Publicat în Buletin Documentar nr. 1-2/2006 al P.N.A./D.N.A.

CONDIŢIILE LEGALE DE SESIZARE A COMISIEI DE CERCETARE A AVERII CONSTITUITE CONFORM LEGII NR. 115/1996

Andreea Tomescu

Cu ocazia soluţionării sesizărilor făcute în baza Legii nr. 115/1996 s-au constatat o serie de deficienţe în legătură cu modalitatea de întocmire a cererilor de cercetare a averii.
Aceste deficienţe vizau în principal:
1. lipsa calităţii persoanei ce poate fi cercetată, în sensul că nu se încadra în categoriile de persoane ce au obligaţia să-şi declare averea;
2. indicarea greşită sau neindicarea perioadei de timp supusă cercetării;
3. neindicarea exactă a bunurilor ce trebuie verificate, în sensul că au fost indicate şi bunuri dobândite cu titlu de moştenire sau dobândite anterior perioadei în care au fost numite în funcţie ce impunea obligaţia declarării averii;
4. neindicarea veniturilor şi a cheltuielilor cercetatului şi ale familiei sale;
5. solicitarea să se verifice averea şi a persoanelor din familia cercetatului, deşi acestea nu au obligaţia să-şi declare averea şi nici nu s-a făcut dovada că este vorba de bunuri dobândite de cercetat prin persoane interpuse;
6. neindicarea, în cuprinsul cererii de cercetare a dovezilor pe care se întemeiază şi a surselor de unde acestea pot fi solicitate.
Apreciem că în soluţionarea acestei probleme trebuie plecat de la textul Legii nr. 115/1996.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 2 din legea menţionată, au obligaţia să-şi declare averea Preşedintele României, deputaţii, senatorii, membrii Guvernului, consilierii prezidenţiali, consilierii de stat, secretarii de stat, subsecretarii de stat, precum şi asimilaţii acestora, magistraţii si asimilaţii acestora, consilierii judeţeni si locali, primarii, viceprimarii, prefecţii, subprefecţii, persoanele cu funcţii de conducere şi de control şi funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale sau în cadrul instituţiilor publice ori de interes public, personalul încadrat la cabinetul demnitarului, membrii consiliilor de administraţie şi persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director, inclusiv, în sus, în cadrul regiilor autonome de interes naţional sau local, al companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, instituţiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare, Băncii Naţionale a României, băncilor la care statul este acţionar majoritar.
Apreciez că este foarte important ca, anterior sesizării comisiei, să se verifice dacă cel cercetat se încadrează in categoriile de persoane care au obligaţia să-şi declare averea, întrucât instanţa a pronunţat deja o soluţie de clasare, considerând că cel cercetat justifică provenienţa bunurilor, deoarece in perioada în care dobândise bunurile nu avea nici una din calităţile prevăzute de Legea nr. 115/1996.
Dispoziţiile art. 7 prevăd că, în cazul în care între averea declarată la data învestirii sau numirii în funcţie a persoanelor prevăzute la art. 2 şi cea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei se constată diferenţe vădite şi există dovezi certe că unele bunuri sau valori nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză sau pe alte căi licite, averea este supusă controlului, potrivit legii.
Cererea de cercetare va indica, în mod obligatoriu, dovezile pe care se întemeiază şi sursele de unde acestea pot fi solicitate sau va fi însoţită de acte doveditoare, potrivit art. 11.
Plecând de la cele două texte legale, apreciez că intenţia legiuitorului, a fost aceea de a impune o procedură prealabilă sesizării comisiei, în care procurorul să facă verificări în legătură cu bunurile cercetatului şi ale familiei sale, cu veniturile şi cheltuielile acestora.
Procedura prealabilă ar trebui să plece de la o întocmire a balanţei de venituri şi cheltuieli a familiei cercetatului.
În primul rând trebuie să stabilim cu certitudine şi să indicăm în mod obligatoriu, în cererea de cercetare, perioada de timp supusă verificării.
Astfel, în raport de data numirii în funcţie a persoanei ce are obligaţia declarării averii, sau de data intrării în vigoare a Legii nr. 115/1996 (în situaţia în care cercetatul este numit în funcţie anterior intrării în vigoare a legii) se stabilesc bunurile pe care cel în cauză le deţinea la acel moment, bunuri a căror provenienţă nu va trebui justificată.
Mai departe, urmează să stabilim ce bunuri a dobândit cercetatul pe perioada exercitării funcţiei şi dacă, în raport de veniturile şi cheltuielile sale, avea posibilitatea legală de a achiziţiona acele bunuri.
Apreciez că există chiar posibilitatea, şi ar fi de altfel şi util, să se întocmească în cauză balanţa de venituri şi cheltuieli a persoanei cercetate si a familiei sale, soţul si copiii cu care gospodăreşte împreună.
Perioada de cercetare ar trebui să fie împărţită pe sub-perioade, în funcţie de momentul dobândirii celor mai importante bunuri, şi să se stabilească pe fiecare sub-perioadă dacă veniturile legale ale cercetatului erau suficiente pentru achiziţionarea bunurilor.
De remarcat că, în ceea ce priveşte Legea nr. 115/1996 şi procedura instituită de aceasta privind verificarea averii, nu există o practică unitară, comisiile fiind în perioada de debut, astfel că se impune ca cererea de cercetare să fie cât mai clară şi precisă pentru a nu da naştere la posibilităţi de interpretare.
Au existat chiar situaţii în care comisia a considerat că cercetatul justifică provenienţa bunurilor, întrucât au avut în vedere veniturile pe care acesta le-a dobândit de la data angajării la zi. S-au justificat astfel bunuri dobândite în cursul a doar un an sau doi cu veniturile pe care acesta le-a încasat pe parcursul a 30 de ani de muncă, ceea ce nu este corect.
Pe de altă parte, în situaţia în care din verificările prealabile rezultă că cercetatul a dobândit bunuri cu titlul de moştenire, acestea nu vor trebui avute în vedere, decât dacă eventual, prin înstrăinarea lor, se justifică o parte din venituri.
De asemenea, în situaţia în care, anterior încheierii căsătoriei, soţul sau soţia cercetatului dobândesc bunuri, acestea nu pot fi avute în vedere ca fiind ale cercetatului.
Cred că o altă obligaţie pe care o avem este aceea de a estima cheltuielile lunare ale cercetatului şi familiei sale, în funcţie de nivelul său de viaţă (dacă a efectuat călătorii în străinătate, dacă foloseşte mai multe imobile sau autoturisme) pentru a evita situaţia aprecierii cheltuielilor la nivelul minim.
O altă problemă ivită în practică a fost aceea a economiilor pe care cercetatul le are şi cu care, eventual, ar putea justifica dobândirea unor bunuri. Apreciez că, în condiţiile în care, în declaraţia de avere, există rubrică cu privire la depozitele C.E.C. sau la bănci pe care le are cercetatul ori la creanţele sale, în condiţiile în care nu a trecut asemenea sume în declaraţia de avere, nu poate susţine că a economisit sume mari de bani pentru a justifica ulterior achiziţionarea unor bunuri.
Prin urmare, cererea de cercetare trebuie să indice obligatoriu perioada supusă cercetării, bunurile cercetatului la momentul iniţial, bunurile dobândite pe parcursul exercitării funcţiei în ordinea dobândirii lor şi veniturile şi cheltuielile familiei.
O problemă extrem de delicată este aceea privind situaţia în care cercetatul dobândeşte bunuri prin persoane interpuse, ascendenţi sau persoane străine de familie.
Opinez că, şi în această situaţie, sarcina probei revine celui care face sesizarea.
Având în vedere că legea nu distinge, ci, din contră, ne impune să dovedim că în realitate acelea sunt bunurile cercetatului şi că, de cele mai multe ori, persoana interpusă nu are obligaţia să-şi declare averea şi nu este supusă controlului, cred că trebuie să facem verificări mai ample care să confirme că acele bunuri sunt dobândite cu veniturile cercetatului.
Se poate verifica, astfel:
- cine foloseşte bunurile în cauză, având în vedere că în cele mai multe cazuri este vorba de imobile;
- ar putea fi eventual audiaţi martori în cauză – persoanele interpuse, vânzătorii din contractele prin care persoanele interpuse au dobândit bunurile în cauză;
- în măsura în care e posibil, să se valorifice probele din dosarele penale.
În cazul în care nu vor fi îndeplinite cerinţele legale privind forma, conţinutul şi dovezile necesare pentru sesizarea comisiei cu o cerere privind cercetarea averii, există posibilitatea restituirii cererii, fără a se efectua verificări suplimentare, aşa cum s-a pronunţat prin încheierea nr. 1 din 23 februarie 2006 a Comisiei speciale de cercetare a averilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.