increase font sizedecrease font size | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 29 aprilie 2021
Nr. 362/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

- PUCHIN MARIN, la data faptei primar al comunei Lăcusteni, județul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea - credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

- persoană fizică, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea - credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

- persoană fizică, la data faptei reprezentant al aceleiași societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea - credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

- persoană fizică, la data faptei diriginte de șantier, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea - credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, ce avea ca obiect „Alimentare cu apă, canalizare și epurare a apei uzate în comuna Lăcusteni, jud. Vâlcea”, în perioada 2010-2011, inculpatul Puchin Marin, la acea dată primar al comunei, ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe înscrisuri false ce conțin date necorespunzătoare realității cu privire la lucrările executate (situații de plată, devize, centralizatoare, rapoarte de execuție, declarații de cheltuieli, procesul-verbal de recepție al terminarea lucrărilor, autorizația sanitară de funcționare pentru sistem apă potabilă, etc.).
O parte din aceste documente i-au fost puse la dispoziție edilului de către ceilalți inculpați.
Cu titlu de exemplu, precizăm că “autorizația sanitară de funcționare pentru sistem apă potabilă” ar fi fost emisă pe baza unor probe de apă recoltate din alte surse decât cele pentru care s-a cerut autorizarea. Concret, apa recoltată din puțurile forate, care erau amplasate pe terenul unei foste secții de mecanizare, conținea amoniu peste limitele normale. Pentru a obține probe “curate”, inculpatul Puchin Marin ar fi mers personal într-o comună învecinată de unde ar fi recoltat probe de apă pe care le-a depus ulterior la Direcția de Sănătate Publică Vâlcea.
Prin aceste demersuri inculpații ar fi obținut pe nedrept fonduri europene în valoare de 8.757.329 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Vâlcea cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE