DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1273 din 09.11.2020, Curtea de Apel Cluj a hotărât condamnarea inculpatului NEMEȘ OVIDIU-GHEORGHE, la data faptelor primar al orașului Sighetu Marmației la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a exercita funcția de primar, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Obligă inculpatul să plătească părții civile, Municipiul Sighetu Marmației prin primar, suma de 19.767 lei, reprezentând despăgubiri civile în cuantum de 12.480 lei și 7.307 lei majorări de întârzieri.
Obligă inculpatul la plata sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare la data de 16 decembrie 2019, vezi comunicatul nr. 16/VIII/3 din data de 14 ianuarie 2020 (comunicatul nr. 3).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 14 ianuarie 2020