România - Direcţia Naţională Anticorupţie

Publicat în Buletin Documentar nr. 2/2004 al P.N.A./D.N.A.

DEFINIREA NOŢIUNILOR DE CREDIT ŞI DE SUBVENŢIE ÎN SENSUL ART. 10 DIN LEGEA NR. 78/2000

Dorin Ciuncan
Aurelian Niculiţă

În Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, modificată prin Ordonanţa nr. 83 din 29 august 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000 şi modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, din 21 aprilie 2003, în art. 10, sunt pedepsite cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, printre altele, următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite^[1]:

b) acordarea de credite sau de subvenţii cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea, conform legii sau normelor de creditare, a destinaţiilor contractate ale creditelor sau subvenţiilor ori neurmărirea creditelor restante.

În cele ce urmează vom încerca să delimităm sfera noţiunilor de credite şi subvenţii, în sensul legii noastre.

1. - Potrivit art. 4 din Legea concurenţei^[2], preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate de regiile autonome, precum şi cele practicate în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural sau al unor activităţi economice supuse prin lege unui regim special se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei.

În sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.

Cu avizul Consiliului Concurenţei, pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.

Astfel, supravegherea şi controlul preţurilor pentru produsele subvenţionate se vor efectua până la data de 31 decembrie 2006, în funcţie de parametrul de ajustare - indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, precum şi cotaţiile internaţionale de referinţă^[3].

Într-un alt domeniu, transporturile publice rutiere interne şi pe căile navigabile interioare contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi altor bunuri în interiorul ţării, la rezolvarea unor interese majore ale economiei, în condiţii ecologice şi eficiente, executate de diferiţi operatori de transport, posesori de licenţe şi/sau autorizaţii obţinute în conformitate cu reglementările în vigoare^[4].

Transporturile publice rutiere interne şi pe căile navigabile interioare se desfăşoară în regim concurenţial, iar tarifele aferente se stabilesc liber pe piaţă, în funcţie de cerere şi de ofertă, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel.

Pentru satisfacerea unor necesităţi de natură economică, socială sau de mediu, pentru acordarea de facilităţi unor categorii de persoane defavorizate sau provenind din zone defavorizate greu accesibile sau pentru a se asigura capacităţi suficiente de transport pe anumite rute se pot stabili servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi pe căile navigabile interioare.

Serviciile publice subvenţionate de transport intern se stabilesc de Guvern, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, de consiliile locale sau judeţene, după caz, denumite în continuare autorităţi competente, dacă reglementările în vigoare nu prevăd altfel.

La stabilirea unor servicii publice subvenţionate de transport se va ţine seama de:

a) interesul general, social şi economic;
b) posibilitatea utilizării mai multor moduri de transport în conexiune intermodală;
c) tarifele şi condiţiile de transport care pot fi oferite beneficiarilor;
d) posibilităţile financiare de acoperire a subvenţiilor de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.
În cazul în care serviciul public subvenţionat de transport se poate desfăşura prin mai multe moduri de transport, va fi ales acel mod sau moduri în conexiune intermodală, care presupun costurile cele mai mici.
Rutele, condiţiile şi tarifele aferente acestor transporturi subvenţionate se stabilesc de către autorităţile competente. Tarifele şi calculaţia acestora vor fi avizate de Oficiul Concurenţei, conform prevederilor legale în vigoare.

Încredinţarea serviciilor publice subvenţionate de transport^[5] se va face de către autoritatea competentă, în regim concurenţial, cu respectarea prevederilor legale aplicabile achiziţiilor publice.

Producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie şi reproducţie, organizaţi în exploataţii agricole constituite conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 166/2002, beneficiază în anul 2004 de sprijinul direct al statului, prin acordarea de subvenţii de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului^[6].

Producătorii agricoli care îşi asigură culturile agricole, animalele, păsările, familiile de albine şi peştii la societăţile de asigurare şi asigurare-reasigurare agreate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor beneficiază de subvenţionarea primelor de asigurare^[7].

Potrivit art. 78 din Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi din alte surse alocate conform prevederilor legale se pot subvenţiona cheltuielile cu forţa de muncă efectuate în cadrul realizării unor programe care au ca scop ocuparea temporară a forţei de muncă din rândul şomerilor, pentru executarea de lucrări şi activităţi de interes pentru comunităţile locale^[8].

Pot fi subvenţionate din sursele prevăzute mai sus, în principal, următoarele categorii de servicii:

a) servicii publice de refacere şi întreţinere a infrastructurii, de ecologizare şi de realizare a unor lucrări edilitare, organizate de autorităţile publice locale, de firme private sau organizaţii neguvernamentale, cu avizul administraţiei publice locale;
b) servicii sociale care cuprind activităţi de îngrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, organizate de autorităţile publice locale, organizaţii neguvernamentale şi alte organisme, în condiţiile legii.
Subvenţiile prevăzute la art. 78 alin. (1) din Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă se acordă angajatorilor pe o perioadă de cel mult 12 luni, la solicitarea autorităţilor publice locale, pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă, din rândul şomerilor.

Asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, pot primi subvenţii alocate de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale, care vor fi utilizate, în exclusivitate, pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care, potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea^[9].

De la bugetul de stat se pot aloca subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică a căror activitate de asistenţă socială se adresează unor beneficiari din mai multe judeţe ale ţării şi care au încheiat convenţii cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru prestarea acestor servicii.

De la bugetele locale se pot aloca subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică a căror activitate de asistenţă socială se adresează beneficiarilor dintr-un singur judeţ şi, respectiv, din municipiul Bucureşti şi care au încheiat convenţii cu consiliile locale în cauză, pentru prestarea de servicii de asistenţă socială.

Criteriile de acordare a fondurilor pentru aceste asociaţii şi fundaţii vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 49/2003 au fost aprobate Normele metodologice privind stabilirea criteriilor de acordare a unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, precum şi altor organizaţii neguvernamentale fără scop lucrativ, care iniţiază şi organizează programe şi proiecte culturale^[10]

Potrivit anexei la H.G. nr. 49/2003, asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică, precum şi alte organizaţii neguvernamentale fără scop lucrativ, care iniţiază şi organizează programe şi proiecte culturale, pot primi subvenţii de la bugetul de stat sau, după caz, de la bugetele locale. Subvenţiile se utilizează în exclusivitate pentru acoperirea parţială sau integrală a cheltuielilor aferente acestor programe şi proiecte culturale, diferite de cele ce constituie obligaţii ori programe minimale ale unor ministere şi altor organe centrale sau locale ori ale instituţiilor din subordinea acestora.

Programele sau proiectele culturale pot fi cofinanţate astfel:

a) de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, cele care sunt de interes zonal, naţional sau internaţional;
b) de la bugetele locale, prin consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau prin consiliile locale, cele care sunt de interes zonal sau local.

Subvenţiile acordate se utilizează de către asociaţii, fundaţii, precum şi de alte organizaţii neguvernamentale numai pentru programele şi proiectele culturale iniţiate şi organizate de acestea, în completarea veniturilor proprii şi a celor primite sub formă de donaţii sau sponsorizări.

Subvenţiile se acordă, pentru finanţarea integrală sau parţială a unui program ori proiect, în baza unui contract încheiat între Ministerul Culturii şi Cultelor sau consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv consiliul local, şi asociaţia, fundaţia sau organizaţia neguvernamentală selecţionată.

În sectorul energiei termice, sumele reprezentând cheltuielile pentru încălzirea locuinţei, aferente consumului de energie termică sau de gaze naturale, plătite direct de titularii de contract de furnizare a energiei termice sau a gazelor naturale, subvenţiile achitate furnizorilor de energie termică de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi ajutoarele pentru încălzirea locuinţei achitate de direcţiile teritoriale se vor colecta în conturile de tip ESCROW, deschise la bănci de către distribuitorii şi producătorii de energie termică sau de gaze naturale^[11].

Mai amintim că, în conformitate cu art. 15 alin. (4) din anexa la Ordinul ministrului delegat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru activitatea de cercetare nr. 7258/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului consultativ pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 23/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3106/2001, ministrul delegat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru activitatea de cercetare aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei pentru subvenţionarea literaturii tehnico-ştiinţifice^[12].

Comisia pentru subvenţionarea literaturii tehnico-ştiinţifice, este organ de lucru al Colegiului consultativ pentru cercetare-dezvoltare şi inovare, constituită în temeiul art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică.

Misiunea Comisiei este de a analiza solicitările editorilor şi de a întocmi propunerile pentru alocarea fondurilor prevăzute în bugetul de stat pentru subvenţionarea literaturii tehnico-ştiinţifice.

Literatura tehnico-ştiinţifică include cărţi, publicaţii periodice, alte lucrări şi publicaţii periodice sau cu apariţie neregulată, inclusiv pe suport magnetic sau CD-ROM, a căror tematică abordează domeniile: ecologie, protecţia mediului şi gospodărirea apelor, energie, minerit, petrol şi gaze, geografie, geologie, construcţii de maşini, electrotehnică, mecanică fină, mecatronică, chimie, metalurgie, industria lemnului, celuloză şi hârtie, industrie uşoară, transporturi, comunicaţii, informatică, agricultură, industrie alimentară, zootehnie, medicină veterinară, piscicultură, construcţii, inginerie seismică, materiale de construcţii, reciclare materiale, urbanism, medicină şi farmacie, biotehnologie, genetică, matematică, fizică, politologie, management, marketing, istoria ştiinţei, istorie şi arheologie, economie, protecţie socială, sport, turism, filologie, lingvistică, critică şi estetică literară, folcloristică, cultură românească veche, bibliologie, biblioteconomie, etnologie şi etnografie, muzicologie, teorie şi critică de artă, lexicoane, enciclopedii, dicţionare.

Potrivit art. 6 pct. A.b alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992, sunt scutite de T.V.A. unităţile de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică pentru programele naţionale de cercetare-dezvoltare.

Conform art. 49 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi art. 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995, modificată, cheltuielile materiale pentru activitatea de cercetare-dezvoltare sunt realizate din fonduri publice şi sunt deductibile fiscal.

În consecinţă, putem spune că, prin subvenţii, în sensul dat în Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, se înţelege cea mai largă formă de transferare scriptică de fonduri în cadrul structurii capitolului de cheltuieli curente al unui buget de stat, de la acesta către ordonatorii de credite, prin care este asigurată funcţionarea instituţiilor publice, desfăşurarea activităţii unor societăţi comerciale cu capital de stat, a unor servicii publice, în genere pentru asigurarea unor programe domeniale, pentru satisfacerea unor necesităţi de natură economică, socială sau de mediu, pentru achitarea unor datorii restante sau curente, pentru executarea de lucrări şi activităţi de interes pentru comunităţile locale, finanţarea formaţiunilor politice, a acţiunilor cu caracter ştiinţific sau socio-cultural, finanţarea unor programe şi proiecte interetnice sau pentru acoperirea unor diferenţe de preţuri şi tarife.

2. - Orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul prevederilor bugetare, şi neplătită până la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor plăti, după caz, în contul bugetului pe anul următor.

Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.

Disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, rămase la finele exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul următor. Aceste fondurile se utilizează în condiţiile prevederilor prezentei legi şi potrivit acordurilor încheiate cu partenerii externi.

În cazul bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale echilibrate prin subvenţii de la bugetul de stat, sub forma transferurilor consolidabile, excedentele rezultate din execuţia acestora se regularizează la sfârşitul exerciţiului bugetar cu bugetul de stat, în limita subvenţiilor primite.

În ceea ce priveşte finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice, aceasta se asigură:

a) integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral, din veniturile proprii.

Instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz, varsă integral veniturile realizate la bugetul din care sunt finanţate.

În înţelesul Legii privind finanţele publice^[13], creditele pot fi:

– credite destinate unor acţiuni multianuale - sume alocate unor programe, proiecte, subproiecte, obiective şi altele asemenea, care se desfăşoară pe o perioadă mai mare de un an şi dau loc la credite de angajament şi credite bugetare;

– credite de angajament - limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în timpul exerciţiului bugetar, în limitele aprobate;

– credit bugetar - sumă aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget pentru celelalte acţiuni.

De exemplu, creditul agricol pentru producţie este un instrument economico-financiar de politică agricolă prin intermediul căruia se susţin activităţile curente de producţie agricolă, stabilite prioritar de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor^[14].

Prin activităţile curente de producţie agricolă se înţelege acţiunile care vizează:

a) înfiinţarea, întreţinerea şi recoltarea culturilor agricole, precum şi întreţinerea şi recoltarea plantaţiilor;
b) achiziţionarea din producţia internă sau producerea puilor de pasăre pentru carne şi ouă, a purceilor pentru îngrăşat, precum şi a tineretului ovin şi bovin pentru îngrăşat;
c) aprovizionarea, procesarea hranei, asigurarea medicamentelor şi tratamentelor medicale pentru animale, a cheltuielilor curente pentru întreţinerea şi funcţionarea adăposturilor, utilajelor şi instalaţiilor aferente;
d) asigurarea culturilor şi plantaţiilor împotriva efectelor dăunătoare ale factorilor de risc natural, precum şi asigurarea efectivelor de animale împotriva efectelor dăunătoare ale factorilor de risc natural, a bolilor şi a accidentelor.

De aceste facilităţi oferite pentru producţie beneficiază:

a) producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care exploatează, în condiţiile legii, terenuri agricole sau efective de animale, în scopul obţinerii producţiei agricole destinate comercializării, dacă angajează credite;
b) persoane fizice şi juridice autorizate, care deţin tehnica şi specializarea în executarea de servicii pentru obţinerea producţiei agricole, dacă angajează credite în vederea prestării serviciilor pentru producţia agricolă destinate comercializării;
c) categoriile de integratori stabilite de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care achiziţionează şi procesează producţia agricolă, dacă angajează credite în vederea finanţării producţiei agricole destinate comercializării, conform obligaţiilor asumate prin contractele încheiate cu producătorii agricoli.
Pentru aceleaşi lucrări agricole prevăzute în tehnologiile specifice pe filiera de producţie nu se pot acorda alocaţii decât unui singur beneficiar.

Creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare^[15] desemnează acel tip de credite acordate de instituţii financiare autorizate, destinat să finanţeze construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinaţie locativă, industrială sau comercială.

Creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare va fi garantat prin ipoteci sau privilegii, astfel cum sunt definite la art. 1737 din Codul civil, asupra imobilului - teren sau construcţie - pentru care se acordă creditul. Ipoteca astfel constituită pentru garantarea creditului poate avea ca obiect terenul şi construcţiile ridicate pe acesta ulterior constituirii sale, în limita valorii stabilite prin contract şi pe măsura utilizării creditului.

Prevederile art. 1775 din Codul civil nu se aplică ipotecilor constituite pentru garantarea împrumuturilor acordate în condiţiile Legii nr. 190/1999.

Ipotecile sau privilegiile constituite pentru garantarea împrumuturilor ipotecare durează până la rambursarea integrală a creditului pentru garantarea căruia au fost înfiinţate, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1786 din Codul civil.

Casa de Economii şi Consemnaţiuni acordă credite persoanelor fizice de cetăţenie română, domiciliate în România, pentru construirea, cumpărarea, reabilitarea şi repararea capitală a locuinţelor proprietate personală, ale căror suprafeţe construite nu depăşesc anumite limite, pe maximum 20 de ani. Creditele se acordă cu o dobândă egală cu cea acordată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni la depunerile pe termen ale populaţiei, la care se adaugă o marjă de 5 puncte procentuale şi se suportă:

a) 15%, de către beneficiarul creditului;
b) diferenţa, până la nivelul total al dobânzii, inclusiv marja de dobândă, de la bugetul de stat, în limita prevederilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului^[16].

La rândul său, şi statul poate obţine fonduri prin creditare de la o persoană fizică sau juridică.

Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, este autorizat să contracteze împrumuturi de stat, în lei sau în valută, de pe piaţa financiară internă şi piaţa financiară externă, în vederea finanţării şi refinanţării datoriei publice interne^[17]. Activităţile privind contractarea şi garantarea de împrumuturi interne şi externe rambursabile, generatoare de datorie publică, şi gestionarea datoriei publice se exercită de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor, în condiţiile prezentei legi.

Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să contracteze împrumuturi de stat de la băncile comerciale sau de la alte instituţii creditoare româneşti, în condiţiile rezultate în urma negocierilor.

Garanţie de stat reprezintă angajamentul asumat în contul şi în numele statului de către Ministerul Finanţelor Publice faţă de instituţia creditoare de a plăti acesteia o anumită sumă, în cazul neexecutării obligaţiilor de plată ale debitorului;

Împrumutul de stat poate fi definit ca fiind acea obligaţie generată de un contract, prin care statul obţine fonduri de la o persoană fizică sau juridică creditoare şi se angajează să le ramburseze împreună cu dobânda şi cu alte costuri, într-o perioadă specificată.

Comitetul interministerial de garanţii şi credite de comerţ exterior este organismul care examinează, avizează şi aprobă, potrivit competenţelor, operaţiuni de finanţare şi de asigurare a creditelor de export-import, în numele şi în contul statului, care se efectuează de Banca de Export-Import a României S.A. (Eximbank)^[18].

Dobândirea definitivă sau temporară de către o persoană juridică achizitoare de bunuri, investiţii, prin contract de cumpărare, închiriere sau antrepriză, precum şi de servicii finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetele locale, din fondurile speciale constituite prin lege în afara acestor bugete, din mijloace extrabugetare şi din credite externe garantate sau contractate direct de stat reprezintă achiziţiile publice.

Plata capitalului şi a dobânzii titlurilor de stat, emise în formă materializată, se efectuează în conformitate cu dispoziţiile legale privind asemenea titluri de credit şi cu prevederile regulamentelor elaborate în limitele Legii datoriei publice.

Datoria publică reprezintă totalitatea obligaţiilor pecuniare la un moment dat, rezultate din împrumuturi în lei şi în valută, pe termen scurt, mediu sau lung, contractate de stat în nume propriu sau garantate de acesta, precum şi obligaţiile statului către trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar în vederea acoperirii deficitelor bugetului de stat.

Ministerul Finanţelor Publice, în baza aprobărilor date de Guvern, este autorizat să garanteze, în numele şi în contul statului, credite bancare interne, pe termen scurt, mediu sau lung, contractate de agenţii economici de la băncile comerciale pentru:

a) realizarea programelor de restructurare aprobate de organele şi autorităţile legal constituite;
b) constituirea stocurilor la principalele produse strategice necesare economiei naţionale, stabilite de către Guvern;
c) realizarea lucrărilor agricole;
d) producţia cu ciclu lung de fabricaţie destinată exportului;
e) realizarea unor obiective de investiţii de interes naţional.

Garanţiile care se emit de Ministerul Finanţelor Publice sunt condiţionate de acceptarea de către acesta a clauzelor cuprinse în contractele de credit încheiate între agenţii economici şi băncile comerciale.

Agenţii economici răspund de constituirea resurselor necesare rambursării ratelor scadente şi pentru plata costurilor aferente creditelor bancare garantate de stat.

Pentru acoperirea riscurilor financiare care pot surveni din garantarea de către stat a creditelor bancare contractate de agenţii economici, se constituie Fondul de risc pentru garanţii interne, care se va alimenta din:

a) sumele încasate sub formă de comisioane negociate cu beneficiarii creditelor bancare;
b) dobânzile bonificate la disponibilităţile Fondului de risc pentru garanţii interne;
c) penalităţile aplicate pentru neplata în termen a comisioanelor prevăzute la lit. a);
d) sumele prevăzute în bugetul de stat cu această destinaţie, care se vor stabili şi aproba anual în funcţie de gradul minim de expunere la risc şi de cuantumul celorlalte surse de alimentare a fondului de risc.

Orice angajament de datorie publică internă, în lei sau în valută, se înregistrează în Registrul datoriei publice interne, instituit, în baza acestor prevederi, la Ministerul Finanţelor Publice.

Gestionarea datoriei publice interne se asigură de către Ministerul Finanţelor Publice şi constă în contractarea împrumuturilor de stat, organizarea şi ţinerea evidenţei prin conturi specifice, rambursarea datoriei publice, calculul şi plata dobânzii, comisioanelor şi spezelor datorate, precum şi în efectuarea de alte operaţiuni specifice, inclusiv cele care decurg din gestionarea Fondului de risc pentru garanţii interne.

Categoriile de credite sunt clasificate^[19] în funcţie de serviciul datoriei, de performanţa financiară şi de iniţierea de proceduri judiciare, sistematizate din punct de vedere al cerinţei privind constituirea de provizioane specifice de risc de credit, al apartenenţei entităţii de risc la sectorul bancar, precum şi al structurării, după caz, în principal şi dobândă, astfel:

– credite care nu fac obiectul constituirii de provizioane specifice de risc de credit;
– credite acordate clientelei din sectorul nebancar (garanţii imobiliare, deschideri de credite documentare, alte deschideri de credite confirmate, acceptări sau angajamente de plată, alte angajamente în favoarea clientelei, cauţiuni imobiliare, cauţiuni administrative şi fiscale, garanţii financiare, garanţii de rambursare a creditelor acordate de alte bănci, alte garanţii date pentru clientelă etc.);
– credite acordate băncilor (angajamente în favoarea altor bănci, confirmări de deschideri de credite documentare, acceptări de plată, alte garanţii date altor bănci);
– credite care fac obiectul constituirii de provizioane specifice de risc de credit;
– credite acordate clientelei din sectorul nebancar (scont şi operaţiuni asimilate, factoring, alte creanţe comerciale, vânzări în rate, credite acordate persoanelor fizice, diferenţe de rambursat legate de utilizarea cărţilor de plată, utilizări din deschideri de credite permanente, credit global de exploatare, credite pentru finanţarea stocurilor, credite garantate cu valori financiare, credite acordate importatorilor, alte credite de trezorerie, credite garantate cu creanţe asupra străinătăţii, credite furnizori, credite comerciale acordate nerezidenţilor, alte credite pentru export, credite pentru echipament, credite investitori, credite promotori, alte credite acordate clientelei, credite de pe o zi pe alta acordate clientelei financiare, credite la termen acordate clientelei financiare, valori primite în pensiune de pe o zi pe alta, valori primite în pensiune la termen, conturi curente (sold debitor), creanţe restante, creanţe îndoielnice, dobândă etc.);
– credite acordate băncilor (credite de pe o zi pe alta acordate băncilor, credite la termen acordate băncilor, credite financiare acordate băncilor, valori primite în pensiune de pe o zi pe alta, valori primite în pensiune la termen, creanţe restante, creanţe îndoielnice, scont şi operaţiuni asimilate, factoring, alte creanţe comerciale).

În consecinţă, creditul reprezintă orice angajament de punere la dispoziţie sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenţei unei datorii, în schimbul obligaţiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă ori a altui drept la încasarea unei sume de bani^[20].

Se impune precizarea că acordarea de credite cu încălcarea legii, ori utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fapte prevăzute ca infracţiuni de art. 10 lit. b), respectiv lit. c) din Legea nr. 78/2000, nu există în cazul în care societăţile comerciale, altele decât instituţiile financiare autorizate, se creditează între ele. Deşi între societăţile comerciale nu se pot încheia acte civile, ci doar acte de comerţ, dacă acestea se creditează între ele prin acordarea de sume de bani sub formă de împrumut, nu există infracţiunile la care facem referire, întrucât faptele nu au avut drept scop obţinerea de foloase necuvenite.

În situaţia creditului sau subvenţiei acordate pentru un anume scop comercial, împrumutate (civil) unui terţ, ne putem afla în faţa infracţiunii prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 dacă scopul contractului civil este acela al obţinerii, pentru sine sau pentru altul, a unui folos necuvenit.

Simplul act de împrumut nu este o faptă penală.

[1] Cu privire la condiţia cumulativă a folosului necuvenit a se vedea D. Ciuncan, Legislaţie anticorupţie comentată, supliment "Buletin documentar", p. 39 sqq. D. Ciuncan, Jurisprudenţă şi doctrină penală în materia corupţiei, Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 284-285, 286 Dacă legiuitorul ar fi dorit şi sancţionarea profitorului, ar fi făcut-o în mod expres, aşa cum a procedat cu utilizarea creditelor sau a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Fapta incriminată la lit. c) din art. 10 din lege are ca subiect activ doar pe beneficiarul creditului acordat. La această faptă, dacă scopul urmărit ar fi altul decât un folos necuvenit sancţiunea nu este penală. De exemplu, au fost utilizate subvenţiile, prin deturnare de la sensul pentru care au fost cerute, dar nu pentru a profita ilicit de ele, ci pentru a salva afacerea. Dacă autorul, beneficiarul creditului nu anunţă schimbarea destinaţiei iniţiale răspunderea sa este tot civilă sau comercială. Exonerarea de răspundere penală intervine atunci când nu există o voinţă de a obţine foloase necuvenite şi ştiinţa de a însuşi ceva nemeritat.

Atunci când legea vorbeşte de foloase necuvenite ea se referă la sensul de drept comun al sintagmei, în accepţiunea dreptului penal român; iar aceste foloase pot fi directe sau indirecte, dar fără a se renunţa la caracterul de plată a prestaţiei funcţionarului. Sensul de folos "indirect" se referă la persoane interpuse, dar tot în ideea exact a recompensării actului făptuitorului, cum ar fi un dar făcut soţiei funcţionarului şi nerestituit reparaţii, zugrăveli, efectuarea de lucrări în favoarea făptuitorului sau a acoliţilor săi, aceştia putând fi o rudă, un prieten sau chiar o persoană juridică. Cel ce îndreaptă spre aceştia folosul necuvenit este făptuitorul din voinţa sa, şi nu plătitorul favorului care trebuie să fie mereu altul decât beneficiarul plăţii necuvenite. La rândul său, această persoană va beneficia întotdeauna de celelalte avantaje astfel cumpărate în contrapartidă.

Pentru existenţa infracţiunii descrise în art. 10 din Legea nr. 78/2000, este necesar ca acţiunea care constituie elementul material să fie săvârşită cu vinovăţie, şi anume cu intenţie directă, fiind necesară voinţa făptuitorului de a primi banii, bunurile sau celelalte foloase necuvenite şi ştiinţa că acestea nu îi sunt legalmente cuvenite, reprezentarea stării de pericol a acţiunii sale. Făptuitorul trebuie să fi urmărit obţinerea, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri sau de alte foloase necuvenite. Dacă scopul este integral realizat, existând dovada hotărârii aproprierii avantajului patrimonial şi au fost începute acte de executare dar care au fost întrerupte sau neizbutite, tentativa se pedepseşte.

[2] Legea nr. 21 din 10 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996.

[3] Hotărârea Guvernului nr. 1609 din 23 decembrie 2003 privind preţurile produselor subvenţionate din sectorul minier, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2004.

[4] Legea nr. 19 din 10 ianuarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice în transporturile rutiere şi pe căile navigabile interioare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002.

Ordonanţa Guvernului nr. 97 din 30 august 1999 privind garantarea furnizării de servicii publice în transporturile rutiere şi pe căile navigabile interioare, emisă în temeiul art. 1 lit. h) pct. 5 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999.

Titlul ordonanţei este Ordonanţă privind garantarea furnizării de servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi de transport pe căile navigabile interioare.

[5] Prin serviciu public subvenţionat de transport se înţelege acel transport public care necesită subvenţii bugetare, pe care un operator de transport este obligat să îl efectueze, în condiţiile impuse de autorităţile competente, chiar dacă acesta ar avea efecte economice negative asupra activităţii sale, pe perioada efectuării serviciului public subvenţionat contractat.

[6] Hotărârea Guvernului nr. 1593/2003 privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii în anul 2004 producătorilor agricoli din sectorul animalier, pentru creşterea producţiei animaliere şi a efectivelor de animale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 8 ianuarie 2004.

[7] Hotărârea nr. 74 din 23 ianuarie 2003 pentru stabilirea nivelului subvenţionării primelor de asigurare acordate producătorilor agricoli, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 6 februarie 2003.

[8] Legea nr. 76 din 16 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002.

[9] Legea nr. 34 din 20 ianuarie 1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 27 ianuarie 1998.

[10] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 19 februarie 2003.

[11] Ordonanţa de urgenţă nr. 81 din 18 septembrie 2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 29 septembrie 2003.

[12] Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 7049 din 25 februarie 2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei pentru subvenţionarea literaturii tehnico-ştiinţifice şi a modelului contractului de finanţare pentru subvenţionarea literaturii tehnico-ştiinţifice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 15 aprilie 2003.

[13] Legea nr. 500 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002.

[14] Legea nr. 150 din 14 aprilie 2003, Legea creditului agricol pentru producţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 19 aprilie 2003.

[15] Legea nr. 190 din 9 decembrie 1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999

[16] Legea nr. 145 din 27 iulie 1999 pentru modificarea şi completarea Legii locuinţelor nr. 114/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 9 septembrie 1999

[17] Ordonanţa Guvernului nr. 36 din 25 august 1995 cu privire la perfecţionarea unor reglementări referitoare la datoria publică internă, garantarea creditelor interne şi la datoria publică externă, precum şi în legătură cu formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 31 august 1995

[18] Legea nr. 81 din 11 mai 1999, Legea datoriei publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 mai 1999.

[19] Normele metodologice emise de Banca Naţională a României cu nr. 12 din 22 iulie 2002 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 23 august 2002.

[20] Art. 3 pct. 7 din Legea bancară, reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 485/2003 pentru modificarea şi completarea Legii bancare nr. 58/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 10 decembrie 2003. Forma iniţială suna astfel: lit. g) "credit - orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani".