increase font sizedecrease font size | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 522 din 26.03.2021, Curtea de Apel Craiova a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul ELENCU DAN EMANUEL NICUȘOR, la o pedeapsă de doi ani și trei luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată și instigare la infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul PĂDUREANU PETRE, la o pedeapsă de un an și patru luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

Condamnă pe inculpata MOREANU CASTELIA, la data faptei șef birou Centrul local Craiova din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dolj, la o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul IORDACHE CONSTANTIN, la data faptelor secretar la Primăria comunei Seaca de Câmp, județul Dolj, la o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, în formă continuată, participație improprie la infracțiunea de fals intelectual și complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Condamnă pe inculpatul BUDURU CORNEL, la data faptei funcționar în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dolj - centrul local Craiova, la o pedeapsă de doi ani și opt luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Condamnă pe inculpata PĂDUREANU SABINA, la data faptei funcționar în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dolj - centrul local Craiova, la o pedeapsă de un an și opt luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei de care s-a folosit (referent superior în cadrul A.P.I.A.), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea–credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În cazul inculpaților Elencu Dan Emanuel Nicușor, Pădureanu Petre, Iordache Constantin și Pădureanu Sabina, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Pe parcursul termenului de supraveghere, următorii inculpați vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, după cum urmează:
- inculpatul Elencu Dan Emanuel Nicușor în cadrul a două instituții subordonate Primăriei comunei Seaca de Câmp la o instituție care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probațiune Dolj;
- inculpatul Moreanu Castelia în cadrul a două instituții subordonate Primăriei Băilești, instituție care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probațiune Dolj;
- inculpatul Buduru Cornel în cadrul a două instituții subordonate Primăriei Craiova la o instituție care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probațiune Dolj.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Pădureanu Petre va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul a două instituții subordonate Primăriei comunei Seaca de Câmp la o instituție care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probațiune Dolj.
Respinge acțiunea civilă formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură ca rămasă fără obiect.
Obligă pe fiecare dintre cei șase inculpați la plata sumei de câte 2.500 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Obligă inculpații Elencu Dan Emanuel Nicușor, Iordache Constantin și Moreanu Castelia la plata sumei de câte 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova la data de 20 decembrie 2017, vezi comunicatul nr. 22/VIII/3 din data de 09 ianuarie 2018 (comunicatul nr. 9).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 09 ianuarie 2018