penal anterioare sau concomitente cu fapta lui G.Ș .
În mod corect instanța de fond a constatat că numirea lui H.H. la conducerea unor companii de stat reprezintă o împrejurare factuală corespunzătoare unei acuzații cu totul distincte, prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 și aduse exclusiv numitului Ș.G. într-o cauză disjunsă, fără ca o acuzație similară să fi fost reținută, concomitent, și în sarcina inculpatului judecat în cauza de față.
Totodată, instanța de fond a constatat în mod just că autoritatea de lucru judecat în cazul infracțiunii reținute față de autor se repercutează asupra condițiilor ilicitului penal pentru complice. Într-o ipoteză de participație proprie (cum a fost formulată acuzația în speța de față, când pentru autor și complice s-a reținut intenția ca formă de vinovăție) ambii ar fi trebuie să fi urmărit obținerea funcției de către H.H., fapt pe care acuzația nu îl probează.
Astfel, G.Ș. a fost condamnat într-o cauză disjunsă pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, constând în aceea că, în perioada 2011-2012, în calitate de primar al municipiului P.N. și vicepreședinte al (...), a pretins, pentru sine și respectiva formațiune politică, de la reprezentantul S.C R. S.R.L un procent cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract încheiat cu C.N. T. S.A și S.C T. S.A, în schimbul căruia a promis și chiar și-a exercitat influența asupra conducerii instituțiilor menționate, în vederea atribuirii preferențiale a contractelor, primind efectiv suma de aproximativ 10.000.000 lei, prin intermediul unor societăți cu un comportament de tip ”fantomă”, respectiv, S.C T.T.D. S.R.L și S.C M.T.C. S.R.L. În acord cu instanța de fond, se constată și că modul în care H.H. a fost numit la conducerea S.C. T. S.A și, ulterior, a C.N. T. S.A, conținutul înțelegerii ilicite încheiate între Ș.G. (în calitate de autor al traficului de influență) și B.H.B. (presupus cumpărător), precum și sumele remise autorului, prin intermediari, reprezintă aspecte care țin de actul de conduită al autorului și nu mai pot fi repuse în discuție în actuala procedură care vizează un alt acuzat.
Prin rechizitoriul întocmit în speță, în sarcina inculpatului B.V. s-a reținut contribuția la săvârșirea acestei ultime activități a lui G.Ș., de primire realizate în intervalul 2011-2012, în forma de participație corespunzătoare coautoratului, iar ulterior, ca urmare a schimbării încadrării juridice, celei a complicității. Rechizitoriul arată că în perioada 2011-2012, V.B. a achiesat la maniera de obținere a unor fonduri necuvenite de către partid, astfel cum a fost comunicată de Ș.G., a aprobat intervenția celui din urmă asupra martorului H.H. și, în final, a primit în mod repetat, prin intermediari, sume de bani. În consecință, prin Rechizitoriu s-a reținut că inculpatul B.V. ar fi primit sume de bani în considerarea influenței avute și tranzacționate de către Ș.G., și nu a propriei influențe avute ori pretinse asupra martorului H.H., fapt ce a condus la schimbarea de încadrare juridică din data de 29.06.2021.
Astfel fapta din cauza prezentă, după cum a precizat instanța de fond, constă în aceea că:”în perioada 2011-2012, în calitate de membru al (...) (fost secretar general) și (...) în P.R., inculpatul B.V. a primit în patru rânduri, de la S.C. R. S.R.L. B. (reprezentată de B.H.B.), prin Ș.G. – vicepreședintele respectivei formațiuni politice și G.C.D., suma totală de 700.000 de Euro, în schimbul exercitării influenței, prin intermediul lui Ș.G., asupra directorului general al C.N. T. S.A. B. și S.C. T. S.A. B., H.H., în vederea atribuirii preferențiale către S.C. R. S.R.L. B. a unor contracte de achiziție publică. Suma totală remisă și primită de persoanele implicate în activitatea infracțională se limitează la perioada în care H.H. a îndeplinit funcțiile de director general în cele două companii naționale”.
Actele repetate de primire au intervenit în condițiile în care, așa cum rezultă din mențiunile coroborate regăsite la paginile nr. 3, 15, 22 ale rechizitoriului, inculpatul a fost informat de către Ș.G. că S.C R. S.R.L trebuie susținută să încheie contracte cu cele două companii de stat, urmând ca o parte din profit să fie direcționat către partid, și a achiesat – la un moment de timp neprecizat – la această manieră de obținere a unei finanțări, cunoscând și aprobând prin puterea decizională a funcției sale intervenția lui Ș.G. asupra directorului respectivelor companii.
În concordanță cu instanța de fond, completul de cinci judecători constată că din probe rezultă coeziunea psihică dintre complice și autor, precum și componenta morală a sprijinului pretins acordat celui din urmă.
Față de cele constatate cu privire la caracterul nefondat al motivului de apel susținut de Ministerul Public și față de faptul că apelantul B.V. nu a mai susținut motivul de apel scris vizând schimbarea de încadrare juridică, urmează a fi analizată temeinicia acuzației formulată în cauză.
Probatoriul administrat în cauză, astfel rezultă din cele de mai jos, confirmă existența obiectivă, în intervalul 2011-2012, a unor acte repetate de remitere indirectă a unor sume de bani către inculpatul V.B. În acord cu instanța de fond, se constată că probatoriul este, însă, insuficient pentru a fundamenta, dincolo de orice îndoială rezonabilă, concluzia certă a existenței unei conexiuni directe între sumele astfel remise și pretinsul sprijin moral acordat de inculpat traficului de influență concret comis de Ș.G. în relația sa cu reprezentantul S.C R. S.R.L.
În cele ce urmează instanța de apel urmează a examina probatoriul cu privire la contribuția proprie a lui B.V. față de activitatea ilicită ce a îmbrăcat forma traficului de influență realizat de Ș.G., activitate reținută față de G.Ș., cu titlu definitiv, prin sentința anterior prezentată.
Completul de 5 Judecători constată că soluția de achitare pronunțată de prima instanță, întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. b teza I din Codul de procedură penală, este fundamentată pe lipsa probelor privind sprijinul moral acordat de inculpatul V.B. martorului Ș.G. în realizarea traficului de influență comis de acesta din urmă în relația sa cu B.H.B., reprezentantul S.C R. S.R.L.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că probatoriul administrat de către instanța de control judiciar nu este de natură a conduce la o soluție diferită de cea dispusă de către prima instanță care a confirmat existența obiectivă, în intervalul 2011-2012, a unor acte repetate de remitere indirectă a unor sume de bani către inculpat, fiind, însă, insuficient pentru a fundamenta, dincolo de orice îndoială rezonabilă, concluzia certă a existenței unei conexiuni directe între sumele astfel remise și pretinsul sprijin moral acordat de inculpat traficului de influență concret comis de Ș.G.
Plecând de la cele reținute cu titlu definitiv de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București - Secția I penală, care, prin sentința penală nr. 89/13.01.2017 (definitivă prin decizia penală nr. 583/A din 19.04.2017 a Curții de Apel București – Secția I penală), a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești cu inculpatul S.G., instanța de apel urmează a avea în vedere declarațiile martorilor Ș.G., G.C.D. și B.H.B., care au constituit nucleul probator în susținerea acuzației formulate împotriva inculpatului B.V.. Acești martori, chiar dacă au interes procesual propriu ce decurge din consecințele penale ale propriilor fapte, prin relatările lor, coroborate atât între ele, cât și cu alte mijloace de probă, conduc instanța la reținerea remiterii sumelor de bani analizate.
Astfel, prin sentința anterior menționată s-a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul anului 2009, Ș.G., la acea dată primar al municipiului P.N. și vicepreședinte (...), și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic pentru a determina factorii decizionali de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea C.N. T. S.A. și S.C. T. S.A., ambele din B. - ca director general pe H.H., căruia, ulterior, i-a condiționat menținerea în funcție de atribuirea către S.C. R. S.R.L. B. a unor contracte de achiziții servicii și produse IT, în urma derulării cărora a beneficiat de sume de bani, atât pentru sine, cât și pentru partid.
Pentru câștigarea de către S.C. R. S.R.L. B. a licitațiilor organizate de C.N. T. S.A. B. și S.C. T. S.A. B., licitații având ca obiect servicii IT- livrări de hardware, sisteme integrate, Ș.G. a pretins și a primit de la reprezentantul societății – B.H.B. un procent cuprins între 10-25% din valoarea fiecărui contract, respectiv suma de aproximativ 25 milioane lei, în schimbul căreia a promis și și-a exercitat influența asupra conducerii instituțiilor publice menționate.
În vederea obținerii procentului pretins, Ș.G. a solicitat reprezentantului firmei R. S.R.L. B. – B.H.B. ca după câștigarea licitației, pentru a crea o aparență de legalitate, să subcontracteze o parte din lucrările stipulate în contract către societățile comerciale S.C. T.T.D. S.R.L., S.C. M.T.C. S.R.L., S.C. S.C. S.R.L. și S.C. C.A.C. S.R.L., controlate de persoanele sale de încredere.
H.H. a fost numit în funcția de director general al S.C. ”T.” S.A prin ordinul nr. 400 din 04.03.2009 al ministrului economiei, A.V., și ulterior, în funcția de director general al C.N. ”T.” S.A prin Ordinul nr. 856 din data de 27.04.2011 al ministrului economiei, comerțului și mediului de afaceri A.I., funcție din care a fost revocat la data de 14.02.2012, prin Ordinul nr. 255 al ministrului L.N.B.
În intervalul de timp în care H.H. s-a aflat la conducerea celor două companii de stat (04.03.2009 – 14.02.2012), au fost încheiate, succesiv, mai multe contracte între S.C T.S.A și S.C R. S.R.L și, respectiv, un contract între S.C R. S.R.L și C.N T. S.A, o pondere covârșitoare revenind încasărilor realizate în baza celei din urmă convenții și mai ales în perioada 2011-2012. În același interval de timp s-a perfectat, totodată, înțelegerea inițială dintre Ș.G. și B.H.B., concretizată în pretinderea și, ulterior, primirea în mod repetat, de către cel dintâi, a sumei de aproximativ 10.000.000 lei în schimbul promisiunii că îl va determina pe H.H. să favorizeze S.C. R. S.R.L în procedurile de atribuire desfășurate la nivelul celor două entități juridice.
Sumele plătite de S.C R. S.R.L în baza înțelegerii avute cu Ș.G. au fost virate, în perioada 2011-2012, în conturile a patru societăți comerciale cu un comportament de tip fantomă, în baza unor contracte fictive de prestări servicii, totalul sumelor provenite din încasările de la C.N T. S.A și S.C T. S.A. ridicându-se la valoarea de 57.050.720,87 lei. În concret, din această valoare, suma de 4.000.723 lei a fost virată în contul S.C T.T.D. S.R.L în anul 2011, suma de 31.599.939 lei a fost virată în contul S.C M.T.C. S.R.L în semestrul II 2011, suma de 10.676.710 lei către S.C S.C. S.R.L în anul 2012 și, în fine, suma de 10.773.353 lei către S.C C.A.C. S.R.L în anul 2012.
Un procent de 83,74% din acest total (adică 47.778.279,61 lei) a fost retras în numerar prin diferite modalități de către persoane fizice împuternicite, iar Ș.G. a primit la rândul său, în intervalul 2011-14.02.2012, aproximativ 10.000.000 de lei din respectivul procent, prin interpunerea în circuit a două dintre cele patru societăți comerciale anterior menționate.
Referitor la declarațiile martorilor anterior menționați, se constată următoarele:
În ceea ce privește declarațiile martorului Ș.G., în acord cu prima instanță, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că în toate declarațiile sale (atât în faza de urmărire penală, cât și în cele două cicluri procesuale, inclusiv în fața prezentului complet) martorul a susținut că a remis inculpatului B.V. o parte a sumei de bani primite de la B.H.B..
Totuși, susținerile acestuia sunt oscilante, inadvertențele purtându-se asupra momentului în care au fost realizate remiterile de bani, titlul cu care acestea au fost remise și dacă inculpatul V.B. a cunoscut că acestea provin din activitatea ilicită desfășurată de martor.
Fără a relua cele declarate de martorul Ș.G., atât în faza de urmărire penală (audiat în calitate de suspect la data de 26.09.2016), cât și în fața instanțelor de judecată (audiat în calitate de martor, la data de 08.09.2017, la Tribunalul București, la data de 25.06.2020, la Curtea de Apel București, respectiv la data de 26.01.2021, la Înalta Curte), Completul de 5 Judecători constată că prin toate declarațiile acestui martor, inclusiv cele din prezenta faza procesuală, s-a susținut remiterea sumelor de bani către inculpatul B.V.
De altfel, instanța de fond a făcut o analiză detaliată și pertinentă a declarațiilor succesive ale martorului Ș.G., analiză pe care instanța de apel și-o însușește, urmând a prezenta suplimentar aspectele relevate în fața Completului de 5 Judecători din care reiese poziția constantă a acestuia martor cu privire la remiterea respectivelor sume de bani, în mod indirect, către inculpatul B.V.
Astfel, martorul Ș.G. a arătat în fața instanței de apel că „domnul B., în calitatea sa de secretar general al partidului, fiind și șef de campanie s-a ocupat și de finanțarea (...) la toate campaniile electorale. Am mers cu G. pentru a proba că cei 700.000 Euro, în trei rate, nu îi rețin eu, ci sunt pentru (...). Această sumă de bani a fost plătită de B., care era prieten apropiat cu G., pentru că (...) avea datorii și avea nevoie de bani pentru campaniile electorale.
De asemenea, la întrebarea adresată de reprezentantul Ministerului Public „Cu ce titlu ați dat în mod direct suma de 500.000 Euro lui V.B. și respectiv, ați asistat la darea sumelor de câte 50.000 euro și 100.000 Euro de către martorul G. aceluiași inculpat?”, martorul a arătat că „Acești bani reprezentau o donație către (...) și erau trecuți într-un registru, cu indicarea membrului de partid care a adus un om de afaceri pentru a face donații pentru partid. Dacă sumele erau până la concurența a 10 salarii medii pe economie, acestea erau trecute în acel registru, cu anonimizarea datelor donatorului. Donațiile puteau fi făcute și prin firme, iar pentru sume mai mari de 50.000 lei trebuia înregistrată firma respectivă. Noi nu stăteam să face verificarea modului în care se înscriau în registru donațiile respective.
Din câte îmi amintesc, deplasarea cu G. la biroul lui V.B. a avut loc după numirea lui H. ca director la T. în anul 2010. Cu G. am mers o dată sau de două ori la biroul lui V.B., însă nu pot preciza cu exactitate.”
În același sens, fiind întrebat de apărarea inculpatului dacă B.V. a fost prezent vreodată la remiterea vreunei sume la sediul (...), martorul precizează că „Din câte îmi amintesc, este posibil să fi fost prezent o dată, însă de obicei ne îndruma către casieria partidului. În calitatea pe care o deținea, aceea de șef de campanie al (...), B.V. preciza în BPN că există datorii și că trebuie aduși sponsori pentru acoperirea acestora. B.V. nu avea știință despre sursa acelor sume de bani care se donau către partid.”
În consecință, se constată că și în fața instanței de apel, martorul Ș.G. a reiterat aspectele prezentate în mod constant în declarațiile anterioare privind remiterea sumelor de bani, în mod indirect, către inculpatul B.V.
În ceea ce privește titlul remiterii sumelor de bani, respectiv cunoașterea provenienței acesteia de către inculpat, martorul a precizat în fața instanței de apel că suma de 700.000 euro „nu a fost plătită pentru numirea lui H. la T. ca director, iar ulterior la T.” și că niciodată B.V. nu a asistat la o discuție dintre martor, G., B. și H. sau nu i-a adus la cunoștință conținutul unei astfel de discuții.
Cu privire la declarațiile martorului G.D., aspectele relatate de acesta în toate fazele procesuale confirmă remiterea sumelor de bani către inculpatul B.V., la sediul (...).
În acest sens, similar analizei declarațiilor martorului Ș.G., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători face trimitere la analiza detaliată și pertinentă pe care a realizat-o instanța de fond cu privire la declarațiile martorului G.D., analiză pe care instanța de apel și-o însușește, urmând a prezenta suplimentar aspectele relevate în fața Completului de 5 Judecători.
În fața instanței de apel, martorul G.D. a arătat că, fiind prezentat lui B.V. ca cel care se va ocupa de „treaba cu S.C. R. S.R.L.” sau „este băiatul care va aduce banii”, a remis sumele de bani la sediul partidului, fiind însărcinat cu această remitere tocmai „pentru a mă convinge și a-i transmite lui B. că plățile comisioanelor din contractele încheiate de S.C. R. S.R.L. la început cu T. și ulterior cu T. se fac către partid”.
Totuși, a precizat că „nu i-am dat personal niciodată vreo sumă de bani lui B.V. în mână. Personal, în prezența lui B.V., am dus sume de bani de trei ori la partid, iar în prezența lui G.Ș. am dus de mai multe ori bani la partid. Precizez că în cele trei dăți de mai sus, era prezent și G.Ș., iar B.V. mi-a cerut să duc acele sume de bani unei doamne casier, pe care cred că o chema D.(...) Precizez că în acele trei dăți când B. mi-a cerut să dau sumele către casiera D. eu le numărasem în prealabil și erau în cuantum de câte 50.000 Euro, în două dăți și o dată suma de 100.000 Euro. Casiera D. nu a eliberat chitanță pentru aceste sume de bani, iar eu nu am semnat nicăieri că am predat aceste sume de bani.”
În ceea ce privește titlul sumelor remise, respectiv cunoașterea provenienței acestor sume, în mod indirect, către inculpat, martorul a precizat în fața instanței de apel că „Din câte îmi amintesc, în nici un moment G.Ș. nu a folosit exprimarea că plata acelor sume de bani se face pentru B.V.. Exprimarea generică permanentă a lui G.Ș. a fost că plata acelor sume de bani se face către partid.(...)
Mi s-a părut evident că B.V. știa că am adus niște sume de bani pentru partid. Presupun că știa anterior de la G.Ș. acest lucru.
După ce am dat aceste sume de bani casierei D., nu m-am întors la B.V. să îi spun că am lăsat sumele de bani și, de altfel, la sediul partidului era o mare aglomerare de persoane; (...) era la putere.
După ce am mers prima oară, următoarele două dăți B.V. m-a întrebat câți bani am adus, iar eu am făcut semne cu degetele de la mâini că este vorba despre o sumă de 100.000 Euro. Încă o dată, repet, îmi imaginez că B.V. a discutat cu G.Ș. cu privire la cuantumul sumelor.
De asemenea, la întrebarea adresată de către apărarea inculpatului V.B. dacă a adus vreodată la cunoștință lui V.B. despre înțelegerea pe care a avut-o cu G.Ș. și B., martorul a arătat că nu a avut o astfel de discuție cu B.V., discuțiile le purta strict cu G.Ș.
În consecință, declarațiile martorului G.D. confirmă numai remiterea, în vara anului 2012, a sumelor de bani către inculpatul B.V., la sediul partidului politic condus, în acea perioadă, de către acesta din urmă, care a cunoscut existența acestor remiteri, fără a clarifica, însă, dacă a cunoscut și, eventual, susținut înțelegerea ilicită pe care Ș.G. a încheiat-o cu B.H.B..
În ceea ce privește declarațiile martorului B.H.B., reprezentantul S.C R. S.R.L, persoana cu care Ș.G. a încheiat înțelegerea ilicită privind obținerea comisioanelor cuprinse între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract ce urma a fi încheiat de societate cu T. și T., și acestea confirmă remiterea sumelor de bani.
În acest sens, fiind auditat în fața Completului de 5 Judecători, martorul B.H.B. a arătat că „Am făcut o plată de aproximativ 25 sau 30 milioane RON, fiind făcute în lei către firme indicate de Ș.G. la vremea respectivă, în baza unor contracte de servicii subcontractare pe diverse tematici IT, care nu au fost executate. Aceste sume de bani au fost comisioane aferente contractelor pe care S.C. R. S.R.L. le-a obținut cu T. și T..
Ș.G., din ce îmi aduc aminte, a spus că din acele sume de bani o parte vor ajunge la B.V.. La întrebarea instanței, precizez că Ș.G. a folosit deseori sintagma „vor ajunge la partid”.
De asemenea, la întrebarea reprezentantului Ministerului Public dacă G. i-a confirmat că a dat sume efectiv lui B.V., în legătură cu plata comisioanelor, martorul a arătată că „Din ce îmi amintesc, la una dintre multele întâlniri comune cu Ș.G. și G., îmi aduc aminte ca acesta din urmă mi-a confirmat livrarea unei sume de bani către B.V. și către (...). Nu a indicat cuantumul acelei sume.(...) La momentul respectiv, această sumă am perceput-o ca fiind o chestie pentru nominalizarea lui H. ca director general la T.. Discuțiile cu Ș.G. la acel moment erau destul de simple, în sensul că era vorba de un comision din acele contracte de furnizare servicii IT, încheiate de S.C. R. S.R.L. cu T..
Tot cu privire la destinația banilor care au făcut obiectul faptei de corupție, martorul a arătat că „Ulterior, nu am înțeles exact ce făcea Ș.G. cu acei bani. A fost o discuție, maxim două, în care am fost prezentat și s-a discutat despre acele sume de bani, în sensul că vor ajunge la (...), în speță la B.V.. (...) Știu că la acea vreme s-au pronunțat cuvintele partid și B.V., precum și că s-a discutat despre anumite sume de bani.
(...) A avut loc o discuție între noi cei trei, eu, G. și Ș.G., la care cred că s-a indicat cuantumul unor sume de bani, dar nu îmi aduc aminte cu exactitate, în sensul că banii respectivi vor ajunge la (...), afirmație făcută cred de către Ș.G..
Ș.G. a mai spus că banii vor ajunge și la partid, și la B.V.. Nu îmi aduc aminte dacă a spus că pentru a ajunge la partid trebuiau să treacă prin B.V..”
În ceea ce privește proveniența banilor dați de G. pentru numirea lui H. la T., martorul a arătat clar că „Banii respectivi proveneau din contractele încheiate de S.C. R. S.R.L. cu T. și T., în sensul că firmele respective, nominalizate expres de Ș.G., în număr de patru și care apărea ca subcontractori ai S.C. R. S.R.L. în contracte fictive de livrare servicii IT, dădeau banii cash către G., iar ulterior acesta din urmă îi dădea lui Ș.G..(...) Toți banii virați către cele patru firme subcontractoare sunt comisionul agreat de Ș.G., cu referire la contractele câștigate de S.C. R. S.R.L. în relația cu T. și T..”
Cu toate acestea, nici martorul B.H.B. nu a furnizat informații cu privire la implicarea inculpatului B.V. în activitatea infracțională desfășurată de numitul Ș.G. întrucât, așa cum reiese din declarațiile prezentate mai sus, reprezentantul SC R. SRL nu a interacționat niciodată cu inculpatul (de altfel, și în fața instanței de apel a declarat că „nu l-am cunoscut niciodată pe B.V.”), el luând cunoștință de ceea ce s-a întâmplat la sediul partidului privind remiterile de bani de către Ș.G. și G.D., în mod indirect, prin intermediul celor relatate martorului de cei din urmă.
De asemenea, și martorul H.H., audiat în fața Completului de 5 Judecători, prin relatările sale confirmă remiterea de bani către inculpatul B.V., însă și acest martor a cunoscut în mod indirect conținutul interacțiunii dintre inculpat și Ș.G., respectiv G.D.
Astfel, martorul a arătat că „L-am auzit pe G.Ș. spunând că banii din aceste comisioane vor ajunge la partid, la B.V. Așa părea din exprimarea lui G.Ș..(...) Am auzit că se punea problema ca acești bani să ajungă la partid, la B.V.. Mai departe, eu însă nu rămâneam la discuțiile care continuau între G. și G.Ș. Nerămânând, nu am aflat atunci despre cuantumul, ci despre aceasta am luat la cunoștință după începerea urmăririi penale în cauză.”
În ceea ce privește proveniența sumelor de bani, titlul cu care acestea au fost remise, respectiv existența vreunei contribuții a inculpatului la înțelegerea infracțională, declarațiile martorului H.H. nu relevă niciun element util, acesta nu a cunoscut „proveniența acelor sume de bani și dacă proveneau din contractele derulate de T. și T. cu S.C. R. S.R.L.” și nici care a fost titlul care a stat la baza remiterii sumelor de bani și în ce măsură inculpatul a cunoscut adevărata lor proveniență.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a dispus, de asemenea, reaudierea în faza apelului a martorelor N.C. și D.A.D., audierea acestora realizându-se la termenul de judecată din data de 23 mai 2022.
Deși martorele, în fața instanței de apel au infirmat primirea vreunei sume de bani destinate inculpatului B.V., Completul de 5 Judecători constată că instanța fondului, în mod corect, a apreciat că se impune înlăturarea valorii probatorii a acestor declarații în considerarea raporturilor de muncă ale acestora cu inculpatul, precum și a pozițiilor acestora în structura formațiunii politice.
De asemenea, instanța de control judiciar mai face trimitere și la faptul că, inițial, în faza de urmărire penală, martora N.C. a susținut că i-au fost remise sume de bani în valută pentru inculpatul B.V., fără a fi eliberate chitanțe ori a se întocmi documentația aferentă unei donații, însă, ulterior, și-a modificat radical poziția în faza judecății, susținând că nu au existat situații în care au fost remise sume de bani pentru inculpatul B.V., toate încasările de bani efectuate la sediul partidului având un caracter legal.
Or, martora nu a oferit o justificare pertinentă pentru a explica această retractare a celor declarate în fața organului de urmărire penală, astfel încât instanța de apel constată că înlăturarea valorii probatorii a declarațiilor ulterioare este una întemeiată.
În ceea ce privește probatoriul care confirmă primirea sumelor de bani ce fac obiectul acuzației de către inculpatul B.V., Completul de 5 Judecători face trimitere și la cele reținute de prima instanță cu privire la martorii T.S. și B.A..
Astfel, martorul T.S. a aflat de la martorul G.D. (pe care l-a condus de două ori la sediul (...) din B., însă nu l-a urmat în interiorul imobilului, rămânând în așteptare în vehiculul folosit pentru deplasare) că ”duce sume mari de bani la formațiunea politică respectivă, pe care trebuia să le predea lui B.V.”, iar martorul B.A. (persoana interpusă, la indicațiile lui Ș.G., în mecanismul menit a disimula proveniența sumelor plătite de S.C R. S.R.L și care a avut sarcina concretă de a-i remite în numerar, lui G.D., toate sumele de bani retrase din conturile celor patru subcontractanți fictivi) a precizat că ”aduna toți banii de la bănci” și „îi dădea în sacoșe” lui G.D., de la acesta din urmă aflând că respectivele sume urmau a ajunge la primarul municipiului P.N., G.Ș., și la (...), pentru ”a se bucura de protecția cuvenită”.
Referitor la intervalul de timp, respectiv locul în care s-a realizat remiterea efectivă a sumelor de bani, aspecte care au fost prezentate diferit de anumiți martori și criticate de apărare în sensul reliefării netemeiniciei acuzației, Completul de 5 Judecători reține că instanța de fond, în mod judicios, a făcut o delimitare a acestor aspecte relevate de fiecare martor, înlăturând motivat anumite elemente de fapt și valorificând probator numai acele aspecte ce se coroborează cu restul probatoriului administrat.
În acest sens, s-a reținut că materialul probator confirmă faptul că, în vara anului 2012, au existat acte repetate de predare a unor sume de bani în sediul formațiunii politice conduse, în acea perioadă, de către inculpatul B.V., care a cunoscut existența acestor remiteri.
Potrivit art. 403 alin. 1 lit. c din Cod procedură penală, instanței îi revine obligația de a analiza probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că prima instanță a făcut o prezentare detaliată a mijloacelor de probă pe care Ministerul Public și-a fundamentat acuzația și a principalelor elemente de fapt rezultând din aceste mijloace de probă, aceasta a redat aspectele relevante care decurg din declarațiile martorilor atât din faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, în cele două cicluri procesuale, punctând mijloace de probă care au concurat la formarea convingerii instanței că respectivele mijloacele de probă administrate reflectă adevărul faptic, având prevalență față de alte mijloace de probă, pe care le-a înlăturat.
Astfel, potrivit art. 103 alin. 1 Cod procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.
În consecință, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată, în acord cu prima instanță, că ansamblul probator administrat a confirmat remiterea repetată, în vara anului 2012, de către Ș.G. și G.C.D., a unor sume de bani destinate finanțării formațiunii politice conduse de inculpatul B.V., în calitate de președinte, operațiunile realizându-se la sediile partidului și prin intermediul persoanelor indicate de acesta din urmă.
Însă, așa cum s-a arătat în finalul analizei limitelor și obiectului judecății din prezenta decizie, instanța este chemată să stabilească nu numai dacă materialul probator confirmă primirea de către inculpat a sumelor de bani provenind de la S.C R. S.R.L., ci și dacă, în perioada 2011-2012, inculpatul B.V. a avut cunoștință de înțelegerea ilicită intervenită între Ș.G. și B.H.B., acordându-i sprijin moral celui dintâi în realizarea aceste înțelegeri și dacă, în baza acestui sprijin, a primit, direct sau indirect, respectivele sume de bani.
Or, probatoriul administrat de către instanța de apel nu este apt de a răsturna concluzia primei instanței privind inexistența probelor care să dovedească că inculpatului B.V. i-au fost remise respectivele sume de bani în considerarea sprijinului pe care l-ar fi acordat înțelegerii ilicite încheiate între Ș.G. și B.H.B..
În acest sens, Completul de 5 Judecători constată că inclusiv martorii audiați în fața instanței de apel care au susținut remiterea sumelor de bani, la interpelarea expresă, nu au confirmat că inculpatul B.V. a cunoscut tranzacția de corupție încheiată între Ș.G. și B.H.B. și că banii au fost remiși în considerarea sprijinului pe care inculpatul l-ar fi acordat acestei tranzacții.
Potrivit art. 103 alin. 2 din Codul de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că nu există un probatoriu apt de a forma convingerea instanței că sumele de bani au fost remise inculpatului în considerarea strictă a unei înțelegeri aflate în legătură directă cu tranzacția de corupție dintre Ș.G. și B.H.B..
În acest context argumentativ, instanța de apel reține că sumele de bani au fost remise inculpatului B.V. cu scopul de a asigura fondurile necesare partidului politic condus de acesta, și nu în considerarea pretinsului sprijin moral pe care inculpatul l-ar fi acordat înțelegerii ilicite intervenite anterior între Ș.G. și B.H.B. astfel încât este întemeiată concluzia primei instanțe conform căreia nu există nicio probă certă că, în vara anului 2012, sumele remise la sediul (...) de către Ș.G. și G.C.D. ar fi provenit din alt mecanism de finanțare decât cel astfel individualizat, circumscris acuzației prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
În consecință, inexistența unor mijloace de probă din care să rezulte cu certitudinea impusă de art. 103 alin. 2 din Codul de procedură penală că inculpatul B.V. a cunoscut tranzacția de corupție intervenită între Ș.G. și B.H.B., precum și faptul că a sprijinit această tranzacție, în acest scop fiindu-i remise respectivele sume de bani, determină instanța să constate lipsa tipicității obiective a faptei reținute în sarcina inculpatului, de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și, pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a soluției de achitare dispuse în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod de procedură penală.
În ceea ce privește motivul de apel formulat de Ministerul Public privind omisiunea confiscării de către prima instanță a sumei de 700.000 Euro a cărei proveniență ilicită a fost stabilită, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat.
Ministerul Public, prin motivele de apel, a susținut că prima instanța a omis să dispună confiscarea sumei de 700.000 Euro, cu toate că a stabilit că proveniența acestei sume a fost una ilicită și, raportat la dispozițiile art. 112 alin. 1 lit. e din Codul penal sau art. 118 alin. 1 lit. e din Codul penal anterior (în funcție de legea penală mai favorabilă pe care o va stabili instanța), a solicitat să se dispună confiscarea acestei sume remise inculpatului B.V..
Potrivit art. 112 alin. 1 lit. e din Codul penal, sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia (Codul penal cuprindea aceleași dispoziții la art. 118 alin. 1 lit. e).
Or, raportat la soluția dispusă de către prima instanță privind rezolvarea acțiunii penale, pe care instanța de apel o va menține, respectiv la temeiul achitării dispuse (art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod de procedură penală - fapta nu este prevăzută de legea penală), Completul de 5 Judecători constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune confiscarea sumei de 700.000 euro remisă inculpatului B.V..
În măsura în care instanța a stabilit că fapta dedusă judecății nu este prevăzută de legea penală, dispunându-se achitarea în baza acestui temei, această soluție nu poate impune o soluție de confiscare specială, aceasta reprezentând o sancțiune de drept penal privativă de proprietate ce constă în trecerea în patrimoniul statului a unui bun provenit dintr-o faptă prevăzută de legea penală și nejustificată.
În consecință, atâta timp cât se dispune achitarea inculpatului întrucât fapta dedusă judecății nu este prevăzută de legea penală, nu se poate dispune și confiscarea specială care implică chiar săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Față de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și apelantul intimat inculpat B.V. împotriva sentinței penale nr. 594 din 15 noiembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală în dosarul nr. 1240/3/2017*.
În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluționarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, va obliga apelantul intimat inculpat B.V. la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat B.V., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și apelantul intimat inculpat B.V. împotriva sentinței penale nr. 594 din 15 noiembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală în dosarul nr. 1240/3/2017*.
Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluționarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina acestuia.
Obligă apelantul intimat inculpat B.V. la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat B.V., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iunie 2022.

VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE	JUDECĂTORI:
Judecător (...)	(...)
	(...)
	(...)
	(...)
MAGISTRAT ASISTENT,
(...)

Red./Tehnored. – (...)./2 ex.

Red. Jud. fond. (...).