DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1066 din 29.09.2020, Curtea de Apel Craiova a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul STĂNAIA FLOREA, la data faptelor primar al comunei Obârșia de Câmp, județul Mehedinți, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals intelectual în formă continuată.
Condamnă pe inculpații PANDELICĂ ELENA LILIANA, DINOIU LEONARD DANIEL și STĂNAIA CRISTINA RALUCA, la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Stănaia Florea va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei comunei Obîrșia de Câmp.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Pandelică Elena Liliana, Dinoiu Leonard Daniel și Stănaia Cristina Raluca vor presta fiecare, câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, prima în cadrul Primăriei localității Vînju Mare, al doilea în cadrul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin sau în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți și ultima în cadrul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți.
Dispune anularea înscrisurilor întocmite în fals.
Obligă pe cei patru inculpați să plătească părții civile, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) și prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.), după cum urmează:
- pe inculpatul Stănaia Florea în solidar cu inculpata Pandelică Liliana, la plata sumelor de 108.082 lei către A.F.I.R. și de 86.540,62 lei către A.P.I.A. precum și la plata dobânzilor și penalităților aferente fiecărui debit principal, calculate în conformitate cu legislația fiscală.
- pe inculpatul Stănaia Florea în solidar cu inculpata Stănaia Cristina Raluca, la plata sumelor de 108.082 lei către A.F.I.R. și de 43.959,029 lei către A.P.I.A. precum și la plata dobânzilor și penalităților aferente fiecărui debit principal, calculate în conformitate cu legislația fiscală.
- pe inculpatul Stănaia Florea în solidar cu inculpata Dinoiu Leonard Daniel, la plata sumelor de 108.082 lei către A.F.I.R. și de 72.075,64 lei către A.P.I.A. precum și la plata dobânzilor și penalităților aferente fiecărui debit principal, calculate în conformitate cu legislația fiscală.
Obligă pe fiecare dintre cei patru inculpați la plata sumei de câte 3.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova la data de 07 iulie 2017, vezi comunicatul nr. 764/VIII/3 din data de 03 august 2017.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 03 august 2017