DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 25 noiembrie 2021
Nr. 1000/VIII/3

OLAF EUROPEAN COMISSION Direcția Națională Anticorupție

Facilitarea schimbului de bune practici între autoritățile din Uniunea Europeană în gestionarea cauzelor complexe de fraude împotriva intereselor financiare ale UE. Utilizarea tehnicilor moderne de investigație

Conferință internațională, 18 – 19 noiembrie 2021, online



Direcția Națională Anticorupție implementează proiectul „Sporirea eficienței investigațiilor în cazuri complexe de fraudă și corupție împotriva intereselor financiare ale UE”, cofinanțat de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) prin programul HERCULE III Training.
Obiectivul general al proiectului este de a crește eficiența investigațiilor în cauze complexe de fraudă și corupție care afectează interesele financiare ale UE, prin îmbunătățirea managementului de caz cu ajutorul tehnicilor moderne utilizate în investigațiile financiare, inclusiv cu instrumente IT, și prin îmbunătățirea cooperării interinstituționale la nivel național și internațional.
Pentru atingerea acestui obiectiv, în cadrul proiectului a fost prevăzută organizarea unui atelier de lucru național și a unei conferințe internaționale.
Atelierul de lucru național cu tema „Managementul cazurilor de fraudă împotriva intereselor financiare ale UE. Tehnici și metode moderne în investigația financiară” s-a desfășurat în format hibrid în perioada 9 – 11 iunie 2021. Acest eveniment a facilitat schimburi de idei și bune practici în domeniul investigațiilor financiare efectuate în cauze complexe, cu volume mari de date, la acest participând procurori, ofițeri de poliție judiciară, specialiști și reprezentanți ai instituțiilor naționale relevante.
Conferința internațională cu tema „Facilitarea schimbului de bune practici între autoritățile din Uniunea Europeană în gestionarea cauzelor complexe de fraude împotriva intereselor financiare ale UE. Utilizarea tehnicilor moderne de investigație;” a fost organizată în perioada 18 – 19 noiembrie 2021, în format online.
La eveniment au participat reprezentanți ai Parchetului European (EPPO), ai Oficiului de luptă Antifraudă (OLAF), ai Europol precum și peste 130 de procurori și investigatori din 14 state membre ale UE, inclusiv România, precum și din Marea Britanie, Republica Moldova, Ucraina, Albania, Egipt, Kenya, Palestina și Sri Lanka.
Din România, alături de procurori, ofițeri de poliție și specialiști din cadrul DNA au luat parte la discuții reprezentanți ai Departamentului pentru Lupta Antifraudă – DLAF, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - DIICOT, Inspectoratului General al Poliției Române - IGPR, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - PÎCCJ, Serviciului Român de Informații - SRI, Agenției Naționale de Administrare Fiscală - ANAF, Oficiului Național de Prevenire și de Combatere a Spălării Banilor - ONPCSB, Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate - ANABI, Agenției Naționale de Integritate - ANI, Asociației Române a Băncilor - ARB, Autorității pentru Digitalizarea României, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Prezentările și dezbaterile generate au facilitat schimbul de idei, informații și bune practici între reprezentanții statelor membre UE și ai unor state din afara Uniunii Europene.
În deschiderea conferinței, la invitația domnului Crin - Nicu Bologa, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, s-au adresat participanților doamna Gabriela Scutea, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Danilo Ceccarelli, procuror șef european adjunct la Parchetul European (EPPO) și domnul Antonio Miceli, împuternicit director la Directoratul A - Cheltuieli-Operațiuni și Investigații, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).
Pe parcursul conferinței reprezentanți ai OLAF, EUROPOL, ai Parchetului Național Financiar din Franța, ai Guarda di Finanza din Italia, Parchetului European (EPPO) și ai National Crime Agency din Marea Britanie au susținut prezentări privind soluțiile și instrumentele IT utilizate în analize financiare complexe, implicând volume mari de date. De asemenea au fost abordate și provocările întâmpinate de investigatori în cauze implicând criptomonede.
Astfel, prin cele două evenimente organizate, proiectul a contribuit la sprijinirea luptei împotriva fraudelor ce aduc atingere intereselor financiare ale UE, prin facilitarea schimbului de bune practici în domeniul investigațiilor financiare care implică volume mari de date între investigatori din cadrul instituții de aplicare a legii europene și naționale. Totodată proiectul a contribuit și la îmbunătățirea cooperării internaționale, atât între instituțiile cu rol în protecția intereselor financiare ale UE de la nivel național, cât și între acestea și cele de la nivel european.

Uniunea Europeană Acest eveniment este finanțat prin Programul Uniunii Europene Hercule III (2014-2020). Acest program este implementat de către Comisia Europeană. A fost creat pentru a promova activități în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene. (pentru mai multe informații, consultați: https://ec.europa.eu/anti-fraud/policy/hercule_ro )

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE