increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 8 decembrie 2020
Nr. 866/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

SĂLĂJAN VASILE, medic primar – șef Serviciu expertiză medicală din cadrul Casei Județene de Pensii Bihor, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 11 mai - 15 iunie 2015 (25 zile lucrătoare), inculpatul Sălăjan Vasile, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, în mod direct și prin intermediar, de la 491 de pacienți, suma totală de 90.370 lei, 17.760 de euro și alte foloase care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuțiile sale de serviciu.
Concret, aceste foloase ar fi fost primite de către medic în legătură cu: emiterea unor decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori emiterea deciziei medicale asupra capacității de muncă.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză și de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani, cca. 7.000 acțiuni și un imobil.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului și a acordurilor de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (15.12.2020):

În cauză, la data de 04 decembrie 2020, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpata PRECUP IOANA, la data faptelor asistent medical principal în cadrul Serviciului de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă Bihor al Casei Județene de Pensii Bihor, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită în formă continuată,
- complicitate la luare de mită în formă continuată.
În prezența avocatului său, inculpata Precup Ioana a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 2 ani și 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia de asistent medical.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 06 mai 2021