Publicat în Buletin Documentar nr. 3/2003 al P.N.A./D.N.A.

CORUPŢIA - RISC ACTUAL LA ADRESA SECURITĂŢII NAŢIONALE

Nelu Ciobanu

CAPITOLUL 1
NOŢIUNEA, ETIOLOGIA, NIVELURILE ŞI TIPURILE CORUPŢIEI

1. Noţiunea de corupţie:

Corupţia reprezintă utilizarea abuzivă a puterii publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru alţii, a unor foloase necuvenite în următoarele forme:

• - abuzul de putere în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
• - frauda;
• - utilizarea fondurilor ilicite pentru finanţarea partidelor politice sau a campaniilor electorale;
• - favoritismul;
• - instituirea unui mecanism arbitrar de exercitare a puterii în domeniul privatizării sau al achiziţiilor publice;
• - conflictul de interese.

Grupul Multidisciplinar privind Corupţia (G.M.C.) înfiinţat în anul 1994 de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat provizoriu următoarea definiţie: "Corupţia cu care are legătură G.M.C. cuprinde comisioanele oculte şi toate celelalte demersuri care implică persoane învestite cu funcţii publice sau private, care şi-au încălcat obligaţiile care decurg din calitatea lor de funcţionar public, de angajat privat, de agent independent sau dintr-o altă relaţie de acest gen, în vederea obţinerii de avantaje ilicite, indiferent de ce natură, pentru ele însele sau pentru alţii."

Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, semnată de România la data de 27 ianuarie 1999, defineşte corupţia în cele două modalităţi de săvârşire:

• - corupţia activă - "promisiunea, oferirea sau darea, cu intenţie, de către orice persoană, direct sau indirect, a oricărui folos necuvenit, către un funcţionar, pentru sine sau pentru altul, în vederea îndeplinirii sau abţinerii de a îndeplini un act în exerciţiul funcţiilor sale";
• - corupţia pasivă - "solicitarea ori primirea, cu intenţie, de către un funcţionar public, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, sau acceptarea unei oferte sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii sau abţinerii de la a îndeplini un act în exerciţiul funcţiilor sale".

Potrivit convenţiei, corupţia priveşte atât sectorul public cât şi pe cel privat, iar faptele de corupţie pot fi săvârşite de funcţionari publici naţionali şi străini, parlamentari naţionali, străini sau ai adunărilor parlamentare internaţionale, funcţionari internaţionali, precum şi de persoane care reprezintă organizaţii internaţionale.

2. Etiologia corupţiei

A. Originile corupţiei în ţările aflate în tranziţie

În ţările aflate în tranziţie, fenomenul corupţiei îşi are provenienţa într-o multitudine de factori de natură politică, economică şi socială:

• - nivelul iniţial de dezvoltare;
• - moştenirea politică, economică şi instituţională;
• - înzestrarea naturală şi socială;
• - opţiunile politico-instituţionale;
• - nivelul competiţiei politice şi al concentrării economice;

B. Etiologia corupţiei în România

În vechiul drept penal românesc, corupţia apare incriminată destul de târziu şi limitat, în perioada domniilor fanariote. Faptele de corupţie constau în daruri făcute de către subalterni sau de către particulari dregătorilor, în dubla lor calitate de funcţionari şi judecători. O dată cu perioada fanariotă, moravurile impuse de către demnitarii fanarioţi au înlocuit obiceiurile austere ale poporului român şi au condus la generalizarea corupţiei atât în raporturile cu demnitarii turci cât şi în cele dintre funcţionarii români ori între aceştia şi populaţie.

Frecvenţa cazurilor de corupţie a impus unele reglementări penale încă în timpul ultimelor domnii fanariote, vizând în special actele de corupţie ale judecătorilor sau ale altor funcţionari cu atribuţii de judecată (ispravnici).

Totodată, au apărut reglementări penale care incriminau faptele de corupţie într-o manieră modernă şi explicită, cum ar fi Condica de drept penal şi procedură penală intrată în vigoare la 1 ianuarie 1852, în Muntenia, sub domnia lui Barbu Ştirbei. Incriminarea faptelor de corupţie a fost perfecţionată şi completată prin Codurile penale din 1865, 1936 şi 1968, păstrându-se însă principiile preluate din Codul penal francez din 1810, care au fost îmbogăţite cu rezultatele gândirii juridice româneşti.

Aşadar, corupţia nu este o noutate pentru România ci o avut o lungă şi negativă tradiţie istorică, fapt confirmat şi de terminologia variată folosită pentru a ilustra fenomenul corupţiei.

În perioada recentă, oportunităţile oferite de fenomenul de tranziţie coroborate cu insuficienţa şi ineficienţa controlului statal au favorizat dezvoltarea actelor de corupţie, în special a criminalităţii economice, orientată spre obţinerea de profituri maxime.

Corupţia poate fi privită ca o problemă socială complexă, care este percepută de segmentele sociale oneste ca fiind un fenomen deosebit de grav şi periculos ce atacă bazele economice şi politice ale societăţii, pune în pericol stabilitatea instituţiilor statale şi afectează nivelul de trai al populaţiei prin creşterea nejustificată a costurilor sociale.

Aria tot mai largă, complexitatea şi continua diversificare a formelor de manifestare a acestui fenomen, împreună cu tendinţele de globalizare fac din corupţie o adevărată ameninţare pentru democraţie şi pentru principiile statului de drept.

Programele guvernamentale privind prevenirea şi combatere corupţiei pleacă de la ideea că fenomenul corupţiei este o disfuncţie de sistem care îşi are provenienţa şi afectează cadrul normativ, sistemul instituţional şi relaţiile interumane specifice instituţiilor sociale. Astfel, excesul normativ, ca şi lipsa reglementărilor legale în anumite domenii alimentează factorii de risc pentru corupţie.

La acestea se adaugă inexistenţa sau funcţionarea necorespunzătoare a structurilor specializate care au atribuţii de prevenire şi control al corupţiei precum şi strategiile ineficiente de selecţie, recrutare, perfecţionare şi control al resurselor umane care trebuie să asigure funcţionarea în condiţii de legalitate a componentelor sistemului instituţional.

3. Nivelurile şi tipurile corupţiei

A. Nivelurile corupţiei

Strategia de prevenire şi control social al corupţiei ţine seama de existenţa "marii corupţii" şi a "corupţiei mici" fiind adoptate măsuri specifice fiecărui nivel al corupţiei.

"Marea corupţie" este asociată funcţiilor de nivel înalt, factorilor de decizie majoră, formelor grave de fraudă, extorcări de fonduri, mergând până la criminalitatea organizată, în timp ce "mica corupţie" are cel mai puternic impact pentru percepţia publică.

În timp ce controlul social al marii corupţii este, în primul rând unul represiv-preventiv, "mica corupţie" reprezintă ţinta acţiunilor preventive care atacă baza piramidei fenomenului şi limitează răspândirea acestuia.

În legislaţia anticorupţie din ţara noastră, distincţia dintre cele două niveluri ale corupţiei are la bază un sistem complex de factori constând în calitatea persoanei vizate, valoarea sumei sau bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie şi cuantumul pagubei materiale cauzate prin infracţiunea respectivă.

B. Tipurile corupţiei în ţările aflate în tranziţie

Clasificarea are în vedere influenţarea actelor normative în timpul elaborării sau aplicării lor, după cum urmează:

• "State Capture" "reprezintă acţiunile unor grupuri, persoane sau firme din sectorul public sau privat " realizate cu scopul de a influenţa în folos propriu conţinutul unor legi, reglementări sau altor tipuri de acte guvernamentale, prin acordarea de avantaje personale unor persoane publice, pe căi ilicite sau alte mecanisme netransparente
• "Corupţia administrativă " distorsionarea intenţionată a aplicării legilor, normelor şi reglementărilor existente pentru a crea avantaje unor actori publici sau privaţi, prin acordarea de câştiguri personale unor oficialităţi, pe căi ilicite sau alte mecanisme netransparente.

În general, fenomenul "state capture" este asociat "marii corupţii", iar în perioada recentă s-au înmulţit cazurile când anumite acte normative, în special hotărâri de guvern, au fost elaborate şi adoptate pentru a crea beneficii anumitor persoane sau grupuri de persoane, mergându-se până la falsificarea conţinutului unor acte normative, prin îndepărtarea sau adăugarea ilegală a unor texte. Asemenea tendinţe s-au manifestat şi în cuprinsul unor decizii judecătoreşti cu caracter de îndrumare precum şi în cel al unor acte normative interpretative (metodologii, acte administrative cu caracter normativ) prin alterarea conţinutului acestora reuşindu-se distorsionarea principiilor impuse prin actele normative primare.

CAPITOLUL 2
MĂSURI LEGISLATIVE PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA CORUPŢIEI

Globalizarea fenomenului corupţiei, diversificarea formelor şi tipurilor corupţiei precum şi implicaţiile nefaste ale acesteia asupra sistemelor sociale au impus conceperea şi elaborarea unor strategii adecvate de prevenire şi combatere.

Astfel, pe plan internaţional, european şi naţional au fost adoptate numeroase acte normative, încercându-se stăvilirea şi controlarea acestui fenomen. Dintre actele normative adoptate în perioada recentă de către organizaţiile internaţionale şi europene, le amintim pe următoarele:

• 1. Organizaţia Naţiunilor Unite
  • - Codul de conduită pentru funcţionarii publici (Rezoluţia nr. 51/59 din 12 decembrie 1996)
  • - Declaraţia ONU împotriva corupţiei şi mitei în tranzacţiile comerciale internaţionale (Rezoluţia nr. 51/191 din 21 februarie 1997)
  • - Programul global anticorupţie din 23 aprilie 1999;

• 2. Consiliul Europei şi Uniunea Europeană
  • - Actul Consiliului din 26 iulie 1995 stabilind Convenţia relativă la protecţia intereselor financiare are Comunităţilor Europene şi protocoalele ulterioare;
  • - Convenţia asupra corupţiei din 27 ianuarie din 1999.
  • - Grupul de state de luptă împotriva corupţiei (Rezoluţia nr. 99/5 din 1 mai 1999)
  • - Cele 20 principii privind lupta împotriva corupţiei (Rezoluţia Consiliului de Miniştri nr. 97/24 din 6 noiembrie 1997)
  • - Convenţia privind lupta împotriva corupţiei în care sunt implicaţi funcţionari ai Comunităţilor Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene;
• ROMÂNIA
  • În procesul de tranziţie şi de adaptare la condiţiile economiei de piaţă concurenţiale, corupţia tinde să devină un fenomen structurat şi specializat, prezent în toate domeniile vieţii economice sociale şi politice. Acest proces a fost declanşat de schimbarea regimului politic şi este alimentat de factorii de risc actuali: conexitatea cu alte fapte antisociale şi cu economia subterană, managementul defectuos al deciziei politice şi legislative precum şi mutaţiile axiologice şi morale ale societăţii româneşti.

Este cunoscut faptul că procesul de legiferare urmăreşte îndeaproape nevoile sociale existente într-o anumită perioadă, fiind un adevărat barometru al stadiului societăţii şi factorilor de risc la adresa stabilităţii acesteia. Din acest punct de vedere, în ultimul deceniu, factorii politici din România au întreprins numeroase măsuri, inclusiv pe plan legislativ, menite să limiteze fenomenul corupţiei şi consecinţele acestuia. Astfel, au fost promovate reforme instituţionale, măsuri de politică penală şi adaptare la legislaţia europeană în domeniu.

Actul normativ cadru în acest domeniu este Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Legea se aplică numai anumitor categorii de persoane şi stabileşte reguli speciale de comportament pentru alte categorii de persoane, iar infracţiunile legate de fenomenul corupţiei sunt împărţite în trei categorii: infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie şi infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

De-a lungul timpului au fost create la nivelul executivului sau al autorităţii judecătoreşti mai multe organisme sau structuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei (C.N.A.I.C.C.O., Secţia de combatere a corupţiei şi a criminalităţii organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie) care fie s-au dovedit ineficiente, fie au promovat imixtiuni reciproce în activitatea desfăşurată. Pornind de la legislaţia specifică existentă în unele ţări europene (Italia, Spania, Germania) precum şi de la necesitatea creării în România a unei structuri judiciare specializate în combaterea corupţiei, a fost creat Parchetul Naţional Anticorupţie (înfiinţat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002 şi modificată prin Legea nr. 161/2003).

Parchetul Naţional Anticorupţie este o structură autonomă în cadrul Ministerului Public, care-şi exercită atribuţiile la nivel naţional, fiind concepută pentru combaterea "marii corupţii", în cadrul normativ creat prin Legea nr. 78/2000.

A fost creat un sistem de subiecţi " instituţii sau categorii de persoane - având obligaţii cât priveşte sesizarea faptelor de corupţie precum şi organisme cu atribuţii privind elaborarea, coordonarea evaluarea şi sprijinirea aplicării strategiilor şi a programelor, inclusiv a celor sectoriale, de prevenire şi control al corupţiei.

Astfel, la nivelul executivului, în cadrul Comitetului Naţional de Prevenire a Criminalităţii a fost constituit Grupul Central de analiză şi coordonare a activităţilor de prevenire a corupţiei care îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea Corpului de control al primului ministru.

Recent, în cadrul unui pachet legislativ despre care vom vorbi într-un capitol următor au fost adoptate noi reglementări privind prevenirea şi combaterea corupţiei.

Acest complex de măsuri legislative denotă faptul că fenomenul corupţiei este real şi extins iar pentru combaterea acestuia sunt necesare măsuri energice din partea întregii societăţi româneşti.

CAPITOLUL 3
FORMELE CORUPŢIEI PE PLAN EUROPEAN ŞI ÎN ROMÂNIA

1. Formele actuale ale corupţiei pe plan european

Fenomenul corupţiei afectează mai mult sau mai puţin toate ţările europene, dar ţările în curs de dezvoltare aflate în procesul tranziţiei către o economie de piaţă funcţională sunt cele mai vulnerabile în faţa marilor riscuri legate de corupţie.

Datorită mijloacelor moderne de comunicare şi a unei mari deschideri a frontierelor în Europa, manifestările crimei organizate au căpătat un caracter transnaţional, desfăşurându-se de cele mai multe ori, pe fondul coruperii unor funcţionari publici cu atribuţii judiciare sau financiare, ori a unor funcţionari vamali sau care asigură paza frontierelor.

În ţările europene, astfel de domenii în care activităţile infracţionale au loc pe fondul unor acte de corupţie sunt următoarele:

• - Activitatea antreprizelor "întreprinderile ajung de multe ori să fie controlate de către organizaţiile criminale care le consideră indispensabile datorită obiectului lor de activitate, poziţionării geografice, pieţelor de desfacere, etc; în acest proces, pe lângă acţiunile de intimidare, mita este folosită pentru "cucerirea" întreprinderii, prin influenţarea factorilor de decizie iar, pe de altă parte, după dobândirea controlului întreprinderii respective, profiturile obţinute sunt utilizate pentru comiterea unor noi acte de corupţie.
• - Contrabanda cu ţigări fabricate în străinătate " efectuată prin sustragerea fizică de la regimul de tranzit şi prin întocmirea unor documentaţii false aferente importurilor de ţigări însoţite de coruperea unor funcţionari vamali cu atribuţii de inspecţie;
• - Evaziunea fiscală - prin utilizarea unor firme fantomă organizate pe mai multe paliere;
• - Spălarea banilor "inclusiv prin repunerea în circulaţie, sub formă de mită, a unor fonduri dobândite ilicit sau prin reciclarea sau refolosirea de către funcţionarii corupţi a sumelor de bani primite cu titlu de mită;
• - Comercializarea ilegală a alcoolului;
• - Falsificarea cărţilor de credit;
• - Transferurile frauduloase de bani prin mijloace electronice (inclusiv prin Internet);
• - Traficul de deşeuri şi infracţiunile asupra mediului înconjurător " constituie un fenomen transregional, legat de strângerea şi distrugerea deşeurilor atât urbane cât şi industriale; datorită lipsei cronice de instalaţii adecvate, organizaţiile criminale recurg în mod sistematic la depozitarea sau distrugerea ilegală a deşeurilor toxico-nocive, cu obţinerea unor profituri uriaşe, iar asemenea activităţi, cu consecinţe dezastroase şi ireversibile asupra mediului înconjurător, au loc deseori cu complicitatea unor funcţionari corupţi.
• - Traficul de arme, materiale nucleare, droguri sau fiinţe umane "reprezintă activităţi criminale cu caracter transnaţional care generează profituri mari şi, în acelaşi timp, prezintă riscuri mici pentru infractorii implicaţi, datorită procentajul redus de identificare din partea autorităţilor statului;
• - Deturnarea şi schimbarea destinaţiilor subvenţiilor, cu referire specială la finanţările comunitare, sens în care, cum am arătat, a fost adoptată o legislaţie specifică pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

2. Formele corupţiei în România

În cadrul programelor guvernamentale privind prevenirea şi acţiunea împotriva corupţiei, pornindu-se de la identificarea sectoarelor vulnerabile la corupţie şi a factorilor de risc specifici au fost identificate următoarele forme de corupţie:

• - corupţia administrativă "priveşte activitatea administraţiei publice locale şi centrale, autorităţile vamale, sănătatea şi asistenţa socială, cultura şi învăţământul, instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale - corupţia în justiţie" cu referire la autorităţile judecătoreşti "parchete şi instanţe";
• - corupţia economică " în special în domeniul financiar-bancar, în agricultură, silvicultură şi în unele ramuri ale industriei: metalurgie-siderurgie, precum şi în prelucrarea şi comercializarea petrolului.
• - corupţia politică " legată în special de activitatea parlamentară şi a partidelor politice: efectele negative ale imunităţii parlamentare, influenţarea iniţiativelor legislative, finanţare partidelor politice şi a campaniilor electorale.

CAPITOLUL 4
STADIUL ACTUAL AL CORUPŢIEI ÎN ROMÂNIA

1. Poziţia Uniunii Europene

În calitatea sa de ţară candidată pentru integrarea europeană, România a făcut obiectul preocupării Uniunii Europene, care a monitorizat şi analizează în continuare fenomenul corupţiei în ţara noastră.

Astfel, în Raportul Comitetului Parlamentar Mixt Uniunea Europeană " România întocmit la a 14-a sesiune la data de 05.11.2002 în Bucureşti a fost evidenţiat stadiul progreselor în procesul de negociere pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

Din cuprinsul documentului rezultă preocuparea Comitetului privind lipsa de resurse în lupta împotriva corupţiei şi extinderea sărăciei, una dintre cauzele acesteia fiind corupţia.

În Documentul de strategie "Către o Uniune Extinsă" din 09. octombrie 2002, Comisia Uniunii Europene a anunţat că va propune, pe baza analizei desprinse din rapoartele periodice pe anul 2002, o foaie de parcurs pentru România care să acopere perioada anterioară aderării acesteia la Uniune.

Foaia de parcurs are scopul de a indica principalii paşi pe care România trebuie să-i întreprindă pentru a putea dobândi calitatea de membru şi se bazează pe angajamentele asumate de ţara noastră în cadrul negocierilor de preaderare.

în acest context, din Comunicarea din partea Comisiei către Consiliul şi Parlamentul European (capitolul 24 de aquis comunitar "Justiţie şi afaceri interne") rezultă că este necesară acordarea unei atenţii deosebite organismelor însărcinate cu combaterea fraudei şi corupţiei iar unul dintre obiectivele pe termen scurt trebuie să fie implementarea strategiei naţionale anticorupţie.

Aceeaşi problemă este dezbătută şi în Raportul din anul 2002 al Comisiei Europene asupra progresului României pe calea aderării la Uniunea Europeană, unde un capitol este dedicat luptei împotriva corupţiei.

Din acest document rezultă că problema corupţiei este una sistemică şi cu largă răspândire în România, fiind în mare parte nerezolvată. Cadrul legal este cuprinzător, dar aplicarea legii este slabă; au fost create noi structuri instituţionale, dar nu sunt încă în întregime operaţionale.

Nu s-a constatat o reducere considerabilă a corupţiei în perioada de raportare, iar aceasta rămâne un aspect comun al operaţiilor comerciale, dar corupţia este întâlnită şi în afaceri privind instituţiile publice precum şi la nivel politic. Cât priveşte unele aspecte - asigurarea transparenţei finanţării partidelor politice sau rezolvarea potenţialelor conflicte de interese " nu s-au înregistrat progrese.

România este implicată în Iniţiativa Pactului de Stabilitate Anticorupţie (S.P.A.I.), este membru fondator al GRECO " Grupul statelor de luptă împotriva corupţiei înfiinţat, în anul 1999.

Printre concluziile misiunii de experţi GRECO din octombrie 2001 în România se numără îngrijorarea că instituţiile cele mai implicate în combaterea corupţiei, inclusiv poliţia şi magistratura, sunt de asemenea afectate de fenomenul corupţiei, fiind necesară respectarea cu stricteţe a recomandărilor specifice făcute ţării noastre de către GRECO:

2. Poziţia autorităţilor statului român şi percepţia opiniei publice

Având în vedere amploarea şi diversificarea fenomenului corupţiei, autorităţile române au adoptat o strategie naţională anticorupţie materializată în Programul naţional de prevenire a corupţiei şi Planul naţional de acţiune împotriva corupţiei, adoptate prin Hotărârea Guvernului nr. 1065/2001.

Cele două programe exprimă poziţia Guvernului României faţă de fenomenul corupţiei, amploarea fără precedent şi diversificarea acesteia constituind principala motivaţie a elaborării unei strategii unitare şi ferme de prevenire şi combatere în perioada următoare. Din aceeaşi necesitate a izvorât şi adoptarea, în cadrul unui pachet legislativ, a unei legislaţii secundare anticorupţie constând în Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Constatarea că fenomenul corupţiei tinde să se globalizeze şi să îmbrace forme grave în România a devenit o coordonată obişnuită a discursurilor publice ale înaltelor oficialităţi ale statului român, care evocă permanent noi metode şi instrumente pentru prevenirea şi controlul social al corupţiei.

Regăsim aceeaşi abordare şi în mass-media, care tratează fenomenul corupţiei ca pe o adevărată plagă a societăţii româneşti şi care critică ineficienţa măsurilor dispuse pentru limitarea şi controlul corupţiei. în acest mod s-a ajuns la o percepţie publică extrem de negativă faţă de corupţie, amplificată şi de lipsa rezultatelor concrete şi spectaculoase, pe termen scurt, în combaterea corupţiei. La nivelul cetăţeanului obişnuit, corupţia are un impact direct, cu implicaţii inclusiv asupra opţiunilor sale politice, deoarece constată că statul nu-şi asigură într-o suficientă măsură securitatea personală.

În aceste condiţii, fenomenul corupţiei din România a fost evocat în repetate rânduri de reprezentanţi ai entităţilor europene sau internaţionale (Uniunea Europeană, Banca Mondială, S.U.A.), precum şi de organizaţii neguvernamentale prestigioase a căror activitate are ca obiect acest domeniu (Transparency International). A rezultat că stadiul actual al corupţiei în România reprezintă principalul obstacol în calea integrării europene şi a relansării economice prin atragerea investitorilor străini. Această stare de lucruri este constatată şi în Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pe anul 2002, în conţinutul căruia se face vorbire despre formele de manifestare a corupţiei, fenomen care reprezintă un risc şi o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

CAPITOLUL 5
INTERACŢIUNILE CORUPŢIEI CU MEDIUL DE SECURITATE

1. Interacţiunea corupţiei cu conceptul, principiile, scopul şi obiectivele securităţii naţionale

Securitatea naţională reprezintă starea în care trebuie să se găsească statul român pentru a putea să se dezvolte liber şi să acţioneze neîngrădit pentru promovarea intereselor fundamentale ale României. Securitatea naţională se întemeiază, în primul rând, pe respectarea prevederilor constituţionale şi legilor ţării a căror justă aplicare exclude fenomenul corupţiei.

Securitatea naţională a României implică toate problemele societăţii: economia, apărarea diplomaţia, administraţia, ordinea publică, echilibrul social, educaţia şi sănătatea. Corupţia reprezintă o problemă importantă a societăţii româneşti actuale, care afectează cvasitotalitatea domeniilor sociale şi în ultimă instanţă îl afectează pe cetăţean, de la ale cărui drepturi şi interese fundamentale porneşte însuşi conceptul de securitate naţională.

Scopul securităţii naţionale este legitimat inclusiv prin promovarea şi apărarea intereselor fundamentale ale României, integrarea ţării, în perspectivă, în structurile euroatlantice, protejarea cetăţenilor români, garantarea drepturilor fundamentale şi a libertăţilor individuale ale acestora. Atingerea acestui scop este serios ameninţată de intensificarea fenomenului corupţiei care periclitează îndeplinirea obiectivelor naţionale şi afectează în special funcţionarea sistemului politico-instituţional, eficienţa şi continuitatea procesului de reformă economico-structurală, implementarea economiei de piaţă, extinderea şi consolidarea relaţiilor cu statele democratice occidentale şi cu instituţiile economico-financiare paneuropene, integrarea deplină în structurile euroatlantice şi perfecţionarea componentei militare a securităţii naţionale.

2. Interacţiunea corupţiei cu factorii de risc la adresa securităţii naţionale a României

Noţiunea de risc reprezintă posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă.

Corupţia prezintă complementaritate cu alţi factori de risc la adresa securităţii naţionale, constituind un element favorizant pentru amplificarea acestora, în timp ce fenomenul corupţiei este, la rândul său, alimentat de activităţile ce definesc factorii de risc respectivi.

Asemenea factori de risc la adresa securităţii naţionale, aşa cum sunt definiţi aceştia în doctrina de securitate a României, sunt următorii:

• - prelungirea unor dificultăţi interne de natură economică, financiară şi socială, care afectează critic funcţionarea societăţii româneşti;
• - expansiunea reţelelor şi activităţilor teroriste şi a crimei organizate transnaţionale (criminalitatea economico-financiară, traficul transfrontalier ilegal de persoane, de droguri, de materiale radioactive şi strategice, de armament şi muniţii);
• - proliferarea şi diseminarea necontrolată a tehnologiilor şi materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor şi a altor mijloace letale neconvenţionale.

CAPITOLUL 6
COSTURILE ŞI CONSECINŢELE RISCULUI CORUPŢIEI

1. Corupţia - factor de creştere a costurilor sociale şi de subminare a potenţialului economic naţional

Corupţia reprezintă un factor de injusteţe socială care întreţine şi amplifică sărăcia, afectând, în ultimă instanţă dezvoltarea economică, aceasta fiind cea mai credibilă şi temeinică sursă de securitate. Sumele de bani şi foloasele care fac obiectul mitei sau altor infracţiuni de corupţie sunt scoase din circuitul economic normal şi capătă o destinaţie ocultă, reprezentând venituri ilicite.

Toate aceste sume, care uneori ating valori considerabile, se adaugă sumelor folosite în mod legal pentru atingerea scopului în care a fost dată mita, astfel încât costul final al activităţii respective este amplificat în mod nejustificat cu un procent considerabil.

Pe de altă parte, corupţia reprezintă un factor de subminare a potenţialului economic naţional favorizând dezvoltarea economiei subterane, iar amplificarea şi generalizarea acestui fenomen constituie o cauză importantă a stării precare a componentelor economice ale securităţii naţionale.

Dintre domeniile cele mai afectate amintim domeniul financiar-bancar şi procesul de privatizare unde actele de corupţie au alimentat activităţi infracţionale complexe finalizate prin falimentul unor bănci sau privatizarea frauduloasă a unor obiective economice importante.

Astfel, între corupţia organizată şi criza întreprinderii există o relaţie directă manifestată prin acţiunea unor factori externi (extorcarea de fonduri, actele de corupţie propriu-zise şi finanţarea ilicită a unor activităţi economice) sau interni (reciclarea şi folosirea fondurilor ilicite, acţiunile "administratorilor de paie", coruperea angajaţilor de către structurile criminale) asupra întreprinderii, cu scopul final al controlării şi folosirii potenţialului acesteia în interesul grupurilor de criminalitate organizată.

2. Consecinţele manifestării riscului corupţiei la adresa securităţii naţionale

Pe termen scurt şi mediu diversele forme de manifestare a riscului corupţiei ar putea avea următoarele consecinţe negative la adresa securităţii naţionale:

• - pierderea credibilităţii României ca ţară angajată ferm către integrarea euroatlantică, în special sub aspectul capacităţii de a utiliza deplin şi efectiv fondurile Comisiei Europene şi de a proteja interesele financiare ale Comunităţii împotriva fraudei şi corupţiei;
• - dezorganizarea sistemelor de conducere şi de execuţie şi dereglarea mecanismelor administrative, juridice şi economice;
• - eşecul procesului de reformă, în special de natură economică şi instituţională;
• - sporirea costurilor sociale, scăderea accentuată a nivelului de trai şi sărăcirea populaţiei;
• - scăderea moralului populaţiei şi erodarea încrederii în factorii de conducere, în justiţie şi administraţie;
• - perturbarea funcţionării sistemelor de furnizare a serviciilor edilitare esenţiale.

CAPITOLUL 7
SECTOARELE VULNERABILE LA CORUPŢIE ŞI FACTORII DE RISC CORESPUNZĂTORI

1. Sectoarele naţionale vulnerabile la corupţie

În contextul actual, un număr important de sectoare ale vieţii sociale, economice şi politice româneşti prezintă vulnerabilitate faţă de fenomenul corupţiei. Conform datelor rezultate din strategia naţională anticorupţie, aceste sectoare şi activităţile care constituie factori de risc specifici sunt următoarele:

• a. Administraţie publică locală
  • - aplicarea legii fondului funciar şi retrocedarea imobilelor, domeniu în care jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului diferă de cea a instanţelor naţionale;
  • - contractele de achiziţii publice de lucrări, bunuri şi servicii;
  • - gestionarea patrimoniului public şi transferul de patrimoniu între instituţiile publice;
  • - acordarea de ajutoare guvernamentale în caz de dezastre sau alte facilităţi către populaţie;
• b. Autorităţile administraţiei publice centrale
  • - privatizarea unor obiective economice;
  • - achiziţiile publice;
  • - acordarea de licenţe, scutiri şi eşalonări de taxe şi impozite;
• c. Autorităţi vamale
  • - controlul vamal pentru mărfurile importate sau tranzitate;
  • - activităţile de contrabandă şi evaziune fiscală;
• d. Sănătate şi asistenţă socială
  • - neplata contribuţiei la asigurări sociale şi folosirea acestor fonduri în alte scopuri;
  • - lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale;
• e. Financiar - bancar
  • - acordarea ori facilitarea unor credite în condiţii nelegale;
  • - emiterea de documente de plată fără a exista o garanţie sau o acoperire reală;
• f. Metalurgie - siderurgie
  • - scăderea preţurilor la produsele exportate;
  • - casările nejustificate, verigile intermediare şi firmele căpuşă;
• g. Petrolier
  • - dirijarea unor contracte economice către anumite persoane;
  • - schimbarea destinaţiei fondurilor alocate de stat pentru importul de ţiţei;
• h. Agricultură - silvicultură
  • - concesionările, vânzările unor active, asocieri sau privatizarea unor obiective;
  • - regimul subvenţiilor şi scutirile de taxe la importuri;
• i. Parlament
  • activităţile de lobby şi influenţarea iniţiativelor legislative;
• j. Partide politice
  • - finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale

2. Punctele de vulnerabilitate în perspectiva integrării euroatlantice

Dezvoltarea cooperării politico-militare cu N.A.T.O., integrarea României în această structură de securitate şi integrarea deplină în Uniunea Europeană reprezintă pentru România principalele obiective prin îndeplinirea cărora vor fi promovate şi aplicate în mod eficient interesele fundamentale ale României.

Din această perspectivă, există anumite puncte de vulnerabilitate legate de consecinţele corupţiei asupra unor activităţi:

• - utilizarea deplină şi corespunzătoare scopurilor pentru care au fost alocate a fondurilor europene;
• - acordarea şi utilizarea subvenţiilor;
• - activităţile desfăşurate pe teritoriul României de către funcţionari europeni;
• - achiziţiile de tehnică militară de provenienţă autohtonă sau străină;
• - programele de modernizare a tehnicii de luptă, în contextul realizării standardizării şi interoperabilităţii;
• - dezafectarea elementelor excedentare ale infrastructurii Ministerului Apărării Naţionale, prin valorificare şi transferul proprietăţii;
• - modul de utilizare a resurselor financiare, materiale, tehnologice şi ştiinţifice;
• - implicarea societăţilor comerciale de profil în realizarea unor sarcini ale componentelor logisticii prin sistemul achiziţiilor publice;
• - participarea la efectuarea unor misiuni internaţionale;
• - protecţia informaţiilor clasificate de tip NATO.

CAPITOLUL 8
MODALITĂŢI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A CORUPŢIEI ÎN ROMâNIA

1. Măsuri de prevenire a corupţiei

În afara măsurilor de prevenire a corupţiei care au fost deja amintite, sunt în curs de implementare alte soluţii care vizează prevenirea şi limitarea acestui fenomen:

• - adoptarea unor coduri de conduită şi deontologice pentru anumite categorii de funcţionari publici şi a unor planuri sectoriale pentru fiecare domeniu vulnerabil la corupţie;
• - modificarea legislaţiei privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale;
• - perfecţionarea sistemului de selectare, promovare şi evaluare periodică a funcţionarilor publici, bazat exclusiv pe recunoaşterea obiectivă a meritelor şi performanţelor profesionale;
• - reforma managementului în sistemul public şi a sistemului instituţional;
• - realizarea unui parteneriat al autorităţilor publice cu societatea civilă şi reprezentanţii sectorului privat;
• - invitarea societăţii civile pentru a supraveghea desfăşurarea activităţilor vulnerabile la corupţie, cum ar fi privatizările şi achiziţiile publice importante;
• - monitorizarea permanentă a stadiului implementării măsurilor prevăzute prin strategia naţională anticorupţie;
• - educarea cetăţenilor cu privire la cauzele şi consecinţele corupţiei precum şi la drepturile cetăţeanului în situaţia când se confruntă cu cazuri de corupţie;
• - desfăşurarea unei activităţi ştiinţifice de diagnoză şi prognoză a fenomenului corupţiei;
• - finalizarea reformei sistemului judiciar, în vederea asigurării independenţei, integrităţii şi eficienţei acestuia.

2. Măsuri de combatere a corupţiei

Cel mai important pas din istoria recentă a luptei împotriva corupţiei l-a constituit înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie, ca structură judiciară specializată de combatere a corupţiei.

Activitatea şi eficienţa acestei instituţii au fost însă afectate de slaba preocupare, din perioada anterioară intrării în funcţiune, pentru realizarea infrastructurii şi resurselor necesare, de incoerenţele legislative referitoare la organizarea şi funcţionarea sa (definirea "marii corupţii", conferirea unor mecanisme funcţionale pentru îndeplinirea atribuţiilor legale, criteriile permisive de selectare a personalului şi altele), precum şi de atacurile cercurilor de interese vizate în cursul unor anchete penale.

Alte modalităţi eficiente pentru combaterea corupţiei constau în reformarea administraţiei publice, cooperarea internaţională în domeniu a structurilor specializate precum şi în cooperarea instituţiilor statale cu societatea civilă, în special cu organizaţiile neguvernamentale şi mass-media.

3. Cooperarea între componentele sistemului naţional de securitate în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei

În domeniul cooperării interinstituţionale, Parchetul Naţional Anticorupţie colaborează cu serviciile şi organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor, în vederea descoperirii faptelor de corupţie şi a tragerii la răspundere penală a autorilor acestora.

Această cooperare a îmbrăcat deja forme concrete,bazate pe obligaţia legală a serviciilor şi structurilor de informaţii de a pune la dispoziţia Parchetului Naţional Anticorupţie, de îndată, datele şi informaţiile obţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor privitoare la corupţie.

În acest context, conform competenţelor legale, un rol important revine Serviciului Român de Informaţii, în calitatea sa de principal serviciu de informaţii al României specializat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţională, eficienţa activităţilor de colaborare cu structurile specializate în combaterea corupţiei fiind vădită de rezultatele obţinute în documentarea unor cazuri importante de corupţie.

Pe viitor, cooperarea între componentele sistemului naţional de securitate trebuie să se dezvolte în direcţii specializate, legate de problematica actuală în domeniul corupţiei. Un aspect important al procesului de combatere a corupţiei îl reprezintă sesizarea organelor judiciare, sens în care există obligativităţi legale dar şi responsabilităţi specifice ale unor componente din Ministerul de Interne şi Ministerul Apărării Naţionale.

4. Modalităţi de optimizare a activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei

O strategie eficientă de acţiune împotriva corupţiei are la bază prioritatea activităţilor de prevenire faţă de cele de reprimare, deoarece acestea din urmă implică o contaminare preexistentă a mediului social precum şi acţiuni complexe şi îndelungate, cu costuri mari şi rezultate incerte.

Sunt necesare acţiuni conjugate ale tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu, îndreptate în special împotriva "marii corupţii", cu vizarea unor sectoare specifice de activitate identificate în prealabil prin gradul mare de vulnerabilitate la corupţie.

Sunt, în continuare, de dorit măsuri legislative care să perfecţioneze şi să aprofundeze cadrul legal existent:

• - introducerea instituţiei agentului provocator;
• - posibilitatea instituirii unor structuri proprii de prevenire a corupţiei la nivelul regiilor autonome, societăţilor naţionale şi al unităţilor administraţiei publice centrale;
• - lărgirea, pentru instituţiile abilitate şi pentru anumite categorii de persoane, a obligaţiei de sesizare a faptelor de corupţie, inclusiv a operaţiunilor financiare, bancare, vamale sau de alt gen, care sunt suspecte;
• - crearea unor mecanisme care să sprijine activitatea şi să asigure independenţa funcţională reală a instituţiilor implicate în prevenirea şi combaterea corupţiei;
• - monitorizarea generală informativ-operativă a fenomenului corupţiei, în vederea identificării zonelor expuse şi a persoanelor suspecte de a fi săvârşit acte de corupţie;
• - antrenarea în lupta anticorupţie a opiniei publice şi a mass-media, prin conferirea unui caracter generalizat al acţiunilor anticorupţie şi crearea unor mecanisme de implicare cetăţenească (înfiinţarea unei linii telefonice gratuite pentru denunţarea faptelor de corupţie, sesizarea, de către mediile redacţionale, a organelor abilitate înainte ca ştirile despre fapte de corupţie să fie publicate sau difuzate).

CAPITOLUL 9
CONSECINŢELE CONSIDERĂRII CORUPŢIEI CA FIIND UN RISC LA ADRESA SECURITĂŢII NAŢIONALE

Este corupţia un risc la adresa securităţii naţionale?

Urmare celor expuse în cuprinsul prezentei lucrări putem conchide că fenomenul corupţiei reprezintă un risc actual la adresa securităţii naţionale a României.

Această stare de lucruri este demonstrată de amploarea şi dezvoltarea corupţiei, se reflectă în reacţiile oficiale, inclusiv în legislaţie şi în percepţia opiniei publice, reprezentând un impediment pentru promovarea intereselor naţionale ale României.

Limitarea şi controlul social al corupţiei presupun o politică reactivă fermă, continuarea şi extinderea măsurilor energice de ordin legislativ, administrativ şi de politică penală.

Altfel, în condiţiile unei atitudini pasive, corupţia va deveni o ameninţare reală la adresa securităţii naţionale iar caracterul său generalizat şi instituţionalizat va afecta sectoarele vitale ale economiei, administraţiei, justiţiei şi vieţii politice, cu consecinţe nefaste asupra imaginii României în plan internaţional şi asupra integrării în structurile europene.

Consecinţele considerării corupţiei ca fiind un risc la adresa securităţii naţionale

Principala consecinţă a considerării corupţiei ca reprezentând un risc la adresa securităţii naţionale o reprezintă necesitatea unei reacţii ferme şi imediate din partea tuturor forţelor sociale şi mai ales, din partea instituţiilor care asigură conducerea în domeniul securităţii naţionale.

În aceste condiţii, considerăm că este necesar ca în perioada imediat următoare, riscul corupţiei să fie înscris ca atare printre principalii factori de risc la adresa securităţii naţionale a României, alături de alţi factori cu care, cum am arătat, se află într-o strânsă interdependenţă.

Procesul proiectării şi elaborării strategiei de securitate a ţării noastre are în vedere stadiul şi perspectivele de evoluţie ale situaţiei interne şi internaţionale precum şi actualitatea şi evoluţia previzibilă a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Corupţia reprezintă un factor de risc actual dar conjunctural iar, în funcţie de dinamica acestuia în viitor, aflată în legătură directă cu eficienţa măsurilor anticorupţie, poziţia corupţiei, fixată prin politica de securitate naţională, va putea fi reevaluată.

Considerarea corupţiei ca fiind un factor de risc s-ar reflecta în conţinutul celorlalte acte normative care au ca domeniu de activitate apărarea naţională şi siguranţa naţională şi ar eficientiza măsurile dispuse pentru contracararea altor factori de risc la adresa securităţii naţionale.

Pe de altă parte, acesta ar constitui un semnal univoc al statului român pentru instituţiile europene, euroatlantice şi mondiale, în sensul amplificării conlucrării active pentru combaterea corupţiei, care datorită fenomenului globalizării a căpătat accente transnaţionale.

În plan concret, considerarea corupţiei ca un factor de risc la adresa securităţii naţionale ar avea rezultate directe pentru propunerile făcute de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării sub aspectul orientărilor de bază pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, al introducerii faptelor de corupţie în planurile generale de căutare a informaţiilor prezentate de instituţiile şi structurile cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, în cuantumul şi structura alocaţiilor bugetare şi cheltuielilor operative destinate luptei anticorupţie. Totodată, o asemenea abordare ar permite ca pentru combaterea fenomenului corupţiei să poată fi folosite, în condiţii strict determinate, mijloace şi metode specifice realizării siguranţei naţionale.

În final, apreciem că definirea corupţiei ca fiind, în contextul actual, inclusiv un factor de risc la adresa securităţii naţionale ar consacra în plan legislativ o realitate deja existentă şi percepută ca atare atât de către autorităţile statale cât şi de societatea civilă.

În plus, această abordare ar deschide drumul unor măsuri drastice în acest domeniu şi ar da posibilitatea implicării tuturor instituţiilor publice şi cetăţenilor în lupta împotriva corupţiei, cu consecinţe directe asupra dezvoltării economice şi a securităţii individuale a cetăţenilor.