Publicat în Buletin Documentar nr. 2/2003 al P.N.A./D.N.A.

O NOUĂ ABORDARE A MODURILOR DE SESIZARE A PARCHETULUI NAŢIONAL ANTICORUPŢIE

Nelu Ciobanu

1. Introducere

Conform art.1 alin C.pr.pen. procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Cu alte cuvinte, ideal ar fi ca organele de urmărire penală să ia cunoştinţă, în mod operativ, despre toate infracţiunile săvârşite şi să asigure tragerea la răspundere penală a tuturor autorilor acestor infracţiuni.

Din motive care ţin de natura umană şi de specificul organizării sociale, totdeauna criminalitatea reală este mai mare decât criminalitatea aparentă, aceasta din urmă cuprinzând toate faptele susceptibile de a fi infracţiuni şi care au fost aduse la cunoştinţa autorităţii publice, fiind înregistrate ca atare.

Diferenţa dintre criminalitatea reală şi cea aparentă constituie cifra neagră a criminalităţii, aceasta exprimând proporţia de infracţiuni care, din diverse motive, rămâne necunoscută organelor de urmărire penală.

Unul dintre factorii care influenţează în mod decisiv criminalitatea aparentă constă în modul de sesizare a organelor de urmărire penală.

Astfel, un număr mai mare de sesizări va conduce la eventuala identificare a mai multor autori şi la probarea săvârşirii mai multor infracţiuni iar, pe de altă parte, succesul urmăririi penale depinde, în bună măsură, de operativitatea şi calitatea sesizării organelor judiciare.

2. Principiile activităţii de sesizare

În organizarea şi coordonarea activităţilor de sesizare a Parchetului Naţional Anticorupţie trebuie pornit de la următoarele principii:

• 1) ţinta principală o constituie combaterea "marii corupţii";
• 2) prevenirea fenomenului corupţiei este prioritară faţă de combaterea acesteia;
• 3) valoarea diferitelor mijloace de sesizare şi a surselor de informaţii este aceeaşi;
• 4) obligativitatea valorificării tuturor surselor de informaţii;
• 5) elaborarea unor strategii diferenţiate, în funcţie de calitatea subiecţilor activi ai infracţiunilor de corupţie, sectoarele unde se săvârşesc şi obligaţiile de sesizare care incumbă anumitor persoane;
• 6) asigurarea unei operativităţi maxime şi a calităţii actelor de sesizare;
• 7) publicitatea obligaţiilor şi a mecanismelor de sesizare;

3. Cunoaşterea obligaţiei de sesizare şi verificarea respectării acesteia

Pentru îndeplinirea în bune condiţii a obligaţiei de sesizare a infracţiunilor de corupţie, este necesară stabilirea unor contacte directe şi permanente între titularii acestei obligaţii şi Parchetul Naţional Anticorupţie.

Pentru exemplificare, în vederea detectării faptelor de corupţie, Serviciul Central de Prevenire a Corupţiei (S.C.P.C. - serviciu interministerial, aflat sub autoritatea ministrului justiţiei din Franţa) întreţine legături privilegiate cu anumite ministere, departamente ale acestora sau alte servicii statale, regii autonome, întreprinderi private, colectivităţi locale sau teritoriale, corpuri de control sau instanţe europene.

În raportul anual 2001 al serviciului, asemenea instituţii care pot sesiza S.C.P.C. sunt denumite "interlocutori naturali" ai serviciului şi pot fi regăsite în diverse domenii de activitate, favorizând circulaţia facilă a informaţiilor despre corupţie către S.C.P.C.

Un asemenea exemplu îl constituie TRACFIN, un organism afiliat Ministerului Economiei şi Ministerului Finanţelor care are rolul de a supraveghea fluxurile bancare, financiare şi imobiliare, semnalându-le pe cele suspecte.

În cadrul Direcţiei Naţionale Antimafia din Italia funcţionează Serviciul Operaţiuni Suspecte, compus din trei magistraţi, care au sarcina de a examina şi trata informaţiile furnizate de către Biroul Italian de Schimburi, agenţia care primeşte de la Banca Italiei toate semnalările privind operaţiunile suspecte financiar - bancare.

Activitatea serviciului Operaţiuni Suspecte se desfăşoară pe mai multe planuri, primordiale fiind următoarele:

• - grija de a avea contacte constante şi sistematice cu "interlocutorii instituţionali" - Biroul Italian de Schimburi, Direcţia de Investigaţii Antimafia, Nucleul Special de Poliţie Valutară şi alţii;
• -examinarea informaţiilor specifice pe măsură ce acestea sunt furnizate;
• -focalizarea şi punerea la punct a unor module operative destinate să dea omogenitate şi incisivitate acţiunilor îndreptate împotriva reciclării şi refolosirii capitalurilor ilicite.

Cât priveşte Departamentul Anticorupţie al Parchetului din Spania, specialiştii acestei instituţii folosesc termenul de "surse de investigaţie" pentru a desemna instituţiile care furnizează Departamentului Anticorupţie informaţiile necesare declanşării unei investigaţii.

Aceste surse sunt fie proprii (unităţile de experţi ale parchetului), fie din exterior: Banca Naţională a Spaniei, Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor, societăţile de valori mobiliare şi organismele de control al pieţei mobiliare, primăriile, regiile autonome, registrul comerţului, vămile şi altele.

Sistemul entităţilor care au obligaţia de a sesiza Departamentul Anticorupţie ("subiecţii obligaţi") este foarte complex iar graţie unui efort susţinut Spania a reuşit să-şi creeze, în timp, un sistem complet de baze de date corespunzătoare tuturor instituţiilor având atribuţii de această natură.

Ilustrativ în acest sens este Serviciul Executiv de Prevenire a Spălării de Bani (S.E.P.B.L.A.C.) din cadrul Băncii Spaniei, care este o unitate de informaţii financiare având obligaţia de a colabora din proprie iniţiativă cu parchetul în lupta contra spălării de capitaluri sau reciclării de fonduri provenind din săvârşirea de infracţiuni.

Revenind la România, este necesar ca organele judiciare să poată verifica respectarea îndeplinirii obligaţiei de sesizare. Din punct de vedere practic aceasta se poate realiza în prezent, ori de câte ori, sub o formă sau alta, procurorii iau cunoştinţă despre neîndeplinirea acestei obligaţii şi efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 263 din C.pen.

Pentru controlul social al fenomenului corupţiei, care afectează însuşi instituţiile având atribuţii privind sesizarea infracţiunilor de corupţie, este necesar ca procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie să depăşească rolul pasiv, de simpli beneficiari finali ai informaţiilor privind faptele de corupţie.

De asemenea, după modelul adoptat de către instituţiile similare din străinătate dar şi de unele instituţii din ţară (ministere, servicii de informaţii şi altele) în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie ar putea fi înfiinţată o structură care coordonează activitatea de sesizare a Parchetului Naţional Anticorupţie, ocupându-se în special de relaţiile cu alte instituţii publice şi cu cetăţeni.

De aceea, de lege ferenda, se impune abilitarea procurorilor Parchetului Naţional Anticorupţie de a putea efectua verificări la organele instituţiile, sau autorităţile publice care ar putea deţine date sau indicii privind pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie.

Asemenea instituţii sau autorităţi publice ar putea fi cele care au atribuţii de control, de centralizare a datelor, ori de supraveghere a desfăşurării anumitor activităţi.

Considerăm oportună şi includerea printre infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie a infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare privind săvârşirea unei infracţiuni de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie.

4. Modalităţi de sesizare

4.1. Obligativitatea sesizării Parchetului Naţional Anticorupţie

Modurile de sesizare primară a organelor de urmărire penală, aşa cum rezultă acestea din cuprinsul art. 221 - art. 227 din C.pr.pen., sunt plângerea, denunţul şi alte moduri speciale de sesizare, ca acte de sesizare externă, precum şi sesizarea din oficiu, ca act de sesizare provenit din interiorul organului judiciar.

De remarcat că denunţul şi plângerea sunt acte de sesizare facultative, putând fi făcute de către orice persoană fizică sau unitate dintre cele prevăzute la art. 145 C.pen. dar fără ca acestea să aibă vreo obligaţie legală în acest sens.

Există, însă, şi cazuri când denunţul este obligatoriu pentru persoanele care au luat cunoştinţă despre săvârşirea unor infracţiuni sau a altor fapte cu relevanţă penală. Această observaţie este valabilă şi cât priveşte infracţiunile de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie, a cărui sesizare este, în unele cazuri obligatorie.

Obligativitatea sesizării Parchetului Naţional Anticorupţie poate rezulta din prevederile următoarelor acte normative:

• a) Codul penal şi Codul de procedură penală,
• b) legislaţia anticorupţie:
  • - Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
  • - Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie (aprobată prin Legea nr. 503/2002);
• c) alte acte normative care reglementează organizarea şi funcţionarea unor organe sau instituţii publice ori modul de desfăşurare a anumitor activităţi;

Din interpretarea coroborată a normelor penale şi procesual penale din primele două categorii de acte normative enumerate rezultă că obligativitatea denunţării infracţiunilor de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie, revine în mod gradual, următorilor:

• 1) funcţionarului public care ia cunoştinţă de săvârşirea unei asemenea infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea, (art. 263 C.pen. şi art. 227 alin. 2 C.pr.pen.) aceasta fiind obligaţia cu caracterul cel mai general;
• 2) oricărui alt salariat, în aceleaşi condiţii (art. 227 alin. 2 C.pr.pen.);
• 3) persoanei cu funcţie de conducere, într-o organizaţie care a luat cunoştinţă despre săvârşirea unor asemenea infracţiuni în acea organizaţie (art. 227, alin. 1 din C.pr.pen.);
• 4) unităţii la care se referă art. 145 din C.pen., căreia prin săvârşirea infracţiunii i s-a produs o pagubă; este , în special, cazul infracţiunilor asimilate şi al celor în legătură directă cu infracţiunile de corupţie iar obligaţia revine în fapt, conducerii unităţii păgubite (art. 221 alin. 4 din C.pr.pen.);
• 5) persoanei cu atribuţii de control care este obligată să înştiinţeze cu privire la:
  • - săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile (art. 227 alin. 1 din C.pr.pen.);
  • - orice date din care rezultă indicii că s-a efectuat o operaţiune sau un act ilicit ce poate atrage răspunderea penală, potrivit Legii nr. 78/2000 (art. 23 alin. 1 din lege);

  • - orice date sau informaţii din care rezultă că s-a săvârşit una dintre infracţiunile atribuite în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie (art. 14, alin.1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002).
• 6) persoanei care, indiferent de calitatea sa, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa, cu privire la operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale, dacă această persoană cunoaşte operaţiuni ce antrenează circulaţia de capitaluri sau alte activităţi dintre cele enumerate, privind sume de bani, sau alte valori ce se presupune că provin din infracţiuni de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie (art. 24 alin. 1 cu referire la art. 1 din Legea nr. 78/2000).

Aceste persoane precum şi cele cu atribuţii de control beneficiază de cauza de impunitate prevăzută de art. 25 din Legea nr. 78/2000, conform căreia îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor de sesizare nu constituie o încălcare a secretului profesional sau bancar şi nu atrage răspunderea penală civilă sau disciplinară.

Aceste dispoziţii se aplică chiar dacă cercetarea sau judecarea faptelor semnalate a condus la neînceperea sau încetarea urmăriri penale ori la achitare.

Cu alte cuvinte, persoanele respective, având obligaţia de a denunţa faptele, nu răspund pentru infracţiunile de divulgarea secretului profesional şi denunţare calomnioasă.

Tuturor persoanelor menţionate le revin şi alte obligaţii corelative sau adiacente celei de sesizare, după cum urmează:

• a) persoanele cu funcţii de conducere sau cu atribuţii de control, funcţionarii sau alţi salariaţi au obligaţia sa ia măsuri să nu dispară urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă (art. 227 alin. 1 şi alin. 2 din C.pr.pen.);
• b) unitatea la care se referă art. 145 din C.pr.pen. (prin organele sale de conducere) este obligată să prezinte situaţii explicative cu privire la întinderea pagubei şi date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită (art. 221 alin. 4 din C.pr.pen.);
• c) persoanele cu atribuţii de control sunt obligate ca, în cursul efectuării actului de control, să procedeze la asigurarea şi conservarea urmelor infracţiunii, corpurilor delicte şi a oricăror mijloace de probă ce pot servi organelor de urmărire penală (art. 23, alin. 2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 14 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002);

• d) persoanele care exercită o funcţie publică, indiferent de modul cum au fost investite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice sau cele care exercită atribuţii de control, potrivit legii, au îndatorirea să declare, în termen de 30 zile de la primire, orice donaţie directă ori indirectă sau daruri manuale primite în legătură cu exercitarea funcţiilor sau atribuţiilor lor, cu excepţia celor care au o valoare simbolică (art. 4 alin. 1 din Legea 78/2000).

Cum am arătat, obligativitatea de sesizare a organelor de urmărire penală corespunzător competenţelor acestora (inclusiv a Parchetului Naţional Anticorupţie) poate rezulta şi din conţinutul unor acte normative ce reglementează organizarea şi funcţionarea unor organe sau instituţii publice ori modul de desfăşurare a anumitor activităţi.

Cu titlu exemplificativ, asemenea obligaţii specifice de sesizare a Parchetului Naţional Anticorupţie au următorii subiecţi:

• -Curtea de Conturi - prin procurorul financiar - art. 98 din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi;
• -Garda Financiară - art. 17, lit. g din Legea nr. 30/1991, privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare;
• -Direcţia Generală a Vămilor - art. 2. lit. l din H.G R. nr. 147/1996 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor şi autoritatea vamală - art. 61 alin. 6 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României.
• -Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor - art. 6 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor;

• Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare - art. 17, alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 25/2002, privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;
• -Avocatul Poporului - art. 18 şi art. 25 alin. 2 (sesizare mediată) din Legea nr. 35/1997, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului;
• -Comisiile pentru cercetarea averilor şi instanţele judecătoreşti - art. 14, alin. 1, lit. c şi art. 18, alin. 2 din Legea nr. 115/19996, privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere;
• -Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice - prin corpul de control - art. 34 alin. 2 din O.U.G. nr. 158/1999, privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice.

4.2. Instituţiile cu atribuţii privind prevenirea sau combaterea infracţiunilor

Un rol important cât priveşte sesizarea Parchetului Naţional Anticorupţie au şi instituţiile specializate ale statului care exercită, potrivit legii, atribuţii privind prevenirea, constatarea sau combaterea infracţiunilor, inclusiv a celor de corupţie:

• a) Parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti au obligaţia de a sesiza de îndată procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie atunci când constată că infracţiunea care constituie obiectul cauzei este una din infracţiunile de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie (dispoziţiile privind verificarea competenţei şi declinarea de competenţă din C.pr.pen. precum şi art. 15 din Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002).
• b) Organele Poliţiei Române (Inspectoratul General al Poliţiei Române şi unităţile teritoriale subordonate) au, printre altele, ca atribuţie principală, realizarea de activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei, de constatare a faptelor penale şi efectuare a cercetărilor în legătură cu acestea (art. 26 pct. 2, 7 şi 8 din Legea nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române).

  În cvasitotalitatea cauzelor de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie, urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, de aceea în asemenea situaţii, organele de cercetare ale poliţiei şi organele de cercetare penală speciale au obligaţia de a sesiza de îndată Parchetul Naţional Anticorupţie (art. 207, art. 209 şi art. 210 C.pr.pen.).

  Această precizare este valabilă şi cât priveşte infracţiunile date în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie în legătură cu care au fost întocmite acte de cercetare în condiţiile art. 214 şi art. 215 din C.pr.pen. (acte încheiate de unele organe de cercetare, de comandanţii de nave şi aeronave şi de subofiţerii trupelor de grăniceri).

  Excepţie fac cazurile urgente prevăzute de art. 213 C.pr.pen., când Parchetul Naţional Anticorupţie va fi sesizat după efectuarea actelor de cercetare care nu suferă amânare.

  De asemenea, orice poliţist este dator să informeze şeful ierarhic şi celelalte autorităţi abilitate (inclusiv Parchetul Naţional Anticorupţie, s.n.) cu privire la faptele de corupţie săvârşite de alţi poliţişti, de care a luat cunoştinţă (art. 41, lit. g din Legea nr. 360/2002, privind Statutul Poliţistului).

  O menţiune specială este aceea că asemenea atribuţii şi îndatoriri revin şi ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie.

• c)Militarii din cadrul Jandarmeriei Române au obligaţii specifice privind prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi de constatare a infracţiunilor flagrante, inclusiv a celor de corupţie (art. 21, lit. e şi art. 32, alin. 2 lit. g şi h din Legea nr. 116/1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române).

• d) Astfel de atribuţii de sesizare şi intervenţie revin, în mod corespunzător, şi gardienilor publici (art. 10, lit. e din Legea nr. 26/1993 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Corpului Gardienilor Publici şi art. 26 lit. g din H.G. nr. 518/1993 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Corpului Gardienilor Publici).
• e) Ministerul Justiţiei- prin Direcţia pentru Relaţia cu Ministerul Public şi de Prevenire a Criminalităţii şi Corupţiei care asigură legătura funcţională cu Parchetul Naţional Anticorupţie şi coordonează acţiunile în domeniul prevenirii corupţiei.
• f) Comitetul naţional de prevenire a criminalităţii - organism interministerial aflat sub autoritatea primului ministru şi în coordonarea ministerului justiţiei, organism care are, printre altele, ca atribuţii principale elaborarea, coordonarea, evaluarea şi sprijinirea aplicării strategiilor şi a programelor, inclusiv a celor sectoriale, de prevenire şi control al criminalităţii (art. 2, lit. d - h din H.G.R nr. 763/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional de Prevenire a Criminalităţii).
• g) Grupul central de analiză şi coordonare a activităţilor de prevenire a corupţiei constituit prin H.G. nr. 1065/2001, privind aprobarea Programului naţional de prevenire a corupţiei. Grupul îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea Corpului de control al primului ministru, în cadrul său fiind cooptaţi experţi din cadrul instituţiilor cu atribuţii în prevenirea şi controlul social al corupţiei precum şi reprezentanţi ai societăţii civile. Dintre obiectivele principale ale acestui organism amintim dezvoltarea cooperării interinstituţionale şi a relaţiei cu societatea civilă şi constituirea unei baze de date informatizate. Grupul central de analiză şi coordonare a activităţilor de prevenire a corupţiei îşi desfăşoară activitatea în cadrul Comitetului naţional de prevenire a criminalităţii, ca şi Grupul central de analiză şi coordonare a activităţilor de prevenire a criminalităţii, constituit prin art.4 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

• h) Corpul de control al primului ministruare atribuţii privind prevenirea corupţiei, dintre care amintim obligaţia de a analiza şi verifica activitatea organelor de control din ministere şi din instituţiile subordonate guvernului precum şi de a verifica modul de derulare a unor operaţiuni financiar - bancare şi de asigurări aflate în neconcordanţă cu prevederile legale şi care sunt în legătură cu faptele săvârşite de funcţionari publici (art. 21 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor şi Decizia primului ministru nr. 265/2001 privind atribuţiile şi organizarea internă a Corpului de control al primului ministru).

4.3. Serviciile şi structurile de informaţii

O categorie distinctă de instituţii având obligaţii de sesizare a Parchetului Naţional Anticorupţie o constituie serviciile şi organele specializate în culegerea, prelucrarea şi valorificarea informaţiilor.

Astfel, conform art. 8 şi 9 din Legea nr. 51/1991, activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale se exercită de către Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi structurile de informaţii ale Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Apărării Naţionale.

Cât priveşte regimul general al informaţiilor din domeniul siguranţei naţionale, art. 11 lit. d din aceeaşi lege, prevede faptul că asemenea informaţii pot fi comunicate organelor de urmărire penală, când informaţiile privesc săvârşirea unei infracţiuni .

Referitor la activităţile desfăşurate de către Serviciul Român de Informaţii, cadrele acestuia întocmesc note de constatare care pot constitui mijloace de probă iar în cazul constatării unor infracţiuni flagrante la regimul siguranţei naţionale îl pot reţine pe făptuitor, având obligaţia de a-l preda de îndată organelor de urmărire penală împreună cu actul constatare şi corpurile delicte (art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 14/1992).

Atribuţii de acelaşi gen sunt conferite şi Serviciului de Protecţie şi Pază (art. 14 lit. b şi f şi art. 29, alin. 1 din Legea nr. 191/1998) existând cadrul legal pentru conlucrarea dintre Parchetul Naţional Anticorupţie şi serviciile şi structurile de informaţii - Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (art. 17 din Legea nr. 51/1991, art. 14 din Legea nr. 14/1992, art. 4 din Legea nr. 1/1998 şi art. 4 din Legea nr. 191/1998).

Atribuţii privind culegerea de informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor precum şi a altor fapte ilicite revin şi Poliţiei Române (art. 26 alin. 1, pct. 6 din Legea nr. 218/2002).

Este neîndoielnic faptul că, în activitatea de furnizare a informaţiilor către Parchetul Naţional Anticorupţie, rolul cel mai important revine Serviciului Român de Informaţii ca principal serviciu de informaţii al ţării.

Pe de altă parte, în legislaţia anticorupţie a fost stipulată obligaţia serviciilor şi organelor specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor de a pune la dispoziţia Parchetului Naţional Anticorupţie, de îndată, datele şi informaţiile deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de corupţie, date şi informaţii care, la cererea procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie sau a procurorului anume desemnat de acesta vor fi puse la dispoziţie chiar în formă neprelucrată, nerespectarea acestei obligaţii atrăgând răspunderea juridică, potrivit legii (art. 14 alin. 3, 4 şi 5 din Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002).

S-a creat deja un cadru metodologic pentru a da relevanţă acestor dispoziţii legale, prin încheierea unor protocoale cu serviciile şi organele informative şi prin crearea, în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie a unui organism de evaluare a datelor şi informaţilor - Sectorul Operaţiuni Anticorupţie.

Datorită generalizării şi diversificării fenomenului corupţiei, acesta a devenit o ameninţare pentru democraţie şi un factor de subminare a stabilităţii instituţiilor statale şi a economiei de piaţă. în aceste condiţii, în raportul pe anul 2002, adresat Parlamentului de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se face vorbire despre formele de manifestare a corupţiei, fenomen care reprezintă un risc şi o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.

Aşa fiind, apreciem că în perioada următoare se impune o colaborare mai strânsă între Parchetul Naţional Anticorupţie şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, ca autoritate administrativă autonomă investită cu organizarea şi coordonarea unitară a tuturor componentelor comunităţii de informaţii, cu atribuţii privind aprobarea planurilor generale de căutare a informaţiilor şi a măsurilor pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale (art. 4 lit. f, pct. 21 şi pct. 22 din Legea nr. 415/2002).

4.4. Modalităţi interne de sesizare

De remarcat faptul că pentru toate infracţiunile date în competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Datele şi informaţiile care fac obiectul unei sesizări din oficiu pot avea următoarele surse:

• 1) denunţul anonim - formă specifică a sesizării din oficiu;
• 2) pseudodenunţul - înştiinţarea care provine de la o persoană care şi-a declinat o altă identitate, eventual inexistentă;
• 3) sesizarea directă a procurorilor sau a altor lucrători ai Parchetului Naţional Anticorupţie;
• 4) mijloacele de informare în masă - presa, radioteleviziunea, reţeaua Internet, etc. (aşa numitele "surse deschise");
• 5) descoperirea în cursul urmăririi penale a unor fapte noi sau a altor autori ai unor infracţiuni;
• 6) zvonul public - utilizabil îndeosebi în cauzele penale complexe.

Considerăm că prevederile art. 25 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, conform cărora sesizările anonime nu pot fi luate în considerare contravin principiilor generale care guvernează modurile de sesizare a organelor de urmărire penală. Cu toate acestea, o abordare asemănătoare a fost utilizată de către legiuitor şi în cuprinsul art. 7 din Ordonanţa nr. 27/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, unde se prevede că petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare de către autorităţile publice şi vor fi clasate.

Apreciem că denunţurile anonime, ca modalitate specifică a sesizării din oficiu pot constitui o sursă de informaţii pentru Parchetul Naţional Anticorupţie, cu condiţia respectării regulilor generale procesual penale.

Sesizarea directă are ca obiect faptele de corupţie despre care procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie iau cunoştinţă în mod nemijlocit, în diverse forme, în cursul exercitării activităţii profesionale sau în afara programului de lucru.

În cursul urmăririi penale este posibilă descoperirea unor fapte noi iar acestea pot face ulterior obiectul unei cauze penale separate ori aceasta se poate constitui ca urmare a disjungerii materialului de urmărire penală; oricum, pentru contracararea unor tendinţe negative care apar uneori în practică, este necesar ca şi faptele descoperite ulterior să fie tratate cu egală atenţie de către procuror deoarece deseori acestea au ca obiect aspecte cel puţin la fel de importante ca şi cele care fac obiectul dosarului primar.

Alte fapte sau împrejurări descoperite în cursul unei anchete penale pot privi aspecte care fac obiectul unei alte cauze, instrumentată de către un alt procuror. De aceea este necesar este necesar ca între toţi procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie să existe o cooperare directă astfel ca aceste informaţii să ajungă în cel mai scurt timp la procurorul care le-ar putea exploata în cursul anchetei.

Pentru asigurarea continuităţii, operativităţii şi accesibilităţii sesizării Parchetului Naţional Anticorupţie, un rol deosebit îl are instituţia procurorului de serviciu care reprezintă interfaţa instituţiei în raporturile legate de activitatea curentă ce celelalte instituţii precum şi cu cetăţenii.

De asemenea, este necesară înfiinţarea unei linii telefonice gratuite (TELVERDE), care să fie deservită de către procurorul de serviciu şi a unei pagini de Internet astfel ca oricare cetăţean să-l poată înştiinţa cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni de corupţie.

O asemenea modalitate de comunicare este rapidă şi facilă putând fi folosită şi de către cetăţenii care, din diverse motive doresc să-şi păstreze anonimatul ori nu doresc sau nu au posibilitatea să se deplaseze la sediul Parchetului Naţional Anticorupţie.

Spre exemplificare, în cadrul Oficiului European de Luptă Anti - Fraudă (OLAF) există un telefon gratuit la dispoziţia cetăţeanului european, telefon care poate fi utilizat de către orice persoană pentru a oferi informaţii despre posibile fraude şi neregularităţi împotriva intereselor financiare comunitare. în perioada 1 ianuarie 2000 - 31 august 2001s-au primit în total 3867 telefoane din care 1118 au fost considerate potenţial pertinente şi au făcut obiectul unei prime analize la OLAF, în 47 cazuri, telefoanele au dat naştere unui studiu mai detaliat iar în 24 cazuri directorul general al OLAF a luat decizia de deschidere a unei investigaţii astfel încât un procent de 8% dintre investigaţiile deschise de către OLAF au avut ca sursă telefoanele primite de la cetăţeni.

O astfel de linie telefonică a fost înfiinţată în luna iulie 1997 de către FSB (Serviciul Federal de Securitate din Rusia)care a numit-o "telefonul încrederii" obţinându-se rezultate remarcabile încă din primul an de funcţionare (s-au primit 900 apeluri, din care 46 au fost relevante). Mai mult această metodă de primire a sesizărilor este deja utilizată şi în România; astfel, pentru sesizarea cazurilor de trafic şi pentru asistenţa victimelor traficului, Ministerul de Interne a înfiinţat o linie telefonică permanentă cu apeluri gratuite (art. 28 din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane).

Este cunoscut că uneori sursele deschise (îndeosebi mass-media) pot furniza informaţii deosebit de valoroase.

Pentru o exploatare eficientă a unor asemenea surse este necesară monitorizarea continuă a acestora şi transmiterea operativă a datelor obţinute la structurile din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie abilitate să le valorifice.

Asemenea surse sunt constituite din ziare, reviste, emisiuni de radio sau de televiziune, ştiri ale agenţiilor de presă, cărţi ziare electronice, alte surse din reţeaua internet, etc. Este vorba atât de sesizarea primară a unor fapte de corupţie cât şi de informaţii şi date noi privind cauze aflate deja pe rolul Parchetului Naţional Anticorupţie.

O altă sursă de informaţii o constituie investigatorii sub acoperire, folosiţi în condiţiile art.17 din Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002. Astfel rapoartele periodice referitoare la activităţile desfăşurate de investigatorul sub acoperire pot să conţină date şi informaţii culese cu privire la infracţiunile de corupţie săvârşite sau care urmează să fie săvârşite şi la autorii acestora.

Conform art. 16, alin.(1) din acelaşi act normativ, în condiţiile legii, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, pot fi dispuse punerea sub supraveghere sau interceptarea comunicaţiilor, accesul la sisteme informaţionale precum şi comunicarea de înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile.

Din datele şi informaţiile obţinute în acest mod pot rezulta indicii privind săvârşirea unor alte fapte de corupţie sau despre implicarea altor persoane, necunoscute la momentul dispunerii măsurilor respective.

în acelaşi scop ,în temeiul prevederilor art.33 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române ar putea fi creat cadrul metodologic pentru ca ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie să poată folosi informatori.

4.5. Alte instituţii care primesc petiţii ale cetăţenilor

În cursul activităţii lor anumite instituţii sau autorităţi publice, sau structuri ale acestora, vin în mod natural în contact cu cetăţenii luând cunoştinţă din conţinutul petiţiilor acestora şi despre fapte de corupţie sau alte fapte de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie. Asemenea subiecţi cu care este necesar ca Parchetul Naţional Anticorupţie să păstreze un contacte sistematice, sunt şi următorii:

• a) Avocatul Poporului - instituţie care are atribuţia de a primi cererile făcute de orice persoană lezată prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de către autorităţile administraţiei publice, iar cum am mai arătat, când constată că soluţionarea cererii respective este de competenţa Ministerului Public, are obligaţia de a-l sesiza de îndată pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (art.13, lit. b, art.14, alin (2) şi art.18 din Legea nr.35/1997);
• b) Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi petiţii din cadrul Senatului şi Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii - comisii permanente ale Camerelor Parlamentului înfiinţate potrivit regulamentelor acestora şi care au inclusiv rolul de a primi şi analiza petiţiile care le sunt adresate de către cetăţeni;
• Secretariatul General al Guvernului - are ca atribuţie efectuarea analizei juridice a memoriilor şi petiţiilor adresate Guvernului sau primului ministru de către persoane fizice sau juridice, precum asigurarea desfăşurării normale a activităţilor privind relaţiile cu publicul (pct.10 din Anexa nr.5 a H.G.R. nr.515/1993 privind structura Guvernului României şi a aparatului său de lucru);
• d)Compartimentul pentru Probleme Cetăţeneşti (audienţe şi petiţii) din cadrul Preşedinţiei României.

4.6. Bazele de date informatizate

Accesul imediat şi complet la diversele baze ale instituţiilor sau autorităţilor publice constituie un mijloc important pentru descoperirea unor infracţiuni de corupţie ori pentru asigurarea unei desfăşurări optime şi operative a anchetei penale.

Spre exemplu, Departamentul Anticorupţie al Parchetului din Spania poate accesa, inclusiv prin unităţile sale de experţi, bazele de date ale Serviciului de Percepţie a Impozitelor, Departamentului Vămi şi Impozite Speciale, Departamentului de Inspecţie Financiară şi Fiscală, Banca Naţională de Date a Trezoreriei, Baza de Date Naţională a Ministerului de Finanţe, precum şi alte câteva zeci de baze de date ale poliţiei, din sistemul bancar, economic, financiar, fiscal, comercial, al asigurărilor, activităţii notariale, transporturilor, vămilor şi altele.

Constituirea unui astfel de sistem complex de baze de date presupune din partea instituţiilor care le gestionează o activitate laborioasă şi îndelungată de colectare, stocare şi sistematizare a datelor, precum şi crearea unor mecanisme juridice de protecţie a informaţiilor, prin reglementarea strictă a accesului la bazele de date.

Cât priveşte Parchetul Naţional Anticorupţie, conform prevederilor art.3, alin.(1), lit. f), una dintre atribuţiile acestuia constă în constituirea şi actualizarea bazei de date în domeniul faptelor de corupţie. în acest sens, au fost făcuţi deja primii paşi prin instituirea evidenţei informatizate a cauzelor penale, precum şi a datelor şi informaţiilor privind corupţia, provenite din alte surse.

Alte prime măsuri pentru consolidarea bazei de date a Parchetului Naţional Anticorupţie ar putea fi următoarele:

• - colectarea de la toate unităţile de parchet din ţară a datelor esenţiale privind faptele şi persoanele faţă de care, în ultimii trei ani (până la 1 septembrie 2001), au fost dispuse soluţii de neurmărire penală;
• -constituirea unei baze de date cuprinzând persoanele faţă de care, în ultimii cinci ani, au fost pronunţate de către organele judecătoreşti hotărâri definitive de condamnare pentru infracţiuni de corupţie şi actualizarea permanentă a acesteia pe măsura judecării persoanelor inculpate de către Parchetul Naţional Anticorupţie.

De asemenea, este indispensabilă interconectarea reţelei de calculatoare a Parchetului Naţional Anticorupţie cu reţelele altor instituţii publice pentru accesul rapid la bazele de date ale acestora, putând fi realizate legături informatice cu următoarele instituţii:

• -Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei;
• -Direcţia Evidenţa Populaţiei - pentru identificarea persoanelor, obţinerea datelor de stare civilă, a fotografiilor acestora şi a altor date de stare civilă;
• -Direcţia Paşapoarte - pentru identificarea posesorilor de paşaport, a cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate şi a altor date legate de circulaţia transfrontalieră a cetăţenilor români;
• -Direcţia pentru Străini şi Probleme de Migrare - pentru obţinerea datelor privind statutul juridic al unor cetăţeni străini, inclusiv intrările şi ieşirile acestora în România;
• -Serviciul Permise Auto şi Certificate de înmatriculare - în vederea obţinerii datelor privind autoturismele (date tehnice şi de înmatriculare) şi proprietarii acestora;
• -Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - pentru consultarea datelor privind înmatricularea comercianţilor persoane fizice, societăţilor comerciale, regiilor autonome, companiilor sau societăţilor naţionale, organizaţiilor cooperatiste, precum şi a oricărei alte menţiuni înregistrată în temeiul Legii nr.26/1990 actualizată şi republicată, putându-se obţine informaţii privind constituirea, obiectul de activitate, sediul şi capitalul social, alte date economice şi comerciale precum şi date legate de acţionari, asociaţi şi administratori.
• -Cazierul Fiscal Naţional - organizat la nivelul Ministerului Finanţelor reprezintă un sistem de evidenţă a contribuabililor, persoane fizice sau juridice, precum şi a asociaţilor, acţionarilor şi reprezentanţilor legali ai acestora, care au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale sau care privesc disciplina financiară, aceste date putând să fie furnizate organelor de urmărire penală, la cererea acestora (Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 410/2002 prin care a fost aprobată organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 40/17.01.2003 privind modelul formularisticii necesare pentru solicitarea şi comunicarea datelor înscrise în cazierul fiscal).
• - Alte baze de date constituite de către alte instituţii, cum ar fi Banca Naţională a României, Direcţia Generală a Vămilor, Inspectoratul General al Poliţiei Române de Frontieră, Agenţia Valorilor Mobiliare şi altele.

4.7. Modurile speciale de sesizare

Potrivit art.221, alin.(2) din C.pr.pen. când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.

Astfel, în cazul infracţiunilor săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor, urmărirea penală poate fi cerută conform art. 108, pct. 2 din Constituţie numai de către Camera Deputaţilor, Senat sau de către Preşedintele României.

Dezbaterea propunerii de începere a urmăririi penale în Camera Deputaţilor sau în Senat se face pe baza raportului întocmit de o comisie permanentă care, în cadrul competenţei sale, a efectuat o anchetă privitoare la activitatea desfăşurată de Guvern sau de un minister ori de o comisie specială de anchetă constituită în acest scop (art. 13, alin. (1) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială).

Totodată, în cadrul Preşedinţiei României este instituită o comisie specială pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea de către membrii Guvernului a unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei. Pe baza analizei sesizării, a probelor depuse în susţinerea acesteia, a declaraţiilor şi a probelor invocate de membrii Guvernului faţă de care se solicită urmărirea penală, comisia specială va prezenta Preşedintelui României un raport cu propuneri privind urmărirea penală sau clasarea sesizării.

La propunerea comisiei speciale, în exercitarea dreptului de a cere urmărirea penală, Preşedintele României adresează ministrului justiţiei (sau primului ministru, când cel în cauză este ministrul justiţiei) o cerere în acest scop, pentru a proceda potrivit legii (art. 16 din Legea nr. 115/1999).

Dacă membrul Guvernului, pentru care Preşedintele României a cerut urmărirea penală este un deputat sau senator, ministrul justiţiei sau, după caz, primul ministru va solicita Camerei competente să declanşeze procedura de adoptare a cererii de începere a urmării penale.

În caz de infracţiune flagrantă, membrii Guvernului, senatorii şi deputaţii pot fi reţinuţi şi percheziţionaţi fără vreo încuviinţare prealabilă dar în această situaţie, ministrul justiţiei are obligaţia de a informa neîntârziat pe Preşedintele României sau, după caz, pe preşedintele camerei respective (art. 23 din Legea 115/1999 şi art. 69, alin. (2) din Constituţia României).

5. Conţinutul sesizării

Din acest punct de vedere, legislaţia românească se deosebeşte de cea a unor ţări occidentale, în sensul că în România, preponderentă este obligaţia sesizării infracţiunilor, adică a faptelor care întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni.

Această abordare selectivă conduce la mari dificultăţi în activitatea practică, deoarece, pe de o parte, persoanele care au obligaţia efectuării sesizării nu au, în general, cunoştinţe juridice şi, prin urmare, nu pot decela care anume fapte despre care au cunoştinţă constituie infracţiuni iar, pe de altă parte, aceleaşi persoane, dacă sunt de rea credinţă, pot invoca lipsa cunoştinţelor de specialitate pentru a justifica faptul că nu au sesizat organele de urmărire penală.

Pentru remedierea acestei situaţii este necesar ca legislaţia să fie modificată prin sporirea obiectului obligaţiei de înştiinţare a organelor de urmărire penală, în sensul extinderii acestei obligativităţi cu privire la orice faptă sau operaţiune despre care există date sau indicii că ar putea constitui o infracţiune de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie. Desigur, este necesară o lărgire corespunzătoare a obiectului cauzei de impunitate prevăzută de art. 25 din Legea nr. 78/200 iar în acest mod s-ar efectua un transfer al responsabilităţii privind stabilirea infracţiunilor în sarcina organelor judiciare, singurele abilitate să decidă dacă o faptă întruneşte sau nu elementele constitutive ale unei infracţiuni.

De altfel, această tendinţă s-a făcut simţită şi în legislaţia specifică românească, unde legiuitorul a început să utilizate expresii generice şi cu un conţinut mai larg, cum ar fi "orice date sau informaţii" (art. 14 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002 ), "operaţiune sau act ilicit" (art. 23, alin.1 din Legea nr. 78/2000), această abordare consfinţind caracterul predominant al acţiunilor de prevenire faţă de măsurile de reprimarea actelor de corupţie.

6. Calitatea şi operativitatea sesizării

Pentru ca Parchetul Naţional Anticorupţie să fie sesizat în timp util iar datele transmise să fie complete este necesară o cooperare directă cu unităţile şi organele având atribuţii în acest sens.

Astfel, se impune încheierea unor protocoale de colaborare şi desemnarea unor persoane de legătură sau de contact din partea Parchetului Naţional Anticorupţie şi a instituţiilor respective.

Este cunoscut faptul că infracţiunile de corupţie sunt, în general, grefate pe interese de natură economică iar "marea corupţie" se manifestă în special în domeniile unde se vehiculează sume mari de bani. De aceea este necesară o monitorizare generală, prin controlul exercitat de organele care au atribuţii de sesizare, a instituţiilor bugetare, a celor care manipulează fonduri publice dar şi a surselor extrabugetare sau a instituţiilor implicate în circulaţia de capitaluri sau valori mobiliare.

Asemenea instituţii sau organe care în activitatea desfăşurată pot lua cunoştinţă despre date sau indicii privind pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni de corupţie ori despre operaţiuni sau alte acte ilicite ori numai suspecte, sunt şi următoarele:

• -Banca Naţională a României;
• -Curtea de Conturi;
• -Direcţia Generală a Vămilor;
• -Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;
• -Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;
• -Garda Financiară;
• -Direcţiile, secţiile financiare şi de control financiar din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;
• -Direcţiile de audit intern ale ministerelor,
• -Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei;
• -Corpurile de control al primului ministru şi ale miniştrilor;
• -Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
• -Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice;
• -Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului;
• -Agenţia Domeniilor Statului;
• -Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat;
• -Oficiul Central pentru Probleme Speciale;

Este de dorit ca Parchetul Naţional Anticorupţie să stabilească un parteneriat cu aceste instituţii publice sau de interes public astfel încât activitatea de prevenire şi combatere a faptelor de corupţie să capete eficienţă şi operativitate.

7. Cooperarea internaţională

Conform art.25 şi art.26 din Convenţia asupra corupţiei, statele semnatare cooperează unele cu altele în scop de investigaţie şi proceduri şi îşi acordă cea mai largă asistenţă posibilă.

În România, asistenţa judiciară internaţională este reglementată în Legea nr.704/2001.

Acţiunea comună adoptată de Consiliul Uniunii Europene la 22 aprilie 1996 a dat magistraţilor de legătură posibilitatea de a accelera şi simplifica toate formele de cooperare judiciară, prin instituirea contactului direct cu serviciile competente şi cu autorităţile judiciare ale statului de destinaţie.

Prin art. 25 din Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002, a fost instituită funcţia de procuror de legătură, care are atribuţia de a asigura consultarea reciprocă în cazul infracţiunilor privitoare la corupţie, cu procurori de legătură care funcţionează în alte state în scopul coordonării acţiunilor acestora în cursul urmării penale. De asemenea, în vederea schimbului de date şi informaţii cu privire la investigarea şi urmărirea infracţiunilor de competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie s-a constituit un birou de legătură cu instituţii similare din alte state (art. 26 din Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002).

Astfel, există toate premisele ca procurorii care efectuează urmărirea penală să primească datele necesare în cel mai scurt timp, iar informaţiile primite să fie complete.

Pe de altă parte, există posibilitatea accesului mediat la bazele de date ale organizaţiilor internaţionale sau europene ale poliţiei (INTERPOL şi EUROPOL), precum şi ale unor organisme regionale, cum ar fi Centrul Regional pentru Prevenirea şi Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere (SECI).

în perspectiva integrării euro-atlantice, României îi vor fi alocate fonduri europene substanţiale, fiind necesar ca acestea să fie utilizate pe deplin şi corespunzător destinaţiilor stabilite de către organismele finanţatoare.

De aceea, este necesară monitorizarea modului de utilizare a mijloacelor financiare, în special în vederea evitării şi sancţionării fraudelor. Un prim pas a fost făcut prin introducerea în actualul pachet anticorupţie a mai multor infracţiuni referitoare la protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, iar pe viitor un rol important în acest sens va reveni Parchetului Naţional Anticorupţie. Pentru optimizarea luptei împotriva fraudelor financiare, este necesară stabilirea unei cooperări nemijlocite cu Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă (O.L.A.F), existând deja o colaborare între oficiu şi autorităţile judiciare române în cazul investigării modului de efectuare a două licitaţii publice pentru adjudecarea unor proiecte cu finanţare europeană. De altfel, prin comunicatul din 28 iunie 2000 privind strategia globală anti-fraudă, Comisia Europeană a constituit la nivelul O.L.A.F un serviciu care are misiunea de a furniza ajutorul şi asistenţa necesară autorităţilor judiciare din statele membre şi cele candidate.

Totodată este necesar ca procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie să aibă un contact permanent cu structurile care gestionează contribuţia financiară a Comunităţii Europene (asistenţă financiară nerambursabilă) sau coordonează activitatea structurilor de implementare. Atribuţii în acest sens au următoarele ministere sau organisme interministeriale:

• - Ministerul Finanţelor Publice - art. 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora;
• - Ministerul Integrării Europene - art. 3, lit. f din H.G.R. nr. 1075/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Integrării Europene;
• - Comitetul Executiv pentru Integrare Europeană constituit prin H.G.R. nr. 1508/2002;
• - Comisia Naţională pentru integrarea României în NATO înfiinţată prin H.G.R. nr. 328/2001.